1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Schimbări la vârf ascunse marelui public, dar evidente în realitățile de zi cu zi

12 – 18 august

AVATARURILE CONDUCERII BICEFALE. Din cele mai diverse surse, unele directe (cum au fost desele convocări ale directorului general al RTV, Constantin Petre, la CC al PCR și sugestiile lui Constantin Mitea, transmise direct într-un limbaj „criptic” convenit între noi) și altele indirecte (respectiv, zvonuri și constatări ale echipelor de filmare acreditate pe lângă familia prezidențială), rezulta că Elena Ceaușescu prelua treptat, fără zarvă, dar ferm și ireversibil, tot mai multe dintre prerogativele politice ale soțului. Fie că îl proteja cu adevărat (dacă avem în vedere agravarea stării sănătății lui), fie că propria sete de putere îi „dicta” să se implice în treburi care n-o priveau instituțional (din perspectiva funcțiilor deținute și, mai ales, în cazul cunoștințelor ei precare, care o împiedicau să înțeleagă măcar proprietatea unor termeni politici, economici, sociali, tehnici etc.), rezultatele erau mereu aceleași: încurca treburile, provoca noi și noi nemulțumiri, mai ales, determina blocaje și recululuri în activități esențiale pentru viața cetățenilor țării.

Un semnal concludent a fost organizarea, la Neptun, și apoi, în special, la Snagov, a unor reuniuni importante referitoare la pregătirile pentru marcarea celei de-a 45-a aniversări a așa-zisei Revoluții de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă, reuniuni pe care le prezida în locul liderului suprem.

Aceste „mutații” mă îndeamnă să consacru o mare parte din episodul de față Elenei Ceaușescu în mai multe ipostaze, cu impact asupra mersului treburilor țării în acea perioadă atât de complicată, atât de tensionată.

Notele și comentariile Laviniei Betea permit, prin unele evaluări sintetice, să relev elemente de interes privind tema pe care o supun atenției cititorului în episodul de față:

„Elena Ceaușescu a petrecut vara în compania acelorași însoțitori, cu aceleași obiceiuri și preocupări. Chiar dacă de la mijlocul lui iulie și până la începutul lui septembrie și-a părăsit biroul și reședința din București, ședințele și chemările tovarășilor apropiați la ordin au continuat.

Aproximativ trei luni, Ceaușeștii își mutau «curtea» din București. Vara o petreceau mai mult la Neptun. Programul de lucru se suprapunea și aici, în bună parte, cu al ei. Între orele 9 și 11 lua legătura cu județele, interesându-se mai ales de campaniile agricole și citea documente care i se păreau de mai mare interes. (…) Prânzeau împreună, el se odihnea. Venea, după aceea, al doilea rând de corespondență adus cu elicopterul de la București. La orele 18 îi convocau pe ceilalți și îi ardeau câte o ședință formală sau informală. Reședințele de la Neptun și Snagov erau amenajate astfel încât Tovarășului și curtenilor săi să nu le lipsească nimic din cele trebuitoare vieții și muncii. Aveau birouri, săli de recepție și de ședințe”.

În afara pregătirilor pentru sărbătorirea aniversării „rotunde” de la 23 August, Tovarășa primea zilnic rapoarte despre „mișcarea cadrelor”, rapoarte prezentate personal mai ales de Emil Bobu și Constantin Radu.

Dar fără ședințe și subalternii văzuți zilnic ce i-ar fi rămas de făcut? La această întrebare, Lavinia Betea a dat încă un răspuns clarificator:

„Nicio muză n-o atinsese vreodată cu aripa ei. Nu-i plăcea să citească, nu aprecia nicio artă. De pe urma calificării ei de repasatoare la Jackard și Gros îi făcuse menajerei sale, odată, o demonstrație de coasere a nasturelui… Astfel, nici măcar goblen, macrameu ori tricot n-a lucrat. Deși, cum se lăuda Nicoletei Năstăsescu (traducătoare oficială – T.B.), învățase să facă de toate. Un stagiu de slujnică într-o casă avută, în anii războiului, o îndreptățea la astfel de pretenții”.

ONORURI FĂRĂ NUMĂR, O OPERĂ ÎNCHIPUITĂ. Ca să înțeleagă „simplul cetățean” când se afla în fața listei de „recunoașteri internaționale” privind meritele științifice ale Elenei Ceaușescu? Iată o listă scurtă: „membră de onoare a Societății Internaționale de Chimie Industrială, Franța (1970), membră activă a Academiei de Științe din New York (1973), membră de onoare a Institutului American al Chimiștilor (1973), membră de onoare a Societății de Știință a Polimerilor, Japonia (1975), membră de onoare a Academiei de Științe din statul Illinois, SUA (1978), membră (fellow) a Institutului Regal de Chimie din Londra (1978), profesor Honoris Causa al Institutului Politehnic al Londrei Centrale (1978), membră titular și membră a Comitetului de Onoare al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (1981).

În plus, a fost distinsă cu ordine și medalii românești și străine, precum Medalia de Aur «Marie Curie» și Medalia de Aur jubiliară a Institutului de Relații Internaționale din Roma (1980); insigna de aur a Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (1981).

În prezentările de uz extern mai erau menționate numeroase invenții care îi erau atribuite, între care, instalația pentru obținerea polimerilor (1962); procedeu pentru polimerizarea izoprenului diluat (1964) și multe alte denumiri care îți strepezeau dinții. Pe copertă se afla numele ei chiar și în cărțile publicate la edituri prestigioase din Occident. În 1984, a fost tradusă în SUA: „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. De asemenea, este trecută în The International Whoʼs Who, Londra, Europa Publications Limited pe anii 1979-1980 și 1980-1981, dar și în Whoʼs Who in Science in Europe, Guernsey, Francis Hodgson (1978).

Cred că am răspuns la întrebarea referitoare la percepția „simplului cetățean român”. Cei mai mulți credeau că, într-adevăr, al doilea „om în stat” era și un adevărat „savant de renume mondial”.