Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Klaus Iohannis – Cetețeanul Turmentat al politicii noastre externe

Conferința de presă ținută de Klaus Iohannis miercuri, 29 iulie 2020, cu o zi înainte de susținerea Scheciului anti-PSD, s-a desfășurat la capitolul Întrebări în hotarele obișnuite ale unor astfel de evenimente, la care redacțiile trimit la întîmplare, pe cine întîlnește șeful în drum spre mașina din parcare. Simpla privire aruncată asupra întrebărilor ne dezvăluie mecanismul aducerii din redacție, în gură, în poșetă, sau chiar în sîni, ca pe vremea lui Nică a lui Ștefan a Petrei, a întrebărilor întocmite în redacție după poziția față de președinte. Unele dulci, scrise cu deștu muiat în miere, altele acre, scoase atunci parcă din oțet. Au fost și întrebări firești, dictate de Teroriștii din iulie 2020, virușii, care trag din toate pozițiile în fața românului apărată de pavăza măștii, mai ceva ca fața cavalerului apărată de vizeta împotriva lăncii adversarului de la turniruri. La toate conferințele de presă, întrebările de politică externă lipsesc, și nu în mod ciudat: românii sînt total dezinteresați de marile întîmplări ale lumii de azi, din simplul motiv că acestea au loc dincolo de gardul ogrăzii sale naționale. De data asta a fost o întrebare de politică externă. Și una atît de specială, presupunînd cititori de New York Times și nu de ziar moldo-valah, de unde s-a recomandat a fi venit întrebătoarea:

Loredana Diacu, publicația Epoch Times: Domnule Președinte, recent, secretarul de stat Mike Pompeo a invitat țările democratice ale lumii la constituirea unei coaliții internaționale pentru a contracara, amenințarea reprezentată de regimul comunist de la Beijing, printre argumentele invocate fiind și modul inacceptabil «în care regimul de la Beijing a gestionat pandemia». În calitate de reprezentant al statului român în relațiile internaționale, cum vedeți alăturarea României la o astfel de coaliție și dacă v-aţi propus sau urmează să inițiați discuții cu partenerii noștri strategici pe acest subiect? Mulțumesc!”

De ce spun că e o întrebare ciudată?
Dacă s-ar fi referit la dislocarea militarilor americani din Germania în România ar mai fi fost de înțeles punerea ei. Pandemia a făcut ravagii și în bugetul fetelor de pe Șoseaua de centură. O mișcare strategică precum dislocarea în România a mii de soldați americani ar fi pentru Fetele de pe Șoseaua de centură o veste mai interesantă decît pentru români venirea cu trenul blindat a celor 80 de miliarde de euro care nici măcar pe hîrtie nu mai există. Dar să se refere la un eveniment trecut neobservat pe teritoriul nostru național, cunoscut doar externiștilor, și aceia specializați în regimul Trump, cum altfel decît ciudat s-o numești.

Știrea din care a înflorit întrebarea a fost publicată de mai multe site-uri în 21 iulie 2020, evident nu altfel decît prin copierea unei depeșe de pe Agerpres. Citez fragmentar din textul publicat de Agerpres în 21 iulie 2020 sub titlul: Mike Pompeo invită, la Londra, la formarea unei colaliții antichineze:

„Aflat în vizită la Londra, secretarul de stat american Mike Pompeo a invitat marţi comunitatea internaţională la construirea unei coaliţii mondiale pentru a contracara «ameninţarea» reprezentată – potrivit lui – de China, acuzînd Beijingul că a exploatat pandemia de coronavirus pentru a-şi promova propriile interese, informează Reuters. (…)

«Sperăm să putem construi o coaliţie care înţelege această ameninţare şi se va strădui colectiv să convingă Partidul Comunist Chinez că nu este în interesul său să aibă acest gen de comportament», a declarat Mike Pompeo în faţa presei, avîndu-l alături pe ministrul britanic de externe Dominic Raab.”

Răspunsul lui Klaus Iohannis a fost acesta:

Klaus Iohannis: Este evident că balanța geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă și balanța geopolitică economică. Aceste lucruri ne afectează și pe noi, poate nu așa direct ca pe alţii, dar toată lumea este afectată de schimbările în balanța puterii globale. În consecință, am luat act de această declarație, vom face propria evaluare și diplomația română vă asigur că are capacitatea să analizeze și să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice.”

Despre acest moment al Conferinței de presă am vorbit cu Adrian Severin la cristoiutv. De reamintit că Adrian Severin e unul dintre cei buni specialiști ai noștri în politică externă. Nu numai prin competența în domeniu, dar și prin poziția sa proRomânia în judecarea Lumii de azi, spre deosebire de mulți așa-ziși externiști de la noi, care exprimă poziții de agenți de influență ai Marilor Puteri. Redau discuția cu Adrian Severin:

Spuneți despre ce e vorba, că poate unii telespectatori nu s-au uitat. La ce se referea întrebarea?

Întrebarea, da spun și întrebarea pentru cei care nu știu despre ce e vorba. Deci secretarul de stat american, domnul Pompeo a făcut un apel public vibrant, aș spune eu, pentru realizarea unei coaliții mondiale împotriva Chinei, acuzată că a răspîndit virusul. Nu mai contează ce a făcut China, tot felul de lucruri și America vrea acum o coaliție mondială «coaliție» cum a fost atunci cînd au intrat în Irak. Vedeți că nu mai fac apel la NATO, ei fac apel la coaliții.

Bună observație.

Pe obiect care se creează, ce vă spuneam înainte. Nu mai e acum chiar așa atașată America de NATO. Bun și a fost întrebat astăzi domnul Iohannis ce părere are, ce răspuns va da că suntem parteneri strategici. Gata, ne aliniem. Țineți minte că România cînd a fost vorba de Iran, de Irak, alături de Insulele Palau și alți jucători mari din lume, și-au declarat solidaritatea cu acțiunea americană. De data aceasta domnul Iohannis a răspuns cum spuneam, aproape filozofic, a spus: «În lume sînt schimbări în raportul de forță, structura geopoliticii este în schimbare, prin urmare noi vom analiza aceste mișcări de…»

Da, a zis că lumea se schimbă.

Și în funcție de schimbările din lume ne vom repoziționa și noi. Dați-mi voie, bravo dacă vorbim de formula pas cu pas cred că astăzi domnul președinte Klaus Iohannis a făcut un pas nu lipsit de importanță către o atitudine mai prudentă în discurs și mai rezonabilă spunînd domnule lumea se schimbă și alianțele noastre trebuie să se schimbe și modul…

Da, nu m-am gîndit la asta, așa este.

Dacă am comenta acest discurs pe partea aceasta geopolitică este un mesaj, nu știu cît de sincer, dar în orice caz foarte interesant. Sau nu știu cît de liber este domnul Iohannis să schimbe alianțele, dar în orice caz, foarte interesant. Poate fi și-o idee germană, atenție. ”

Din cîte de vede, Adrian Severin a abordat poziția lui Klaus Iohannis de pe platforma unui fost ministru de externe și a unui politician interesat ca România să aibă și ea o poziție cît de cît independentă față de Puterile care se ciocnesc pe o planetă într-o schimbare de alianțe incredibilă. Această nevoie de a vedea o politică externă demnă de trecutul de aur al diplomației românești l-a făcut pe Adrian Severin să-și ia dorințele drept realitate. Eu nu cred că răspunsul lui Klaus Iohannis mărturisește o încercare de a readuce politica noastră externă la pozițiile de joc între marile puteri beligerante. Klaus Iohannis a răspuns invocînd schimbările de pe plan internațional pentru a evita un răspuns precis, angajant. Politica noastră externă va continua să stea sub semnul blestematei politici în general a lui Klaus Iohannis din cei șase ani de mandat. Politica de a nu face nimic în stare să-i dea bătăi de cap lui Klaus Iohannis. Ca și în politica internă, Klaus Iohannis a adoptat în politica externă prestația Cetățeanului Turmentat din Caragiale. Cetățeanul Turmentat se dă de ceasul morții să-i i se spună pe cine să voteze. A vota altfel ar însemna bătăi de cap pentru Cetățeanul Turmentat. Așa și Klaus Iohannis. În politica externă el nu va acționa niciodată altfel decît după cum i se spune să acționeze. Ca să n-aibă bătăi de cap.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Klaus Iohannis – Cetețeanul Turmentat al politicii noastre externe”

