Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

A avut Occidentul interesul ca referendumurile din Ucraina să se desfășoare netulburate?

Marți, 27 septembrie 2022, Referendumurile organizate de Federația Rusă în teritoriile cucerite de la Ucraina s-a încheiat.
S-au dat publicității și rezultatele.
Potrivit acestora, cetățenii din Lugansk, Donețk, Zaporojie, Herson au votat în proporție uriașă (peste 95%) pentru alipirea la Rusia.

Pe parcursul referendumului, care a ținut trei zile, presa noastră, copiind fără nuanțe presa Occidentală, a publicat informații, deloc verificate, ca de obicei cînd e vorba de Războiul din Ucraina, menite a dovedi că:
Referendumurile sînt ilegale.
Referendumurile au fost marcate de multe nereguli.
Referendumurile nu sînt recunoscute nici măcar de aliații tradiționali ai Moscovei.

Aceste informații au fost zi de zi împinse în plan secund de campania de presă cu tema:
Cum fug rușii de mobilizarea parțială.

După declararea mobilizării, o zi și ceva a fost cultivată teza:
Poporul rus se ridică împotriva mobilizării dictate de Putin.

N-am nici o îndoială că nici în Rusia, ca de altfel nici în România și nici în Anglia belicoasă, gîndul că va trebui să-ți lași viața cotidiană pașnică, să mergi la mama dracului în Ucraina și să riști să te întorci în coșciug nu încîntă pe nimeni.

Cum însă relatările din Rusia de azi nu diferă în presa noastră democratică, prin exagerări agitatorice, de relatările din America lui Truman în presa stalinistă („La New York negrii spînzură în copaci”), o realitate normală a fost transformată – vorba lui Lenin – într-o situație prerevoluționară. Cît pe aci să crezi că rușii vor lua cu asalt Kremlinul, mai ceva decît românii sediul Comitetului Central în 22 decembrie 1989, în timp ce trupele KGB, copiind trupele Securității, vor trece de partea Poporului, cu Iulian Vlad cu tot. Cum însă tulburările (în nici un caz de proporțiile înfățișate de presa noastră) s-au stins, a rămas în viață, pentru a alimenta norma de știri copiate de un lucrător la un site (nu sînt ziariști, ci lucrători care știu tastele computerului) campania cu tema:
Rușii fug de mobilizare.

În ediția din 22 septembrie 2022, a rubricii Gîndurile lui Cristoiu de pe cristoiublog.ro, semnalam în premieră în România (culmea e că nimeni nu m-a urmat apoi) esența Mesajului adresat națiunii de Vladimir Putin în 21 septembrie 2022:

„Decizia de organizare a unor Referendumuri de alipire a teritoriilor ocupate de Federația Rusă e un fapt de o rară gravitate, pentru că înseamnă practic, la fel ca și în cazul Crimeii, că o putere militară ia prin rapt teritorial o parte dintr-o țară membră ONU.”

Mai scriam că alipirea teritoriilor la Federația Rusă creează o realitate de o incredibilă primejdie pentru soarta Lumii:
O dată devenite teritorii rusești, cele patru regiuni, deși luate prin forță, dau posibilitatea Moscovei să escaladeze conflictul cu Occidentul, pînă la lansarea unei Lovituri nucleare limitate împotriva Ucrainei.

Primejdia – scriam pe cristoiublog.ro – trimite la reacția Occidentului la acest fapt împlinit. E greu de presupus că Occidentul se va resemna să fie umilit la nivel planetar. Prin urmare, Occidentul va fi tentat să intre în Război fățiș cu Federația Rusă trimițînd trupe combatante în Europa.

S-a făcut și se face mare caz de nerecunoașterea alipirii de către restul Lumii. Recunoașterea internațională e importantă doar cînd e vorba, ca în cazul Kosovo, de proclamarea independenței unui teritoriu. Fără recunoașterea internațională teritoriul respectiv nu rezistă independent. În cazul alipirii la Rusia, ce efect poate avea nerecunoașterea internațională?
Statele Lumii vor declara că nu recunosc statul numit Federația Rusă? Ce înseamnă că statele lumii vor considera cele 15% din teritoriul alipit ca fiind tot ale Ucrainei? Nu vor lăsa pe cetățenii lor să meargă în Donbas în excursie sau pentru afaceri?

