1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Prologul efervescent al ultimei reuniuni naționale a partidului-stat

13 – 19 noiembrie

ULTIMELE PREGĂTIRI, PRIMELE ÎNGRIJORĂRI MAJORE. Cele șapte zile dinainte de deschiderea lucrărilor Congresului al XIV-lea al PCR au fost marcate de momente ale vieții politice interne și externe, care – dintr-un anumit unghi de vedere – au fost mai importante (prin consecințele lor) în comparație cu desfășurarea și deciziile adoptate la „cel mai înalt forum al comuniștilor români”.

La gradul de pregătire a evenimentelor deosebit de importante, așa cum se statorniciseră lucrurile în Partidul Comunist Român, erau excluse, din start, surprizele neplăcute, dar nu și îngrijorările. În cele șapte zile la care mă refer s-au pus la punct minuțios toate detaliile imaginabile, de la abordările politice până la tipărirea ecusoanelor și repartizare camerelor la hotelurile rezervate participanților din provincie, delegațiilor oficiale și ziariștilor veniți din străinătate, toate sub semnul temerilor provocate de ceea ce se întâmpla în lume.

În acest carusel al pregătirilor ziua de 13 noiembrie 1989 a ocupat un loc special. Atunci a avut loc o ședință a CPEx la care membrii acestui organism habar n-aveau ce-i aștepta, mai ales în condițiile interne și externe date. Este interesant că presa n-a suflat vreo vorbă despre respectivul „eveniment”. Dar să aflăm ce le-a spus liderul suprem celor de față:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Am convocat această ședință, tovarăși, pentru a discuta (deci, pentru „a discuta” – T.B.) Raportul care trebuie prezentat în fața Congresului al XIV-lea (a tras aer în piept și a dorit să-și ia o înfățișare hâtră – T.B.). Nu este prea mare – decât vreo 140 de pagini. Sigur, m-am gândit, ca și în alte dăți, să vă prezint capitolele și problemele mai principale. Și dacă veți avea observații, să vedem ce să mai punem. În general, în afară de o problemă pe care o voi prezenta separat, în rest nu sunt probleme noi, ca să zic așa, necunoscute (și, atunci, ce rost mai avea Raportul? Să fie doar o copie a ceea ce spusese – până atunci – de zeci și sute de ori? – T.B.). În ceea ce privește aprecierile privind stadiul actual al dezvoltării, au fost dezbătute de un an și jumătate. De asemenea, am dezbătut în luna noiembrie (era vorba despre plenara lărgită a CC al PCR din noiembrie 1988 – T.B.) toate aceste probleme și, de altfel, ele se regăsesc în Programul – Directivă și în Teze (din nou: dacă, în esență, Raportul nu aducea nimic nou, ce sens mai aveau dimensiunile urieșești ale „documentului” și, în genere, de ce mai era nevoie de un asemenea „exercițiu” vid de „noutăți”? – T.B.).

După toate datele care le avem – și pe care trebuie să le mai controlăm – nu se poate spune nimic în plus decât să subliniem că, realmente, am realizat o dezvoltare foarte mare. Nu am scris așa aici, deși – la un moment dat – am introdus niște date despre situația internațională din care reiese că România este cu ritmul cel mai mare din lume, chiar înainte de Japonia și de alte țări. (…) Noi suntem pe primul loc și între țările socialiste.” A admis, totuși, că R.P. Chineză a înregistrat ritmuri mai înalte, comparativ cu țara noastră.

În continuare, a luat, rând pe rând, titlurile capitolelor din Raport și a făcut, pe alocuri, unele precizări, fără să intre în amănunte. Când va fi să mă refer la desfășurarea Congresului, voi face trimiteri și la respectivul Raport, mai ales la obiectivele economice, cu prelungirea acestora în sfera socială. Practic, atunci, la 13 noiembrie 1989, n-a avut loc nicio discuție pe tema Raportului, deși ședința a durat o oră și zece minute.

