2000: Linșajul mediatic – armă în bătălia pentru prezidențiale

Momente și evenimente comentate de mine. Vă amintiți atmosfera halucinantă dintre cele două tururi ale prezidențialelor din 2025? Dar pe cea dinaintea turului doi al prezidențialelor din 2024? George Simion, în 2025, și Călin Georgescu, în 2024, au fost supuși unor cumplite linșaje mediatice. Primul, pentru ca Nicușor Dan să fie ales potrivit principiului Răul cel mic. Al doilea, pentru ca Elena Lasconi, contracandidata sa, să fie aleasă, tot după principiul Răului cel mic. Pentru mine cele două realități n-au fost o noutate. Trăisem una la fel, între cele două tururi ale prezidențialelor din 2000. Linșatul era Corneliu Vadim Tudor. Pentru ca Ion Iliescu să fie ales potrivit principiului Răul cel mai mic.

La vremea respectivă, prin mai multe comentarii semnate în ziarul Azi, am denunțat diversiunea Răul cel mai mic. Unul dintre texte se intitula Un linșaj mediatic și a fost publicat în Azi din 5 decembrie 2000.

Dacă ar fi posibil aș emigra. Fac această declarație nu pentru că, așa cum susțin mulți dintre politicieni și jurnaliști în ultimul timp, s-ar întrezări perspectiva ca liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, să ajungă președinte, ci pentru că tot ce se întîmplă acum, înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, mă îngrozește. Prin votul din 26 noiembrie, poporul român și-a exprimat voința ca în al doilea tur să se confrunte Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Într-o țară normală, într-o țară în care merită să rămîi, celor doi concurenți li s-ar asigura de către presă și televiziune șanse egale de a se exprima. Cer acesta minimele reguli ale bunului simț, ale democrației, pentru care și-au dat viața mii de români în decembrie 1989. Știu că așa trebuie să fie milioane de români, care, asemenea mie, au fost învățați că democrația înseamnă libera confruntare de idei, că lumea civilizată înseamnă dreptul celui acuzat de a se apăra, pentru a răspunde acuzațiilor, pentru a-și exprima punctele de vedere.

Ei bine, de o săptămînă și ceva, mai precis din noaptea de 26 noiembrie, cînd sondajele au anunțat rămînerea în competiție pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor a lui Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, asist cu stupefacție la un incredibil linșaj mediatic împotriva liderului PRM. Dimineață de dimineață, aproape toate gazetele centrale tipăresc pe pagini întregi atacuri incalificabile la adresa lui Corneliu Vadim Tudor. Seară de seară, toate televiziunile, în frunte cu postul public, difuzează emisiuni în care un om, un cetățean al acestei țări, ai cărei politicieni de frunte se declară europeni, e hăituit cu o sălbăticie primitivă, pe care n-o poți întîlni nici măcar în junglă. E dreptul redactorilor care meșteresc aceste emisiuni, e dreptul persoanelor invitate la așa zisele dezbateri, să-și exprime punctul de vedere asupra lui Corneliu Vadim Tudor.

Cu o singură condiție.
Ca omul atacat să aibă posibilitatea, consfințită de legile țării, de Constituția României, de bunul simț al poporului român de a se apăra, de a răspunde acestor atacuri. Constat, cu stupoare, că această condiție nu e îndeplinită. Lui Corneliu Vadim Tudor i se interzice dreptul de a se apăra în fața milioanelor de telespectatori.

În aceste condiții, emisiunile de la posturile de televiziune particulare, dar mai ales de la TVR, postul public, plătit de toți cetățenii țării, inclusiv de cei care l-au votat pe Corneliu Vadim Tudor, s-au transformat în odioase procese staliniste. Citind despre procesele prin care Stalin și-a trimis adversarii în fața plutonului de execuție, despre procesele în urma cărora, prin anii 50, floarea intelectualității românești a ajuns în închisorile și in lagărele de muncă, m-a cutremurat faptul că acuzatului, pus la zid drept „dușman al poporului”, ,,dușman al clasei muncitoare”, „agent al imperialismului anglo-american”, nu i se dădea posibilitatea de a dovedi, la rîndu-i, că nu e „trădător de neam și de țară”. Procurorii puteau să spună orice despre cel condamnat la temniță grea, la muncă forțată sau chiar la moarte. Victima, ținută în celula umedă de la subsol, torturată cu sălbăticie pentru a i se smulge o mărturie pe care călăii o doreau, n-avea dreptul să spună nimic. De regulă aceste procese erau precedate de virulente campanii de presă. Zi de zi, timp de săptămîni întregi, presa pusă în slujba terorii staliniste publica așa zise dovezi ale trădării sale, articole în care cel condamnat înainte de a fi judecat era făcut ,năpîrcă“, ,viperă“, ,,cîine turbat”, scrisori ale „oamenilor muncii din întreaga țară” cerînd condamnarea sa la moarte. La vremea respectivă, în lagărul socialist nu apăruseră posturile de televiziune. Dacă acestea ar fi existat, sunt sigur că procesele staliniste din gazete, în care victima era acuzată fără a avea posibilitatea de a se apăra, s-ar fi petrecut la posturile de televiziune.

