1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Un proces neterminat, un început controversat

SCURTĂ EXPUNERE DE MOTIVE. După mai bine 350 de episoade, orice narațiune impune o privire retrospectivă, o încercare de a sintetiza mii de fapte care au implicat sute și sute de persoane cu nume și prenume, protagoniste ale unor evenimente care nu pot fi ignorate, fie și numai din considerente de bun-simț.

În consecință, am căutat și caut, în continuare, un numitor comun, o zonă consensuală, oricât de redusă, ca dimensiuni și ca importanță, pentru a scrie o „încheiere”, cât de cât fezabilă. Deocamdată, am găsit doar una: aproape în unanimitate, cei care, într-un fel sau altul, s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a întâmplat în România în a doua jumătate a lunii decembrie 1989 consideră că ziua de vineri, 22, a ultimei luni a anului de (dis)grație 1989, reprezintă momentul decisiv al prăbușirii unui sistem, a unui regim politico-social care a dăinuit vreme de peste 4 decenii în țara noastră.

Întrucât am scris mii de pagini despre acea zi astrală și despre alte două în care am coordonat prima telerevoluție din lume, sunt convins că nu mai este cazul să mă refer la ele, nici măcar într-un rezumat al rezumatelor. Prin urmare, câteva dintre ultimele episoade vor fi concentrate pe cele șase zile premergătoare acelui moment decisiv, precum și unei tentative personale de identificare a unora dintre cauzele de fond care au determinat cunoscutul deznodământ, deopotrivă, tragic și sursă incredibilă de speranță.

Până la 15 decembrie 1989 inclusiv, activitatea din Redacția de actualități a TVR s-a desfășurat în parametrii obișnuiți, așa cum am avut prilejul să-i consemnez deseori până acum. Cu voia sau fără voia autorităților situate până la vârful-vârfurilor, mai toată lumea se pregătea de Crăciun și Anul Nou. Este interesant că foarte mulți dintre viitorii „actori” principali ai Revoluției (repet, mă încăpățânez să vorbesc despre Revoluție în pofida nenumăratelor contestări pe această temă) plecaseră „la țară” pentru a participa la ritualul tăierii porcului și pentru a aduce la domiciliile lor tot felul de merinde „tradiționale”. Cei care nu beneficiau de asemenea posibilități încercau să se descurce în special prin apelul la „bursa neagră”, care, în acele zile, căpătase proporții considerabile. Se semnala și înmulțirea furturilor din întreprinderile și depozitele cu bunuri de larg consum, îndeosebi alimentare.

„Substanța” multor subiecte din Telejurnale o constituia, în perioada dată, avalanșa de rapoarte de muncă prezentate pe diferite paliere, prin care se atesta, în vădită contradicție cu adevărul, „atmosfera entuziastă generală”, confirmată de bilanțul unor „remarcabile succese”. Imaginea propagandistică era a unei țări care „construia în spirit revoluționar o orânduire mai dreaptă și mai bună”, comparativ cu „lumea capitalului în faza de prăbușire”.

După încheierea sesiunii a 10-a a celei de-a 9-a legislaturi a Marii Adunări Naționale nu se anunțau – pentru următoarele câteva zile – acțiuni la nivel înalt destinate publicității. Se programaseră numai o vizită la noul centru civic (fără presă) și o vânătoare.

DE VINERI PÂNĂ VINERI. De-a lungul zilei de 15 decembrie 1989, cea mai mare parte a timpului în Redacția pe care o conduceau în calitate de „interimar” a fost consumată cu pregătirea Telejurnalelor pentru finalul de săptămână când – de regulă – nu se înregistrau evenimente mai de soi. În ceea ce ne privește, nimic nu prevestea ieșirea din rutină. Abia seara târziu, corespondentul nostru pentru județele din Banat, Virgil Jireghie, ne-a telefonat și, într-o manieră semiconspirativă, a vorbit despre un zvon privind o manifestare antiregim la Timișoara, însă – spunea el – „de mică amploare”. M-a întrebat dacă să se deplaseze în orașul de pe Bega (avea domiciliul permanent la Arad). I-am răspuns că „ar fi bine”. Obosit, seara și noaptea n-am mai ascultat, ca de obicei, emisiuni în limba română ale posturilor străine de radio. Nici în ziua următoare n-am aflat ceva în plus de la corespondentul nostru care plecase la Timișoara. Ceea ce urmează să notez în acest episod se limitează la date și fapte pe care aveam să le cunosc mai târziu tot de la Jireghie, dar și din alte surse, inclusiv din documente de arhivă consultate peste ani și ani.

În dimineața zilei de 15 decembrie 1989, mai mulți enoriași ai parohiei pe care pastorul Tökes Laszlo era obligat s-o părăsească, s-au aflat în apropierea locuinței acestuia, destul de prudenți, dată fiind prezența unui milițian postat acolo de „pază”.

Lumea mai era supărată că se interziseseră talciocurile tradiționale („micul tafic de frontieră”) care permiteau procurarea unor alimente vândute, în special, de sârbi și de basarabeni. Era urmarea ordinelor date de N.C., privind închiderea frontierelor.

Între timp, s-au înmulțit persoanele care s-au adunat în fața locuinței pastorului din strada Timotei Cipariu. Vestea l-a alarmat pe primul-secretar al Județenei de partid Radu Bălan (despre care am vorbit mai mult când îndeplinea funcția de președinte al CSP) care a sosit „la fața locului”. Unii martori au afirmat că mai marele județului a avut un comportament total necivilizat, că a recurs la amenințări și înjurături.

Din mărturia lui Vasile Bolog, secretar cu propaganda la județeana de partid, rezultă următoarele:

„În seara zilei de 15 decembrie 1989, în jurul orei 19,00, ajungând acasă, de la membrii familiei mele am aflat că în Piața Maria, în dreptul locuinței pastorului Laszlo Tökes, erau adunați vreo 200 de cetățeni. L-am sunat pe Radu Bălan, care mi-a cerut să mă deplasez personal în acel loc și să-l informez cu ce s-a întâmplat. Așa am făcut, acolo găsind vreo 200 de persoane cu lumânări aprinse, care erau pașnici și care, am înțeles, se opuneau unei eventuale evacuări a pastorului. Informându-l pe Radu Bălan, acesta l-a trimis pe primarul Moț, care a dat asigurări că pastorul nu va fi evacuat. În consecință, oamenii s-au retras”.

La rândul lui, Radu Bălan, a declarat la procesul de la Timișoara din anul 1990:

„În scopul prevenirii unei situații explozive și cu aprobarea mea, primarul municipiului, Moț Petru, i-a dat în scris pastorului asigurarea că nu va fi evacuat. Drept urmare, la miezul nopții, acele persoane care stăteau în Piața Maria s-au retras la casele lor, fără cel mai mic incident. Precizez că anterior, la ora 22,30, din aceeași seară de 15 decembrie 1989, l-am pus în temă cu situația creată în Piața Maria pe Bobu Emil. Acesta mi-a indicat să iau măsuri ca oamenii să plece acasă, fără să le concretizeze”.