1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Un ritual numit „analize” cu finalitate discutabilă

13 – 19 mai

UNDE DAI ȘI UNDE CRAPĂ. Luni, 15 mai 1989. Săptămâna de lucru a Cuplului prezidențial a început cu o ședință restrânsă, la „Săliță”, consacrată situației din industriile chimică și petrochimică. Între orele 9,30 și 11,00, mai-marii acestei ramuri au fost bombardați cu observații, critici și amenințări provocate de neîndeplinirea planurilor la producția fizică, în special a celei destinate exportului, și de foarte slabele rezultate în materie de eficiență economică. Totul s-a terminat cu asumarea angajamentului că, în timpul cel mai scurt (preț de două-trei săptămâni), situația se va redresa radical.

Avem de-a face cu un adevărat ritual, aplicat mai ales câtorva ramuri, respectiv energetica, metalurgia, chimia și petrochimia, construcția de mașini. Așa-zisele analize porneau (rațional) de la evaluarea resurselor, numai că (mai puțin rațional) fixau țeluri care exprimau doar dorință și nu putință. N.C. ignora sistematic limitele obiective ale potențialului intern, dimensiunile și ponderea susținerii externe. Bunăoară, cerea neîncetat să se diminueze importurile de materii prime și materiale, de echipamente de înaltă tehnicitate, iar compensarea a ceea ce s-a „tăiat” era cu neputință dacă se pedala, fără rezultate notabile, pe reducerea consumurilor, în special energetice, și pe prezumtivele minuni săvârșite de propria cercetare științifică.

Din nou, îmi reprim tentația de a aprofunda unele teme economico-financiare, deoarece evit să plictisesc cititorul. Dar, imediat îmi pun întrebarea: dacă există cineva interesat să înțeleagă, să-și explice, să ajungă la concluzii valabile privind perioada antedecembristă poate, oare, să eludeze politicile concepute și promovate de Nicolae Ceaușescu, în special în ultimul deceniu de existență a regimului care îi purta numele?

Pentru un posibil răspuns, cât de cât satisfăcător, urmează să prezint câteva elemente ilustrative care pot să pară „tehnice”. Nu trebuie neapărat citite. Foarte bine pot fi „sărite”, însă, în absența lor, aproape că nu mai rămâne nimic de priceput de ce sistemul și regimul antedecembrist au capotat iremediabil și irevocabil.

Cercetarea pe care o am la activ mi-a permis să găsesc, în arhive, dosarele voluminoase care se pregăteau pentru cele mai diverse analize cerute de Nicolae Ceaușescu. Cohorte de specialiști sintetizau statistici nu numai despre stările de fapt interne, ci și din alte țări și pe ansamblul unor zone, potrivit diverselor criterii stabilite, de regulă, tot de liderul suprem. Cum s-a văzut din unele stenograme reproduse în alte episoade, dosarele conțineau și propuneri, sistematizate – și ele – conform mai multor „scenarii” de la integral favorabile la parțial favorabile până la foarte nefavorabile. Ca să citești sute și sute de pagini, unele pline cu cifre, aveai nevoie nu numai de mult timp, ci și de suficientă răbdare. Apoi, cine putea să stăpânească terminologia specifică atâtor și atâtor ramuri, subramuri, procese și fenomene tehnico-economice? Așa că fiecare dosar conținea și câteva pagini care rezumau, într-un limbaj cât mai accesibil cu putință, vraful de hârtii. De ce nu i se prezentau doar aceste rezumate? N.C. dorea să aibă la dispoziție cantitatea imensă de detalii, pentru a apela, oricând, la unele dintre ele. Avea o îndemânare de-a dreptul remarcabilă de a selecta din noianul de informații pe acelea care îi serveau ca argumente, ca temeiuri ale unor decizii care nesocoteau tocmai corelațiile care alcătuiau ansamblul. Fie și numai o verigă lipsă și totul se ducea de râpă. Exemplele sunt nenumărate.

COSTURI ȘI BENEFICII. Datoria externă a cărei achitare, în avans, a costat și costa, în continuare, atât de mult populația țării s-a acumulat, cum se știe, în special, prin uriașele investiții alocate, mai ales, ramurilor energofage. Pe ansamblu, o asemenea „orientare” a avut rezultate predominant negative pe termen mediu și lung. De pildă, se deplânge, în perioada postdecembristă, dispariția unor întreprinderi emblematice ale industriei naționale, lichidarea a sute de mii de locuri de muncă, dar – iată – câteva date conținute chiar în dosarele pregătite pentru Nicolae Ceaușescu,

Pentru a simplifica lucrurile pornesc de la rezultatele pe întreaga economie. Dacă în perioada 1971-1975, sporul de venit național la 1.000 de lei investiții productive a fost de 313 lei, în intervalul 1981-1985, s-a redus la 124 de lei; față de aceiași termeni de comparație, sporul venitului național la 1.000 de lei fonduri fixe productive s-a diminuat de la 419 lei la 170 lei, iar sporul de venit național la 1.000 de lei fonduri fixe puse în funcțiune a pornit de la 362 de lei și s-a redus la 135 de lei.

Deosebit de grav a fost faptul că nesocotirea posibilităților reale de desfacere a producției a dus la o continuă diminuare a gradului de utilizare a ceea ce s-a realizat cu uriașe investiții. În 1989, ponderea utilajelor și echipamentelor nefolosite atinsese 30,6 la sută din totalul dotărilor cu mijloace de producție.

Într-un studiu al Institutului Național de Cercetări Economice se menționau următoarele:

„Între factorii generatori de ineficiență se pot menționa funcționarea defectuoasă, hipercentralizată a mecanismului economic în general, precum și sistemul administrativ de formare a prețurilor, planificarea centralizată a fluxurilor materiale, umane și financiare, controlul strict al formării și utilizării veniturilor unităților economice și al salariilor, monopolul statului asupra comerțului exterior și schimbului valutar, decuplarea prețurilor interne de sistemul prețurilor internaționale.

Sistemul prețurilor practicate în cadrul mecanismului economic, prin caracterul lui distorsionat, rigid și nefundamentat pe mecanismul pieței, al neconcordanței permanente dintre cerere și ofertă, a influențat, de asemenea, nefavorabil, eficiența economică. Prețurile nu au contribuit la alocarea rațională (optimă) a diferitelor categorii de resurse și venituri; într-o măsură foarte mică au jucat rolul de stimulatori ai progresului tehnic și de semnalizare a disproporțiilor flagrante dintre cerere și ofertă. Nu au constituit câtuși de puțin un element informațional absolut necesar și permanent în modelarea comportamentului agenților economici potrivit criteriilor de rentabilitate, de eficiență economico-socială.

Practic, pe pârghia prețurilor, în țara noastră, s-au agravat dereglările și dezechilibrele în economia națională, eficiența reală a diferitelor produse și activități fiind deformată, prin subterfugii statistice și metodologice, ceea ce nu a permis efectuarea unor analize comparative inter-ramuri și inter-produse, din punctul de vedere al rentabilității”.

Precizez că toate datele care au permis identificarea acestor factori erau puse la dispoziția liderului suprem. Nu exclud ca unele dintre ele să fi fost chiar cosmetizate. Dar, chiar și așa, ele atestau o situație care nu putea fi explicată prin ceea ce critica frecvent N.C., în special deficiențe de ordin subiectiv; la mijloc se aflau dezechilibre structurale, de sistem, de regim, de gândire strategică. Erau date ale realității care s-au agravat considerabil în lunile următoare.