1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Neliniștile dintr-o perioadă „planificată pentru odihnă”

22 – 28 iulie

ZIUA CEA MARE COMPRIMATĂ ÎNTR-UN MIC SPECTACOL. În ceea ce privește Telejurnalul din seara zilei de 24 iulie 1989 îmi băteam capul în legătură cu modul în care aveam să marcăm „Ziua cea mare”, a celei de-a 24-a aniversări a Congresului al IX-lea al partidului. Noroc că în dimineața aceea a venit vestea de la Neptun că o delegație a județenei de partid, în frunte cu primul-secretar, Mihai Marina, va transmite, direct, la reședință, în clădirea descrisă într-un episod precedent, un mesaj oficial adecvat „profilului” acelei zile.

Când s-au întors în Capitală, colegii din echipa de Protocol zero mi-au povestit că activiștii de la Cancelaria CC la PCR au avut dezbateri aprinse în privința maniereo în care ar fi urmat să fie sărbătorită ziua de 24 iulie 1989 la Neptun, evident, cu participarea Cuplului prezidențial. Propunerea de a se organiza, la Constanța, o mare adunare populară a fost respinsă de Nicolae Ceaușescu. Dorea să mai viziteze câteva obiective din județ, întrucât, de regulă, adunările se desfășurau după ce „lua cunoștință cu stările de fapt și de spirit” din zonele cu pricina.

Așa că, până la urmă, a rămas formula cu omagiul adus de delegația constănțeană. Nouă, celor de la Actualități TV, cum am mai spus, ne convenea de minune formula, deoarece, în acest fel, marcam în Telejurnal „glorioasa aniversare a Congresului al IX-lea al PCR”, fără un mare efort propriu de „creație”.

În acea atmosferă aproape solemnă, Nicolae Ceaușescu a rostit o cuvântare de mulțumire, deși, a precizat că „adevărat, nu e o cifră rotundă”. Le-a vorbit celor prezenți despre realizări și perspective, i-a felicitat pentru rezultate și le-a spus că trebuie întărite continuu legăturile cu întregul popor pentru că „unitatea dintre partid și popor înseamnă a asigura ca întregul popor să acționeze în spirit revoluționar în toate împrejurările”. Pionierii și șoimii patriei au oferit „cu dragoste” flori, iar membrii delegației i-au asigurau, pe N.C. și E.C., că „vor face totul pentru înfăptuirea neabătută a indicațiilor și orientărilor primite”.

„VOINȚA ÎNTREGULUI POPOR”. Prin această sintagmă repetată de n ori, se dorea a fixa pentru eternitate ideea că venirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea partidului a rerpezentat un act de voință, de conștiință al tuturor trăitorilor din România socialistă. Fapt este că la Congresul al IX-lea s-a consfințit (prin proceduri formale) „lovitura de partid”, respectiv reușita unui complot consumat imediat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, intervenită la 19 martie 1965.

Documentele referitoare la ședințele de la vârful Puterii sunt concordante, în esență, cu mărturiile protagoniștilor, în special ale lui Gheorghe Apostol și Ion Gheorghe Maurer. Încerc să le sintetizez, mai ales după criteriul similitudinii faptelor prezentate.

Pe patul de suferință, Dej l-a chemat pe Maurer pentru a discuta despre succesiune. După consultarea cu șeful suprem, Maurer i-a chemat în biroul lui de președinte al Consiliului de Miniștri pe Apostol și Bodnăraș.  Apostol a povestit:

„Maurer mi-a comunicat discuția cu Dej și dorința acestuia ca subsemnatul să fie propus pentru a fi ales ca prim-secretar al partidului. A propus ca mai întâi să discutăm la partid această propunere cu Chivu Stoica, Alexandru Drăghici și Nicolae Ceaușescu. Cu trei zile înainte de moartea lui Dej, m-am întâlnit cu Maurer, Chivu Stoica, Bodnăraș, Ceaușescu. Niciunul n-a obiectat, atunci, în legătură cu alegerea mea ca prim-secretar”.

Ion Gheorghe Maurer a confirmat toate acestea și a adăugat câteva elemente interesante în contextul dat, oferind astfel o variantă care nu poate fi nesocotită:

„Rând pe rând, membrii Biroului Politic au trecut pe la Dej acasă și, după câteva zile, Dej mi-a spus că lucrurile s-au aranjat. Niciunul nu obiectase la ideea ca Apostol să fie secretar general (nu exista, atunci, această funcție. Șeful suprem era prim-secretar al CC – T.B.). Atunci, am strâns Biroul Politic în calitatea ce o aveam acolo și în cea de președinte al Consiliului de Miniștri. Am spus că trebuie să ne gândim la alegerea unui alt secretar general, Dej fiind bolnav, pe moarte. În legătură cu aceasta am propus să-l promovăm pe Apostol secretar al Biroului Politic al CC al PMR (și aici Maurer a încurcat denumirea funcției, dar eroarea nu schimba fondul „chestiunii” – T.B.). În momentul decesului lui Dej, din acea funcție putea fi promovat secretar general al CC.

S-au ridicat «contra» Drăghici și Ceaușescu. Ceilalți n-au spus nimic. (…) Ceaușescu nu și-a motivat împotrivirea în nici un fel. Drăghici a spus că nu e bine să facem ceva înainte de moartea lui Dej, deoarece promovarea lui Apostol în funcția ce-i permitea să fie trecut direct în fruntea partidului ar fi un semn, că abia așteptăm sfârșitul lui, ceea ce i-ar grăbi moartea. (…) Așteptam un ajutor de la cineva. În primul rând, de la Apostol, care știa că toți au trecut pe la Dej cu această discuție, că Dej însuși a inițiat-o și că n-avea nici un rost așteptarea. Dar nimeni nu a spus nimic. Atunci mi-am dat seama că lucrurile nu mai sunt simple, așa cum crezusem la început. Mi-am dat seama că se deschide lupta pentru putere. Mi-am dat seama și că mai tinerii Drăghici și Ceaușescu sunt cei care doresc mai tare puterea și că sunt în stare de multe pentru a o avea. Ceilalți păreau indiferenți. Dacă nici unul dintre cei vechi nu avusese nimic de obiectat la votul de împotrivire al celor mai tineri, pentru mine era clar că nu vor putea stăvili – și poate nici nu vor încerca – manevrele lui Drăghici sau Ceaușescu pentru a ajunge la putere. Din nou m-am gândit la pericolul rusesc și un asemenea gând trezea imediat ideea că în nici un caz Drăghici nu trebuia să ajungă la putere”.

Între timp, potrivit celor relatate de Alexandru Bârlădeanu în interviul acordat Laviniei Betea, oponentul Nicolae Ceaușescu l-a convins pe Drăghici să accepte locul 2 în partid (secretarul CC cu probleme organizatorice, așa cum N.C. avea, practic, puterea în partid) și l-a neutralizat pe Chivu Stoica, căruia i-a promis că va deveni președintele Consiliului de Stat. Reiau povestirea lui Gh. Apostol, pentru întregirea unei imagini care nu se potrivește deloc cu afirmațiile solemne din 1989:

„După moartea lui Dej, m-am dus la Comitetul Central și în biroul lui Ceaușescu erau prezenți Maurer și Chivu Stoica. Întreb: «Ce faceți aici?». Ceaușescu îmi răspunde: «Am hotărât să rezolvăm problema conducerii». «Cum?, zic eu. Voi trei hotărâți problema conducerii? A fost vorba să ne întâlnim cei șase (membrii Biroului Politic – T.B.) și să discutăm problema conducerii».

Ceaușescu zice: «Nu mai este timp. Trebuie să vină delegații pentru funeraliile lui Dej». Și am mers la Biroul Politic, acesta fiind convocat de ei. Maurer a început: «Tovarăși, consultându-mi cu un grup de vechi membri de partid, soluția pe care o propunem este ca tovarășul Ceaușescu să fie ales prim-secretar».

N-a mai mișcat nimeni. Nu a pus la vot cine este pentru, cine este contra, cine se abține. Tăcerea a fost considerată de Maurer drept un acord al Biroului Politic la propunerea sa. Apoi am plecat la Plenara Comitetului Central, convocată tot de acest grup…”.

„Trădarea” lui I. Gh. Maurer a decis TOTUL. Bătrânul vulpoi politic (și nu numai) a crezut că îl va manevra pe Nicolae Ceaușescu așa cum va dori. S-a înșelat amarnic. Consecințele s-au văzut. O parte a acestora a fost și va fi prezentată în demersul meu publicistic.