1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Pe-ale Mediteranei valuri, lumea n-a scăpat de furtuni

4 – 10 decembrie

GENERALITĂȚI ȘI NUANȚE. Pătrunderea în culisele marilor dezbateri și decizii – prin intermediul stenogramelor – reprezintă, fără îndoială, un exercițiu intelectual fascinant. Ca oameni obișnuiți, „de rând”, nu ne dăm, seama, totdeauna, cât de mult depind viețile noastre de un număr limitat de persoane (nu neapărat… personalități), iar explicația, în numeroase cazuri, o găsim, peste ani, tocmai în amintitele stenograme.

Întrucât într-un episod precedent am enunțat doar temele discutate de Bush și Gorbaciov, în prezența celor doi miniștri de externe, cred că este util să redau câte ceva din discuții, fie și numai pentru cunoașterea atmosferei în care s-a desfășurat respectiva întâlnire la cel mai înalt nivel americano-sovietică.

Bunăoară, în timp ce Bush și Gorbaciov și-au îngăduit o scurtă pauză, secretarul de stat, James Baker „recomanda” ministrului sovietic de Externe, Eduard Șevardnadze să „reformeze moneda națională și sistemul prețurilor într-o manieră radicală”, idee repetată deseori și de alți lideri americani. La rândul lui, Bush considera, în discuțiile de la Malta, că evoluțiile din Europa Răsăriteană reprezentau „triumful valorilor occidentale”. Gorbaciov însă a replicat: „Avem și noi aceste valori; de ce nu le numiți răsăritene?”. Baker a venit prompt cu sugestia: „Ce ar fi să le spunem valori democratice?”. Gorbaciov a acceptat pe loc: „Așa-i bine. Valori democratice. Asta e!”.

Ajunși în acest punct al rememorărilor, dar și al demersului analitic, sunt (cred) în măsură să tratez încă un aspect important, măcar în linii generale.

Cu toate că informații credibile despre întâlnirea de la Malta au apărut chiar în zilele imediat următoare, iar în 1993 Arhiva Fundației Gorbaciov a publicat stenograma integrală a discuțiilor la nivel înalt (stenogramă a cărei veridicitate a fost atestată, fără rezerve, de serviciile de informații americane, iar memoriile unor participanți au adus, la rândul lor, confirmări de necontestat), au persistat și persistă tot felul de „variante”, inclusiv autohtone, care au indus și induc „ideea” că tot ceea ce s-a întâmplat în România începând din decembrie 1989 și până în prezent (2024) se explică, mai ales, prin deciziile luate la bordul navei „Maxim Gorki”, ancorate în apele teritoriale ale Maltei.

Pentru cititorii din România nu este dificil să se documenteze, întrucât, între multe alte mărturii, se află chiar traducerea, tot integrală, a amintitei stenograme în numerele 40, 41 și 42 din 2012 ale Caietelor editate de Institutul Revoluției Române din decembrie 1989. Reamintesc că analizele unui recunoscut specialist în materie, dr. Constantin Corneanu (nr. 41 al amintitelor Caiete) au fost intitulate „Malta. Locul în care nu s-a vorbit despre România”. Ca argumente sunt citate și declarațiile generalului-locotenent în rezervă, Aristotel Stamatoiu, fostul șef al Centrului de Informații Externe al Securității (CIE), care recunoștea că, în legătură cu Malta „noi (CIE) nu am ajuns să cunoaștem niște treburi concrete înscrise pe ordinea de zi”.

Din stenogramă rezulta că șeful Casei Albe a impus nu numai agenda negocierilor, ci și soluții care – prin acțiunile reformatoare din Europa de Răsărit – căpătau extindere în „zona de securitate a URSS”. Excepția notabilă o constituia România. Nicolae Ceaușescu – care denunțase și clauza națiunii celei mai favorizate cu SUA – nu mai avea acces la niciuna dintre Cancelariile Europei occidentale și, cu atât mai puțin, la Washington.

VORBA LUI MOROMETE: „PE CE VĂ BAZAȚI?”. Oricât de incitante ar fi temele de politică internațională discutate la întâlnirea Bush – Gorbaciov la Malta, cititorul român, acordă, firesc, prioritate – în contextul dat – faptelor și datelor care privesc soarta țării în care s-a născut, răiește și va viețui, în continuare, ca persoană fizică și prin cei care îl vor urma. Din această perspectivă sunt dator să reamintesc că, în perioada postdecembristă, au apărut zeci de volume, sute de articole, mii de informații disparate sau ansamblate după cele mai diverse criterii despre activitatea serviciilor secrete autohtone legată de reale sau pretinse „surse” din apropierea protagoniștilor, cu accent pe presupusa decizie referitoare la țara noastră, implicit la soarta lui Nicolae Ceaușescu.

În toate cele șase volume pe care le-am dedicat „Revoluției române în direct” am polemizat cu unii autori care au tratat, fiecare în maniera lui, exact tema implicării Securității în „evenimente”. Nu am de gând ca, în serialul de față, să reiau acele polemici. Dar, la câteva fapte, am obligația să mă refer, sub semnul clasicei întrebări a lui Moromete: „pe ce vă bazați?”.

