Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
Arhiva Afectivă. Un puzzle aproape complet
În istorie, deseori oamenii se comportă asemeni copiilor pe terenul de joacă. Se adună, se cunosc, se împrietenesc, își descoperă simpatii sau antipatii, interese comune sau dezinteres total pentru vreo cauză. Azi bat palma să înceapă un proiect, mâine totul pică fiindcă cineva a spus că „nu e momentul”. Azi se bucură și suflă în lumânări la vreo aniversare, mâine vine cineva și spune că nu e bine să ai relații cu sărbătoritul. Azi se ridică zmeul lucrat cu trudă de grupul înălțătorilor de zmeie, când, pe neașteptate, nu se știe de unde, apare „cel trimis să taie sfoara” când zmeul atinge cea mai mare înălțime. Cine nu are foarte bine memorată propria copilărie, înțelege cu dificultate istoria. Mai bine spus nu are ușurința analogiilor.
Când, în noiembrie 89, mergând pe stradă, mi-am dat seama că aud prea des vorbindu-se rusește prin București, singura întrebare pe care mi-o puneam atunci era „ce turism este ăsta făcut în prag de iarnă, și de ce mulți turiști poartă trening și bască”? Apoi am zărit și turiști îmbrăcați modern, cu hanorace bine croite. Femeile turiste erau vesele, vorbeau destul de tare și se lăudau cu ce mai găsiseră de cumpărat la Romarta sau la Eva. Apoi am putut observa, zile în șir, cârdul de autocare străine staționând în preajma Sălii Palatului.
Gorbaciov: „Mă uit la el și mă simt ca un prost. El are deja totul decis în termeni de democrație, alegeri libere și cooperarea colectivelor libere de muncă. Când eu și Ceaușescu am ieșit la oameni, reacția lor a fost ca o cutie de muzică înfundată: „Ceaușescu – Gorbaciov!” „Ceaușescu – pace!” Când mă apropiam de oameni îi întrebam: mai știi alte cuvinte? Mai târziu mi s-a spus că acești strigători au fost aduși acolo într-un autobuz în acest scop. Toate acestea produc un sentiment apăsător.”1
NOTA (fragment)
Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov:
1) În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare, un rol dominant în toate problemele internaţionale (…).
* Din datele de care dispunem, rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de «reforme reale», fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba şi România.
* Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier”. Iulian Vlad
După mai multe diligențe făcute la București, la sfârșit de noiembrie și început de decembrie, Ceaușescu a obținut o întrevedere privată cu liderul sovietic Mihai Gorbaciov. Ceaușescu bănuia la ce rezultat s-a ajuns în urma discuțiilor sovieto-americane de la Malta. Cu atât mai mult cu cât Iulian Vlad, șeful Securității din acea perioadă, îl informase pe Ceaușescu despre intenția sovieticilor și americanilor din informațiile primite de la o „iscoadă” din occident prezentă la întâlnirea de la Malta.
Revenind la întrevederea cu Gorbaciov, acesta i-a prezentat lui Ceaușescu starea din Europa de Est, sugerându-i să renunțe la funcțiile deținute în stat și să accepte politicile de Glasnost și Perestroika începute inițial în Uniunea Sovietică și apoi introduse și în statele din blocul comunist. Politici care ar fi urmat să fie continuate de un lider acceptat de Moscova. Decizia de schimbare a lui Ceaușescu era deja luată de sovietici odată cu demararea schimbărilor în toată Europa de Est.
Nicolae Ceaușescu nu a ascultat sfaturile lui Gorbaciov și a plusat. A cerut o întrevedere la București, la începutul lui ianuarie, 1990. Gorbaciov nu l-a refuzat ferm și i-a transmis mesajul: „Să mai trăim noi până atunci, tovarășe Ceaușescu”, potrivit stenogramei întâlnirii din 4 decembrie 1989. (Florel Manu)
Copiii mari ai istoriei au alcătuit un puzzle al României aproape complet. Lipsesc câteva piese care cu siguranță vor fi adăugate. Spun „cu siguranță”, deoarece configurarea golurilor vorbește limpede despre formele care s-ar potrivi.
