1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Primele etape ale „construcției” legendei numite „MALTA”

30 octombrie – 5 noiembrie

INFORMAȚII „DIRECT DE LA SURSĂ”. De peste trei decenii și jumătate, adică până în zilele noastre (2024), tema întâlnirii din Malta a liderilor sovietici și americani constituie obiect predilect de analiză, de controverse acute. Cu toate că ambele părți au dat publicității stenogramele discuțiilor, inclusiv ale celor „față-n față”, doar cu translatori (stenograme cu texte identice, pe fond, numai cu neînsemnate deosebiri de traducere), se pun pe seama respectivei întâlniri tot felul de blestemății, cu evidente scopuri diversioniste. Nu voi aborda acum acest aspect, deoarece îi va veni rândul în retrospectiva zilelor de la începutul lunii decembrie 1989.

Ceea ce se poate, însă, spune relativ la ziua de 2 noiembrie 1989, vizează demontarea legendei potrivit căreia a plutit un secret absolut în legătură cu acel summit istoric (nu mă feresc să-l definesc astfel).

Ei bine, la Casa Albă, George Bush a organizat o conferință de presă la care – să vezi și să nu crezi – a făcut o serie de precizări esențiale. Despre toate acestea a informat ambasadorul Românei la Washington, Ion Stoichici.

În telegrama cifrată se menționa, între altele, că întâlnirea Bush-Gorbaciov este programată pentru intervalul 2-3 decembrie, alternativ la bordul unei nave americane și a uneia sovietice în Marea Mediterană, Președintele SUA a anunțat că discuțiile vor avea un „caracter neoficial”, fiind menite să „ne permită să ne cunoaștem personal mai bine și să aprofundăm înțelegerea, în mod reciproc, a punctelor noastre de vedere”.

Nu se convenise, încă, o ordine de zi a convorbirilor, dar se aprecia că vor fi abordate probleme legate de situația internațională și de dezvoltare a relațiilor sovieto-americane. Nicio parte nu avea în vedere, la 2 noiembrie 1989, ca, la această întâlnire, să se adopte hotărâri importante sau să se încheie înțelegeri.

Se mai preciza că, la întâlnire, Administrația SUA va reitera interesul pentru succesul „restructurării” inițiate de M. Gorbaciov în URSS și, în acest context, G. Bush intenționa să abordeze problematica economiei americane și economiei sovietice, precum și evoluția reformelor din Europa Răsăriteană (sublinierea mea – T.B.). În ce privește intenția SUA de a acorda asistență economică pentru URSS, G. Bush a răspuns că „nu s-a cerut un asemenea ajutor, însă, este posibil să se discute unele elemente de asemenea natură”.

Timp de o lună, zi de zi, în presa internațională, s-au „scurs” tone de informații „din surse oficiale și neoficiale” despre pregătirile pentru întâlnirea de la Malta. La fel, comentariile se numărau cu sutele. Mass-media autohtonă a păstrat, în general, o tăcere pudică, rezumându-se la publicarea unor știri de câteva rânduri, din când în când.

SIMETRII ȘI… NU PREA. La Moscova, Mihail Gorbaciov n-a ieșit la „rampă” în acele zile pentru a face declarații în legătură cu preconizata întâlnire din Malta. În schimb, l-a scos „la înaintare” pe Vadim Medvedev, șeful propagandei PCUS (cel care vizitase România pe la începutul anului). A fost o întâlnire, la Moscova, cu șefii misiunilor diplomatice acreditate în URSS, întâlnire despre care a relatat, într-o telegramă cifrată, Ion Bucur, ambasadorul țării noastre în Uniunea Sovietică.

Medvedev a vorbit mult, în special despre perestroika și glasnost, însă era evident că tot ceea ce afirma era destinat să ofere informații referitoare la bazele negocierilor cu liderul american. Bunăoară, se știa prea bine că George Bush acționa, în foarte multe cazuri, în funcție de deschiderile din țările „socialiste” spre economia de piață. Așa se explică de ce Medvedev a pus accentul pe reformele concepute a veni în întâmpinarea condiționărilor formulate explicit de șeful la Casa Albă pentru acordarea de ajutor politic și financiar Uniunii Sovietice.

Pentru o evaluare corectă a acestei întâlniri cred că se cer luate în considerare cel puțin două fapte; șefii misiunilor diplomatice acreditate la Moscova erau oameni bine informați. În consecință, nu era cazul să li se spună tocmai lor ce se întâmpla, în acea perioadă, în URSS. Nici lui Medvedev nu trebuia să-i spună cineva că n-avea sens să facă propagandă cu invitații de față. Cel mult putea să mizeze pe capacitatea lor de „a citi printre rânduri”, de a sesiza nuanțele și de a descifra dedesubturile. Liderul sovietic era un politician cu experiență; în plus, se remarcase deseori în calitatea lui de economist de marcă. Mesajele pe care dorea să le transmită – din partea lui Gorbaciov – vizau decizia irevocabilă de a continua ansamblul proceselor declanșate prin perestroika și glasnost, de a se renunța definitiv la practicile brejneviste, astfel încât să existe, în lume, convingerea că dialogul cu partenerii externi, cu fiecare în parte și cu toți laolaltă, are șanse de reușită prin valorificarea punctelor de convergență.

O ilusrare a acestui fapt a constituit-o punctul 4 din expunere.

„În ceea ce privește restructurarea și politica externă a URSS, conducerea PCUS speră în sprijin și în înțelegere pe plan extern a transformărilor care au loc în țară. Restructurarea se bucură de interes. Nu toți, însă, o privesc la fel, ceea ce este normal. Unii însă o apreciază ca fiind o «mișcare tactică», care să permită URSS să câștige timp. O astfel de apreciere nu are bază, URSS dorește amplificarea colaborării, democratizarea relațiilor internaționale”.

Ar fi fost util ca ambasadorul Bucur, folosind secretul cifrului, să se refere și la răspunsurile lui Medvedev, dar în încheierea telegramei a scris doar următoarele:

„Diplomați din Iugoslavia și Cehoslovacia, participanți la întâlnire, au apreciat în convorbiri că atât în expunere, cât și în răspunsurile la întrebări, V.A. Medvedev a mers pe linia prezentării pozitiviste. După părerea lor, problemele cu care se confruntă URSS sunt mai ample, mai profunde, iar căutările PCUS merg pe o linie mai sinuoasă”.