Potrivit informațiilor oficiale venite de la Moscova, alipirea va avea loc în primele zile ale lui octombrie 2022.
Deocamdată nu știm dacă decizia privind alipirea nu se va amîna. E o șansă infimă să se întîmple asta (Vladimir Putin a anunțat din 21 septembrie alipirea) dar ea trebuie luată în calcul.
Dacă ea va avea loc vom descoperi că acest fapt împlinit ar fi fost imposibil dacă Referendumurile nu s-ar fi desfășurat. Altfel spus dacă ele ar fi fost amînate sau suspendate pe motivul real că nu se pot desfășura în condiții de minimă securitate.

În aceste condiții vital pentru Ucraina și pentru Occident era să împiedice desfășurarea referendumurilor.
Pentru alipirea la Rusia nu rezultatul referendumurilor e important, ci ținerea lor.
Fără ele Rusia n-ar fi îndrăznit să decidă alipirea.
Nu de alta, dar și ea avea nevoie de ceva de ochii lumii.

Acest adevăr explică de ce am urmărit desfășurarea referendumurilor. Nu pentru a vedea participarea, nu pentru a surprinde abuzurile, ci pentru a găsi răspuns la întrebarea:
Va interveni Occidentul pentru a împiedeca Referendumurile?
Și dacă nu va interveni Occidentul, atunci va încerca să le oprească Volodîmîr Zelenski?

Președintele ucrainean, proclamat Erou al Planetei, avea la dispoziție multe mijloace pentru a opri referendumurile.
Unul dintre ele trimite la personajul legendar Zoia Kosmodemianskaia.

Așa cum spune Istoria celui de-al doilea Război Mondial, Zoia Kosmodemianskaia a fost o partizană sovietică de 18 ani, care a dat foc comandamentului german din satul Petrișcevo, sat ocupat de cotropitor.
Capturată de nemți, a fost spînzurată.
Ea a fost legendarizată ca prototip al rusului care-și dă viața pentru eliberarea teritoriului sfînt.

În dese rînduri, Volodîmîr Zelenski s-a lăudat în fața omenirii cu spiritul de sacrificiu al poporului ucrainean.
Cică ucrainenii sînt gata să-și dea viața pentru eliberarea teritoriului sfînt al patriei.
Au nevoie pentru asta însă de arme și bani date de Occident

Sub acest semn era de presupus că în teritoriile ocupate Volodîmîr Zelenski a inițiat și organizat o uriașă rețea de partizani.
Nu inițiase și organizase Stalin o rețea de partizani ruși în teritoriile cucerite de ruși?
Rețea din care făcea parte și Zoia.

Volodîmîr Zelenski beneficiază de sprijinul deplin al serviciilor de informații Occidentale.
Era atît de greu ca referendumurile să fie întrerupte prin atacuri ale partizanilor ucraineni sprijiniți de occidentali?

E drept, în aceste zile președintele ucrainean a anunțat că ucrainenii din teritoriile ocupate care au colaborat cu dușmanul la ținerea referendumurilor vor fi condamnați după ce Armata ucraineană îi va arunca pe ruși în Marea Neagră eliberînd inclusiv Crimeea.
Să credem însă că n-au fost și ucraineni dispuși să se sacrifice pentru apărarea pămîntului sfînt?

Referendumurile s-au desfășurat fără nici cea mai mică tulburare din partea ucrainenilor. Nu tu atentat cu mașină capcană, nu tu inși kamikaze care să explodeze împreună cu cotropitorul, nu tu drone trimise pentru a lovi nucleele armatei cuceritoare.

După cucerirea Odessei de către români, în seara zilei de 22 octombrie 1941, sediul Comandamentului militar român din oraș a fost aruncat în aer de partizanii sovietici.
A fost aruncat în aer de partizanii ucraineni vreun sediu de votare la Referendumuri?

Rețelele sociale sînt pline de videoclipuri care pretind a surprinde convorbiri între militarii ruși din Război care-l înjură pe Putin.
A văzut cineva vreun clip cu o ucraineancă dîndu-i o tigaie în cap rusului venit cu Referendumul la ea în casă?
În văzduhul care aparține totuși Ucrainei nu s-a ivit nimic măcar un zmeu trimis de Kiev pentru a le arăta rușilor degetul gros printre două degete.

