Spania a câștigat Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Anglia în Finală cu scorul de 2-1

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nicio acțiune spontană fără o organizare perfectă

17 – 23 iunie

VOX POPULI, VOX DEI. S-a reținut, desigur, indicația dată de Nicolae Ceaușescu referitoare la organizarea de „adunări ale oamenilor muncii” la care să se exprime puternice proteste în legătură cu „gravele manifestări antisociale, revizioniste și antiromânești de la Budapesta”. Indicația, de la „centru”, preciza expres: „Totul trebuie să aibă un caracter spontan”. De aici, următoarea informație apărută în întreaga presă:

 

Ziarele și posturile de radio și televiziune ale țării noastre au primit multe scrisori și telefoane de la diferiți cetățeni români, inclusiv de la cetățeni români de etnie maghiară, care își exprimă profunda lor indignare față de manifestările cu caracter revizionist, iredentist și anticomunist, care au avut loc la Budapesta la 16 iunie ale unor cetățeni unguri și care s-au transformat într-o manifestare cu caracter net fascist, antisocialist împotriva Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, împotriva socialismului și comunismului, a Tratatului de la Varșovia.

 

Informația era însoțită de comentarii prin care se susținea că a fost vorba despre o manifestare foarte periculoasă, contrară spiritului Actului final de la Helsinki, contrară intereselor păcii și securității în Europa, intereselor păcii și liniștii poporului ungar, care depășeau – prin gravitate – manifestările din timpul regimului horthyst. De asemenea, s-a apreciat că este deosebit de grav că cercurile reacționare maghiare au folosit acest prilej pentru a organiza manifestări deschise cu caracter antiromânesc, cu participarea unor elemente declasate, legionare, fasciste, care și-au găsit adăpost și azil în Ungaria sau veniți din alte țări. Se mai preciza că în scrisorile lor, cetățenii cer, cu îndreptățire, Guvernului român să ia atitudine hotărâtă, să protesteze și să respingă, cu cea mai mare indignare, toate aceste manifestări „ce contravin în mod flagrant Tratatului de prietenie și colaborare româno-ungar și normelor de relații dintre Republica Socialistă România și Republica Populară Ungară”.

 

La 20 iunie 1989, „Scânteia” a publicat pe trei pagini numeroase informații, sub titlul „Cetățenii sprijină cu fermitate protestul oficial al Guvernului Republicii Socialiste România adresat Guvernului Republicii Populare Ungare”.

Cititorilor li se oferea un bogat grupaj de informații din care rezulta că în adunări ale oamenilor muncii se exprima profunda indignare a poporului român față de manifestările provocatoare naționalst-șovine de la Budapesta. Bunăoară, în „România liberă” se menționa că au avut loc – în unități industriale și agricole din numeroase județe și din municipiul București – impresionante adunări în cadrul cărora muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, țărani cooperatori, mecanizatori, „și-au alăturat glasul condamnând cu fermitate gravele manifestări antisocialiste, revizioniste și antiromânești desfășurate la Budapesta, la 16 iunie, cu prilejul reînhumării unor foști politicieni unguri”.

Asemenea adunări au avut loc în Capitală la Întreprinderile „23 August”, „Grivița Roșie”, „Mașini Grele”, „Vulcan”, „Electroaparataj”, Centrala de Confecții și Tricotaje. De asemenea, se menționau adunările din Sectorul Agricol Ilfov și din județele Cluj, Mureș, Satu Mare, Sălaj. Se preciza că la respectivele adunări au luat cuvântul un mare număr de oameni ai muncii de diferite vârste și profesii, cetățeni români și cetățeni români de naționalitate maghiară (aspect subliniat în diverse modalități).

Se mai releva că participanții la adunări au ținut să își arate profunda indignare și au respins cu hotărâre manifestările periculoase, care s-au transformat într-o acțiune cu vădit caracter fascist, iredentist, împotriva Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, împotriva socialismului și comunismului, a Tratatului de la Varșovia. În mod special s-a relevat că recentele evenimente din Ungaria vecină, ca un ecou al opiniei împărtășite de toți oamenii de bună-credință, demonstrează că sunt uitate sau chiar ignorate deliberat lecțiile istoriei. Pornind de la această constatare, participanții la adunări au exprimat îngrijorarea față de recrudescența forțelor reacționare antisocialiste și contrarevoluționare din această țară, care încurajate și sprijinite din afară, tolerate din interior, printr-o politică de concesii și abdicări, incită la ură și violență, la acte ostile care contravin flagrant spiritului Actului final de la Helsinki, cauzei păcii și securității în Europa, înseși intereselor poporului ungar.

