1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Strânsoarea nemiloasă a cercului vicios

11  – 17 martie

BUCLUCAȘA ȘAPCĂ MUNCITOREASCĂ. În dimineața zilei de 19 martie 1989, Nicolae Ceaușescu a vizitat Întreprinderea de Mașini Grele București (IMGB) și secțiile Întreprinderii „Vulcan”, construită pe marea platformă industrială Berceni din sudul Capitalei. Îmi amintesc de această vizită din pricina unei șepci muncitorești. La scurt timp după sosirea la IMGB (cu tot „tacâmul” – de la onorul prezentat de un detașament al Gărzilor patriotice și de unul al tinerilor pregătiți pentru Apărarea Patriei până la înmânarea tradiționalelor flori și urările fierbinți de bun-venit), înaltul oaspete și-a scos șapca, s-a scărpinat puțin pe cap și și-a pus-o din nou. Numai că, de această dată, neavând o oglindă, și-a aranjat-o câș, evident, fără voia lui, arătând astfel ca un șmecher de mahala.

La montajul filmului, Ion Ciuchi, redactorul nostru principal de „Protocol zero” a făcut tot ce îi era cu putință pentru a elimina secvențele cu șapca pusă „necorespunzător”. În timpul vizitei s-a sfătuit cu Silviu Curticeanu (șeful Cancelariei CC al PCR) și cu generalul Marin Neagoe (șeful Direcției a V-a a DSS) cum să se procedeze astfel încât liderul suprem să-și pună șapca într-o manieră… adecvată. Amândoi se codeau să îl roage pe N.C. să-și pună șapca „regulamentar”. Abia după ce a vizitat două secții, scoțându-și șapca pentru a se mai scărpina un pic, a pus-o cum se cuvenea. Acesta a fost un prim necaz, deoarece a diminuat durata peliculei utilizabile. Al doilea a fost chinul de a pune de acord textul primit de la AGERPRES cu imaginile filmate în timpul vizitei. Conform indicațiilor, Neagu Udroiu, pe atunci, secretar responsabil de redacție la singura noastră agenție de presă, a scris – ca de obicei – o introducere „politică” referitoare la necesitatea realizării exemplare a „Programului energetic național”, analizele de la cele două întreprinderi reprezentând o continuare a celor prilejuite de vizita recentă la Cernavodă.

Cu ce imagini să acoperi un text lung de cel puțin 5 minute? Toată „teoria” putea fi prezentată numai pe imagini din timpul discuțiilor cu gazdele. Era absurd să începem reportajul cu aceste discuții, ca apoi să redăm sosirea la IMGB. Păstrarea cronologiei momentelor principale ale vizitei era obligatorie.

Cu peste un deceniu și jumătate în urmă – când scriam reportajele de la vizitele de lucru ale lui N.C. adaptam textul la imagini, nu viceversa. Acum, mă refer strict la vizitele desfășurate mai târziu, când eram încorsetați, înainte de toate, de textul oficial. Ni se permiteau doar unele mici ajustări. Pentru eventualele repetări ale unor imagini utile nu puteam să recurgem la înregistrările de pe camerele SONY, deoarece orice modificare implica reluarea montajului de la capăt. Așa că foloseam pelicula filmată, ceea ce scurta considerabil operațiunile de montaj.

Nu exclud probabilitatea ca și această povestire să plictisească teribil cititorul. Asumându-mi încă un asemenea risc, mă gândesc că, dincolo de tehnicisme (pe care lucrătorii din Televiziunii le pricep lesne) se conturează câte ceva despre munca uriașă, de certă calificare, pe care o implica definitivarea (pentru transmiterea în emisie) a filmelor cu momentele din „Agenda de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu”. Mulțumeam cerului când nu participa la vizite „Tovarășa”. Lucrurile se complicau, deoarece trebuia să avem grijă de două personaje centrale care – filmate deosebit de des de-a lungul a mai bine două decenii – nu învățaseră să respecte totdeauna regulile de „prezentare” în exercitarea publică a funcțiilor lor.

