67, sau cum explici ce nu înțelegi

Puseurile demenței collective se recunosc după logica alunecoasă pe care circulă cu o viteză inimaginabilă, inundând mentalul umanității și acoperind mai toate insulițele de raționalitate. Ultimul deceniu a produs o mulțime de valuri, inclusiv unul la nivel mondial, urmat de replici care par să mai măture și azi mințile paralizate de ipohondria științifică. Oamenii de la butoanele „gândirii” de turmă au înțeles asta și pregătesc noi programe. Nu este o noutate, pentru că propaganda la nivel de mase a depășit deja centenarul, ba chiar – dacă e să ne luăm după cârcotașii care au auzit de Destutt de Tracy – bicentenarul. Nouă este însă forma în care aceste programe lovesc și afectează populația. Cum o lovesc se vede mai ușor, dar ce urme lasă o să vedem abia atunci când apar inevitabilele facturi. Nu am vremea să produc un comentariu detaliat pe istoricul deja bogat al memelor de pe TikTok (dansuri, sigma etc.), așa că mă rezum la un fenomen recent și răspândit până la… clasa întâi! Da, cine e atent o să audă copiii de clasa întâi (poate chiar mai mici) jubilând ori de câte ori unul dintre ei spune „67”. Un episod e ușor de trecut cu vederea, dar situația devine îngrijorătoare când episodul începe să se repete în buclă. Întrebați ce înseamnă „67” („six-seven” – uite așa „știe” toată lumea engleză!), copiii răspund senini: „67!” N-ar trebui să ne surprindă. În fond, la vârsta asta nimeni nu înțelege prea multe din ce se întâmplă sau i se întâmplă. Surpriza cea mai mare vine când încerci să deslușești sensul, pornind de la ideea că, dacă există peste un milion de clipuri care au legătură cu subiectul (care însumează probabil multe miliarde de vizualizări), trebuie să existe și conținut. Ei bine… nu există. „67” nu înseamnă nimic. E doar o modalitate larg propagată de a exprima spiritul vremii, de a te înscrie în corul hipnotizator al prostiei universale. Totuși, există și încercări de justificare. O căutare sumară ne arată cel puțin zece sensuri în care se poate folosi expresia, de la „baftă” la X (unde în locul lui X putem pune orice interjecție ne trece prin minte). Bineînțeles, nevoia de a găsi o explicație a generat explicații, dar acestea sunt nule, ca în orice caz în care vorbim despre lucruri cărora nu le putem pătrunde sensul. Inclusiv abundența explicațiilor trădează lipsa de conținut semantic. Și totuși, am întâlnit recent o explicație absolut superbă (am păstrat topica autorului): „Are atât de mult sens și o poți folosi în orice context încât nu mai are sens… Are logică, nu?” Logică nu are, dar are legături cu logica, pentru că a vorbi despre nimic și despre toate în același timp reprezintă definiția de manual a absurdului, cu o vechime de vreo două milenii. Dar nu asta ar trebui să ne îngrijoreze, ci modalitatea de manifestare a unui astfel de fenomen: cineva aruncă o sămânță într-o eprubetă și în câteva luni întreaga planetă e învelită de frunzișul întortocheat al prostiei sublimate într-o expresie. Dar dacă într-o zi cineva o să aibă puterea de a răspândi cu aceeași repeziciune și pe aceeași rețea paraneuronală și paranoetică îndemnuri? De exemplu la automutilare, ori la crimă. Unii o să spună că s-a întâmplat deja. În fiecare zi auzim că un adolescent a făcut cine știe ce – există și cazuri de suicid – în urma presiunii „prietenilor” de pe rețele, ori că a devenit viral un nou „celengi”.  Cele două fenomene sunt legate doar prin rezultatele potențial nefaste. Una este să organizezi exercitarea presiunii prin agenți și alta este să creezi un agent care se reproduce de la sine cu viteze amețitoare. Diferența este similară cu cea dintre o explozie accidentală într-un degetar și crearea unei rețete pentru bombe care pot mătura suprafața unui continent. Ca întotdeauna în istoria omenirii, grozăvia începe cu o… prostioară.