1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nimic „din interior” nu se vede la fel „de afară”

27 mai – 2 iunie

DE-ALE VALURILOR VIEȚII. Duminică, 28 mai 1989, Cuplul prezidențial și-a petrecut ziua de odihnă la reședința din Snagov. Nici N.C. și nici E.C. n-au considerat că era cazul să fie imortalizate, atunci, momente din viața lor privată. Așa că, echipa noastră de filmare a șomat. Colegii mi-au spus că, potrivit cutumei, au continuat să sosească ofițeri de Securitate cu tot felul de Dosare. Familia Ceaușescu și-a văzut, însă, de-ale ei. Ce a făcut? Dacă este să luăm în seamă povestirile Suzanei Andreiaș, menajera cu state de peste trei decenii în slujba familiei, în zilele de odihnă de la Snagov, ambii Ceaușești profitau de faptul că sunt împreună, departe de priviri indiscrete:

„Erau foarte apropiați, se țineau de mână. Ceaușescu nu ieșea din cuvântul ei, dar și Tovarășa se interesa mult de el: dacă a mâncat, dacă are tot ce-i trebuie, dacă e mulțumit. Luau masa în curte și se simțeau bine împreună. Lui îi plăcea mult muzica Ioanei Radu și a Miei Braia și, după ce mâncau, el cânta, jucau table și ea îl mai fura. Zicea Tovarășul: «Iar m-ai furat, nu mai joc». «Hai, Nicule, că nu te mai fur». Și uite așa se distrau ei în familie”.

Tot potrivit menajerei, precum și colegilor noștri cameramani, lui Nicolae Ceaușescu îi mai plăceau șahul, biliardul și voleiul. După versurile pe care le recita pe la Congrese, la alte manifestări publice, dar și în „particular” se pare că știa ceva din literatura română (deși nimeni nu l-a văzut citind un roman sau o plachetă de versuri). Lectura lui se rezuma, în cele mai multe cazuri, la dosarele care îi erau puse la dispoziție. Suzana a mai povestit că N.C. nu era pretențios la mâncare și avea gusturi rustice. N.C. a descoperit filmele pe la 35 de ani. I-a plăcut mult serialul cu istețul comisar Kojak. Toate reședințele erau dotate cu o sală specială de proiecție. După 1955, s-a apucat de vânătoare, mai întâi invitat de șefii locali de partid, pe care îi controla pe vremea aceea în calitatea lui de membru al Biroului Politic al CC; apoi; vânătoarea s-a transformat într-o pasiune devoratoare. Dar, despre toate acestea voi reveni când va fi cazul.

DEPARTE DE SNAGOV, ÎNTR-O LUME DE NEÎNȚELES. În acea duminică unii munceau de zor. Printre ei, Angelo Miculescu, ambasadorul RSR la Beijing. Fostul ministru al Agriculturii (mazilit în urma manevrelor E.C.) finaliza telegrama zilnică transmisă la București. Dată fiind diferența de fus orar, telegrama din 28 mai sosise la destinație, în cursul nopții, așa că, neîndoios, se găsea într-unul din Dosarele „transportate” la reședința din Snagov. Nu știm dacă N.C. a citit-o atunci sau mai târziu. Cert este că asemenea avalanșelor de telegrame trimise în acele zile din China, ceea ce i se raporta nu-l putea lăsa indiferent, chiar dacă intențiile liderilor de la Beijing erau (încă) învăluite în mister. Redau textul integral al telegramei, cu unele notații:

„În a șaptea zi de la instituirea legii marțiale în Beijing, constatăm continuarea scăderii tensiunii din oraș și o accentuată tendință spre normalizarea situației (era, de fapt, doar o manevră înșelătoare a autorităților – T.B.).

1. Trupele chemate să aplice legea marțială s-au repliat pe poziții, în afara orașului, și au organizat tabere improvizate, unde s-au instalat. Din informații care circulă în Corpul Diplomatic – dar neconfirmate de partea chineză – se conturează probabilitatea apelării la noi forțe militare deviate însă din alte regiuni (era, oare, un semn al „tendinței spre normalizarea situației”? – T.B.).
2. Ieri după-amiază au continuat demonstrațiile organizate de studenți și reprezentanții unor organe de presă, instituții academice etc., pe arterele principale și în Piața Centrală. În afara apelurilor la extinderea procesului democratic, reforma politică, libertatea cuvântului etc., s-au înmulțit criticile și acuzațiile la adresa lui Li Peng (premierul Consiliului de Stat, funcție echivalentă cu cea de prim-ministru – T.B.), ca exponent al adoptării unor măsuri de represiune contra studenților, al liniei dure față de studenți și în general față de manifestanți.
3. Din contacte recente cu instituțiile chineze, am reținut informații privind probabilitatea convocării unei ședințe a Comitetului permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Populari, în perioada următoare. În acest sens, tovarășul Wan Li (președintele respectivei Adunări, un fel de Parlament – T.B.) a revenit Ia Beijing, ieri după-masă.
4. Semnalăm faptul că, la 25 mai a.c., în cadrul primirii unor noi ambasadori (ai Nigeriei, Mexicului și Birmaniei), premierul Li Peng a reafirmat fermitatea guvernului în reglementarea situației și a avertizat asupra amestecului unor guverne străine în treburile interne ale Chinei. Li Peng a afirmat o netă distincție între măsurile avute în vedere de guvernul chinez, în cadrul legii marțiale și modul în care s-ar fi acționat, în cazul impunerii controlului militar – ceea ce ar fi semnificat și recunoașterea pierderii controlului de către guvern”.

Telegramele ambasadorului Angelo Minculescu, strânse într-un volum, prin grija ginerelui său, fostul premier Adrian Năstase (am fost de față la lansarea cărții la Casa Titulescu), se numărau (cu unele mici „scăpări”) printre cele mai relevante documente despre evenimentele, de atunci, din China. Voi mai face apel la ele, mai ales, când va fi vorba despre masacrul din Piața Tianamen din Beijing. Până atunci, povestesc cititorului – telegrafic – cum l-am cunoscut pe A.M. încă din vremea în care a fost ministru al Agriculturii, cu prilejul vizitelor de lucru ale lui Nicolae Ceaușescu în unități de profil, l-am văzut „în acțiune”, neobosit. M-au impresionat seriozitatea, competența lui, refuzul de a pălăvrăgi și de a linguși. Nu se sfia să spună și lucruri neplăcute, chiar dacă unele grave și foarte grave le păstra (probabil) pentru a le comunica fără martori Cuplului prezidențial. Poate că și de aici i se „trăgea” dizgrația.

L-am revăzut pe A.M. după alegerile din 1996, în biroul de pe strada Brezoianu al Trustului „AGROEXPORT”, condus de legendarul Triță Făniță (al cărui consilier neoficial eram). Triță devenise senator, președinte al Comisiei pentru Agricultură. În exercitarea funcțiilor lui, îl consulta des pe prietenul de-o viață, Angelo Miculescu. În lunile în care acesta a fost șomer, după decembrie 1899. Triță îi asigura unele surse de existență. Când îi ascultam explicațiile și soluțiile referitoare la teme complicate, sensibile, mi-am întărit convingerea că A.M. era un specialist de înaltă clasă. Deocamdată, atât despre Angelo Miculescu.