OBSESII ȘI DEPRESII. Colegul Ciuchi mi-a împărtășit – și de această dată – impresiile lui din timpul celor două vizite. A remarcat că Nicolae Ceaușescu n-a ezitat să-și exprime nemulțumirile provocate de marile întârzieri înregistrate la IMGB la livrarea echipamentelor pentru Centrala atomoelectrică de la Cernavodă și de la „Vulcan” în cazul livrărilor de instalații pentru termocentrale, în special pentru cele din Oltenia, la Turceni și Rovinari. De altfel, Udroiu a strecurat – și el – în reportaj câteva dintre criticile adresate de Nicolae Ceaușescu gazdelor.

Obsesia lui N.C. (evident, una dintre ele) avea ca sursă cvasi-permanentă efectul modest al investițiilor uriașe, alocate entităților considerate drept „vârfuri” ale tehnicii și tehnologiilor mondiale. Ei bine, pretutindeni, capacitățile de producție erau incomplet folosite. Chiar dacă se exagera în unele rapoarte cu menționarea unui grad de utilizare în jur de 95 la sută, N.C. afirma la nesfârșit că este posibilă – în domeniu – o performanță mai înaltă. Îi asigura pe miniștri, pe directorii generali de centrale industriale, pe directorii de întreprinderi că „dispuneau de tot ceea ce era necesar pentru a face totul în vederea creșterii gradului de utilizare a capacităților de producție existente”. Repet, nicăieri în lume nu se atingeau și nu se ating cote de performanță asemenea celor raportate, inclusiv de conducătorii celor două întreprinderi-mamut.

Apoi, la oțelăria din IMGB, N.C. s-a declarat nemulțumit că, la scoaterea metalului util nu se depășea neam coeficientul de 93-95 la sută. Cerea mai mult, chiar reducerea totală a pierderilor. Interlocutorii se obișnuiseră cu astfel de „indicații”. Mulțumeau pentru sprijinul neprecupețit și își luau angajamentele de rigoare. Situația rămânea neschimbată, ba, de multe ori, se înrăutățea din motivele invocate și evocate și până acum în acest serial.

L-am admirat pe Neagu Udroiu că a reușit să spună de patru-cinci ori în cuprinsul textului oficial aceleași indicații, dar schimbând topica frazelor, unele cuvinte, câteva accente. Pe fond, însă, în calitate de economist, eram tot mai îngrijorat că nu se mai spărgea cercul vicios al unei crize energetice profunde, ci, dimpotrivă, stările de fapt se agravau continuu. Bunăoară, livrările de utilaje întârziau în urma retezării importurilor de piese și subansamblu care nu puteau fi produse în țară în niciun chip. Darea în funcțiune a unor termocentrale nu marca o creștere semnificativă a producției de energie electrică din cauza cantităților insuficiente și de calitate inferioară de lignit, a cărui extracție nu sporea, deoarece nu era cu putință să se valorifice mai multe resurse, fie că se epuizau rapid, fie că exploatarea de noi zăcăminte reprezenta pagubă curată.

În finalul celor două vizite, Nicolae Ceaușescu a convocat Consiliile Oamenilor Muncii de la IMGB și „Vulcan”, a ascultat plictisit cuvântările standard ale gazdelor (li se atrăsese atenția să nu-l supere pe Tovarășul cu tot felul de „prostii”), vorbitorii au ocolit temele sensibile și și-au asumat angajamente mobilizatoare.

Nicolae Ceaușescu a vorbit o jumătate de oră, timp în care a repetat aidoma tot ceea ce a spus în timpul vizitelor. Ne pregăteam ă „lucrăm” cuvântarea (adică s-o „curățăm” de bâlbe, pe cât posibil, de unele agramatisme, de afirmații contradictorii etc.), când Constantin Mitea ne-a comunicat că nu se dă cuvântarea cu sunet sincron și că trebuie doar imagini pentru acoperirea rezumatului de circa 5 minute redactat de Udroiu. Am răsuflat, din nou, ușurați.

Ne-am gândit, totuși, la starea de depresie a celor vizitați care n-au fost lăsați să spună măcar o mică parte din adevăr, fiind condamnați să mimeze un comportament care îi apăsa umilitor, degradant, în tot ceea ce întreprindeau cu bune-intenții și competență profesională. În rest, numai entuziasm debordant, respectiv entuziasmul celor care se simțeau „proprietari – producători – beneficiari”, așa cum i-a definit N.C. și în cuvântarea ascultată cu… sfințenie.