13 – 19 mai
MAI PRESUS DE TOATE. Vizita în județul Mehedinți s-a încheiat vineri, 13 mai, la ora 13. Programul dens, mai ales durata de peste o oră a cuvântării la „Marea Adunare Populară” din municipiul Drobeta-Turnu Severin, l-au obosit nespus pe liderul suprem, provocând soției îngrijorări suplimentare, confirmate – la revenirea în București – de consultarea mai multor medici.
Era evident că Nicolae Ceaușescu a inițiat vizita de lucru în special pentru posibilitatea pe care i-a oferit-o de a introduce în lunga și contorsionata lui cuvântare câteva mesaje interne și externe considerate deosebit de importante. De fapt, ambele destinații ale mesajelor aveau aceeași motivație, respectiv nevoia de reacție rapidă, percutantă, la evenimentele din restul țărilor „socialiste”.
Prin dimensiunea discursului și prin pasajele în care ridica vocea și mișca „expresiv” brațele, a vrut să demonstreze că este „în mare formă”, că nu era cazul să fie subapreciat, că pozițiile lui continuă să conteze. Încă de la începutul lunii mai am sesizat, din imaginile color, paloarea care atesta înrăutățirea stării de sănătate a lui N.C. Ceea ce se filmase în cursul vizitei în Mehedinți, mai ales fața suptă, pașii mai puțin „bățoși”, vorbele aproape șoptite alimentau zvonurile care anunțau o iminentă reducere a prezenței publice a liderului suprem, adică un fel de început al transferului de putere. Cuvântarea avea menirea să infirme și asemenea zvonuri.
Tot pentru a-și demonstra vitalitatea fizică și politică a ținut să menționeze „bucată cu bucată” obiectivele vizitate, fiecare dintre acestea prilejuind analize „serioase”, reconfirmate, ca atare, în ampla cuvântare. Bineînțeles, a încadrat totul într-o imagine istorică, punctată cu nelipsitele accente pe succesele „fără precedent” din perioada deschisă de Congresul a IX-lea al PCR. De aici până la relevarea virtuților „unicat” ale socialismului românesc, așa cum a fost conceput și se realizează potrivit concepției secretarului general al partidului, n-a mai fost decât un pas. A comunicat celor prezenți – iar prin intermediul transmisiei directe de televiziune și radio – țării și lumii întregi că în România se făurește „o societate fără asupritori și exploatatori”. Aviz celor care doreau să reinstaureze capitalismul în țările „socialiste” din jur. Nu i s-a părut, însă, suficient. De aceea a declarat ritos în continuare:
„Și de la această mare adunare populară doresc să le spun unor cercuri de peste hotare, care încearcă să minimalizeze realitățile socialismului, forța revoluționară a principiilor socialiste de organizare a activității economico-socială, că România, prin tot ceea ce a realizat, demonstrează că nu poate exista cale de întoarcere, că nu se poate pune, în niciun fel, problema ca minunatele construcții industriale, agricole, sociale să fie «privatizate» – ca să folosesc o expresie ce a devenit la modă astăzi – și care înseamnă, de fapt, întoarcerea la capitalism. Pentru România, capitalismul a apus pentru totdeauna! (aici a ridicat glasul, însă, mulțimea n-a reacționat aprobativ, așa cum se aștepta – T.B.). Nu există decât un singur drum – înainte, pe calea revoluționară a partidului comunist, spre socialism, spre comunism! (agitatorii s-au „trezit” și au dat semnalul pentru aplauze îndelungate și urale puternice – T.B.)”.
Fie că se pregătise „de acasă”, fie că improviza, și-a dat seama că nu era suficient de credibil, că nu putea să șteargă cu buretele pagini negre din istoria socialismului care începuse să se „construiască”, în România, din 1948, că nu este cazul s-o țină la nesfârșit cu tonul triumfalist. Dar n-avea chef nici să-și pună cenușă în cap. Așa că a adăugat:
„E adevărat, îndeosebi după Congresul al IX-lea, în 1965, am pus capăt unor concepții vechi, dogmatice, conservatoare, rigide – care se dovediseră, în fapt, antinaționale – concepția «modelului unic» în construcția socialismului și am pornit pe calea realizării socialismului corespunzător legităților generale și principiilor socialismului în condițiile și realitățile României”.