Când a ieșit din TAB și-a potrivit căciula care îi căzuse puțin pe frunte. Nu mai era obișnuit să circule, ca în tinerețe, în condiții precare. Era și bolnav. Avea șaptezeci și unu de ani. Eu am aceeași vârstă, acum când scriu. Dar atunci, în 89, când odată cu toți „telespectatorii urmăritori ai evenimentelor zilei” aveam patruzeci de ani, am simțit că omul în vârstă care ieșea din TAB potrivindu-și căciula, nu era disperat. Nedumerit, da. Era nedumerit. Dar și cumva împăcat cu soarta. Îl uluia nu atât faptul că i se confirmau niște bănuieli, ci lipsa de reacție a clasei muncitoare în care credea. Cum era să nu creadă când oriunde apărea el se isca o ploaie de flori și aplauze?
Câțiva dintre aceia care îi scriau atunci istoria l-au văzut fericit în asemenea momente și le-au repetat în neștire până când contactul cu „mulțimea entuziastă” devenise un drog.
Câte titluri de capitol adunate în mai puțin de o săptămână între 21 și 25 decembrie! Zborul de pe acoperiș, Ieșirea din TAB, Fuga spre Târgoviște, Vizita medicală (!), Procesul.
Și, totuși, nu dependența de primire cu pâine și sare a fost aceea care a dus la primirea de zid și gloanțe. El credea și spera într-o judecată a poporului. Nu ar fi înfruntat-o? Ar fi avut replici? Orice este posibil. Ar fi fost în stare mulțimea aceea- care de obicei îi arunca flori în cale – să-l linșeze, dacă era lăsată?
Ieșirea din rai? Nu, ieșirea din TAB.
Nu aveau pe nimeni cu adevărat alături.
Mâinile poporului care, ani la rândul le-au oferit „îndelungi aplauze”, acționau acum butonul volumului telecomenzii. Acționau volumul, deoarece nu le venea să creadă că filmul nu e mut, ci cu sonor ! Fiindcă era, în transmisie directă, de la Târgoviște, „interogatoriul”. Privind această transmisiune „în direct”, unii înjurau, alții desfăceau sticle de țuică, alții stăteau fără grai ținându-și câinii în brațe la vederea lui Corbu și a Șaronei zburdând. Secvențele cu Șarona și Corbu veseli prin parcul vilei, erau urmate de cele ale descoperirii „robinetelor din aur”, al cântarului de măsurat calorii, sau ale cartușelor de Kent și BT găsite în „palatele dictatorilor”. Întreaga țară părea o grădină zoologică asmuțită. Dezumanizarea, abrutizările, începute în anii 80, atingeau acum paroxismul.
Și da, mulți din cei care nu ieșiseră în stradă să se revolte înfruntând gloanțele diversiunii, erau și ei sătui de strânsul curelei în toate cele. Dar, mai ales, se săturaseră să vadă că în țări vecine – Ungaria, Polonia, RDG, Cehoslovacia, Iugoslavia, oamenii aveau un standard mai ridicat. În unele țări vecine, foste membre CAER, țări socialiste cum era și România, au fost posibile revolte și „revoluții de catifea”. La noi, deși lumea ținea la eleganță, nici măcar o revoluție de șmirghel nu a fost posibilă, darămite una de catifea.
1 Po zapisyam Anatoliya Chernyaeva, Vadima Medvedeva, Georgiya Shakhnazarova (1985-1991) (Moscova : Alpina Business Books, 2006), pp. 194-195 Traducere de Anna Melyakova. ]
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/am-fost-acolo-unde-s-a-decis-soarta-lui-ceausescu
https://romaniadacia.wordpress.com/2016/01/07/ceausescu-romania-1965-1989/
Comentarii
Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. Un puzzle aproape complet”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Dacă a fost marți, s-au luptat cu trei ceasuri rele tot marțafoii din Belgia!
Invitații cristoiublog
puzzle-ul despre care vorbesti se aseamana cu Infinit.
care tinde sa fie Zero,…insa fara a si reusi s-o faca, vreodata.