Absența oricărei reacții din partea Ucrainei rămîne una din marile enigme ale Războiului.
Sînt posibile cîteva ipoteze:

  1. Ucraina n-a avut practic nici o posibilitate de a bloca referendumurile.
  2. Referendumurile au beneficiat de participarea ucrainenilor din teritoriile ocupate.
  3. La îndemnul Occidentului Volodîmîr Zelenski a lăsat dinadins ca Referendumurile să se desfășoare, astfel încît Rusia să alipească la Rusia teritoriile cucerite militar.

Această ultimă ipoteză ar putea însemna:
Fie că Occidentul s-a resemnat cu ciuntirea Ucrainei.
Fie că Occidentul pregătește în secret o escaladare a Războiului, ca de exemplu intervenția armată în Război.
Și pentru asta avea nevoie ca Referendumurile să se desfășoare netulburate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

25 comentarii pentru articolul „A avut Occidentul interesul ca referendumurile din Ucraina să se desfășoare netulburate?”

  • Doamna Cora Muntean cred ca nu ați înțeles bine :eu nu am semnal și dumneavoastră închideți prea repede rubrica de comentarii, în afară de faptul ca cineva ca o maimuță îmi strică conotațiile, care contează pentru mine că vreau sa lucrez în comunicare!

  • Și Alaska a fost ținut rusesc și „in goana după aur”le-a căzut cu tronc americanilor care au râvnit la ea !Omenirea se află într-un moment crucial pentru viitorul ei istoric ,iar România nu va putea să se încadreze în el ,dacă nu își va manifesta interesele și principiile și valorile cu fermitate în contextul integrării ei în Europa și in lume !Vă mujtumim,domnule Cristoiu !

  • Se pare că SUA a sabotat cele două conducte de gaz. Doamne, suntem în aer! Începe războiul!
    Europa se prăbușește iar liderii europeni sunt inerți. Ce se va întâmpla cu noi?

  • „Zoia Kosmodemianskaia a fost o partizană sovietică ”
    (de 18 ani)
    -da, p-atunci Sovietele aveau cam 18 ani!

  • Stau si ma minunez de cite teorii circula pe subiect…declinul americii, economic si fiscal, nu mai poate fi oprit…se cauta sa se instrumenteze o cauza credibila: razboiul…insa unul mare, mondial…dar nu prea le iese…Putin e f abil…adica cum măh, tiparesti in 2 ani 40% din rezerva de USD, faci inflatie de 10%, apoi te caci pe tine ca ridici interest rate-ul la FED si dintr-odata $ e cea mai puternica moneda?….hahahaha…ce cacealma…nimeni nu mai cumpara bonds de trezorerie US, chiar dacs ofera 2-3%, pt că stiu ca e garbage…urmeaza un colaps al bond market…apoi domino efect…sa-i explice cineva si lui Hoha von Dulap asta…hahahaha…

  • Incet, incet, prof. Marga va avea dreptate. Exista o intelegere, Ucraina se va imparti. Urmeaza Polonia la luat partea. Mai sunt si altii la rand. In legatura cu referendumul, interesant ar fi numarul participanților, cat din populatia Ucrainei va trece in Federatia Rusa. Teritoriul e 15%.

