1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. O „viziune” de largă perspectivă prin „miopia” politică de nevindecat

PLANIFICAREA „DEMOCRAȚIEI”. În ziua de 8 decembrie 1989 la „Săliță” s-au aprobat propunerile Secției Organizatorice a CC al PCR privind „alegerile generale de deputați în Marea Adunare Națională și în consiliile populare”, programate pentru luna martie 1990. Avem de-a face cu încă o dovadă că în „viziunea” Cuplului prezidențial nimic nu urma să se schimbe cât de cât pe fond, ci totul urma să fie la fel „pe termen nelimitat”. Cum se va vedea din fragmentele de document pe care le voi prezenta, nu numai că nu intenționa să slăbească strânsoarea totalitară, ci urmărea, cu o rară perseverență, întărirea controlului de la „vârf” asupra tuturor domeniilor de activitate. Bineînțeles, o atenție specială se acorda „organismelor democrației socialiste”. Chiar dacă – și în acest caz – voi ocupa un spațiu relativ amplu cu transcrierea documentului aferent, cred că merită să avem o sursă de reflecție și pe tema „alegerilor libere” în România antedecembristă.

„În conformitate cu prevederile Constituției și ale Legii electorale a Republicii Socialiste România nr. 67/1974, propunem ca alegerile generale de deputați în Marea Adunare Națională și în consiliile populare să aibă loc la data de 11 martie 1990.

Întreaga activitate de prefătire a alegerilor de deputați în Marea Adunare Națională și în consiliile populare se va desfășura în lumina istoricelor hotărâri adoptate de cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român – Congresul marilor victorii, al triumfului socialismului, al afirmării depline a independenței și suveranității României -, în climatul de profundă efervescență politică, de activitate creatoare și puternică unitate a întregului popor în jurul partidului, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Pornind de la rolul și importanța deosebită a alegerilor de deputați în viața social-politică a țării, propunem:

1. Cu privire la alegerile de deputați în Marea Adunare Națională
2. Numărul circumscripțiilor electorale să fie de 415, față de 369, câte au fost la alegerile de la 17 martie 1985.

Având în vedere creșterea numărului de circumscripții electorale și populației țării, care la data de 1 martie 1990 se estimează a fi de 23.228.000 de locuitori, norma medie de reprezentare va fi de un deputat la 55.787.

2. Pentru alegerile de deputați din anul 1990 propunem următoarele criterii:

• din totalul de 415 deputați, 137 să fie deputați centrali (33%) și 278 deputați locali (67,0%). Propunerile pe județe sunt cuprinse în Anexa nr. 2;
• din totalul candidaților de deputați 50%-60% să fie din rândul membrilor CC al PCR;
• din totalul candidaților se va avea în vedere ca pe puțin o trime să fie nou-propuși;
• din totalul candidaților de deputați, 7,2% să fie membri ai Organizației Democrației și Unității Socialiste;
• numărul circumscripțiilor electorale în care candidații se propun din rândul femeilor să fie de 158 (38%);
• după naționalitate, 92,4% să fie cetățeni români, 6,9% cetățeni români de naționalitate maghiară și 0,7% cetățeni români de naționalitate germană.

Din totalul de 415 circumscripții electorale, în 60% se vor depune mai multe candidaturi, în 45% din circumscripții câte două candidaturi, iar în 15 dintre circumscripții câte trei candidaturi.

1. Cu privire la alegerile de deputați în consiliile populare
2. Consiliile populare de toate categoriile sunt formate în prezent din 62.255 de deputați.

Numărul deputaților care urmează să fie aleși în 1990 va fi mai mic decât cel existent în prezent la consiliile populare, ca urmare a reducerii numărului de comune, potrivit Legii nr. 2/1989, de la 2.705 la 2.359 și, respectiv, mai mare la consiliile populare orășenești, ca urmare a creșterii numărului de la 181 la 209 orașe”.

Îmi permit o singură remarcă, nu se putea o mai concludentă confirmare a „procesului de demolare a satelor” la nivelul confirmat de documentul prezentat. În rest, să vedem ce „se mai punea la cale” în principalul (și, de fapt, unicul) centru de decizie la scara întregii țări.

ÎNGRIJORĂRI ȘI… PRECIPITĂRI. Chiar dacă documentele la care voi face apel, în continuare, au date de elaborare și analiză mai apropiate de ziua de 22 decembrie, cred că ele se constituie în dovezi complementare care privesc preliminariile momentului răsturnării sistemului și regimului totalitar din România.

