Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie. Alegerile parlamentare au loc la 1 decembrie

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Străveziul opac sau iluzia soluțiilor ideale

27 mai – 2 iunie

LIMITELE IMAGINARULUI ÎN SPRIJINUL MINȚILOR ODIHNITE. Începutul de săptămână a fost marcat la Cabinetele 1 și 2  de o forfotă la caracteristică zilelor imediat premergătoare unor evenimente apreciate de Cuplul prezidențial drept deosebit de importante. Despre această vânzoleală mi-au povestit colegii din echipa de Protocol Zero, aflată „la locul faptei”, în sediul CC al PCR. Din câte auziseră, se avea în vedere organizarea unei mari consfătuiri, la demarajul în luna iunie. Veridicitatea informației mi-a fost confirmată de vechea mea cunoștință, doctorul în economie, Ioan Răvar, director general adjunct la Direcția Generală de Statistică (DGS). M-am întâlnit cu el întâmplător în Piața Victoriei și, din vorbă-n vorbă (se mai „scăpa” cu unele date „confidențiale”), mi-a spus că li se solicită la DGS, „pe bandă rulantă”, date statistice suplimentare față de ceea ce furnizau în mod curent, zilnic, la Cabinetul 1. Răvar punea acest fapt pe seama convocării posibile, în calitate de demnitar, la o apropiată consfătuire de lucru la CC al PCR.

În prezent (2024), după ce am consultat un volum mare de documente de arhivă, știu că se organiza o ședință, cu totul specială, comună, a CPEx și a Guvernului consacrată situației economice a României, la capătul a cinci luni din 1989. Era, deci, o premieră când invitații la o ședință CPEx. Se numărau cu sutele, în așa fel încât să ocupe toate locurile din Sala Plenarelor.

Sigur, voi acorda atenția cuvenită respectivei ședințe desfășurate la 2 iunie 1989 (ședință pe care am urmărit-o integral prin intercomunicațiile TVR) Ceea ce consider necesar acum – începând cu o scurtă cronică a zilei de 29 mai – vizează reconstituirea modalităților prin care N.C. își pregătea acțiunile menite să facă mari valuri, în special, în economie.

În săptămâna precedentă se desfășuraseră, la „Săliță”, 13 ședințe de lucru, odată chiar trei pe zi, cum s-a întâmplat la 23 mai. Nu am găsit stenograme de la toate aceste reuniuni, dar ceea ce am „descoperit” a fost și este (cred) concludent. Respectivele ședințe, cu durate variabile, semănau – în toate articulațiile lor – cu interogatoriile de la Procuratură, cu deosebirea că, în acele condiții de presupuși infractori, se mai lăsa și celor interogați posibilitatea de a spune și ei ceva, potrivit dreptului constituțional la apărare (în măsura în care mai era respectat). Când „anchetații” vice-prim-miniștri și miniștri încercau în conclavurile de partid și de stat, cu timiditate, să se refere la cauzele unor „nerealizări”, N.C. le-o tăia scurt, invariabil: „N-am nevoie de explicații”.

Practic, nu se desfășura nici măcar o cât de firavă analiză. Luând drept literă de Evanghelie prevederile, de regulă, fanteziste ale planurilor, îi acuza pe conducătorii diverselor domenii de activitate de incompetență, de delăsare, de cunoașterea insuficientă a realităților etc.

 

UN STUDIU DE CAZ. Cele mai multe analize din intervalul premergător ședinței programate (aflasem în ajun) pentru 2 iunie au fost centrate pe situația din industriile chimică și petrochimică. În 1989 se simțeau mai acut comparativ cu oricare perioadă precedentă, erorile strategice care explicau degringolada din ultimul an al „Epocii de Aur”. Nădăjduiesc că nu voi plictisi cititorul cu „povestirea” care urmează.

În pofida faptului că România dispunea de importante resurse de hidrocarburi, în anii interbelici, industriile chimică și petrochimică erau subdezvoltate. Singura excepție o constituia sectorul de rafinare a petrolului. Dar – și aici – nu se acționa pe măsura posibilităților pentru obținerea de produse cu valoare ridicată.

Mari savanți din domeniul chimiei, precum înaintașii de talie mondială, asemenea lui Petru Poni, Gheorghe Longinescu, Constantin Istrate, Petre Bogdan, Lazăr Edeleanu lăsaseră o moștenire științifică remarcabilă urmașilor academicienii Costin D. Nenițescu, Ilie Murgulescu, Radu Cernătescu, Cristofor Simionescu, Raluca Ripan. Ei au fost antrenați, încă de la începutul anilor ʼ50, într-un proces complex de elaborare a unei concepții strategice privind viitorul industriilor chimică și petrochimică. Pornind de la resursele identificate riguros, au trecut la fundamentarea științifică a cerințelor, începând, de pildă, cu îngrășămintele pentru agricultură. Oricât de viabilă, de atrăgătoare ar fi fost viziunea savanților, nimic nu ar fi fost posibil să se realizeze fără asigurarea unui cadru adecvat, de la cercetarea științifică și de proiectare a obiectivelor la formarea de specialiști și până la înființarea de structuri instituționale pe diverse paliere decizionale și de control. Bineînțeles, totul se cerea susținut cu alocarea de fonduri adecvate.

Gheorghe Gheorghiu-Dej – care avea, cu adevărat, respect față de specialiștii autentici și un fler deosebit în depistarea celor capabili să dețină funcții de conducere în diverse domenii – a promovat, în general, oameni pe măsura exigențelor pe care le formula în cuvântări și articole.

Întâmplarea a făcut ca unul dintre cei mai reputați ilegaliști, luptător în Spania în rândurile „Voluntarilor libertății” și, apoi, în conducerea rezistenței în Sudul Franței, Mihail Florescu, să fie inginer chimist, format ca atare, „pe bune”, la Facultatea de Științe a Universității din București (actualul Institut de Chimie Industrială) în anii 1930-1934, avându-l ca magistru pe academicianul Gh. Longinescu. Dej l-a verificat, mai întâi, în funcția de adjunct (1951-1957) pentru ca, apoi, să-l numească ministru plin al Industriei chimice, post deținut (chiar dacă ministerul și-a schimbat deseori denumirea) până în 1980. Se pot spune multe (și bune și rele) despre rolul lui Mihail Florescu la dezvoltarea industriei chimice și petrochimice vreme de 23 de ani. Notez doar că, în 1971, Nicolae Ceaușescu i-a acordat titlul de „Erou al Muncii Socialiste”.

În calitate de ministru a colaborat strâns cu marii savanți din perioada 1950-1970 la elaborarea strategiei de dezvoltare, de modernizare a industriilor chimică și petrochimică, rezultatele acestei vaste cercetări științifice fiind publicate într-o carte apărută în 1972. Mihail Florescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

 

Am mai povestit că m-am sustras sistematic de la corvoada scrierii de discursuri și articole semnate de politicienii de „vârf”. De câteva ori nu mi-a mers. De exemplu, în 1979, în pregătirea Congresului al XII-lea al PCR, am participat, la Pitești, la definitivarea Raportului de activitate al Comitetului județean de partid Argeș și a cuvântării lui Ilie Verdeț (pe atunci prim-ministru) din partea conducerii „superioare”. Mihail Florescu – care era și membru al CC al PCR –, primind ordinul să se ocupe de pregătirea discursurilor, a cerut ajutorul (adică un „scrib”) Secției de Propagandă și Presă. Constantin Mitea m-a recomandat pe mine, spunându-i că sunt „un om de încredere, că am «monopolul» prezentării la TVR a cuvântărilor lui Nicolae Ceaușescu” (mi-a mărturisit, mai târziu, M.F.).

  1. Florescu mi-a telefonat la TVR (gest pe care l-am apreciat în mod deosebit) pentru a mă anunța că am fost desemnat „oficial” de misiunea care mi se încredințase. Mi-am propus să merg la Pitești, cu el în mașină. Ne-am înțeles să ne întâlnim la statuia Leul de la Cotroceni. Pe drum, a fost cam morocănos. Eu, în schimb, l-am „bombardat” („de-al dracului”) cu întrebări. Am înțeles că era foarte supărat de amestecul unor „neaveniți” în treburile din industria chimică. Seara, după ce am cinat (fusesem invitat la aceeași masă cu Verdeț căruia îi fusesem prezentat în calitate de co-autor al discursurilor lui), am aflat multe despre situația din chimie. Strategia din 1970-1972 fusese aruncată la coș. S-au construit, în neștire, capacități de producție cu tehnologii învechite (doar unele produse și know-how fuseseră subtilizate din RFG de subalternii viitorului transfug Ioan Mihai Pacepa), capacitățile existente fiind folosite, în medie, numai în proporție de 70 la sută. Nu erau suficiente piețe de desfacere, iar încasările valutare nu acopereau nici măcar costurile. Nu mai insist nici pe această temă. În esență, era vorba despre dezechilibrele grave, structurale, asemănătoare cu tot ceea ce bloca activități de bază din aproape întreaga industrie a țării. În rest, mâncarea și băutura consumate în vila lui Istrate Micescu, juristul celebru din perioada interbelică, au fost excelente.

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *