1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Prefață la ultimele 100 de zile ale „Epocii de Aur”

9 – 15 septembrie

CARTEA ȘI… PARTEA. În vederea deschiderii anului de învățământ 1989-1990, manifestare programată tradițional la 15 septembrie. N.C. s-a gândit să folosească acel moment pentru o vizită de lucru în județele Iași, Suceava și Botoșani.

Este interesant de remarcat că (15 septembrie 1989) marca începutul ultimelor 100 de zile de viață ale lui Nicolae și Elenei Ceaușescu. Într-o lucrare apărută în 2010, regretatul ziarist Carol Roman a readus în atenție semnificațiile datelor respective, citându-le în contextul celor 100 de zile care urmau să se deruleze până la executarea sentinței în cazarma unității militare târgoviștene. Lucrarea prezintă interes, mai ales, prin reconstituirea cronologică, prin fotografiile de la diverse evenimente, însoțite de comentarii „la obiect”. Astfel, fotografia cu care începe, de fapt, numărătoarea inversă, este cea de la Iași, când Cuplul prezidențial, în cunoscuta mașină ARO, amenajată special, străbătea „dulcele târg”. Alături de „iubiții conducători”, cei doi dobermani dăruiți de Regina Marii Britanii.

Miercuri, 13 septembrie 1989. Era, tradițional, Ziua Pompierilor, instituită în amintirea bătăliei din Dealul Spirii, în 1848. Sărbătoarea cu pricina s-a aflat, în 1989, într-un con de umbră, fiind eclipsată de vizita la Iași a Cuplului prezidențial. Pe această temă au apărut și bancuri, dar nu le voi prezenta acum (de altfel, cum s-a mai observat, le-am ocolit, din motive lesne de înțeles).

Era o zi de lucru – destinată și la Iași – activităților menite, „să asigure îndeplinirea planurilor”, inclusiv prin eliminarea marilor restanțe din lunile precedente. Cu toate acestea, pe traseul străbătut și N.C. și E.C. s-au aliniat zeci și zeci de mii de oameni, unii aduși din județele învecinate. E drept, se vedeau și mulți elevi, aflați, încă, în vacanță, dar copleșitor era numărul „oamenilor muncii”. Mă gândeam – privind impresionantele imagini – câte ore se iroseau în zilele vizitei. Se pare că unele calcule indicau avantajul net în plan propagandistic, „cu bătaie” spre Est și Vest în comparație cu pierderile în materie de bunuri și servicii.

Cu excepția „obiectivelor” care urmau să fie vizitate, entitățile economico-sociale din zonă au fost „golite” de personal în numele unei „cauze mărețe”. Dar chiar și la locurile de popas mii de oameni au fost „scoși din producție” pentru a-i saluta pe „iubiții conducători”.

În maximum trei ore s-a bifat programul care a inclus nu mai puțin de 6 unități industriale și agricole aflate la apreciabile distanțe unele de altele, de pildă, orașul Pașcani raportat la municipiul Iași. Prin urmare, trebuia să se țină seama și de durata drumurilor pentru a se vedea câte minute au fost „consumate”, în medie, pentru fiecare obiectiv în parte.

Nu este cazul să detaliez, așa că – în împrejurările date – voi menționa doar că s-au vizitat Întreprinderea de traductoare (profilată pe producerea de elemente de automatizare), Întreprinderea mecanică de material rulant de la Pașcani („veche citadelă muncitorească” din sistemul CFR), Întreprinderea de industrializare a sferei de zahăr (amplasată într-o zonă mare cultivatoare), Stațiunea de cercetări agricole Podu Iloaie (cunoscută pentru crearea unor soiuri foarte productive de grâu și de floarea-soarelui), CAP Movileni (unde s-a văzut nelipsitul cântar care atesta producții-record), Stația de reproducere artificială a peștelui (care producea specii cu „înalt randament”). În toate aceste locuri, vizitele s-au desfășurat după tipicul prezentat de zeci de ori în episoadele precedente. În consecință, nu mă mai încurc cu amănuntele.