În interesanta sa lucrare, „«Amorsarea» Revoluției”, Florian Banu a prezentat o „Notă a Securităţii Municipiului București cu privire la situaţia aprovizionării Capitalei cu produse agroalimentare. Nota conținea următoarele precizări, caracteristice pentru perioada dată:

„Livrările la produse agroalimentare la fondul pieţei s-au situat sub nivelul planificat la: • carne tăiată: din 383 tone, s-au livrat 133 tone (34,7%); • preparate din carne: din 347 tone, s-au livrat 188 tone (54,1%); • carne pentru preparate şi semipreparate culinare: din 110 tone, s-au livrat 20 de a (18,1%); • brânzeturi: din 109 tone, s-au livrat 56 tone (51,3%); ouă: din 2.322 mii de bucăţi, s-au livrat 1.477 mii bucăţi (63,6%); • legume: din 871 tone, s-au livrat 191 tone (21,9%); • cartofi: din 1.258 tone, s-au livrat 342 tone (27,1%); • fasole boabe: din 322, s-au livrat 198 tone (61,4%); • orez: din 129 tone, nu s-a livrat nimic. De la începutul lunii decembrie până în prezent s-au acumulat restanţe de peste 4.871 tone de carne tăiată (66,9%), 3.104 tone preparate din carne (47%), • 1.738 tone carne pentru preparate şi semipreparate culinare (34,1%), 124 tone de unt (19,1%), 1.105 tone brânzeturi (53,3%), 20.780 mii bucăți 3 ouă (47,1%), 12.958 tone legume (78,3%), 16.907 tone cartofi (70,7%), 5.348 22 fasole boabe (87,4%) şi 944 tone fructe (23,2%)”.

În respectiva Notă, erau înșirate și alte elemente de ordin cantitativ. Iată, însă, că s-a „strecurat” și ceva care viza calitatea produselor agroalimentare:

„Din datele existente rezultă că Ministerul Industriei Alimentare a dispus aprovizionarea întreprinderilor de industrializare a cărnii cu circa 1.500 tone de faină proteică obţinută din soia furajeră pentru a fi utilizată în preparatele de carne. Potrivit analizelor efectuate în laboratoare de specialitate, acest produs conţine substanţe toxice (metale grele şi încărcături microbiene) în cantităţi ce depăşesc cu mult limitele maxime admise de normele legale şi, pe această bază, organele sanitare au interzis folosirea lui în consumul alimentar.

Deşi conducerea Ministerului Industriei Alimentare cunoaşte această situaţie, insistă ca unităţile de profil subordonate să folosească în preparatele din carne întreaga cantitate de făină pe care au primit-o.

Sunt date că la întreprinderile de industrializare a cărnii din Capitală şi Vaslui a şi fost folosită făină din soia pentru nutreţuri, iar în prezent se fac presiuni ca şi la întreprinderea «ANTREFRIG» din Bucureşti să fie introduse în fabricaţie circa 60 tone din acest produs necorespunzător.

Specialiştii în materie apreciază că introducerea în consum a preparatelor din carne în care s-a înglobat făină din soia pentru nutreţuri poate provoca intoxicări în masă, cu toate consecinţele negative ce rezultă din aceasta asupra stării generale de sănătate a populaţiei.”

Nu se știe până la ce „nivel” au ajuns asemenea Note, însă faptele semnalate, prin gravitatea lor, confirmă o situație cu un grad înalt de generalizare, imposibil de ignorat de cei care ar fi ținut, cât de cât, la poporul căruia îi jurau, permanent, credință.

Cu o oarecare anticipare prezint și un document referitor la una dintre cele mai persistente legende postdecembriste: imensa cantitate de valută lăsată „moștenire” de „Epoca Nicolae Ceaușescu”.

În loc de orice alte considerații și considerente, prezint integral un document emis în ziua de 21 decembrie 1989 (ca să fie marcată ultima situație înainte de „plecarea” Cuplului prezidențial din sediul CC al PCR) pe tema dată.

SITUAȚIA

încasărilor şi disponibilităţilor la Fondul valutar centralizat al statului şi în contul
la dispoziţia Conducerii Superioare (deci, în contul Ceaușeștilor – T.B.)

milioane dolari

Repet: acest document destramă definitiv și irevocabil legendele referitoare la sumele fabuloase în valută aflate în vistieria Statului înainte de la 22 decembrie 1989. Totodată, atestă existența unui Cont special la dispoziția exclusivă a Cuplului prezidențial. Ce să mai comentez? Dacă nici aceste fapte nu sunt luate în seamă, la ce fel de „adevăr istoric” mai facem trimitere?