1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Vecinătățile care despart până și „oamenii de rând”

2 – 8 septembrie

O FRONTIERĂ NU NUMAI TERESTRĂ, CI ȘI „IDEOLOGICĂ”. Pe măsura trecerii unor segmente tot mai scurte de timp, tensiunile de la frontiera româno-ungară creșteau, influențând puternic și situația populației de o parte și de alta a terenului arat pentru delimitarea „pământului nimănui” cu împletiturile de sârmă ghimpată. Acțiunile de propagandă inițiate la București și Budapesta puneau „gaz pe foc”, accentuând temerile că ar putea să se declanșeze chiar un conflict armat între cele două țări vecine. De altfel, se înregistrau demonstrativ tot felul de mișcări ale unor unități militare. Tocmai pentru că era vorba preponderent despre propagandă, adevărul era (și continuă să fie) obturat cu foarte multe consecințe profund negative pentru ambele popoare. Rapoarte ale Securității române semnalau tot mai dese cazuri de confruntări interetnice în zonele de graniță, confruntări alimentate și de zvonuri, nu neapărat nevinovate. Tema merită, desigur, o investigație serioasă, profundă, deziderat căruia, în momentul de față (2024) nu pot să-i răspund.

În schimb, pe baza telegramelor cifrate trimise la București de Ambasada României la Budapesta pot reconstitui măcar o parte a „frontierelor româno-ungare” în sferele politice. Drumurile conducerilor celor două țări se despărțeau cu tot mai multe accente dramatice. Din acest motiv, ar fi util ca respectivele telegrame să se aducă sau să se readucă în memorie. Astfel, la  5 septembrie 1989, se informa Bucureștiul că, în ultima vreme, conducători PMSU acționează pentru a menține unitatea partidului în perspectiva apropiatului Congres. Erau relevante, în acest sens, luările de poziție ale lui R. Nyers, I. Pozsgay, M. Németh; pe de altă parte, însă, se înregistra și o creștere în intensitate a acțiunilor menite să pună în evidență poziția și punctele de vedere proprii ale unor grupări disipate din PMSU. Rețineau atenția pozițiile „Asociației Muncii «Ferenc Münnich»” și „Cercurilor reformei”, poziții caracterizate drept conservatoare. Organizații de partid și membri individuali ai PMSU protestau față de măsurile preconizate în domeniul politic și social-economic din Documentul-Program al PMSU pentru Congres, precum și față de recentele discuții referitoare la posibilitatea suspendării activităților de partid la locul de muncă. În acest sens, se prezenta cazul organizației de bază a sectorului 3 din orașul Oroshăza, care exprima protestul și dezacordul față de prevederile celor două documente, în special față de cele referitoare la extinderea proprietății particulare, retragerea organizațiilor de partid din armată și intenția transformării zilei de 23 octombrie (izbucnirea evenimentelor din 1956) în „Sărbătoare a împăcării naționale”.

În realitate, era imposibil să se prezinte mai multe exemple de acest fel.

SURSE MULTIPLE, DAR SELECTIVE. Tot Ambasada României la Budapesta a considerat că este bine să informeze despre situația din Ungaria și din alte surse și de pe alte poziții. Cum era firesc, atenția s-a îndreptat și spre cercurile gazetărești. Dar, ce valoare aveau acestea în condițiile în care se investigau doar anumite medii?

Tot la 5 septembrie, însărcinatul cu afaceri, Ioan Chira, trimitea o informare pe care o redau în sinteză, dar fără să omit ceva important:

Din discuțiile cu ziaristul ungur Konrád Mattheeidesz, a rezultat că situația politică din Ungaria era „nebuloasă” și „tulbure”. Interlocutorul considera că din noianul de luări de poziție, orientări politice, declarații ale unor conducători etc., nu se pot desprinde concluzii sau idei valabile care să ofere soluții practice sau măcar speranțe pentru ieșirea din impas. A afirmat că masa de oameni ai muncii manifestă indiferență față de toate aceste fărmântări, neavând încredere în politicieni.

Vorbind despre PMSU, K. Mattheeidesz a mai declarat că este compromis în opinia publică și a majorității membrilor de partid, iar grupările de alternativă nu sunt pregătite și nici nu au personalități care să fie în stare să preia conducerea.

Investigațiile Ambasadei au inclus și alte opinii. Astfel, György Tollner, inginer silvic, fost șef al rezervației de vânătoare a conducerii ungare, a confirmat că, pe fondul nemulțumirii personale față de actuala politică a PMSU, a renunțat la calitatea de membru de partid. El a apreciat că, în Ungaria de azi, nu există forță politică în stare să îndeplinească un rol conducător. Era, însă, posibil ca după alegerile parlamentare să se instaureze un sistem de guvernare, în cadrul căruia rolul partidelor politice să fie nesemnificativ. La acest sistem trebuie să se adauge un Președinte al Republicii cu largi prerogative decizionale. Sub semnul acestei exigențe, a spus că I. Pozsgay ar putea fi respectivul președinte.

Ambii interlocutori au emis critici severe la adresa lui K. Grósz (secretar general al PMSU), a inconsecvenței lui, considerând că, la ora actuală, el nu mai contează ca politician cu prestigiu în fața opiniei publice și că, din câte cunosc ei, va părăsi funcția la Congres.

Totodată, din discuțile cu Stefan Oross, consilier al Ambasadei cehoslovace, acesta a menționat că în unele cercuri oficiale ungare (la care are acces) se vehiculează ideea că Gyula Horn, actualul ministru de Externe, ar fi posibil să succeadă lui K. Grósz în funcția de secretar general al PMSU.

Sigur, fiecare părere și  fiecare zvon prezentau un anumit grad de interes. Dar ce relevanță aveau pentru factorii decidenți de la București?