RĂTĂCIȚI (PIERDUȚI) ÎN PĂDURE. Cuplul prezidențial a revenit la Iași pentru a discuta cu șefii locali despre situația economico-socială a județului. S-a rezervat mai mult spațiu agriculturii, N.C. exprimându-și nemulțumirea față de nivelul recoltelor – pe județ – la păioase, sfecla de zahăr, floarea-soarelui și, mai ales, la legume. Nu s-a oprit, însă, la constatări. A trecut rapid la capitolul „indicații”. De fapt, a repetat ceea ce spusese la unitățile economice vizitate. În acest sens, este de reținut noua „modă”, respectiv prezența presei la întâlnirea cu membrii Birourilor județene de partid. Colegii de la AGERPRES notau conștiincioși spusele „șefului cel mare” și, astfel, ieșea încă un discurs în toată regula. Când N.C. nu dorea ca unele aprecieri să apară în ziare și la Radioteleviziune preciza: „Asta nu-i pentru presă!”.

De la Comitetul județean de partid, Nicolae și Elena Ceaușescu s-au îndreptat spre Casa de Oaspeți de la Bucium. Am vizitat-o în toamna anului 1997, cu prilejul banchetului oferit de conducerea Partidului Democrat la încheierea Convenției Naționale, desfășurată în Sala Mare a Teatrului Național din Iași. Vila era superbă, dotată cu tot ceea ce doreau N.C. și E.C. în scurtele lor perioade de odihnă, dar și „lucrului” cotidian al liderului suprem. În apropiere se afla Cabana Poieni din Pădurea Dobrovăț. N-am fost pe acolo, dar din cele ce mi s-a spus era, poate, cea mai frumoasă cabană de vânătoare din țară, pusă exclusiv la dispoziția lui Nicolae Ceaușescu. Am văzut câteva fotografii și, într-adevăr, cabana, amplasă într-un loc pitoresc, se înfățișa deosebit de arătoasă, o bijuterie arhitectonică. După siesta de rigoare, N.C. a plecat – avându-l drept ghid pe șeful Miliției județene, colonelul Nicolae Pleșa – spre zona „locuită” de cerbi.

Șeful de ocol se relaxa într-un canton silvic împreună cu un pădurar și un brigadier. S-a trezit, la ușă, cu „primul vânător al țării” N.C. le-a cerut să i se arate cele mai frumoase exemplare de cerbi. Nimeni n-avea voie să le vâneze. De emoție și din cauza înserării, șeful de ocol a încurcat cărările și grupul s-a rătăcit. Când a aprins lanterna, însoțitorii lui N.C. s-au speriat, crezând că era vorba despre semnale periculoase. S-au lămurit repede, deoarece altfel nu mai nimereau nici drumul spre cabană.

Între timo, organele județene intraseră în panică, neștiind unde se afla Nicolae Ceaușescu. Garda de corp nu catadicsea să comunice nici măcar cu șefii Miliției, unității antitero, ai securității locale traseul stabilit pentru vizita de lucru a comandantului suprem.

În legătură cu această „întâmplare” (care a făcut o oarecare vâlvă) și cu alte „aspecte” referitoare la vizita „celor mai înalți demnitari ai țării”, colonelul (în rezervă) Constantin Ciurlin, fost șef al Securității județene, a povestit multe după decembrie 1989. Între altele, a afirmat că toți cei care lucrau în București la DSS manifestau aroganță față de „neînsemnații” șefi din județe, îi desconsiderau fățiș. O dovadă în acest sens a fost ignorarea informării pe care o trimisese conducerii DSS, înaintea vizitei, prin care avertiza că starea de spirit a populației ajunsese „la un nivel periculos”. Nu s-a ținut seama de această informare și, astfel, pe parcursul vizitei au avut loc „incidente”. Mulți ieșeni au ieșit din rândurile care flancau itinerariul oficial și au dat zeci și zeci de scrisori, de o parte și de alta a celebrului ARO lui N.C. și E.C. Asemenea situații puneau întreaga Securitate într-o postură extrem de nefavorabilă (ca să folosesc un eufemism). C. Ciurlin a încercat să se justifice și pentru alte „încurcături” dând vina pe șefii politici locali și pe șefii DSS de la București: „Noi eram cu măsurile care se impuneau când venea șeful de stat în județ. Oamenii mei erau puțini pe traseu, cei mai mulți veneau de la București. Noi niciodată nu făceam gardare aproape. Atribuțiile noastre constau mai mult în a obține informații ca să nu se întâmple un act terorist sau de altă natură care să afecteze vizita”.