Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie. George Simion: Următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, guvern numit de acest preşedinte ilegitim>

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Prezentul care nu anticipa evoluțiile din viitorul apropiat

1 – 7 iulie

CÂTE MANIFESTĂRI REPETITIVE AVEAU SĂ FIE ULTIMELE? Întrebarea se justifică în foarte multe cazuri, ori de câte ori ne ramintim de cronica anului căruia îi este consacrat acest demers publicistic. Bunăoară, la mijlocul anului au fost marcate (să zicem „sărbătorite”) Zile dedicate învățătorilor, constructorilor de mașini, textiliștilor. Ca și în cazul altor manifestări (cele evocate până acum) nimeni nu bănuia că vor fi ultimele „zile socialiste”. Imediat după decembrie 1989 s-a renunțat la marcarea Zilelor dedicate diverselor profesii. Timid, unele s-au reluat, însă, din păcate, ecoul lor a fost și este foarte slab.

Nu văd nimic rău în organizarea de acțiuni menite să cinstească, la modul real, performanțele. Sigur, atunci, în 1989, aveam de-a face cu politizarea excesivă a unor astfel de manifestări, dar – când dăm la o parte zgura propagandistică – constatăm că merită să dedicăm o Zi anume, în fiecare an, celor care fac din profesia lor nu numai un mijloc existențial esențial, ci și o sursă de creație permanentă, autentică, novatoare.

 

În 1989 au fost înregistrate numeroase ultime manifestări și pe plan internațional. În rândul acestora s-a înscris Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților. Cea de-a XIII-a ediție (ultima) s-a desfășurat la Phenian, capitala Coreei de Nord, începând de la 1 iulie. Nicolae Ceaușescu a transmis participanților un relativ lung Mesaj, ceva mai elaborat, în care a repetat cunoscutele lui „opinii” despre pace și dezarmare, despre progresul economico-social, despre viitorul omenirii.

Presa postdecembristă a făcut mare „caz” din prezența în Delegația română la Festival a unor persoane care au deținut înalte demnități după Revoluție. Nu le dau numele deoarece nu este nimic de incriminat în această privință. O spun, cred, în cunoștință de cauză, cu experiența dobândită în calitate de observator care avea, totuși, ca meserie jurnalismul.

 

Reamintesc că perioada 2-16 august 1953 am fost coordonatorul zonei de publicistică (exista și o zonă dedicată spectacolelor, altor forme de divertisment) a Radiodifuziunii Române, când cel puțin 16 ore pe zi de emisiuni au fost consacrate celei de-a IV-a ediții a Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților găzduit de țara noastră. Aveam 20 de ani. Experiența câștigată atunci a fost fundamentală pentru ceea ce am făcut, în profesie, în toți anii care au urmat.

O asemenea manifestare nu mai cunoscuse România până atunci. Au venit la București peste 30.000 de tineri din 111 țări. Atmosfera era electrizantă, numărul și varietatea manifestărilor organizate de fiecare delegație, precum și pe ansamblul Festivalului au fost impresionante.

În pofida unor încercări de dezbinare (de pildă, au fost introduse în cantonamente manifeste aduse din Occident prin care tinerii participanți erau îndemnați „să condamne deschis regimul totalitar din România”) nu s-au înregistrat incidente de natură politică. În afară de gazde, activitățile specifice tinereții „fără frontiere” au fost girate de Enrico Berlinguer, președintele Federației Mondiale a Tineretului Democrat și Jiri Pelikan, președintele Uniunii Internaționale a Studenților, deveniți, între timp, personalități de prim rang în viața internațională.

În zilele Festivalului din 1953 am dormit doar două-trei ore pe noapte, pe un pat de campanie într-un birou din clădirea Radiodifuziunii. Am făcut câteva transmisii directe și mai multe reportaje în mijlocul participanților. Nota dominantă au conferit-o prietenia sinceră, respectul față de marile valori ale umanității.

Am, desigur, foarte multe de povestit despre acele zile, precum și despre ediția Festivalului desfășurată în vara anului 1957, la Moscova, când am făcut parte din grupul de ziariști de la Radiodifuziunea Română, grup care a relatat despre programul Delegației țării noastre. Pe ansamblu, se petrecea  aproximativ ceea ce am avut prilejul să consemnăm la București. Nu este, însă, cazul să mai lungesc vorba. Atunci, în vara anului 1989, emisiunile de actualități au conținut reportaje consacrate Festivalului de la Phenian, raportaje urmărite cu interes, cu simpatie, de telespectatorii din România.

