1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nevoia de firman și îmbrățișarea care sufocă

PE MUCHIE DE CUȚIT. Acesta este titlul unei lucrări fundamentale referitoare la raporturile României cu URSS în întreaga perioadă de când Nicolae Ceaușescu s-a aflat la conducerea partidului și statului român, lucrare elaborată de istoricul Vasile Buga, care a îndeplinit vreme îndelungată și funcția de translator al liderului suprem la convorbirile cu șefii de la Kremlin. În această ordine de idei, cred că este util să reamintesc unele evenimente din 1965, care au fost strâns legate de ascensiunea la Putere a lui Nicolae Ceaușescu.

Tatonările, începute imediat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, au continuat la Moscova în zilele de 9-10 mai 1965, cu prilejul participării unei delegații conduse de Emil Bodnăraș la festivitățile dedicate împlinirii a 20 de ani de la Ziua Victoriei. Delegația a avut o lungă discuție cu liderii PCUS M.A. Suslov și I.V. Andropov („ideologul” și „securistul” partidului). Cum s-au desfășurat discuțiile? Răspunsul este conținut tot într-un fragment din stenogramă.

„Tov. M.A. Suslov: Ştim că între noi au fost şi anumite neînţelegeri, însă, vorbind sincer, noi considerăm că în ultimul timp are loc o tendinţă bună în relaţiile dintre partidele noastre şi dintre conducerile partidelor noastre. Noi nu vedem nici un fel de cauze obiective sau subiective care să ne împiedice să analizăm orice problemă, repet, orice problemă.

Tov. Emil Bodnăraş: Nici înainte n-au fost cauze obiective, ci numai subiective, cărora li se dădea drumul în serie.

Tov. M.A. Suslov: Acum aceste cauze subiective au dispărut dintre noi (făcea aluzie la „debarcarea” lui N.S. Hrușciov – T.B.). Există o bază obiectivă pentru ca în domeniul economic să împingem mai departe dezvoltarea relaţiilor, noastre. Să analizăm orice problemă în spirit tovărăşesc.

Tov. Emil Bodnăraş: Dv. bateţi la uşă deschisă.

Tov. M.A. Suslov: Nu bat la uşă.

Tov. Emil Bodnăraş: Just, nu bateți, intrați!”.

Prezintă un interes deosebit faptul că Emil Bodnăraș „a simțit nevoia” să prezinte numeroase detalii privind programul lucrărilor și unele teme majore referitoare la apropiatul Congres al PCR. Nu a fost o simplă informare, ci o modalitate de înlăturare a eventualelor temeri ale părții sovietice legate de cine știe ce noi „erezii” ar fi fost în stare să comită liderii comuniști de la București. Aici avem de-a face cu o temă teribil de sensibilă.

O dovadă că Nicolae Ceaușescu și apropiații săi doreau să evite prelungirea și, cu atât mai puțin, agravarea conflictelor cu șefii de la Kremlin oferă convorbirea din 3 iunie 1965 (în preajma Congresului) cu ambasadorul sovietic I.V. Jegalin (cu care, de altfel, a avut anterior, mai multe discuții). Când, în cursul dialogului, ambasadorul a precizat că „voi transmite tovarășului Brejnev tot ce mi-ați spus” era mai mult decât limpede că – la mijloc – se aflau mesajele adresate, în special, celui care luase locul lui Hrușciov la cârma PCUS și URSS. Aproape toate zicerile lui N.C. aveau scopul de a-l liniști pe Brejnev că la Congresul al IX-lea al PCR nimic nu va provoca „neplăceri” Moscovei. Tot pentru exemplificare, redau următoarele fragmente din stenogramă.

„Tov. Nicolae Ceauşescu: Am mai înscris o prevedere în Statut – prevedere care nu se găseşte în statutele altor partide şi anume: fiecare membru de partid să poată ocupa o singură funcție de conducere pe linie de partid sau de stat (reamintesc că, după această declarație, n-au trecut nici doi ani până când N.C. și-a „asumat” și funcția de președinte al Consiliului de Stat – T.B.)

