1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nici când se ajungea la „prea mult” nu era „suficient”

23 – 29 septembrie

VICII DE COMUNICARE. Pe la amiaza zilei de 23 septembrie 1989, m-am trezit cu un telefon de la Petre Ispas, activist la Secția de Propagandă și Presă a CC al PCR. M-a întrebat precipitat dacă avem înregistrată cuvântarea Tovarășului la recenta ședință a CPEx. Întrebarea mi s-a părut ciudată. Nu știam de vreo cuvântare a lui N.C. la amintita ședință. Așa că i-am răspuns scurt că „nimeni nu ne-a chemat să instalăm carul de reportaj la Sala Plenarelor pentru a înregistra o asemenea cuvântare”.

N-a trecut mult timp și mi-a telefonat directorul general, Constantin Petre, care s-a interesat de modul în care am fost anunțați că, la 22 septembrie, urma să se desfășoare o ședință a CPEx. I-am reamintit că în martie – când N.C. anunțase la ședința CPEx că  „s-a achitat, în avans, datoria externă” –, ni s-a cerut expres să instalăm un car de reportaj la Sala Plenarelor. Ba, mai mult, el, personal, s-a aflat în car conform dispozițiilor „superioare” ca la fiecare manifestare care se transmitea în direct sau se înregistra o cuvântare a lui N.C. directorul general era obligat să coordoneze nemijlocit operațiunile radiotelevizionistice aferente.

Credeam că lucrurile se lămuriseră. Nici vorbă. Mi-a mai telefonat Constantin Mitea care mi-a pus aceleași întrebări și, excedat, i-am „propus” să-și chestioneze subalternii în legătură cu anunțarea Redacției de actualități în privința preconizatei ședințe a CPEx. N-a percutat. În schimb, m-a întrebat cât ar dura citurea la TVR a unui text de dimensiunile unei pagini de ziar, format mare. Din câte cunoșteam pe baza propriei experiențe, citirea unui asemenea text ar fi durat aproape o oră. A închis telefonul. Tot după puțin timp, pe teleimprimatorul din Redacție a început să „curgă” un text intitulat „Concluziile tovarășului Nicolae Ceaușescu la ședința Comitetului Politic Executiv, al CC al PCR din 22 septembrie 1989”. Am făcut repede legătura cu întrebările lui Mitea.

Într-adevăr, textul avea dimensiunile precizate de el.

Mă gândeam cu groază la eventualitatea de a ni se indica să citim întregul text. Dar și varianta unui rezumat, fie și unul de 10-15 minute, nu era fezabilă, întrucât așa ceva nu se potrivește neam cu specificul Televiziunii. Una era să recurgă la un rezumat cu fragmente sincron (cu vocea lui N.C.) legate prin sinteze ale spuselor vorbitorului și cu totul altceva un text citit de crainic fără nicio imagine adecvată.

Toate acestea le-am discutat cu directorul general care venise la noi, la etajul II, pentru a se clarifica și a avansa propuneri de prezentare la TV a „Concluziilor”. Propria noastră „concluzie” a fost să se transmită un rezumat consistent la Radio.

De ce și din ce se iscase toată tevatura? Am aflat – mai târziu – unele detalii tot de la Consantin Mitea. Ca de obicei, Comunicatele despre ședințele CPEx erau vizate de N.C. Așa s-a întâmplat și la 22 septembrie. A doua zi, însă, i-a venit o idee: să se adune sub formă de cuvântare unitară toate intervențiile lui la fiecare punct de pe ordinea de zi. Chiar dacă aprobase Comunicatul care conținea referiri la ceea ce spusese separat, a dat vina pe alții: cică fusese… cenzurat. În cele din urmă, N.C. a decis să se publice respectivele intervenții ca și cum au fost o cuvântare cap-coadă.

Când, peste ani, am citit stenograma mi-am dat seama că n-a fost vorba despre nicio cuvântare, ci despre o asamblare a unor intervenții disparate. Așa i s-a părut că trebuia să afle poporul român și străinătatea ceea ce a vrut să comunice.

A fost un moment tipic pentru autoevaluările liderului suprem, preocupat tot timpul că nu se spune îndeajuns despre „inestimabile contribuții la îmbogățire a teoriei și practicii edificării societății socialiste multilateral dezvoltate”.

CÂND O PALĂ DE VÂNT DEVINE URAGAN. Unul dintre mobilurile scandalului descris înainte a fost declanșarea, de urgență, a campaniei de presă care, odată cu „diseminarea” ideilor din „Concluzii”, urma să prezinte acțiunile de masă pentru „transpunerea în viață a orientărilor date la amintita ședință a CPEx”. Am răsfoit ziarele din acele zile și am constatat că indicațiile se aplicau cu un exces de zel rar întâlnit până atunci.

Sigur, în Telejurnale, interlocutorii „oameni ai muncii” făcea referiri – într-o frază – la „prețioasele concluzii”. Continuau cu trimiteri la propria activitate în termeni obișnuiți, deoarece, în fapt, se repetau indicații emise mulți ani la rând. Pentru presa tipărită lucrurile erau mult mai complicate. Se recurgea la supratitluri, la titluri, la subtitluri care „să ia ochii”, la casete, la montaje fotografice, la grafice pentru a se scoate „în relief” realități inventate, dar conforme cu „orientările” venite de la vârful-vârfurilor. Aproape toate paginile rezervate actualității interne aveau, la bază, „Concluziile” lui N.C. la ședința CPEx.

Un loc aparte în toată această „exuberanță publicistică” era rezervat adunărilor de dare de seamă și alegeri din organizațiile PCR. „Scânteia” avea în fiecare număr o rubrică amplă (de regulă, pe o întreagă pagină), dedicată acestor adunări. Întrucât, în „Concluzii”, Tovarășul criticase organizarea „necorespunzătoare” a acestor adunări, în reportajele din „Scânteia” se prezentau luări de poziție exemplare ale vorbitorilor (în unele cazuri cu fotografia „împricinatului”) care se ridicau la nivelul profesorilor universitari de socialism științific, economie, filosofie și, negreșit, de etică. Evident, era vorba despre simplii muncitori și, mai rar, despre ingineri cu „specializări” înguste și în sfera științelor sociale. Se constituiau în adevărate lecții despre cum  trebuie să se desfășoare „viața de partid”, despre „conștiința revoluționară în acțiune”. Cu cât erau mai neverosimile datele și faptele consemnate în reportaje cu atât mai mult se dorea ca toate acestea să devină „modele” de urmat în întreaga presă. Sigur, se mai strecurau unele accente critice, dar acestea nu ajungeau mai sus de „piciorul broaștei”.

Când, în acele zile, m-am întâlnit întâmplător cu prietenul Ioan Erhan (am mai precizat că era șeful Secției Economice a „Scânteii”) mi-a spus că la ședințele de sumar din fiecare zi i se cerea mai mult, tot mai mult să „oglindească” modul în care se îndeplineau indicațiile date de N.C. Foloseau cuvinte precum „excepțional”, „remarcabil”, „neabătut”, „cu înaltă răspundere”, „cu pilduitoare competență”, dar li se solicita să recurgă la o gamă mai variată, mai expresivă, mai percutantă pe măsura importanței temelor abordate. Și se conformau „necondiționat” (fiecare cum se pricepea sau dorea).