1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Standardele de la care nimeni n-avea voie să se abată

30 octombrie – 5 noiembrie

IDENTIFICAREA ȘI PROMOVAREA YESMANI-LOR PERFECȚI. În dimineața zilei de 6 noiembrie s-a declanșat, la scară națională, ultima mare fază a pregătirilor pentru Congresul al XIV-lea al PCR: Conferințele organizațiilor județene și a Municipiului București ale partidului-stat. Într-un episod precedent m-am referit, pe scurt, la unele măsuri îndreptate spre asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a acestor reuniuni. Ele erau importante, mai ales, pentru formarea organismelor de conducere a entităților administrativ-teritoriale respective și pentru „alegerea” delegaților la Congres. Mai mult decât atât: din rândurile delegaților se propuneau candidați pentru Comitetul Central și Comisia Centrală de Revizie, adică persoanele care se bucurau de cea mai mare încredere că vor „sluji cauza partidului”, de fapt, „indicațiile” liderului suprem.

Conform cutumelor, un membru al CPEx prezida lucrările fiecărei Conferințe și lua cuvântul pentru formularea concluziilor. Bineînțeles, transmitea, la început, salutul și urările de succes ale lui Nicolae Ceaușescu.

„Scânteia” a publicat un fel de editorial care a relevat rolul și însemnătatea Conferințelor și, în mod mai mult sau mai puțin abil, a reamintit ce anume aveau să facă participanții: să-și exprime „acordul entuziast” la propunerea privind realegerea lui N.C. în funcția de secretar general al partidului, îndeplinind astfel un „mandat popular”; să aprobe fără rezerve proiectele de documente pentru Congres (Programul-Directivă și Tezele), să aleagă „cu discernământ” organele de partid județene și delegații la „înaltul forum al comuniștilor români”; să asigure „unanimitatea deplină” în aplicarea politicii interne și externe a partidului și statului. Prin urmare, erau reamintite standardele stabilite pentru derularea „fără probleme” a tuturor Conferințelor județene și a Municipiului București. Potrivit relatărilor ulterioare, tot ale „Scânteii”, pretutindeni lucrurile au decurs cum trebuie, „nimeni n-a ieșit din rând”. Un bilanț secret întocmit la nivel central referitor la organizarea și desfășurarea adunărilor de la nivelul organizațiilor de bază până la conferințele județene preciza că numai 40 de participanți au votat împotriva realegerii lui N.C. în funcția supremă în partid.

FOC CONCENTRIC SPRE ȚINTE DISPERSATE. Zilnic, Elena Ceaușescu, în calitate de șefă a cadrelor de partid și de stat la nivel național avea mai multe întâlniri, în special cu Emil Bobu, întâlniri menite să cearnă propunerile de delegați din rândurile cărora urmau să fie „aleși” membrii Comitetului Central și ai celorlalte „organe de conducere a partidului”.

În arhivele Secției Organizatorice și Secției de Cadre se găsesc numeroase variante de propuneri ale Comitetelor județene de partid pentru delegații la Congres. Variantele au fost întocmite în urma respingerii mai multor candidaturi. Pentru unele persoane s-au cerut informații suplimentare, inclusiv în privința vieții lor de familie, astfel încât să corespundă integral exigențelor formulate de Tovarășa. În dosare se află Note în care ultra-disciplinatul Emil Bobu raporta E.C. rezultatele anchetelor declanșate în cazul unor candidați suspectați de cele mai diverse abateri de la standardele ideale pe care le-am prezentat într-un episod anterior. În funcție de rezultatele investigațiilor se stabileau și vorbitorii pentru apropiata Plenară. Cum pe mulți nu-i cunoștea personal, E.C. dorea să-i vadă, să-i audă, și, sub puterea primelor impresii, să decidă dacă meritau „înalta încredere a partidului”. Așa se explică și ponderea relativ mare a numelor și fețelor noi care s-au perindat timp de două zile la tribuna mult lăudatei Plenare. Se acționa, astfel, cu toate mijloacele cadriste, pentru a se respecta cele mai exigente criterii de acordare a încrederii politico-morale. În mod cu totul special se urmărea identificarea capacității candidaților de a se plia, fără stări conflictuale, pe cerințele formulate de Nicolae și Elena Ceaușescu pentru executanții indicațiilor lor în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite îndeosebi pentru toate sectoarele economiei.

Pe lângă promovarea membrilor familiei prezidențiale, E.C. i-a numit în funcții importante exclusiv pe cei loiali, prin recursul la „rotația cadrelor”, ceea ce a accentuat dependența politică a membrilor conducerii de partid față de voința personală a liderului suprem și a soției lui, ceea ce a permis adoptarea de decizii fără rezerve.

Se reconfirmă astfel că o serie de schimbări organizaționale i-au asigurat lui Nicolae Ceaușescu (și, implicit, Elenei Ceaușescu) un control total asupra nominalizării membrilor organelor județene și centrale ale PCR.

Modificările de Statut stabileau o limită de vârstă pentru membrii de partid incluși în organismele de conducere de la toate nivelurile, cu excepția CPEx, ceea ce îi înlătura, din start, pe cei cu vechime și care se puteau constitui în grupuri de disidenți. Delegații la Congres deveneau simplii purtători ai mandatului organizațiilor care i-au desemnat să susțină realegerea secretarului general al partidului. Toate nominalizările urmau să fie aprobate înainte de deschiderea Congresului. Alegerea lor ca delegați trebuia acceptată, mai întâi, de Comisia CC pentru Cadrele de partid, condusă de Elena Ceaușescu. O altă prevedere a Statutului stabilea că cel puțin o treime din numărul membrilor CC aveau să fie înlocuiți la fiecare Congres tot prin aplicarea „rotației cadrelor”. Este de prisos să precizez că reînnoirea efectivelor CC asigura înlăturarea celor „indezirabili” și înlocuirea lor cu oameni de încredere.

Conducătorii organizațiilor de masă (UTC sau Consiliul Național al Femeilor etc.) și un număr de prim-secretari județeni de partid nominalizați de E.C. urmau să devină automat membri plini sau supleanți ai CPEx. În acest fel, era prefigurată componența fidelă, de nădejde a celor care aprobau automat deciziile liderului suprem.