În continuare a repetat, în formulări standard, ceea ce a conceput și aplicat „original, pe linia democratizării societății și dezvoltării puternice, economico-sociale a țării”. Prin urmare, nu este util să consum spațiul de care dispun cu astfel de multiplicări de „spuse” și „ră-spuse”. Ar mai fi, totuși, de remarcat că după elogiile aduse organizațiilor de partid, de tineret, de femei, de FDUS din Mehedinți, preț de 10 minute, a vorbit despre lipsurile constatate în timpul vizitei și despre necesitatea de a le înlătura cât mai repede. Apoi, aproape o jumătate de oră s-a ocupat de politica externă și de evoluțiile din viața internațională. Cu excepția unui apel patetic adresat șefilor de state și de guverne, precum și organizațiilor internaționale și, evident, popoarelor, pentru soluționarea pe cale pașnică, prin negocieri, a unui șir imens de „probleme”, în rest, N.C. n-a emis nimic nou.
Ar merita măcar un scurt comentariu afirmațiile privind „modelul unic” deoarece identificăm aici o contradicție în termeni între „ aplicarea legităților generale” și „originalitatea” căii românești de construire a socialismului, dar voi mai avea ocazia să tratez și o astfel de temă. Acum, merită (cred) să mă ocup de o îndeletnicire „profesională”.
LECȚIA DE PRESĂ. CUM SĂ PREZINȚI „ECOURI” FĂRĂ… ECOU? După discursul de la Drobeta-Turnu Severin, AGERPRES a primit „misiunea” să pregătească pentru întreaga presă autohtonă un amplu grupaj de „ecouri internaționale” la zicerile lui Nicolae Ceaușescu. Efortul gazetăresc s-a concretizat în aproape trei sferturi de pagină de ziar (format mare) cu titluri și subtitluri privind „ecourile în presa externă” ale respectivei cuvântări. La prima vedere, amploarea „ecourilor” era impresionantă. Cine, însă, să se aplece asupra detaliilor?
O introducere consistentă se limita la consemnarea faptului că discursul „a generat ample ecouri în mijloacele de informare în masă din numeroase țări”. Grupajul propriu-zis începea cu prezentarea transmisă de agenția sovietică de știri TASS, respectiv citarea unor poziții exprimate de N.C. în legătură cu dezarmarea nucleară și colaborarea țărilor europene în materie de dezarmare. A urmat, în grupaj, redarea fragmentelor din cuvântare referitoare la calea construcției socialismului și la problematica dezvoltării economice și a păcii.
Aproximativ aceleași fragmente au fost prezentate de agenția italiană ANSA, de agenția ADN din RDG, de revista mexicană „Mondo Internacional” (care, e drept, a completat informația cu câteva articole generale despre România, articole scrise, evident, de ziariști români), de cotidianul turc „24 BAAT”, de „Gazeta de Noticias” din Brazilia (cu spații mai largi dedicate României), de ziarul „AL BAAS” din Siria, de „Cronica” din Argentina și de „Orizons” din Algeria (ultimele două fără nici măcar o referire la discurs).
Asta a fost tot. Este de la sine înțeles că redactorii de la AGERPRES au făcut tot ce le-a stat în putere să descopere fie și numai o știruță transmisă de agenții internaționale și naționale de presă (din alte țări „socialiste”, bunăoară, din China), de cotidiane bine cunoscute din Franța, RFG, Marea Britanie, SUA etc. pentru a le include în grupaj. Dar cât au găsit atât au publicat, cu lungimile, cu „trasul de păr” aferente, astfel încât să ocupe un considerabil spațiu tipografic.
Sunt convins că s-a „scormonit” și în zilele următoare, dar nu s-a găsit nimic. În schimb, performanța gazetărească a colegilor de la AGERPRES este demnă de toată admirația. Au demonstrat că știau să prezinte informații despre ecouri (însăși noțiunea impune consemnarea de reacții, de luări de poziție) fără existența… ecourilor. Grea meserie.
Exact în acele zile, am primit – prin sursele amintite – imagini și informații din Londra unde se desfășura Forumul CSCE consacrat libertății de exprimare prin mass-media. La această reuniune, ziariștii de la marile agenții de presă și de la cotidiane cu o largă circulație în Europa și în întreaga lume au criticat sever „regimul Ceaușescu” pentru „încălcarea repetată și sistematică a libertății presei în România” pentru „controlul absolut exercitat de partid și de stat asupra tuturor mijloacelor de informare în masă”. Forumul își desfășurase lucrările timp de nu mai puțin de patru săptămâni, iar despre temele dezbătute – expresie a preocupărilor exclusiv profesionale ale majorității participanților – n-am avut voie să suflăm nici măcar o vorbă, deși România fusese reprezentată acolo în calitate de membră cu drepturi depline a CSCE, conform Actului final de la Helsinki.
Lasă un răspuns