De asemenea, se sublinia că a stârnit o legitimă indignare faptul deosebit de grav că o serie de cercuri reacționare maghiare au folosit acest prilej pentru a pune la cale o nouă provocare antiromânească, organizată cu participarea unor elemente declasate, legionare, fasciste, care și-au găsit adăpost și azil în Ungaria sau au venit din țări occidentale, elemente trădătoare care s-au pus în slujba unor servicii străine ostile României. În timpul adunărilor, participanții au arătat clar și ferm că aprobă întru totul și susțin protestul oficial al Guvernului Republicii Socialiste România adresat Guvernului Republicii Populare Ungare în legătură cu cele întâmplate la Budapesta la sfârșitul săptămânii trecute. (…)

Relatarea din „România liberă” se încheia astfel:

 

Ca oameni care s-au născut, trăiesc și muncesc pe pământul românesc, participanții și-au exprimat mândria față de mărețele înfăptuiri obținute de poporul nostru în anii construcției socialiste, îndeosebi în perioada inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului, asigurându-se, pe această bază, creșterea nivelului de trai material și spiritual al tuturor cetățenilor patriei. Ei au exprimat odată cu toți cei care trăiesc în România Socialistă, adeziunea unanimă la politica internă și externă a partidului și statului care corespunde în cel mai înalt grad intereselor de pace și progres ale națiunii noastre”.

 

33 DE ANI DE AGONIE. Ceea ce am consemnat, până acum, în acest episod, sunt convins că justifică o reîntoarcere la un an teribil: 1956. Mă simt ispitit să dezvolt o temă la examinarea căreia cred că am ceva de comunicat, fie și numai dintr-o perspectivă personală: ce a însemnat pentru omenire (îmi măsor cu grijă cuvintele) Congresul al XX-lea al PCUS, desfășurat în februarie 1956. Dacă vom compara evenimentul cu un seism foarte puternic la scară planetară, tot vom spune prea puțin. Mă refer în special la Raportul secret al lui N.S. Hrușciov referitor la cultul personalității lui Stalin, de fapt la tema adevărului (chiar incomplet) despre crimele săvârșite cu participarea și la ordinul celui proslăvit drept „părintele popoarelor”. Palmiro Togliatti, liderul Partidului Comunist Italian, o personalitate a cărei valoare intelectuală și politică era recunoscută public și de conducătorii SUA, a avansat în Memorialul de la Yalta (se afla acolo la tratament) teza potrivit căreia nu era vorba doar despre deformări, derapaje, excrescențe. În esență, a vorbit despre însăși natura „socialismului real”.

Mă rog, ar fi bine să-mi reprim tentația de a lungi această parte a serialului. Încerc să mă limitez la ceea ce are legătură directă cu Nicolae Ceaușescu. Membrii delegației române participanți la Congresul al XX-lea al PCUS, în frunte cu Gh. Gheorghiu-Dej, au fost zdruncinați din temelii, debusolați, speriați, în urma dezvăluirilor din Raportul secret. În calitatea pe care o avea de membru al Biroului Politic și secretar al CC al PMR (reamintesc că, în urma „unificării” din 1947-1948, cu PSD, partidul avea denumirea de „Muncitoresc”), N.C. a fost direct implicat în conceperea și adoptarea măsurilor care să prevină „evenimente nedorite”.

Am studiat, efectiv, mii de pagini de documente din Arhiva Națională Istorică, mărturii, la rândul lor, uluitoare despre anul 1956. Dacă m-aș apuca să prezint numai documentele care îl privesc pe N.C. în împrejurările date, ar trebui să scriu încă un serial apropiat de dimensiunile celui de față. Așa că voi recurge la sinteza conținută în vol. II al trilogiei pe care Lavinia Betea a consacrat-o lui N.C.

Membrii conducerii PMR au plecat în „teritoriu” pentru a „prelucra” Raportul delegației române la Congresul al XX-lea al PCUS. Nicolae Ceaușescu a vorbit – într-o primă fază – la Reșița și la Timișoara. A negat vehement rolul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în promovarea cultului personalității în România și a aruncat întreaga vină pe „grupul de deviatori” înlăturat în 1952, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu (de notat că N.C. a fost de acord, peste șase ani, în 1968, cu reabilitarea celor trei, considerați victime ale „cultului personalității” lui Gheorghiu Dej). Pentru a ne da seama ce gândea și cum acționa N.C., în 1956, citez din discursul lui de la Timișoara:

 

Criticarea lipsurilor lui Stalin (observați, nu condamnarea crimelor – T.B.) nu înseamnă negarea activităților lui Stalin, lupta pentru apărarea liniei leniniste, dar, în ultima perioadă a vieții sale, a făcut ca, treptat, să dispară partidul. În ceea ce privește lucrările lui Stalin, acestea trebuie apreciate, față de tezele greșite, trebuie luată atitudine, sarcina este ca lucrările lui Stalin să fie studiate în lumina condițiilor concrete. Marxismul – ne învață leninismul – nu este o dogmă, ci o călăuză, în acțiune. Noi ne-am apucat să copiem mecanic, în loc să aplicăm în mod creator învățătura marxist-leninistă la condițiile existente” (Același punct de vedere l-a exprimat în discuția cu Gorbaciov din octombrie 1988, la Moscova).

