1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Un uragan politico-ideologic care n-a avut niciun fel de urmări

23-29 octombrie

IGNORAREA LIMITELOR DE TIMP ȘI DE SPAȚIU. Săptămâna care a început la 23 octombrie 1989 se anunța bogată în ședințe la nivelul cel mai înalt, între care Plenara lărgită a CC al PCR, sesiunea Marii Adunări Naționale (MAN), reuniunea Camerei Consiliilor populare. Chiar dacă acoperirea publicistică a unor asemenea evenimente implica un efort redacțional considerabil, sub aspect practic știam că aveam suficientă „materie primă” pentru a realiza „grosul” emisiunilor de actualități, și anume „materialele oficiale”. Ceea ce, evident, ne scutea de bătaia de cap inerentă oricărui act de creație gazetărească autentică.

Știam din Comunicatul referitor la ședința CPEx din 20 octombrie că Plenara lărgită a CC al PCR urma să se desfășoare în zilele de 25-26 octombrie, după care fusese programată sesiunea MAN. Luni, 23 octombrie ni s-a comunicat că Plenara se va deschide a doua zi, marți și că nu se va desfășura în spațiul „clasic”, ci la… Ateneul Român. Se schimba și ora deschiderii, în loc de 10 dimineața, avea să înceapă la 4 după-amiaza. Treaba cu ora nu ne convenea, deoarece din această pricină nu dispuneam de suficient timp pentru pregătirea „materialului” aferent destinat difuzării în Telejurnalul de seară. Dar trecusem des prin asemenea momente și, în cele din urmă, am reușit, de fiecare dată, să ne descurcăm într-o manieră acceptabilă.

Singura informație suplimentară ne-a parvenit de la Constantin Mitea, care a precizat că Nicolae Ceaușescu intenționa să prezinte „o Expunere” al cărei text depășea 50 de pagini. E drept, N.C. citea de pe pagini dactilografiate cu litere mari, așa că durata parcurgerii textului se micșora semnificativ. În orice caz, atât dimensiunile, cât și titlul de „Expunere” erau de natură a anticipa luări de poziție pe care N.C., deopotrivă, importante și urgente.

Apărea, însă, ciudat ca înainte cu o lună de Congresul al XIV-lea al PCR să se susțină o „Expunere” atât de lungă. Ce va mai spune nou la „înaltul forum al comuniștilor români”, comparativ cu ceea ce intenționa să spună la Plenară?

În cercul nostru redacțional se emiteau tot felul de ipoteze, inclusiv una potrivit căreia N.C. va anunța retragerea din funcția executivă de secretar general al partidului în vederea optării pentru cea de „Președinte de onoare al PCR”. Susținătorii unei asemenea variante făceau trimitere la exemplul liderului chinez Deng Xiaoping, care își rezervase doar rolul de strateg, de ideolog al Partidului Comunist. În plus, argumentau că, în perioada de până la Congres, se va obișnui „opinia publică” până și cu ideea schimbării rolului liderului suprem român, mai ales că populația aștepta „cam de multișor poveste” ca Nicolae Ceaușescu să facă un pas în spate, lăsând în funcția de secretar general fie pe fiul Nicu, fie pe soția Elena.

În ceea ce privește preconizata „Expunere”, ne mai întrebam: ce putea să justifice un demers atât de lung, tot în raport cu data desfășurării Congresului în conjunctura internațională dată. Nu era cazul să mai aștepte doar o lună? Ne gândeam, mai cu seamă, la situația din RDG, la „debarcarea” lui Erich Honecker și la noile nuanțe din discursul de „înscăunare” al lui Egon Krenz. Totodată, ceea ce se întâmpla în Ungaria și Polonia avea, incontestabil, reverberații în România. De aici, alte și alte întrebări: va acționa preventiv Nicolae Ceaușescu pentru păstrarea locului și rolului lui în conducerea României? Va ceda, oare, câte ceva din orientările lui politico-ideologice? Va reuși în încercarea de a organiza o consfătuire internațională pe tema „destinelor” socialismului mondial? Nu numai noi, cei de la Actualități, ne puneam astfel de întrebări. Din diferite medii, inclusiv din cele muncitorești, de la rude, de la fel de fel de cunoștințe ne parveneau informații din care rezulta că puțini concetățeni erau foarte preocupați de „soarta lui Nicolae Ceaușescu” și, implicit, de ceea ce urma să se întâmple la conducerea țării cât timp nu se anunțau schimbări radicale în bine. Constatam că, de fapt, erau atitudini consonante cu temele tratate mai ales în emisiunile în limba română ale posturilor occidentale de radio. Numărul ascultătorilor autohtoni creștea exponențial, așa cum – de asemenea – primeam semnale de la persoanele amintite. Atmosfera era destul de încinsă și ne pregăteam ca Tovarășul să reacționeze într-o manieră tranșantă.

Nu redau alte interogații din preajma Plenarei, deoarece, până la urmă, ne resemnam cu „fie ce-o fi!”.

Demersurile tehnico-redacționale pentru prezentarea lucrărilor Plenarei lărgite (îmi plăcea „la nebunie” cuvântul „lărgite”) fuseseră încheiate la timp, ceea ce ne-a permis o scurtă relaxare. Ba, mai mult, o binevenită detașare…

DE TOATE PENTRU TOȚI. Pe ordinea de zi a Plenarei lărgite a CC al PCR se aflau Programul privind autoconducerea și autoaprovizionarea cu produse agroalimentare și bunuri industriale de consum pe anul 1990, Raportul cu privire la pregătirea Congresului al XIV-lea al partidului, organizarea și desfășurarea adunărilor și conferințelor pentru dări de seamă și alegeri în organizațiile de partid. Aceste puncte au fost practic expediate pentru a se lăsa suficient loc și timp amplei Expuneri a liderului suprem. Documentul (nu putea fi vorba decât despre un „document”) s-a intitulat „Cu privire la problemele socialismului, ale activității ideologice, politico-educative, de dezvoltare a conștiinței revoluționare, de formare a omului nou, constructor conștient al socialismului și comunismului în România”. Adică, N.C. dorea să spună… TOTUL despre TOATE.

De aceea, încă de la început, a adus în atenție țării întregi, Mapamondului trei argumente: necesitatea unui bilanț la împlinirea a 45 de ani de la Revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă și a 40 de ani de la începerea construcției socialismului în România; necesitatea combaterii unor teze și concepții greșite, periculoase privind cauza socialismului în lume; necesitatea întăririi acțiunii revoluționare pentru succesul operei de construcție a socialismului în România.

Cum se vede, nu erau (totuși) teme noi. Mai ales în discursul rostit cu prilejul aniversării actului de la 23 August 1944 le-a tratat, pe larg. De asemenea, le-a reluat în cuvântările de la adunările populare din Iași, Suceava, Botoșani, Bistrița, precum și la întâlniri cu oaspeți de peste hotare și în interviuri acordate unor publicații străine.

Motivul real al acestui demers fusese „dezvăluit” de N.C. în cuvântul rostit la ședința CPEx din 20 octombrie. Iată textul cu pricina:

„Este necesar să organizăm o plenară a Comitetului Central pe problemele activității politico-ideologice. Aceasta este determinată în parte și de ceea ce am discutat la plenara trecută, de existența unei rămâneri în urmă în activitatea noastră politico-ideologică și educativă,a ridicării nivelului general politic, ideologic și al educației socialiste, al creșterii combativității, dar și datorită problemelor multiple care au loc pe plan mondial și care trebuie să fie bine lămurite și înțelese, ce se întâmplă în unele țări socialiste, de ce se întâmplă așa? Că, de fapt, acestea nu reprezintă înnoirea socialismului – așa cum spune cetățeanul acesta, din Ungaria, în articol (se referea la un articol apărut în organul central al PMSU, distonant prin conservatorismul lui extrem cu majoritatea punctelor de vedere exprimate în cursul dezbaterilor din acest partid – T.B.) – și, aceasta este de fapt o activitate contrarevoluționară, de lichidare a socialismului, în strânsă legătură cu cercurile cele mai reacționare, imperialiste care, de altfel, nici nu ascund acest lucru și spun că doresc să acționeze, să sprijine și să finanțeze lichidarea socialismului.

Trebuie să lămurim clar, să înarmăm partidul, întregul popor cu înțelegerea foarte clară a acestor probleme. De aceea apare necesar să organizăm această plenară înainte de Congres, tocmai în pregătirea Congresului, în continuarea conferințelor din întreprinderi și conferințelor județene”.

Era de la sine înțeles că tot ceea ce a spus la Plenară de-a lungul mai multor ore se dorea a constitui modelul, matricea abordărilor pentru perioada imediat următoare în toate manifestările publice. Din acest motiv, consider că este bine ca în episodul următor să mă refer la principalele idei din Expunere.