1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nicio zi lăsată de la Dumnezeu fără mari bătăi de cap

29 iulie – 4 august

MESAJUL REGELUI. În seara zilei de 31 iulie, televiziunea publică de la Budapesta a difuzat în populara emisiune „Panorama” un interviu de 20 de minute cu Regele Mihai. Interviul integral, de mai mult de o oră, urma să fie difuzat la o dată neprecizată.

Cum era de așteptat, evenimentul a determinat creșterea tensiunii dintre București și Budapesta.

Emisiunea, care fusese anunțată cu câteva zile înainte, a fost recepționată în țară de mii și mii de cetățeni. Autoritățile de la București au încercat să împiedice transmiterea interviului, dar fără succes. Ministrul de Externe Horn Gyula a considerat ca inacceptabilă cererea românească, afirmând că, în actualele condiții din Ungaria, difuzarea unei astfel de emisiuni este de competența strictă a televiziunii, și nu a Guvernului. De fapt, ce declarase fostul Suveran?

În prima parte a interviului, a vorbit despre tinerețea lui, despre clasa specială în care a studiat la cursurile primare și liceale, despre colegi. Apoi, a fost întrebat în legătură cu momentului 23 August 1944 și arestarea mareșalului Antonescu, despre modul în care „a fost forțat” să abdice. Erau versiuni personale pe care le-a repetat și în perioada postdecembristă.

În continuare, și-a expus părerea despre situația din România anului 1989:

„Ideea unei «naținui omogene», așa cum este ea lansată de autorități este o absurditate, pentru că fiecare țară presupune regiuni cu tradiții și culturi diferite. Asimilarea poate să fie realizată cu forța, dar aceasta nu este o metodă acceptabilă. Programul de așa-zisă «sistematizare» este o crimă împotriva umanității, un program barbar ce se realizează pentru obținerea unui control strict asupra populației. Oamenii nu pot fi vânduți ca niște animale, pe bani, pe valută, cum sunt vânduți evreii și germanii. (…)

Eu am respectat totdeaunadrepturile omului, așa cum prevedea Constituția din 1923. Astăzi in România este o «mcnarhie absolută», in care fiecare persoană este proprietatea statului; România are o «dinastie», care însă nu domnește succesiv, un membru după altul, ci toți laolaltă, secătuind bogata noastră țară”.

Presa internațională a acordat o mare atenție interviului. „Le Monde”, de pildă, a subliniat deteriorarea relațiilor dintre România și Ungaria, vorbind despre „politica regimului Ceaușescu de asimilare forțată a minorităților”, precum și despre „zecile de mii de refugiați, cetățeni români, în Ungaria”.

„BREȘĂ” ÎN SISTEM, FĂRĂ ȘANSE DE A MAI FI ASTUPATĂ. Propun să rămânem tot la ziua de 31 iulie și tot în Ungaria. În acea zi s-a petrecut la Budapesta un eveniment ale cărui cauze, desfășurări ulterioare și consecințe sunt imposibil de subapreciat în contextul proceselor și fenomenelor care au determinat schimbările fundamentale, accelerate de la finalul anului 1989.

O sută de turiști cetățeni ai RDG au dat năvală în Ambasada Republicii Federale a Germaniei, ocupând-o, practic. Profitând de decizia din luna mai a autorităților ungare privind deschiderea graniței spre Occident, acei cetățeni est-germani solicitau, cu vehemență, să fie lăsați să plece în RFG. La scurt timp, revendicarea le-a fost satisfăcută. Atât a fost nevoie ca în perioada următoare fluxul de turiști care intra în Ambasada RFG să crească exponențial. Chiar dacă reprezentanța diplomatică a Bonn-ului a fost închisă, în cele din urmă, exemplul dat, preluat și de alte ambasade, n-a mai făcut posibilă oprirea valului migrator spre Occident. Autoritățile ungare n-au făcut nimic consistent pentru a pune capăt noii situații. Dimpotrivă, tacit, au încurajat mii și mii de est-germani să ajungă – potrivit dorinței lor – în RFG.

Bineînțeles, la București, toată această „operațiune” a fost urmărită cu deosebită atenție. Departamentul Securității Statului (DSS) și Ambasada română de la Budapesta l-au informat operativ pe Nicolae Ceaușescu despre importanta „breșă” apărută – deloc întâmplător în Ungaria – la granița „sistemului mondial socialist”.

Pentru a nu reveni asupra acestei teme, anticipez câteva dintre momentele care au urmat, mai ales vizita secretă, la Bonn, în numele conducerii Ungariei, a primului-ministru Nemeth Miclos și a ministrului de externe Horn Gyula. Cei doi au avut convorbiri cu șeful guvernului RFG, cancelarul Helmuth Kohl, și cu ministrul de Externe, Hans-Dietrich Genscher.

În memoriile lui H. Kohl a fost redată astfel discuția cu liderii unguri:

„Németh a început cu prezentarea nefardată a situației Ungariei. Țara sa, încă membră a Pactului de la Varșovia, încalcă tratate în vigoare dacă lasă să plece «cetățenii RDG» fără documente valabile, a spus acesta făcând trimitere la acordurile bilaterale între cele două state, potrivit cărora era interzis să le lase cetățenii lor să plece în Vest dacă nu dispun de aprobări de plecare valabile. Nimeni nu știe cum va  reacționa Honecker, care s-a aliat cu dictatorul român Ceaușescu. […] Apoi, Németh a prezentat soluția salvatoare. «O expulzare a refugiaților înapoi în RDG nu intră în discuție. Noi deschidem granițele. Dacă nicio forță politică sau militară (aluzie la URSS, la Armata sovietică, care continua să se afle în Ungaria – T.B.) din afară nu ne convinge la o altă comportare, vom ține deschisă granița pentru cetățenii RDG». Intenția este, spune Németh, ca toți germanii din RDG să poată pleca până la mijlocul lunii septembrie. Am simțit lacrimi în ochi când Németh a spus aceste lucruri”.

Documentele atestă că, de câte ori Kohl l-a întrebat pe Németh „dacă ungurii așteaptă, în schimb, ceva de la Germania”, de fiecare dată, premierul a răspuns: „Ungaria nu vinde oameni”. N-a adăugat nimic, deoarece „trimiterea” la România era clară, întrucât se știa că autoritățile de la București primeau nu puține mărci ca „plată” pentru aprobările date fiecărui etnic german de a pleca legal din România. Rezultatele vizitei secrete a liderilor unguri depindeau, însă, de poziția Moscovei. Întrebat asupra opiniei Kremlinului, Eduard Șevardnadze, ministrul de Externe, a răspuns: „Este o afacere care privește Ungaria, RDG și RFG”. Imediat, cancelarul i-a telefonat lui Mihail Gorbaciov pentru a-l informa despre discuțiile cu exponenții guvernului de la Budapesta. Gorbaciov  a spus doar atât: „Ungurii sunt oameni buni”. Kohl a înțeles că are „mână liberă” să acționeze pentru desfășurarea, în continuare, a planului lui de reunificare a Germaniei. A înțeles… bine.