 

Peste câteva luni, la Cluj, a vorbit, din nou, în fața activului de partid. La reuniunea respectivă a fost de față și soția mea în calitate de doctorand la Școala Superioară de Științe Sociale, fostă „A.A. Jdanov”. Când a revenit în Capitală, m-am îngrozit de ceea ce îmi povestea despre discursul lui Ceaușescu, în postura de „procuror” care a proferat acuzații deosebit de grave la adresa celor dornici (sincer) să se analizeze, cu toată seriozitatea, stările de fapt din România. Credeam, totuși, că exagerează. M-am dumirit, peste decenii, când am găsit în Arhiva Națională (Arhiva Cancelariei Dosar nr. 183/1956) stenograma referitoare la anchetarea unui membru de partid din Constanța, pe nume Constantin Vasiliu, „vinovat” că trimisese o scrisoare la CC al PMR în care îl critica pe Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru promovarea cultului personalității în țara noastră, scrisoarea fiind un act perfect statutar. Trei zile, peste 20 de ore, în total, a durat ancheta, iar inchizitorul-șef a fost Nicolae Ceaușescu.

 

În perioada octombrie – noiembrie 1956, N.C. a făcut parte, alături de Emil Bodnăraș, Alexandru Drăghici și Leontin Sălăjan din celula de criză care a conceput și pus în aplicare măsuri draconice pentru lichidarea „din fașă” a tuturor acțiunilor de solidaritate, de sprijinire a „contrarevoluției din Ungaria”. Necruțător a fost și 1957, cu Iosif Chișineschi și Miron Constantinescu (pe care, în 1968, l-a reabilitat și l-a făcut aliat prin oferirea funcției pur onorifice de președinte al Marii Adunări Naționale), condamnați de el ca „deviatori deosebit de periculoși”. Cum se vede, cercetările de arhivă destramă nemilos multe legende și ne ajută să ne apropiem de adevărul istoric.

Dosarul nr. 43/1966 din Arhiva Secției Relații Externe a CC al PCR conține dovezi puternice ale pozițiilor (cel puțin la modul declarativ) din acea perioadă ale lui N.C. față de Uniunea Sovietică și, implicit, tot opinii despre Stalin care, odată cunoscute, nu pot fi trecute cu vederea, sub niciun motiv (pretext). Deosebit de interesantă este și nota de convorbire cu L.I. Brejnev, în mașină, în drum spre Aeroportul Otopeni, la finalul vizitei neoficiale a acestuia la București de zilele de 10-13 mai 1966. Pentru a nu ocupa prea mult spațiu cu transcrierea integrală a discuției, recurg la sinteza din cartea lui Vasile BugaPe muchie de cuțit”:

 

Nicolae Ceauşescu a evocat o serie de momente din istoria postbelică a relaţiilor româno-sovietice, pe care ulterior nu le-a făcut publice: ajutorul primit de România în timpul secetei din vara anului 1947, precum şi reducerea la jumătate a despăgubirilor de război faţă de Uniunea Sovietică. În mod deosebit, Ceauşescu a scos în evidenţă sprijinul oferit României de către Uniunea Sovietică în timpul Conferinţei de pace de la Paris, când Stalin a fost hotărât de partea României, deşi alţii, inclusiv Molotov, erau de altă părere, el a fost pentru ca toată Transilvania să fie înapoiată României. Stalin – a continuat N.C. – se bucură la noi de respect; noi îl mai citim, el avea calitatea de a expune într-o formă scurtă şi clară problemele, formula exact ceea ce vroia să spună… Noi nu am publicat raportul lui Hruşciov la Congresul al XX-lea în legătură cu Stalin, am informat activul de partid şi l-am pus în seif. N.C. a evidenţiat, de asemenea, aprecierea de către Stalin a contribuţiei României în ultima parte a războiului antihitlerist, conferindu-i Regelui Mihai I Ordinul Victoria. În general – a încheiat N.C. – noi îl apreciem bine pe Stalin. La replica lui Leonid Brejnev că dacă nu ar fi fost represiunile care aruncau o umbră asupra lui Stalin, aprecierea asupra acestuia ar fi fost alta, N.Ceauşescu a declarat: «Noi am spus că nu vom ridica problema celor împuşcaţi în Uniunea Sovietică; n-are rost»”.

 

Chiar așa: „n-avea rost!”.

 

Cu asemenea antecedente, nu este greu de explicat pozițiile „ideologice” pe care se situa N.C. în 1989, cele menite – în viziunea lui – să reprezinte cea mai puternică apărare a „cauzei socialismului”, cu orice preț, cu orice mijloace.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *