1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Trageri de artilerie cu obuze oarbe

16 – 22 septembrie

SUCELI ȘI RĂSUCELI. Mai ales după Congresul PMR (denumirea partidului în perioada 1948-1965) din anul 1960, liderii români s-au pronunțat, tot mai apăsat, împotriva reuniunile comuniste la nivel regional, european și global. Consfătuirile precedente se încheiaseră cu adoptarea de documente care se doreau obligatorii pentru partidele participante, în siajul pozițiilor sovietice, considerate drept „faruri călăuzitoare ale comunismului mondial”. Ar fi interesantă o monografie referitoare participarea PMR și, apoi, a PCR la asemenea Consfătuiri (tot mai puține), și implicit, a pozițiilor adoptate în legătură cu tematica dezbătută. În ceea ce mă privește, din considerente profesionale (includ aici și activitatea de cercetare științifică), am urmărit de-a lungul deceniilor, încercările de refacere a unității partidelor comuniste și muncitorești, unitate distrusă iremediabil tocmai de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) la Congresul al XX-lea, desfășurat în februarie 1956.

În legătură cu evoluția relațiilor internaționale  „pe linie de partid” se poate apela la un imens material de arhivă și la memoriile unor lideri, precum Paul Niculescu-Mizil, Ștefan Andrei, Dumitru Popescu, Ion Stoian. Cu toții au prezentat fapte și date referitoare la pozițiile, de cele mai multe ori singulare, critice, ale Partidului Comunist Român privind organizarea de consfătuiri, fie ele și numai exclusiv cu caracter de schimburi de experiență.

În aceste împrejurări, au mirat foarte mult pe unii și nu i-au mirat pe alții schimbarea „de macaz” intervenită odată cu declanșarea în URSS a reformelor gorbacioviste. În primul rând, Nicolae Ceaușescu, personal, a insistat să se convoace diverse consfătuiri ale partidelor comuniste, muncitorești, progresiste, consacrate unor preocupări generate de evoluțiile din țările „socialiste” și, pe un plan mai larg, la scară planetară. În al doilea rând, nu trebuia să dai dovadă de perspicacitate pentru a sesiza, în această schimbare radicală, temerile liderului suprem român, provocate de ceea ce considera că reprezintă devieri grave de la principiile socialismului științific. În 1989, așa cum a rezultat din episoadele precedente, aceste temeri au atins apogeul. Voi recapitula, în episoadele anterioare, mai ales, ceea ce s-a întâmplat până la finalul anului 1989. Deocamdată, în ordine cronologică, dar și din alte considerente, mă voi ocupa de Consfătuirea, de la Berlin, a secretarilor cu probleme ideologice ai Comitetelor Centrale ale unor partide comuniste și muncitorești. Însăși participarea reprezentanților PCR la această Consfătuire indica perseverarea lui N.C. în promovarea „schimbării de macaz” evocată în paginile de față.

UN EXEMPLU DE INUTILITATE PERFECTĂ. La Consfătuirea din zilele de 21-22 septembrie 1989, găzduită de Partidul Socialist Unit din Germania (RDG) au participat reprezentanții partidelor comuniste, muncitorești și cu alte denumiri (dar, în esență, din aceeași familie), din, în ordine alfabetică, Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Coreea de Nord, Republica Democrată Germană, Mongolia, Polonia, România, Ungaria, URSS, Vietnam. În total 12. Era vorba numai despre partide cu un rol de „forță politică conducătoare” în țările care construiau „noua orânduire socială”. S-a sesizat absența Partidului Comunist Chinez și a Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia, absebnță motivată așa cum o făcea PCR „pe vremuri”, în numele divergențelor ideologico-doctrinare.

În spațiul național, despre această Consfătuire au relatat șeful delegației române Constantin Olteanu și un amplu Comunicat publicat în „Scânteia”.

Întrebarea pe care, probabil, cititorul o pune ar fi următoarea: se justifică, oare, atenția pe care i-o acordă în „economia” serialului de față? Un răspuns (pe care îl consider documentat) este oferit de relatarea lui C. Olteanu și de comunicatul aferent.

Singura mențiune a lui C.O. referitoare la puncte de vedere diferite (divergențe) vizează tema dezideologizării relațiilor internaționale, susținută de sovietici și pe care – potrivit mărturiei lui C.O. – n-au acceptat-o ceilalți participanți. Or, în Comunicat se vorbește și despre „dezideologizarea relațiilor internaționale”.

Nici textul apărut în „Scânteia” nu menționa punctele aflate în divergență, totul rezumându-se la elementele de consens, deși se făcea trimitere la importanța „diversității modalităților de aplicare a principiilor generale la condițiile concrete din fiecare țară”, ceea ce implica, într-o manieră obiectivă, abordări distincte. În varianta românească a Comunicatului s-a renunțat la ghilimele, astfel încât să fie posibilă introducerea unor formulări convenabile conducerii PCR.

În respectiva varianta se menționa că participanții și-au prezentat pozițiile față de procesele și fenomenele examinate (altă formulare „specific” românească – T.B.), o atenție deosebită acordâdu-se problemelor ideologice ale construcției socialismului, ale luptei pentru pace și dezarmare, căilor dezvoltării colaborării bi și multilaterale în domeniul propagandei, științei și culturii, precum și sporirii eficienței acestora „pe baza aplicării creatoare a adevărurilor generale ale marxism-leninismului, a principiilor socialismului științific” (de multă vreme sintagma „marxism-leninism” nu se mai găsea în documentele care aveau girul PCR – T.B.).

Participanții la Consfătuire au subliniat rolul proprietății socialiste, ca temelie a creșterii economice (altă formulare „specific” românească – T.B.), precum și al dezvoltării sistemului politic pe baza democrației socialiste, prin asigurarea participării largi a oamenilor muncii la conducerea societății. Totodată, participanții au pus în evidență necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului (să vezi și să nu crezi!).

Constantin Olteanu a precizat că atât în timpul consfătuirii, cât și în Comunicatul adoptat, nu s-a pomenit de dictatura proletariatului, ca formă de gestionare a puterii politice după trecerea la socialism, teză emisă, cum se știe, de Karl Marx, în anul 1874, și pe care Partidul Comunist Român a abandonat-o în anul 1981, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu, fiind considerată o noțiune revolută, care nu mai corespundea noilor condiții istorice.

Tot Constantin Olteanu a relatat că delegația română a susținut reafirmarea principiului conform căruia fiecare partid trebuie să-și elaboreze și să aplice strategia și tactica sa, să-și asume răspunderea în fața propriului popor.

De asemenea, au insistat asupra rolului mijloacelor de informare în masă, ca important instrument al activității ideologice, politice și culturale. Reprezentanții partidelor participante la Consfătuire au reliefat necesitatea luptei împotriva anticomunismului, împotriva politicii și ideologiei imperialismului.

Precizez, din nou, sinteza prezentată a vizat varianta dată publicității în presa română, ceea ce a permis evitarea prezentării aspectelor nefavorabile, procedeu dus la perfecțiune, dar cu efecte „modeste” și, de obicei, contrare intenției protagoniștilor.