În această ordine de idei, Alex Mihai Stoenescu a luat în considerare o informație „senzațională”:

„În cadrul operaţiilor de exploatare a unei reţele, în seara zilei de 3 decembrie 1989, o sursă directă şi sigură, cetăţean străin cu acces la informaţia primară, a transmis legăturii sale din Securitate mesajul că la Malta Gorbaciov şi Bush au hotărât înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, simultan cu Noriega din Panama. În faţa gravităţii şi importanţei acestei informaţii, precum şi pe baza valorii persoanei care o difuza, un general de Securitate s-a deplasat de urgenţă într-o locaţie specială – nu se ştie dacă pe teritoriul României sau în afară – pentru a face personal operaţia de verificare a informaţiei. Sursa a confirmat datele înţelegerii de la Malta şi a furnizat alte câteva amănunte. Ca urmare a acestei întâlniri, dar şi pe baza informaţiilor obţinute din surse certe („cetățeanul străin” nu era, oare, o „sursă certă”? – T.B.), conducerea Departamentului Securităţii Statului a întocmit două note cu caracter ultrasecret. Prima avea următorul conţinut: «În cursul discuţiilor din Malta, secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov, şi preşedintele american George Bush, au hotărât înlăturarea regimului socialist din România». O a doua notă dădea a doua informaţie: «Cu ocazia convorbirilor de la Malta între secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov, şi preşedintele american, George Bush, s-a convenit intervenţia militară a Statelor Unite în Panama». În aceeaşi seară notele au fost prezentate lui Nicolae Ceauşescu. Şeful statului a avut un moment de tristeţe şi apatie, rezervându-și o singură replică: «M-au condamnat!».”

Rețin informațiile furnizate de „surse directe și sigure”, completate cu două notații: cam multe dovezi… nedovedite după ani buni de la „consumarea faptelor” și amuzamentul provocat de menționarea repetată a funcțiilor liderilor american și sovietic. Nu cumva N.C. să-i confunde.

Într-o altă lucrare, „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989”, se precizează că „misteriosul general de securitate” a fost chiar șeful DSS, Iulian Vlad, care s-a deplasat într-un loc special „pentru a face personal operația de verificare a informației. Sursa a confirmat datele înțelegerii de la Malta și a furnizat câteva amănunte”. Păcat că nu ne-a spus unde s-a deplasat „în afara țării” și care au fost acele „câteva amănunte”? – T.B.).

LIMITELE CUNOAȘTERII. După toate aceste dezvăluiri, sunt convins că este oportun să citez „câte ceva” din declarațiile generalului Aristotel Stamatoiu. Cu prilejul audierii la Comisia Senatorială pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989, a avut loc următorul dialog. Citez din stenograma aferentă:

„Dl Săndulescu (senator): Când s-a hotărât ținerea conferinței de la Malta, unde se discutau niște probleme importante și unele care ne interesau pe noi, Dv. ați avut cereri să aflați mai multe lucruri? De la cine ați primit cereri?

Dl Stamatoiu: Nu am primit cereri. Pentru astfel de evenimente, în raport cu posibilitățile care le-am avut noi în spațiul respectiv, ne organizam din proprie inițiativă. Nu primeam dispoziții pentru fiecare acțiune. Efectiv, în Malta, nu aveam posibilități, nici zona (sublinierea mea – T.B.).

Dl Săndulescu: Dar Cancelariile din Occident, acolo aveați posibilități să aflați câte ceva?

Dl Stamatoiu: Da, aveam să mai cunoaștem câte ceva, dar problemele erau tot la modul general (sublinierea mea – T.B.). Noi nu am ajuns să cunoaștem niște treburi concrete, înscrise pe ordinea de zi. A trebuit să desprindem concluzii despre ce s-a discutat acolo, cu măsurile pregătitoare care au fost făcute înainte, din ce s-a aflat după, dar s-ar putea ca Direcția de Informații a Armatei, care era tot atât de interesată, să fi avut ceva posibilități.

Dl Săndulescu: Adică, Direcția de Informații ar fi avut posibilități mai mari decât dumneavoastră?

Dl Stamatoiu: Am spus că s-ar putea, mă gândeam că un atașat militar într-o țară…

Dl Săndulescu: Erau numai patru atașați militari.

Dl Stamatoiu: Da, mi se pare că în Italia era, deci eu nu sunt în măsură să spun ceva concret din ordinea de zi a discuțiilor de la Malta (sublinierea mea – T.B.). Nu ne-a întrebat nimeni ce s-a discutat în mod special.”

În legătură cu toate aceste afirmații contradictorii (ca să nu le spun altfel) repet că  stenogramele discuțiilor atestă că atunci, la Malta, Gorbaciov și Bush NU au decis „să-și pună, laolaltă, resursele, forțele pentru a-l înlătura de la putere pe Nicolae Ceaușescu”.

Nu mai insist, deoarece mult mai importantă a fost discuția din ziua de 4 decembrie 1989, de la Moscova, dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov. Stenograma acestei întâlniri a fost publicată integral cu diferite prilejuri și nu este, deci, nevoie s-o redau in extenso; are dimensiuni tipografice considerabile. Pentru a nu mă depărta prea mult de obiectivul principal al serialului de față, voi reda, în episodul următor, în sinteză, temele abordate.