 

EXPIRAȚII ȘI EXPIRAȚI. La mijlocul anului 1989 mulți demnitari și subordonații lor habar n-aveau că puterea și metodele lor, cutumele, modul de a vorbi și de a se comporta expiraseră sau erau pe cale să expire. În ciuda a tot felul de ritualuri, realitățile erau greu de ignorat. Am vorbit despre telegrame. Ele se întocmeau și se expediau „pe bandă rulantă”, dar aproape nimeni nu urmărea măcar stadiul îndeplinirii unor angajamente. De la comitetele de partid din întreprinderi și instituții până la cele județene (inclusiv) se raporta despre îmbunătățirea activităților politico-ideologico-educative în timp ce diferite cursuri încetaseră să mai funcționeze, iar altele înregistrau un absenteism dezarmant. Pe întregul flux decizional și de execuție blocajele se înmulțeau fără să existe mecanisme de redresare a celor mai dificile situații.

Pe acest fond, la Secția de cadre, sub ochiul vigilent al Elenei Ceaușescu, se întocmeau planuri de măsuri, se completau tabele cu numărul persoanelor vizate de așa-zisele restructurări, de fapt concedieri. Era un element în plus, deloc neglijabil, care acutiza nemulțumirile din cele mai diverse domenii de activitate, întrucât incertitudinile legate de locul de muncă nu aveau „darul” „să mobilizeze oamenii muncii pentru săvârșirea unor acte de eroism” de tipul celor elogiate de presă. Și aceasta, în condițiile în care mulți gazetari (printre ei și cei de la RTV) erau „inventariați” de Serviciile de Personal (nu se mai numeau de „Cadre”), care tot întocmeau și refăceau listele cu „disponibilizați” potențiali.

În urma „analizelor” zilnice, de la Cabinetul 2, Secția de cadre (aici s-a păstrat vechea denumire) a CC al PCR a trimis eșaloanelor de profil, așa cum erau stabilite în ierarhiile de partid și de stat (de sus în jos) instrucțiuni și recomandări privind criteriile în virtutea cărora urma să se diminueze cu 15 la sută numărul de persoane din zonele în care acționau.

Un prim criteriu viza „gradul de devotament față de partid și de secretarul său general”. Nu numai cei care se pronunțau fățiș împotriva unor măsuri ale Puterii, ci și cârcotașii, cei care doar „mârâiau” sau răspândeau bancuri, aveau locurile asigurate pe listele de disponibilizați. Se recomanda „consultarea organelor abilitate”, înțelegându-se prin această formulă Securitatea.

Pe locul al doilea se afla așa-numitul personal TESA. Cea mai mare parte din această categorie era considerată… neproductivă și, în consecință, urma să se reprofileze pentru a putea lucra direct în locurile rezervate muncitorimii. Departajarea avea să fie făcută în funcție de vârstă și de proveniență. Cei care veniseră de la sate la oraș riscau să-și piardă slujbele, indiferent de studii, de specializare, de experiență. Locul lor predestinat se afla fie în secțiile de mecanizare din agricultură, fie în uzine.

Criteriul ultim consta în măsura în care persoanele vizate își făceau datoria profesională cu pricepere, cu simțul responsabilității, chit că disponibilizarea lor risca să dezechilibreze cele mai diferie domenii de activitate. Riscurile cele mai mari de concediere erau „legate” de existența unor rude în străinătate, de neamurile care fuseseră membre ale partidelor istorice, care suferiseră diverse condamnări pe motive politice.

Asemenea criterii încălcau, evident, multe prevederi ale Codului Muncii și chiar ale Constituției RSR, dar decidenții nu se „încurcau” cu astfel de fleacuri. Până la urmă, aveau să domine arbitrariul, relațiile instituite în numeroasele grupuri de interese reprobabile.

Nici cei care aparțineau nomenclaturii nu erau scutiți de griji în legătură cu măsurile menite să reducă semnificativ personalul. Nu contau criteriile bazate pe meritocrație, ci măsura în care o persoană sau alta era utilă șefilor de entități economico-sociale sau administrativ-teritoriale. Un „indicator” frecvent folosit a fost numărul de eliberări din funcții de conducere, de destituiri în anumite perioade. Secția de cadre a CC al PCR întocmea și astfel de rapoarte destinate a reflecta  „modul în care se manifesta intransigența revoluționară”. Expunerea motivelor care au stat la baza deciziilor a fost tipică, aproape identică situației în care s-a aflat Venerica Petru, fost prim-secretar la județeana de partid Vâlcea, caz prezentat pe larg într-un episod anterior.

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *