1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Orizonturi de așteptare într-un regim al iluziilor

24 – 30 iunie

VISE ȘI VISURI. Cele două proiecte de documente aflate pe primele locuri ale ordinii de zi a Plenarei CC al PCR în 27-28 iunie 1989. Programul-Directivă și Tezele pentru Congresul al XIV-lea au fost evocate în fiecare luare de cuvânt, dar numai sub forma exprimării unei adeziuni entuziaste. În afară de elogiile aduse liderului suprem, inclusiv pentru contribuția esențială la elaborarea respectivelor documente, ne-a fost dat să auzim doar un șir neîntrerupt de adjective.

Am evitat și voi evita pe cât a fost și este cu putință prezentarea cifrică a obiectivelor care ar fi urmat să fie atinse în cincinalul următor (1991-1995) și în perspectivă până în anii 2000-2010. Dar, incontestabil, mult mai importante ar fi analizele de ordin calitativ prin identificarea elementelor componente ale „viziunii” liderului suprem asupra drumului pe care „trebuia” să meargă țara și oamenii ei într-o perioadă de mari prefaceri, de reorientări la scară  globală. Am în vedere procesele de globalizare și noua etapă a revoluției științifico-tehnice, ambele puternic interdependente.

În visele și visurile lui N.C. – fapt confirmat de aproape toate luările de poziție publice și nepublice – aceste direcții complementare și convergente de evoluție a omenirii au fost fie ignorate, fie abordate și definite profund eronat.

Firește, o „viziune” cât de cât realistă ar fi presupus luarea în considerare a cauzelor crizei de sistem din „lumea socialistă”, dar – pentru „frumusețea” demonstrației – voi face abstracție de această problemă fundamentală. Presupun că nu era vorba despre absurditatea sloganului, frecvent repetat de liderul suprem român „comunismul, visul de aur al omenirii”, ci doar despre opțiuni pur practice. Structura economiei românești se dovedise, mai ales în a doua parte a deceniului al 9-lea al secolului trecut și se dovedea anacronică, în contratimp și contrasens cu principalele tendințe din economia mondială. Or, țintele propuse pentru următorul deceniu nu vizau nicio schimbare a respectivei structuri. Se adăugau doar cantități păguboase și păgubitoare la ceea ce exista, chiar dacă devenise tot mai evident că dorecția aleasă era falimentară. Când stocurile de bunuri nevandabile ajunseseră la cote record nimic nu justifica mărirea producției taman în sectoarele sufocate de mărfuri de care nimeni nu avea nevoie. Din păcate, exact tema aceasta nu a fost măcar menționată în prezentarea proiectului Programului-Directivă. Nu se preconiza nicio schimbare structurală când tocmai configurația pe ramuri a economiei românești atesta că aici, în această zonă, se găseau multe dintre cauzele crizei de sistem economico-social. Visele și visurile liderului suprem țineau loc de analize științifice, realiste, cu adevărat vizionare. Deocamdată, mă rezum cu aceste notițe referitoare la proiectul Programului-Directivă. Subiectul va reveni inevitabil în alte episoade, deoarece intervalul relativ scurt de până la Congresul al XIV-lea a fost marcat puternic de contradicțiile de fond, de esență, dintre planuri și direcția de mișcare a realităților necruțătoare.

VIITORUL VĂZUT CU „OCHELARI DE CAL”. Găsim o sinteză a nivelului intelectual al abordărilor în temă și în amintitele Teze pentru Congresul al XIV-lea, Titlul acestui document reflecta tendința lui N.C. de a spune totul, de a nu lăsa nimic în afara razei lui vizuale. De fapt, era reproducerea unor fragmente dintr-o concepție „unitară” asupra evoluției trecute, prezente și viitoare a societății românești. Iată titlul:

„TEZELE pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român privind dezvoltarea societății românești, perfecționarea conducerii economico-sociale, dezvoltarea democrației muncitorești-revoluționare, creșterea rolului Partidului Comunist Român și activitatea ideologică, politico-educativă, ridicarea nivelului de cunoaștere științifică, de cultură, a conștiinței revoluționare, raportul de forțe și caracteristicile fundamentale ale situației internaționale.”

Cine ținea minte un asemenea titlu merita un premiu consistent.

Cer scuze cititorului pentru relativ lungile extrase din documentul la care mă refer; dacă n-aș proceda așa, reconstituirea ar fi grav ciuntită. Așa că încep „demonstrația” cu… primul paragraf:

„Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român reprezintă (măcar să se fi spus „va reprezenta” – T.B.) un eveniment de însemnătate istorică în viața social-politică a țării, în activitatea partidului și poporului nostru.

Desfășurându-se în anul jubiliar al celei de-a 45-a aniversări (ce fel de „jubileu” la 45 de ani? – T.B.) a victoriei Revoluției de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă, Congresul va prilejui (de data aceasta se vorbea la timpul viitor – T.B.) o profundă și multilaterală evaluare a drumului parcurs de poporul român în construcția socialistă, îndeosebi de la Congresul al IX-lea al Partidului, a activității desfășurate pentru înfăptuirea hotărârii Congresului al XIII-lea.