LIMITELE CURAJULUI ȘI DEMNITĂȚII. În cele ce urmează, rețin „problema” pe care N.C. a vrut s-o abordeze separat în amintita ședință. Expunerea a durat foarte mult, așa că voi selecta doar frazele care merită atenție. După ce a arătat că are de gând să trateze tema spinoasă a Basarabiei (el a spus „Moldovei Sovietice”), a evocat consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop, pornind de la discuțiile cu N.S. Hrușciov, în 1964, și cu L.I. Brejnev, în 1965:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă și cu Mihail Gorbaciov. Dar nu au fost condiții. Și am spus să o lăsăm ceva mai târziu (…). Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă, schimbarea imediată a granițelor (dacă nu se avea în vedere „schimbarea granițelor”, în acele momente, atunci când și, mai ales, cum putea fi abordată – T.B.), dar soluționarea acestei probleme trebuie gândită și trebuie s-o discutăm; să avem în vedere, în primul rând, să publicăm pozițiile care sunt, mai cu seamă, că ei le publică și să avem, în lunile următoare, o discuție pe această problemă. De altfel, în 1970-1975, am avut câteva discuții cu secretarul cu problemele internaționale de atunci – Katușev – trimis de conducere, prin care ne cereau să recunoaștem în mod deschis că Basarabia e a lor.

Tov. Elena Ceaușescu: Asta nu se poate niciodată!

Tov. Nicolae Ceaușescu: În programul partidului avem o referire generală și am spus că nu vom putea să recunoaștem. Una este problema granițelor, ca rezultat al forței, iar alta este să recunoaștem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul român (erau, oare, două popoare? Ce consecințe ar fi o avut o asemenea „împărțire” a românilor de pe ambele maluri ale Prutului? – T.B.); este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur, punându-se problema anulării înțelegerii cu Hitler, este evident că, în mod corespunzător, intervine și anularea. Noi vrem ca, după Congres, să avem o discuție pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situație, și felul cum ei acționează. Vin și fac o Plenară (Plenara CC al PCUS – T.B.) și anunță că vor să îndrepte lucrurile ce au fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut și continuă să-i împiedice să pună în valoare problemele lor. Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut să o ridic în Comitetul Politic Executiv și este, de fapt, o problemă strict internă (în sensul de… „secretă” – T.B.), dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă. Dacă sunteți de altă părere, vă rog să spuneți.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine cum ați propus.

Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea și nu se poate altfel.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Deci, sunteți de acord? (Toți tovarășii sunt de acord). Aici nu este vorba de existența unei naționalități sau a unor oameni care sunt de origine română și se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba de o parte a României care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm și noi. S-au publicat și în Uniunea Sovietică.”

Intervenția lui N.C. pe tema Basarabiei a continuat vreme de peste un sfert de oră, fiind presărată cu tot felul de amintiri aproximative, cu date istorice ciuntite, dar nu aceasta este o temă pe care s-o dezvolt în episodul de față. În Memoriile pe care le-am publicat în legătură cu prima Telerevoluție din lume am făcut o serie de precizări care nu trebuie, neapărat, să fie repetate, integral. Între altele, am demonstrat că Protocolul secret din Pactul Molotov-Ribbentrop, referitor la Basarabia a fost publicat în limba română, aici, la București, încă din 1983. Rezultă, deci, că N.C. nu era suficient de bine informat în legătură cu această temă. Mai mult decât atât: înainte de ședință, a primit, traducerea în limba română a unui capitol dintr-un amplu studiu apărut în revista sovietică „Znamia” („Drapelul”) în numărul din noiembrie 1989. Studiul respectiv (re)confirma existența Protocolului secret, dezvăluia multe dintre înțelegerile oculte, permitea cunoașterea unor documente inedite, furniza, cu voia sau fără voia autorilor, numeroase argumente în favoarea poziției României, ceea ce îi deschidea lui Nicolae Ceaușescu o nouă posibilitate de a-și înmulți și aprofunda demersurile imbatabile. Evident, asupra acestei teme va fi necesar să revin în unele dintre episoadele care urmează. În special, va fi util să precizez cum s-au tratat, până la urmă, în Raportul prezentat de N.C. la Congres.