1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Raportarea la un viitor incert prin prisma unui trecut mereu rescris

1 – 7 iulie

CĂLDURĂ MARE. Zilele începutul de iulie au fost, în 1989, deosebit de călduroase. La ceea ce rezerva vremea se adăuga o veritabilă caniculă politică. Nicolae Ceaușescu se afla, ca stare de spirit, exact ca în timpurile în care avea convingerea că este capabil să determine evoluția vieții oamenilor țării exclusiv potrivit propriei reprezentări a viitorului.

Prima decizie a fost să înceapă publicarea proiectelor de documentelor adoptate de Plenara CC al PCR. Dorea să dea, astfel, semnalul declanșării unor dezbateri de o amploare necunoscută până atunci. Decizia era „legată” și de apropiata reuniune a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia programată pentru zilele de la 7-8 iulie la București.

La 4 iulie s-a publicat integral proiectul „Programului-Directivă al Congresului al XIV-lea al PCR cu privire la dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 și orientările de perspectivă până în anii 2000-2010”. În preambul se spune că, având loc la 45 de ani de la 23 August (dată considerată drept momentul fondator și declanșator al Revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă). Congresul  urma să facă bilanțul unor victorii istorice și să stabilească liniile magistrale ale dezvoltării economico-sociale a țării pentru a deschide „poporului nostru perspectivele mărețe ale făuririi cu succes a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintării ferme spre înaltele culmi ale orânduirii fără clase, spre comunism”.

Cum era de așteptat, documentul (care ocupa trei pagni și jumătate de ziar format mare) se referea la viitor, dar nu neglija nici trecutul. Un spațiu amplu a fost consacrat cincinalului din care trecuseră trei ani și jumătate, cifrele prezentate reflectând – așa cum indicase N.C. – nivelurile planificate să se atingă la finalul anului 1990. Asemenea rezultate au fost integrate bilanțului pe 24 de ani al perioadei inaugurate de Congresul al IX-lea al PCR, bilanț înfățișat doar ca un „marș triumfal pe o magistrală străjuită de trandafiri”. Nimic neobișnuit nici în recursul la procedeul de rescriere a istoriei. S-a regăsit acest procedeu din belșug în „Tezele pentru Congresul al XIV-lea”, document publicat în ziua următoare în toate ziarele centrale.

Presa a preluat, tot la 4 iulie, din săptămânalul maghiar Élet és Irodalom un Apel al Cercului prieteniei de la Szárszó „către societatea ungară și cea română”. Cercul prieteniei reprezenta un grup de intelectuali unguri  cu o sferă de acțiune restrânsă, dar se considera că avea o răspundere istorică. Se preciza că Apelul a fost determinat de deteriorarea treptată a relațiilor „dintre țările noastre”. Invocând faptul că poporul are totdeauna dreptate și că „faptele cotidiene ale oamenilor sunt lipsite de șovinism”, semnatarii Apelului îi îndemnau deopotrivă pe unguri și pe români „să nu dea câmp liber urii, să caute posibilități de cunoaștere reciprocă, de apropiere pas cu pas”. Pentru că, „nu trebuie să-i dea satisfacție forțelor străine și ostile, în acele zile pline de îngrijorare în ambele țări”. Semnatarii Apelului au chemat la o grabnică reconciliere frățească.

Acestui demers i s-a răspuns operativ în România prin organizarea de adunări, în special în Ardeal, la care s-a exprimat adeziunea cetățenilor de etnie români și a celor de etnie maghiară la ideile formulate de inițiatorii Apelului.

LOCUINȚA IDEALĂ: CORTURILE PENTRU ABSOLVENȚII CU STUDII MEDII ȘI SUPERIOARE. Ziua de 4 iulie a mai consemnat un eveniment care, direct și indirect, a făcut „legătura” dintre trecut, prezent și viitor.

Convocată în regim de urgență, ședința CPEx a avut un singur punct pe ordinea de zi, și anume propunerile pentru repartizarea în producție a absolvenților instituțiilor de învățământ, promoția 1989. În absența unor hotărâri operative, la cel mai înalt nivel, absolvenții nu aveau acces la un loc de muncă. Ceea ce urma să se discute viza definitivarea Decretului aferent repartizărilor, dar subiectul includea o idee cu „bătaie mai lungă”.

Primul-ministru, C. Dăscălescu, a propus să se interzică schimbarea repartiției, indiferent de motive. Elena Ceaușescu l-a susținut, însă Silviu Curticeanu a încercat să explice că, în toți anii precedenți, era prevăzută posibilitatea schimbării repartițiilor, cu aprobarea unei Comisii Guvernamentale. I-a tăiat-o scut, șefa supremă în materie de învățământ:

„Tov. Elena Ceaușescu: Să stea acolo unde au fost repartizați… Noi vrem ca oamenii să se stabilească acolo, unde au fost repartizați, dar pentru acest lucru și organele locale să le creeze condiții de viață corespunzătoare. (era o premieră absolută menționarea unei asemenea cerințe – T.B.).

Tov. Nicolae Ceaușescu: Să se termine cu justificările! Pot să locuiască și în corturi!”.

„Indicația” merită să fie reținută. „Locuitul în corturi” reprezenta, desigur – în viziunea lui N.C. – soluția ideală în procesul ridicării României la stadiul de țară mediu dezvoltată.

Este cazul să anticipez puțin pentru a nu reveni nici asupra acestui subiect. Când, la începutul toamnei din acel an, miile de absolvenți s-au dus la locurile repartizate (unii nu s-au prezentat din motive diverse), au constatat, cei mai mulți, că aproape nimeni din conducerea întreprinderilor și instituțiilor „beneficiare” de noi cadre nu se arăta realmente interesat să purceadă la angajări efective. Pe de o parte, exista șomajul mascat, provocat de întreruperea activității din cauza deficitului de resurse materiale și financiare și, mai ales, de contracte. Pe de altă parte, începuse operațiunea de reducere a personalului instituțiilor publice, conform Deciziei CPEx (de fapt, tot a Cuplului prezidențial) la care m-am mai referit. În plus, la Ministerul Educației și Învățământului „ploua torențial” cu proteste prin care se semnalau uriașe nereguli (în primul rând, nedreptăți flagrante) la repartiții. În unele cazuri, nu se găsiseră rezolvări nici până la sfârșitul anului 1989. De aici, revendicarea studenților participanți la Revoluție de a se elimina, cu desăvârșire, practica repartițiilor pentru absolvenții diferitelor forme de învățământ, în special pentru cei ai învățământului universitar.