Tov. I.K. Jegalin: Această prevedere este foarte importantă. Nici nu este just ca unul să deţină mai multe funcţii. Aceasta dă naştere cultului (premoniția a fost remarcabilă, inclusiv în cazul lui Brejnev – T.B.).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă nu sunt reglementate lucrurile, se pot încurca. Comitetul nostru Centrai a aprobat în unanimitate aceste propuneri şi a luat hotărârea să înscriem această prevedere în Statut. Înscriind această prevedere, noi am pornit de la ideea exprimării democratismului nostru socialist. Marx şi Engels au vorbit despre socialism ca despre cel mai profund democratism (fără evocarea „clasicilor”, afirmațiile lui N.C. nu prea aveau „greutate” T.B.). În prezent, se elaborează textul unei noi Constituţii, pe care îl vom publica, probabil, până la Congres. În noua Constituţie, România se va numi republică socialistă. Vreau să menţionez că o serie de lucruri pe care vi le-am spus aici nu sunt publice şi ştiu că ambasadorii discută între ei.

„Tov. I.K. Jegalin: Înţeleg. De altfel, ceilalţi ambasadori se supără pe mine şi spun că eu ascult, dar nu vorbesc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Și în Constituţie vrem să exprimăm mai just democratismul socialist. Vrem să subliniem rolul crescând al statului socialist (…).

Tov. I.K. Jegalin: Vă mulţumesc pentru informare. Voi transmite tovarăşului Brejnev tot ce mi-aţi spus. Este o experienţă interesantă.” (Arhiva Secției de Relații Externe a CC al PCR, Dosar nr. 24/1965).

Nu merg atât de departe încât să avansez ipoteza că N.C. aștepta binecuvântarea lui Brejnev pentru tot ceea ce dorea să reprezinte, în istorie, Congresul al IX-lea al PCR, însă umbra sovietică a plutit și asupra începuturilor ceaușismului, inclusiv ca politică instituționalizată. Cum s-ar putea interpreta altfel faptul că, în plin Congres, N.C. și-a găsit timp să se întâlnească separat de patru ori cu Brejnev preț de multe ore în zilele în care acesta a fost la București?

Să revin, însă, la discuția cu Jegalin. Practic, N.C. i-a spus acestuia aproape tot ceea ce ar fi putut să-l intereseze pe Brejnev și să-l determine să fie șeful delegației PCUS la Congresul al IX-lea al PCR. Între altele, se cere remarcat modul detaliat în care N.C. s-a referit la preconizatele modificări în Statutul partidului, cu accente pe reconsacrarea, cu putere, a rolului conducător al PCR, ca expresie a fidelității fără riscuri față de marxism-leninism (asta, apropo de distanțarea de sovietici).

Cititorul s-ar putea întreba: de ce acord atât de mult spațiu Congresului al IX-lea al PCR în acest „serial”, consacrat preponderent, anului 1989? Ideea mi-a fost sugerată de volumul elaborat de istoricii Mioara Anton și Ion Chiper, volum intitulat „Instaurarea regimului Ceaușescu” (Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Institutul Român de Studii Internaționale „Nicolae Titulescu”, 2003). Autorii au considerat că tratarea acestei teme – care explică multe și despre „sfârșitul «Epocii Nicolae Ceaușescu»” – trebuie, neapărat, legată de ceea ce se spune în subtitlul lucrării „Continuitate și ruptură în relațiile româno-sovietice”. Dacă la acest volum adăugăm lucrările istoricului Vasile Buga ne dăm seama că există o conexiune strânsă, însă neliniară, ci contradictorie, între mai tot ceea ce s-a întâmplat în „Epoca de Aur”, inclusiv în relațiile româno-sovietice. Alte argumente vor fi aduse în cronologia rememorărilor.