1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nicio vizită fără o Mare Adunare Populară

9 – 15 septembrie

„SEPTEMBRIE, EXTREMĂ URGENȚĂ!”. Formula la care s-a recurs, ca un consemn general, în august 1944, mi-a venit instantaneu în minte când de la Secția de Propagandă și Presă ni s-a comunicat „cu maximă urgență” să fim foarte atenți la cuvântarea pe care Nicolae Ceaușescu avea s-o rostească – în transmisie directă – la „Marea Adunare Populară” din Iași, în așa fel încât să pregătim „cu maximă operativitate” rubrici de ecouri, de data aceasta inclusiv ale cadrelor didactice, elevilor și studenților. Când le-am spus celor de la Secție că am pregătit unele declarații privind noile măsuri legate de învățământ, ni s-a precizat că „tematica va fi mult mai largă, deoarece se vor exprima poziții inedite pe o largă arie de aspecte ale politicii interne și externe”. În timpul transmisiunii directe am încercat să identific accentele „noi” dacă – pe ansamblu – se tot repetau aceleași și aceleași „idei”. Rezultatul a fost modest.

N.C. a reamintit că s-au împlinit 130 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia, act care a marcat făurirea statului național român modern.

„Această victorie a fost posibilă, pentru că din Moldova au acționat mulți patrioți înflăcărați care și-au adus o contribuție hotărâtoare la înfăptuirea Unirii. N-a fost întâmplător că primul conducător al statului național unit român a fost un moldovean. Unirea din 1859 a făcut posibilă, 60 de ani mai târziu, Marea Unire și apoi, prin lupta multor înaintași, s-au creat condiții pentru viața demnă, liberă și independentă din perioada socialismului, care a asigurat deplina independență, bunăstarea și fericirea pentru întreaga noastră națiune”.

A revenit la ideea de bază pentru a sublinia că lupta menită să ducă la unire și independență a pornit din Moldova. „Acest fapt trebuie să constituie un simbol al luptei pentru un învățământ de înalt nivel tehnic și științific”. Așa cum a spus și cu prilejul vizitei la expoziția de la Institutul Politehnic programul de învățământ pentru următorul cincinal prevedea sume importante pentru învățământ. Totul depindea, însă, de progresul economic, în special de cel industrial, astfel ca, în 1995, producția industrială să fie de cel puțin 80.000 de lei pe locuitor. După ce a trecut în revistă „epocalele realizări de după Congresul al IX-lea” N.C. a subliniat că dezvoltarea învățământului este „un rezultat direct al creșterii puternice a forțelor de producție, a industriei, a agriculturii, a tuțuror sectoarelor de activitate”. O sinteză a tuturor acestor considerente și considerații a fost formulată astfel:

„Să asigurăm o educație necesară viitorului țării bazată pe cele mai noi cuceriri ale științei, așezând, deopotrivă, la baza învățământului materialismul dialectic și istoric, concepția socialismului științific despre lume și viață, pentru a crea un tineret și un popor cu înalte cunoștințe, dur și cu înalte trăsături revoluționare, patriotice, care să asigure continuarea neabătută în viitor a procesului revoluționar, victoria cornunismului și întărirea independenței României”.

N.C. le-a adresat tuturor tinerilor chemarea de „a învăța, învăța și iar a învăța! (parcă acest îndemn îi aparținea lui Lenin?! Lozinca era afișată cu numele acestuia pretutindeni în anii ʼ50 din secolul trecut – T.B.) Nu există astăzi obligație patriotică și revoluționară mai înaltă decât aceea de a învăța și a învăța, pentru toți copiii și întregul nostru tineret”.

„CÂND SE BATE ȘAUA”. Așadar, cu o parte de politică internă din cuvântare ne-am lămurit. Așteptam luările de poziție pe teme de politică externă. Evenimentele recente și în curs de desfășurare impuneau, desigur, clarificări, puneri la punct, eventuale deschideri spre soluții viabile. Ce ne-a fost dat să auzim?

„Suntem hotărâți ca și în viitor – punând în centrul activității dezvoltarea economico-socială generală a patriei noastre, victoria socialismului și comunismului în România – să întărim relațiile cu țările socialiste, cu țările în curs de dezvoltare, precum și cu țările capitaliste dezvoltate, în spiritul principiilor coexistenței pașnice”.

Vreme îndelungată, N.C. nu mai folosise această sintagmă – „coexistența pașnică” – deoarece susținea că în viața internațională se desfășoară, „în mod obiectiv, lupta de clasă”.

Când a trecut la detalieri a repetat tot ceea ce spusese de zeci, de sute de ori despre dezarmare, în special nucleară, despre obiectivele securității europene și, în context, despre respectarea Actului final de la Hesinki.

După toate acestea, eram nerăbdător să aflu ce va spune în legătură cu „punctele fierbinți”. Așteptarea n-a fost de lungă durată. N.C. și-a  exprimat, fără echivoc, nemulțumirea față de „acțiunile de destabilizare în unele țări socialiste – și mă refer la acțiunile iresponsabile care au avut loc în ultimele zile împotriva Republicii Democrate Germane, aliatul și prietenul nostru, frații noștri de clasă”. Liderul suprem român s-a declarat solidar cu poporul german pe care l-a asigurat de solidaritatea lui „în lupta pentru dezvoltarea socialismului în primul stat al muncitorilor și țăranilor pe pământ german, care înfăptuiște obiectivele trasate încă de Marx și Engels”.

A afirmat că băncile mondiale (a făcut aluzie, desigur, la experiența României cu FMI de la începutul anilor 1980) trebuie să abandoneze „practica de a condiționa creditele, de a le folosi pentru stimularea așa-zisei privatizări, a dezvoltării economiei particulare, de a pune condiții politice la acordarea creditelor”. FMI, Banca Mondială și alte instituții trebuie să acorde împrumuturi pentru întărirea proprietății obștești, „astfel ca poporul să fie adevăratul stăpân al bogățiilor naționale”.

În încheiere, a spus că își dorește ca Iașiul să ajungă un județ fruntaș, „dar pentru aceasta trebuie muncă, muncă și iar muncă”.

Asta a fost tot? Da. Pentru ecouri la acest discurs s-a emis alarma de „extremă urgență”? Mare e grădina Ta, Doamne!