Urmărind emisiunile dedicate în ultimul timp lui Corneliu Vadim Tudor, am impresia că ne-am întors în urmă cu o jumătate de secol, în perioada proceselor staliniste, pe care le credeam definitiv apuse.

Personal, n-am nici un motiv să-l simpatizez pe Corneliu Vadim Tudor. De la apariția revistelor „România Mare“ și ,,Politica“, aflate sub conducerea liderului PRM, mai precis din 1990 și pînă azi, am fost unul dintre oamenii cei mai terfeliți de către respectivele publicații. Așa cum se vede, din grupajul reprodus în numărul nostru de față, în urmă cu o lună, „România Mare“ și ,,Politica” au publicat atacuri incredibile prin virulența și neadevărul lor despre persoana mea. Aș fi fost mult mai îndreptățit decît alți jurnaliști și politicieni, la rîndul lor, atacați de ,,România Mare” și „Politica”, de a participa la procesele staliniste intentate liderului PRM de presa și televiziunea din ultimul timp. Nu numai că n-o fac, dar, mai mult, mă ridic și protestez împotriva felului în care înțeleg unele jurnale și posturi de televiziune să se implice în campania electorală pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Această poziție a mea față de desfășurarea campaniei electorale în presă și pe micul ecran își are temeiul în credința nestrămutată că n-avem voie, în anul de grație 2000, să încălcăm flagrant regulile jocului democratic. Aceste reguli reclamă ca fiecare dintre cei doi concurenți să beneficieze de șanse egale de a-și exprima punctele de vedere în gazete și la posturile de televiziune, de a-și expune milioanelor de români platforma electorală. Prin votul liber exprimat, românii au decis, în istorica zi de 26 noiembrie, ca în turul al doilea să se confrunte Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor.

Aceasta a fost voința electoratului.
O voință pe care jurnaliștii și politicienii n-o contestă în cazul altor partide si altor candidați. Logica simplă, elementară, ne impune să respectăm această voință și în cazul Partidului România Mare și a lui Corneliu Vadim Tudor. Sfidînd-o, numeroși jurnaliști și politicieni neagă voința electoratului român de a fi trimis în Parlament, ca al doilea partid al țării, Partidul România Mare, și în al doilea tur, pe Corneliu Vadim Tudor. În schimb, aceiași jurnaliști și politicieni sunt de acord cu voința electoratului de a trimite în Parlament formațiuni precum PDSR, PD, PNL, UDMR.

Ce să cred eu citindu-i sau ascultîndu-i?
Că același electorat a fost prost, imatur, tembel cînd și-a dat votul Partidului „România Mare” și deștept, matur, conștient cînd și-a dat votul PDSR-ului, PD-ului, PNL-ului și UDMR-ului.

N-aș fi scris, poate aceste rînduri, dacă n-aș fi constatat, surprins, că mulți dintre cei care-l atacă pe C.V. Tudor în presă și la televiziune au fost pînă nu demult, autorii unor campanii abjecte împotriva lui Ion Iliescu. Timp de patru ani, cîtă vreme PDSR și lor Iliescu s-au aflat în Opoziție, acest inși au beneficiat din partea TVR, a unor posturi de televiziune particulare de libertatea de a terfeli partidul dușmănit de fosta putere și pe liderul său urît de Emil Constantinescu. În tot acest timp, nici PDSR, nici Ion Iliescu n-au avut posibilitatea de a se apăra în presă și la TVR. O cenzură de tip bolșevic le-a interzis liderilor PDSR, lui Ion Iliescu dreptul democratic de a răspunde la atacurile abjecte lansate împotriva lor. Scrutinul din 26 noiembrie 2000 a readus PDSR-ul la putere și pe Ion Iliescu în postura de virtual cîștigător al scrutinului din 10 decembrie. În acel moment, armata de slugoi ai fostei puteri, și-a schimbat brusc, fără complexe, fără rușine, ținta pușcoacelor cu gloanțe de noroi.

Locul PDSR-ului l-a luat PRM-ul. Locul lui Ion Iliescu l-a luat Corneliu Vadim Tudor.
Atît în ceea ce privește terfelirea publică prin presă și posturile de televiziune, cît și în ceea ce privește interzicerea dreptului de a se apăra.

Indiscutabil, la al doilea tur de scrutin poporul român va ști să aleagă dintre cei doi concurenți rămași în cursă de cel mai bun, pe cel mai îndreptățit să ocupe timp de patru ani funcția de președinte. Pentru aceasta e imperios necesar ca fiecare dintre cei doi concurenți să aibă șanse egale de a-si prezenta electoratului oferta, de a-l convinge. În actualele condiții, cînd unui concurent i se refuză nu numai dreptul democratic de a se exprima, dar și dreptul omenesc de a se apăra, există riscul ca învingătorul să fie perceput de români drept beneficiar al unei bătălii incorecte.