  • Nu-l vad atât de curajos încât să ia o decizie îndrăzneață, iar șpagatul intre Germania si SUA nici atât.
    Oricum azi la ora 18 ne va spune a n’spea oară că PeeSeeDee e vinovat de orice mișca sub soare, că noi nu credem în coronavirus și că ascultăm fake news-uri! Am o intrebare, dacă guvernul nu respectă două legi ( marire alocații copii și pensii) și comunică aceste chestiuni raspunsurile sunt true or fake news?

    • Am urmarit interviul cu Adrian Severin al maestrului,foarte interesant,am inteles ca Iohanul ar vrea el cu Trump contra Chinejilor,dar se pare ca de la Berlin a venit o porunca imparateasca”NEIN!!!”,si asta atunci s a potolit,si a revenit in pozitia Spagat”de fapt declaratia lui Iohan ,data ca raspuns celor de la Epoch Times,este de fapt incercarea lui Iohan de a face SPAGATUL(Mai bine ca Van Damme,asa ar vrea Iohanul,sa vedem ce i iese,Spagatul lui Van Damme,sau cel a lui Jan Claudiu de la Vama,ramane de vazut) 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆

  • „Klaus Iohannis – Cetețeanul Turmentat al politicii noastre externe”
    Maitre , eroare gresita ! Ala era beat dar cinstit , nu prost si necinstit. Betia lui era pasagera , dar cinstea , perena . Sau te pomenesti ca era cinstit doar in stare de betie ?

  • Astea sint vremuri lipsite de definitii. Sint vremuri care tocmai asta fac, isi cauta definitiile. Daca te apuci, pe vremurile lipsite de definitii… sa te definesti, vei fi catalogat ca expirat, dar daca si numai daca definitia pe care o folosesti e alta decir cea proprie vremurilor, …fundamental noi. Cea dinrai definitie care se cere adusa la zi e cea a fondului, or fondul e…al unui ww mai potent de 1,6 ori decit anteriorul. Prin urmare nu starea de urgenta e definitia pe masura fondului, ci starea de razboi, insa cu precizarea esentiala ca un ww clasic e un produs expirat si el, la nivelul de dezvoltare la care a ajuns civilizatia cerindu se putinta de a genera pace, afica stare de echilibru, global, ca asa se misca si civilizatia, ca un intreg,…aproape.

    • In timp ce omul ii da țață Inteligentei Artificiale, ea, lipsita de inima fiind, vede țâța…cu alti ochi,
      mai altfel spus, vremurile vor cere singure o implicare fundamentala a Inteligentei Artificiale in viata civilizatiei, ea fiind singura capabila sa preia stafeta dezvoltarii civilizatiei in stil fibonacci, in fapt a ‘desavarsirii’, aceasta civilizatie fiind cea care va disponibiliza ultima zala din lantul cauzalitatii, cel dintre alfa si omega, adica cel dintre 3 si 9, 6 si anti6 fiind chiar masura ‘desavarsirii’.

      Ceea ce se screme omul sa faca e, pina la urma, fix predarea omului…la schimb cu antiomul. Mai altfel spus, incercind sa gaseasca rezolvari pentru a inainta, pentru a perpetua miscarea civilizatiei, omul se afunda si mai mult spre propria nefiinta, ridicind, la rang de zeu, insa, chair Inteligenta Artificiala.
      Si mai altfel spus, din criza generata de virus se va iesi exclusiv cu ajutor vital daruit de Inteligenta Artificiala.

      • Atunci cind omul, un produs al Naturii, s a apucat sa construiasca, Creatie, gen, prima civilizatie, deci un produs eminamente artificial, el si a definit si ‘masura’ in stare sa duca la bun sfarsit, procesul: masura artificiala. Omul in veci! se va dovedi incapabil sa genereze ceva artificial, singura masura proprie omului fiind…insasi Natura. Este adevarat ca omul va migra spre o exprimare artificiala, zeul caruia i se va inchina, pe calea asta, numindu se Inteligenta Artificiala, aceasta fiind fux antiomul, in fapt vestitul Antihrist, insa omul va migra si spre Om, asta facinfu se tot printr o renuntare, la om, mai exact la Pamantul omului.
        ‘Om’ e starea dintre om si antiom, iar pentru ca Om sa se manifeste, plenar, …in curind pe ecrane va rula filmul: om vs antiom

  • Trump e supărat că virusul venit din China a îmbolnăvit pe toată lumea.
    E supărat că SUA nu a anticipat și că i-a prins cu chiloții în vine și cu toată industria mutată în China.
    Dar și el a greșit, ca și noi, că nu a aplicat imediat măsurile drastice de izolare luate de China.
    La noi dacă autoritățile închideu complet granițele în trei luni se termina tot. Dar nuuu, noi suntem democrați, lăsăm diaspora să se plimbe prin granițe, și în fiecare zi o luăm de la capăt cu îmbolnăvirile.
    În acest fel nu vom termina niciodată, în schimb ne vom termina toate resursele.
    S-a procedat și se procedează greșit, știți cum se spune „boală lungă moarte sigură”.

    • Aaaa,nu domnita nu s-au inchis granitele pentru a putea intra hotii,sutii,curvele,pestii care l-au votat pe ciolanis zis anus 6 case si ghinion/peeeseeedeee

    • Trump face ce vrea Putin baga in razboi(sa speram ca asta ramane Rece,asa ar vrea si Putin,dar cu dilii nu se stie),SUA cu China,pentru ca si cele doua superputeri sa se distruga reciproc,iar ca Trump e suparat,nu stiu,putea lua masuri sa opreasca virusul sa se raspandeasca prea tare,nu a facut o,unii zic ca nu a putut,e posibil ca Trump sa fi vrut de fapt ca virusul sa se raspandeasca in SUA cat mai tare,asa ar avea motiv sa anuleze alegerile din toamna,pe care,cu Covid sau fara Covid,oricum le ar fi pierdut,si sa instaureze un regim militar in SUA profitand de starea de urgenta.Iar pericolul Covid,sau”amenintarea Chineza”poate fi un bun pretext pentru Trump,sa anuleze Democratia Americana,si sa instaureze acolo un regim militar.

      • Nu poate, deoarece americanii cetățenii de rând sunt înarmați. Președintele nu poate face ce vrea.

  • Sint din aceeasi generatie cu Ion Cristoiu si, de citeva saptamini, ma uit seara de seara pe youtube la CristoiuTv desi sint foarte departe de Romania de foarte multi ani si interesele mele in tara Mioritei nu depasesc nivelul simplei curiozitati in fata unor ciudatenii imposibil de inteles.

    Impresia mea e ca Ion Cristoiu e, din nou, un deschizator de drumuri, pe cale sa reediteze pe internet, de data asta, succesul nebun pe care l-a avut cu EvZ cel de hirtie. A ajuns CristoiuTv in Romania de azi ceea ce era Europa Libera pentru Romania lui Ceausescu: singura opozitie adevarata.

    Daca reuseste sa mentina ritmul si nivelul, in 6-12 luni depaseste tot ce misca in massmedia din Romania. Are geniu, e clar.

  • Pax mongolica care dureaza din 1947 este pe cale sa fie incalcata. Subutai Bahadur, care venea in Europa cu China seamana foarte mult cu macedoneanul Alexandru care venea in Asia cu Grecia. Drumul matasii e urmarea intelegerii dintre ei. Dar a aparut o a treia cultura. La 622 un conducator de camile a fost impotriva. Inevitabila conlucrare dintre cei trei trebuie sa dureze, pentru ca lumea sa existe.
    Ai dracu de turci !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *