Votul la moţiunea de cenzură intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a fost 134 de voturi ”pentru”, 4 voturi împotrivă. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat>
2004: Traian Băsescu îl șantajează pe Adrian Năstase cu declanșarea la București a unui Maidan ca la Kiev
8 septembrie 2005. Președintele Ucrainei demite Guvernul condus de Iulia Timoșenko. În urmă cu mai puțin de un an, în 26 decembrie 2004, cei doi dăduseră împreună o Lovitură de stat cu sprijinul SUA. Pentru tragerea proștilor pe sfoară, Lovitura a fost poreclită Revoluția Portocalie. Puțină lume își amintește că așa zisa Revoluție portocalie de la Kiev a fost folosită de Traian Băsescu pentru a-l șantaja pe Adrian Năstase, învins prin fraudă, să admită înfrîngerea, pentru că, altfel la București se va pune de un Maidan.
Despre toate acestea scriam în editorialul Eșecul unui truc electoral: Revoluția Portocalie din Jurnalul național, 12 septembrie 2005:
Acolo unde a dat chix Traian Băsescu, a reușit Viktor Iușcenko. Premierul ucrainean Iulia Timoșenko a fost demis. Varianta cu ovare a lui Călin Popescu Tăriceanu s-a dus de-a berbeleacul pe scările istoriei ucrainene.
Momentul de la Kiev poate fi definit în fel și chip.
Ca o banală criză politică.
Ca o banală bătălie pentru putere între o blondă și un pretins otrăvit.
Ca o banală confruntare între grupări mafiote.
Presa de pe ambele maluri ale Dîmboviței a găsit de cuviință să-i zică: Sfîrșitul Revoluției Portocalii.
Gazetăria, oricît s-ar chinui să ne convingă unii că-i altfel, se hrănește din senzaționalul bombastic. Un titlu precum Criză politică la Kiev făcea ca ziarele să se îngălbenească și mai tare pe tarabele pline de titluri precum Criza de ciclu a starletei X. Sfîrșitul Revoluției Portocalii vrea să dea întîmplării din Ucraina proporțiile unui eveniment pentru care merită să risipești banii de pîine pe o gazetă inutilă.
Nu acesta e însă motivul pentru care iscălitorii autohtoni au găsit nimerit să convoace formule precum Revoluția.
La vremea lor, întîmplările de la Kiev au fost poreclite Revoluție. N-a fost opera hazardului. Gazetarii români, imitînd pe cei occidentali, au ținut să înscrie un fapt politic banal într-un proces de proporții planetare. Revoluție portocalie fuseseră poreclite și schimbarea de putere de la București și cea din Georgia și cea din Kîrgîzstan. Propunîndu-se ca un soi de Napoleon al Mării Negre, Traian Băsescu invoca nevoia ca România să fie un soi de exportator de Revoluție Portocalie și în republicile bananiere de la periferia fostei URSS.
Și cum aceste așa-zise revoluții avuseseră drept vîrf de lance organizații ale societății civile, o și vedeam pe Alina Mungiu Pippidi călărind asini pe potecile Caucazului în chip de Jean d’Arc măritată.
Un titlu precum Sfîrșitul Revoluției Portocalii de la Kiev conține în pîntece un paradox. Schimbarea de putere din Ucraina a avut loc la 26 decembrie 2004. De atunci au trecut doar nouă luni. 0 revoluție e un eveniment crucial în istoria unei țări. Un eveniment care atinge întreaga structură a societății, schimbînd din temelii o țară . De aceea, o revoluție, așa cum ne arată istoria, nu poate lua sfîrșit cu una, cu două. Judecînd după proporțiile transformărilor social-politice și economice, o revoluție nu se încheie niciodată.
Cum se explică atunci sintagma Sfîrșitul Revoluției Portocalii?
Prin acceptarea de către unii gazetari a unui fals de proporții, unul dintre cele mai mari falsuri din istoria modernă:
Poleirea unui banal truc din lupta pentru putere cu termenul pompos de revoluție.
Pentru că întîmplarea de la Kiev din noiembrie 2004 n-a fost o revoluție. A fost o diversiune pusă la cale de americani pentru a mai smulge Rusiei o halcă din sfera sa de influență.
Să ne reamintim.
La 31 octombrie 2004 a avut loc la Kiev primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Pentru turul al doilea s-au calificat: Viktor Ianukovici și Viktor Iușcenko. Diferența dintre cei doi era în favoarea lui Viktor Ianukovici. Chiar dacă la doar un procent. Ea exprima o realitate ucraineană, sesizată, înaintea scrutinului, de comentatori și de sondajele de opinie. Țara era împărțită în două din punctul de vedere al opțiunilor fundamentale. Cu toate acestea, unul dintre competitori, Viktor Iușcenko, susține că alegerile au fost fraudate. Această teză va fi, între cele două tururi, leitmotivul campaniei sale electorale. Deși nu se știa încă rezultatul, unul dintre competitori îl punea la îndoială. Firește, el nu suflă un cuvînt despre posibilitatea ca adversarul să fie înfrînt. Se înțelege însă că atunci alegerile ar fi fost proclamate drept cele mai corecte din lume.
Al doilea tur de scrutin – cel de la 21 noiembrie – dă un rezultat asemănător celui din primul tur. Viktor Ianukovici se clasează pe primul loc la o diferență de doar două puncte.
Potrivit tuturor normelor mult-invocatului stat de drept, învinsul, numitul Viktor Iușcenko, trebuia să-și recunoască înfrîngerea.
Nu s-a întîmplat așa.
Învinsul a declarat că nu recunoaște rezultatul scrutinului, motivînd că a fost fraudat. Nu era o noutate. În țările cu democrații slăbănoage, biruiții în alegeri reacționează imediat prin a nu le recunoaște, invocînd fraude majore. De regulă, în astfel de situații, Occidentul sfîrșește prin a recunoaște rezultatul scrutinului. Asta pentru că a respecta regula jocului e condiția de fond a supraviețuirii democrației. Omul simplu, abia ieșit din dictatură, trebuie educat în credința că singurul său mod de a se exprima rămîne votul. În clipa cînd o formațiune sau un lider, înscris de bunăvoie și nesilit de nimeni în cursa electorală, pretinde a fi el învingătorul, invocînd fraudarea scrutinului, se deschide calea arbitratului nedemocratic. Cine poate aprecia pînă la urmă dacă un scrutin a fost fraudat?! Doar cel care pretinde că el a învins! A-i accepta pretențiile înseamnă a da cale liberă mijloacelor antidemocratice: implicarea serviciilor secrete, participarea grupărilor mafiote din media, presiunea străzii. Dacă accepți astfel de pretenții, administrezi o lovitură mortală necesarei convingeri democratice a alegătorului: cea potrivit căreia doar votul său contează.
Deși Viktor Iușcenko pierduse la un scor extrem de mic (dacă ar fi fost preferatul întregului electorat, oricît de tare ar fi fost falsificate alegerile, el ar fi beneficiat de un procentaj cîștigător), marile puteri occidentale, în frunte cu SUA, i-au sărit în ajutor. Urmare și a implicării unei părți din serviciile secrete și a grupărilor mafiote, la Kiev s-a trecut la presiunea străzii. 0 lună de zile aproape, mii de cetățeni au stat în Piața Independenței, cerînd reluarea scrutinului pînă cînd Viktor Iușcenko va fi ales președinte.
Nimeni din România nu s-a întrebat, la vremea respectivă, cum de e atît de bine organizată o mișcare ce se voia spontană. Adepții lui Viktor Iușcenko păreau a nu avea grija zilei de mîine. Erau în stare să stea acolo și un deceniu. Beneficiau de hrană, apă, corturi. Se vedea cu ochiul liber că mișcarea se hrănește din surse financiare obscure.
Cine dădea banii?
Serviciile secrete americane, care acționau acum prin ONG-uri, pentru a nu fi acuzate că se implică în viața politică a unei țări independente sprijinind fățiș un partid politic, serviciile secrete ucrainene, trecute de partea lui Iușcenko, dar mai ales grupări mafiote, nemulțumite că grupările mafiote din jurul lui Ianukovici își luaseră ele partea leului.
Poziția adoptată de mass-media din România avea o explicație simplă. Grupele de interese din spatele unor ziare și televiziuni încheiaseră deja o negustorie cu Traian Băsescu pentru a-l sprijini în dobîndirea puterii împotriva voinței electoratului.
Urmare a acestui tîrg, televiziuni trecute deja de partea Alianței D.A. au cultivat deșănțat trucul electoral de la Kiev. Seară de seară, posturi precum Realitatea TV transmiteau corespondențe entuziaste de la fața locului, deși subiectul nu era aducător de rating. Se urmărea astfel crearea unei formidabile presiuni mediatice asupra PSD pentru a ceda puterea, chiar dacă scrutinul parlamentar și prezidențial ar fi dat PSD dreptul la un nou mandat. Mai mult, ca și în Ucraina, serviciile secrete ale României l-au părăsit pe Adrian Năstase și au trecut de partea lui Traian Băsescu. SRI a intoxicat PSD și pe Adrian Năstase cu sondaje false. STS a oferit Alianței și lui Traian Băsescu toate convorbirile premierului prin rețeaua specială. În același scop al intimidării PSD, ONG-uri finanțate de americani, dar și de grupuri de interese mafiote din România au declarat că alegerile au fost fraudate. Date ulterioare au dovedit însă că totul era o diversiune.
O diversiune bine ticluită. Pentru a face din trucul de la Kiev un mijloc de presiune, Alianța s-a proclamat Portocalie, deși realitățile de la noi n-aveau nici o legătură cu cele din Ucraina, între cele două tururi, Traian Băsescu a declarat că primul tur de scrutin a fost fraudat. în seara celui de-al doilea tur, înainte de numărătoarea voturilor, Traian Băsescu s-a proclamat învingător, deși sondajele la ieșirea de la urne dădeau egalitate de procentaje, ba chiar unele, dintre cele independente, arătau un ușor avantaj pentru Adrian Năstase.
Trucul șantajului cu așa-zisa Revoluție Portocalie a ținut la București. Speriat de repetarea scenariului ucrainean, PSD a abandonat lupta.
În Ucraina, grație trucului electoral, Viktor Iușcenko a ajuns președinte. Deși repetarea celui de-al doilea tur de scrutin, de la 26 decembrie 2004, are loc în condițiile unei formidabile intimidări a electoratului lui Viktor Ianukovici, deși se înregistrează fraude majore, în favoarea sa de astă-dată, Viktor Iușcenko biruie doar la o diferență de cîteva puncte. În România, grație trucului cu șantajul, Traian Băsescu ajunge și el președinte. La o diferență de un procent și ceva față de Adrian Năstase și în condițiile unei participări mai reduse decît la primul tur (doar 55%). Dacă românii ar fi fost convinși că Traian Băsescu a fost nedreptățit prin fraudă la 28 noiembrie 2004, ar fi mers la vot într-o proporție impresionantă și l-ar fi ales pe candidatul Alianței cu măcar 55%, cît obținuse Emil Constantinescu la 12 decembrie 1996, la o participare de 76%.
După ce-a ajuns la Cotroceni prin fraudă, Traian Băsescu a purces la o nouă răsturnare a votului popular. Șantajînd UDMR și PUR cu scrutinul anticipat, a adus la guvernare Alianța, deși alegerile parlamentare au avut drept cîștigător PSD.
Mai mult, timp de nouă luni, URMR și PUR au fost șantajate cu alegerile înainte de termen pentru a fi de acord cu o nouă fraudă electorală: înlăturarea PSD de la conducerea celor două Camere. Sub puterea șantajului, UDMR și PUR sunt pe cale să accepte o nouă răsturnare a votului popular: schimbarea președinților de consilii județene, aleși în chip democratic la localele din 2004.
Demiterea guvernului Timoșenko survine la capătul unei lungi perioade de acuzații din partea lui Iușcenko că Guvernul dă curs unor grupuri de interese mafiote.
Deloc curios e faptul că și omologul lui Iușcenko de la București a acuzat Guvernul Tăriceanu de a fi în slujba unor grupuri de interese mafiote.
Cuplul Iușcenko-Timoșenko a pus la cale și a împlinit trucul electoral numit Revoluția Portocalie de la Kiev.
Cuplul Băsescu-Tăriceanu a pus la cale și a împlinit trucul electoral Revoluția Portocalie de la București.
Divorțul de la Kiev își are rădăcina în bătălia dintre grupurile de interese mafiote din jurul celor doi lideri.
Dezvăluirile din, presa noastră despre grupul de interese mafiote din jurul Cotrocenilor, avînd drept ambasador pe Elena Udrea, ne dovedesc că scenariul de la Kiev s-ar putea repeta și la București.
Confirmînd strălucit eșecul unui truc pus la îndoială cea mai mare cucerire a democrației: votul popular.
Comentarii
Domnule Cristoiu, poate vorbiti cu Marius Tuca si-i suflati o idee pe care incerc sa o astern aici. E vorba de cum mama masii si-a finantat pelticu’ cu nume de copil asa zisa campanie electorala.
Inainte scriu „ideea” vreau sa va mai spun ceva…azi, prin parc, pe strazi aiurea, am auzit oameni vorbind in gura mare(chestie pe care o gasesc ciudata), cum ca Doamne fereste sa nu iasa Simion ca-i nenorocire. Ce gasesc ciudat e faptul ca pina saptamina asta nimeni nu vorbea la telefon in gura mare,iar aia care se plimba prin parc si discuta politica o fac cu moderatie si voce scazuta. Azi parca urlau ca apucatii sa-i auda toata lunea „Nu Simion”.
Personal nu ma duc la nici un vot nici daca ma plateste cu bani grei.M-a dezamagit as zisa „democratie” de dupa ’89 incoace, alegerile de orice sint doar mascarade ordinare iar publicul, care-i si platitor de tace, e folosit cu indirjire si nesimtire ca sa-si justifice maharii locurile obtinute prin vointa ibera a poporului(cica). Poporu’ e considerat netot, iar cireasa de pe tort e chestia cu „diaspora” care cica alege presedintii. Ma tata ma, diaspora munceste, n-are timp de presedinti alesi deja. La alegerile de acum o saptamina nu era nici vintu’ nici pamintu’ la multe sectii de peste mari si tari, iar in tara nici nu se stia ca-s alegeri, nu era coada nicaieri si nu dadea nimeni buzna sa „aleaga”. Asa ca ce se intimpla aici in realitate?
Bun, acu’ „ideea”: sper ca jurnalistii specializati in investigatii sa-si bage nasu’ prin treburile de la primaria lu’ pelticu’ plin de pu-pu. Sint asa zise ajutoare financiare care conform legilor in vigoare se acorda unor categorii de oameni (batrini, copii, napastuiti etc.). e, aici e shmenu’…asa zisele ajutoare financiare nu se mai acorda la timp, ba primaria e „delicventa” justificind intirzierile datorita reducerilor de buget. Cica sint in urma cu vreun an jumate…culmea e ca atunci cind la cei indreptatiti le vine rindu’ (pe la pastele Cailor), acele ajutoare care i se cuvin nu se dau si retroactiv, adica de la momentul depunerii cererii…Deci intrebarea mea e, cam citi bani sint „intirziati”, de cit timp se petrece acest „fenomen” si cum sint manevrate pe hirtie aceste fonduri? Daca aveti si alte intrebari, va rog nu va sfiiti sa le puneti. Eu atita pot, atita spun, dar dvs ca istoric al clipei si scriitor cu o cultura si o minte aparte, sigur veti gasi mai multe „idei” si intrebari decit mi-au venit mie. Intreb chestiile astea, pt ca la TV se bate apa in piua cu cine l-a finantat pe matracuc, stiti stilul „stire bomba”, „stire nemaiauzita”, „stire uimitoare” s.a.m.d…..Cam aia e. Poate-i suflati chestia asta lu’ Tuca, mai stii de unde sare iepurila?????
In orice caz, nu merg la nici un vot ca n-am pe cine pune stampila. Daca din toata tara asta doar grupu’ asta pe care l-am vazut e cel mai abitir, atunci ma uit la un film ca ma simt mai bine decit sa-mi pierd vremea cu toti speriatii, duduile cu doua culori de par(una la radacina si ailalta la virf), parveniti, tupeisti, manipulatori si smecheri fara shtaif…am asistat cu groaza la declaratiile date de vestitu’, nemaipomenitu’, extraordinaru’, desteptu’-desteptilor,super eroul si super corectul dudui Ponta. Sa moara capra vecinului daca inteleg ce masa pe gheata mai vrea ratatu’ asta? La fel si Crin. Astia n-au alta treaba de facut? De Funerica la fel…ce cauta asta pe liste? Chiar asa cretin e de nu-si da seama ca „poporu'” alegator l-ar scuipa numai in bot? Pina si Valerica Lasconi si Marcela Sandru au luat mai multe voturi decit el…Nu inteleg, pe bune, nu inteleg atita disperare la oamenii astia. De coana Lasconi ce sa mai zic? Cum a ajuns de la candidata nr 2, la 2.68%???? Fetele aste nu au inteles inca? In Romania misoginismul e in mare voga si asa va ramine, nimic nu se va schimba vreodata. Lasconi a fost folosita la alegerile originale si nu cred ca a inteles, Ca sa ajungi de pe pozitia de „aproape presedinte” la 2,68% calea este luuuuuuunga.
Aia e. Deci cine o sa fie de fapt presedintele adevarat al tarii? Intreb pentru ca nu mi-e clar.
Sa nu uit, am vazut si scenele cu pelticu’ si simion stind unu; linga altu’….mi-a venit sa rid asa de tare ca a trebuit sa fug la baie de mai muote ori…pelticu’ zici ca era constipat si de frica sa nu se scape pe el statea rigid si privea in zare undeva depaaaaarte, departe de tot, iar simion zici ca avea limbrici,nu putea sa stea locului nici daca-l sedau ca sa para mai putin agitat. Nici unu’ n-are stofa de presedinte si nici cultura generala minima necesara ca sa ocupe o astfel de functie. Faptul ca pelticu’ a fost olimpic la mate e egal cu zero, asta a fost si s-a dus (ma intreb cita matematica mai stie), iar infocare lu’ simion, mai ales felul cum vorbeste nu-l face nici pe asta credibil.Oricare ajunge presedinte o sa fie presh pentru Putin. Cred ca ride zaietz si cu curu’ de „alegerile” romanului si mai ales de „cadidatii” pe care-i are. Din toata gloata de politicieni ai anului 2025 care ar fi prezentabil si cunoscator de geografie si istorie macar la nivel de clasa a V-a???? Aia „ie”.