Tezele pentru Congresul al XIV-lea se întemeiază (se putea altfel? – T.B.) pe aprecierile și orientările cuprinse în expunerile Secretarului General al Partidului, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, la ședințele Comitetului Politic Executiv din aprilie 1988 și Plenarele CC al PCR din noiembrie 1988 și aprilie 1989, larg dezbătute de comuniști, de oamenii muncii și adoptate de întregul partid și popor (când și cu ce modalitate au fost adoptate? – T.B.) ca documente programatice ale construirii noii orânduiri în actuala etapă istorică pe baza aplicării consecvente, creatoare, a principiilor socialismului științific (dispăruse total și irevocabil sintagma „marxism-leninism” – T.B.) la condițiile concrete din România. Aceste documente constituie o generalizare magistrală a experienței poporului român, a partidului nostru comunist și reprezintă o nouă și strălucită contribuție a tovarășului Nicolae Ceaușescu la dezvoltarea și îmbogățirea creatoare a socialismului științific și practicii revoluționare.”

Cred că acum avem o perspectivă ceva mai clară și asupra capitolului care interesează cu precădere, capitol intitulat: „Profundele transformări revoluționare înfăptuite în societatea românească în perioada inaugurată de Congresul al IX-lea, în domeniul economic, social, al științei, învățământului și culturii.”

Dacă facem abstracție de tonul propagandistic cu totul inadecvat pretențiilor „științifice” ale autorilor, vom constata că în Teze s-au spus și unele adevăruri pe care s-au „altoit” exagerări inacceptabile, fără să mai punem la socoteală neadevărurile calificate. Când se vorbea repetat despre „rezultate strălucite”, în condițiile în care, la fiecare ședință a CPEx din anul 1989, N.C. viza (poate, involuntar) racile de fond, intrinseci, organice, ale așa-zisului proces de „făurire a societății socialiste multilateral dezvoltată”, se comitea intenționat un fals istoric. Dar, să ne păstrăm cumpătul și să ne concentrăm atenția asupra a două Teze din capitolele următoare:

„În cele peste patru decenii de construcție socialistă, România s-a transformat dintr-o țară slab dezvoltată, predominant agrară, într-o țară industrial-agrară, cu un înalt nivel de civilizație…” (…)

„Realizările de până acum și prevederile pentru ultimul an al cincinalului asigură realizarea, în linii generale, a hotărârilor Congresului al XIII-lea a Partidului privind înfăptuirea obiectivului strategic de trecere a României la stadiul de țară socialistă mediu (sublinierea mea – T.B.) dezvoltată”.

Ar fi de reținut, în primul rând, „acuratețea” redactării, dar mai ales ideea că, în 1989, România nu se afla în faza enunțată (respectiv „la un înalt nivel de civilizație”) că nu era (încă) o „țară socialistă mediu dezvoltată”.

În definitiv, ce criterii (repere) îndreptățeau să se stabilească stadiul de dezvoltare economico-socială a unei țări? Sigur, în prezent (în 2024), se ia în considerare, în majoritatea cazurilor, produsul intern brut (PIB) pe locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare. Analizele prof. Victor Axenciuc și dr. Constantin Grigorescu, arată că, deși nu era în vigoare (nu se utiliza), în România, indicatorul produs intern brut în perioada antedecembristă, a fost posibil să se identifice o anumită dinamică, într-o manieră satisfăcătoare. Dar, PIB-ul are limitele și „hibele” lui, semnalate de economiști din toate țările, așa că, pentru completare, pentru o analiză mai aprofundată se iau în considerare și alți indicatori și indici, cum ar fi dezvoltarea umană (I.D.U.), respectiv speranța de viață la naștere, rata de alfabetizare a adulților, numărul mediu de ani de școală pe un adult, PIB-ul real/locuitor, ajustat la paritatea puterii de cumpărare. În lucrările amintite, în calcul IDU au fost incluse 160 de țări. Prin urmare, existau și există termeni de comparație dintre cei mai concludenți.

Rezultă din toate acestea că PIB/locuitor era, la nivelul mediei mondiale (repet, în 1989) de 4.622 dolari, iar media europeană de 9.207 dolari. Unde se situa România la acest indicator în 1989? La aproximativ 3.000 de dolari. Deci, nici vorbă despre atingerea nivelului de țară mediu dezvoltată. Mai mult decât atât: media pe ansamblul țărilor „socialiste” din Europa (aici era inclusă și Uniunea Sovietică) era de 5.881 dolari. Dacă luăm în considerare IDU, constatăm că, tot în 1989, din 25 de țări europene, în frunte cu Norvegia, care avea un indice de 0,978, România se situa pe ultimul loc, cu 0,733, sub Albania, care avea 0,791 și Bulgaria, cu 0,865.

Va fi, desigur, necesar să se aprofundeze aceste date și altele la fel de concludente, dar mai ales să se pătrundă până la „miezul” concepției lui N.C. de împărțire a venitului național în fond de acumulare și în fond de consum pentru a întregi imaginea Anului politico-economic 1989, în contextul intern și extern dat. Dar, în așteptarea finalului unui asemenea demers, să reținem „textul frumos” solicitat de Cuplul prezidențial pentru încheierea Tezelor.

„Dezbătând într-un înalt spirit de responsabilitate comunistă Tezele Congresului al XIV-lea, să asigurăm întărirea unității și forței partidului, afirmarea cu putere a spiritului său cutezător, novator, a rolului său de centru vital al întregii națiuni, de conducător al poporului român pe calea progresului și prosperității, a libertății și independenței patriei!

Să facem astfel încât, prin munca unită a întregului popor, sub conducerea partidului, urmând neabătut strălucitele îndemnuri și orientări ale secretarului general al partidului, președintele Republicii, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, națiunea noastră să străbată într-un timp cât mai scurt drumul glorios spre visul de aur – comunismul!”.