  • Maestre, Putin a zis că există posibilitatea folosirii armelor nucleare, că există posibilitatea pornirii celui de-al treilea Război Mondial.
    Toți văd reală acestă amenințare și liderii Europei și Biden.
    Am citit ultimul interviu a lui Trump luat de John Catsimatidis de la 77 WABC radio, prima întrebare a jurnalistului a fost „what things keep you up at night?” (ce îngrijorare nu te lasă să dormi?).
    Trump a răspuns: „Cred că suntem în cel mai periculos moment care nu a mai fost poate de mulți ani, sau poate nu a mai fost vreodată, din cauza amenințării nucleare” „Pentru o națiune foarte mare (Rusia), care este egală cu noi în ceea ce privește energia nucleară, să arunce cuvantul nuclear, este un moment foarte rău. Un moment foarte rău pentru această țară și un moment foarte rău și foarte periculos pentru lume.”
    Cred că de asta a tăcut Occidentul pus în fața unei asemenea îngrozitoare amenințare. Pur și simplu nu știe cum să acționeze.
    Eu sper să scăpăm printr-un noroc, sau o minune de război, fiindcă din partea judecatei liderilor politici nu am nici o așteptare.
    Nu vedeți? Olaf Scholz alege războiul în loc să-l preocupe alimentarea Germaniei cu gaz și petrol.
    La fel și Ursula care trimite bani lui Zelensky și gândește noi sancțini, în loc s-o preocupe inflația care omoară economiile Europei.
    Acu s-a mai spart și conducta Nord Stream 2.
    Având în vedere că acestă conductă nu era folosită este posibil ca, dacă nu e accident, să fie sabotată chiar de una din țările nordice. Totul e posibil având în vedere ura exacerbată împotriva rușilor.
    Rămân la părerea mea, teritoriul uriaș al Rusiei este râvnit de toate puterile mari. De aici și acest război.

    • @
      ‘Putin a zis că există posibilitatea folosirii armelor nucleare, că există posibilitatea pornirii celui de-al treilea Război Mondial.’

      pai el a zis asta inca din discursul de la Soci, din 2014, cind a spus ca ‘Noua Lume, pe care noi nu ne o dorim, fara noi nu va exista’

      rusii au inteles in ce fel ii afecteaza Noua Lume, intr un fel in care, daca altfel nu se poate, vor folosi arme nucleare fara sa clipeasca.

      ailalti, prin lumea mare, in loc sa se gindeasca:
      ‘cam care e mai nenica treaba cu Noua Lume,…pe care cica rusii nu si o doresc ( oare de ce? ), insa fara ei ea nu se va manifesta ( chit ca pentru ca asta sa se intample vor folosi, la nevoie, arme nucreare? )
      ‘chiar asa de Zmeu e Noua Lume?’

      in timp ce toata povestea …pe planeta este despre Noua Lume, unii cred ca e despre rusi!
      daca i intrebi pe acestia despre Noua Lume, ca ea! e miza, unii pesemne ca nici nu prea stiu cum s o defineasca, insa cu toate astea sint de acord cu ea cu ochi inchisi!:))

      daca rusii negociaza pe tema Noii Lumi cu armele nucleare pe masa, oare nu cumva e pentru ca atat de mare e amenintarea?!
      ce i drept in fata Noii Lumi doar cu armele nucleare pe masa mai poti negocia, oricum altfel esti papat cu fulgi cu tot. de fapt deja sint papati!, insa e chiar miraculos cum, in timp ce sint infulecati!, ei…vorbesc despre rusi :)))

      Metamorfoza, adica trecerea catre Noua Lume, e despre adoptia dinamicilor artificiale. deci despre renuntarea la dinamicile naturale, adica despre trecerea ecuatiei de miscare a Noii Lumi pe o dinamica Artificiala.

      unii acepta cu tot dragul Metamorfoza, iar altii negociaza cu armele nuclere pe masa.
      si unii si alilati au dreptate.
      ( cu toate ca nu sint chiar foarte foarte sigur ca astia care accepta Metamorfoza ‘cu tot dragul’ …chiar stiu ce fac:)), insa Dorinta e Legen Univers!, asa ca daca asta si doresc…aia e. )

    • spargerea conductei Nord Streem2 are darul de a schimba…multe.
      daca doar Nord Streem1 era scoasa din joc era cu totul si cu totul si cu totul altceva.

  • Fac niste precizari ptr a arata caracterul insidios al „istoriei”.
    Citez : „..Zoia Kosmodemianskaia a fost o partizană sovietică de 18 ani, care a dat foc comandamentului german din satul Petrișcevo,
    sat ocupat de cotropitor.” . Deci a fost o „eroina”: a luptat pentru eliberarea URSS. Nimic adevarat, istoria este alta; murdara.
    Zoia Kosmodemianskaia n.13.sept.1923 (18 ani) este exemplul tipic pentu tanarul iresponsabil si indoctrinat. Facea parte din gruparea
    de partizani din spatele frontului german.
    In nov. 1941 Stalin a dat un ordin ticalos : toate satele de pe o banda de 60 km in spatele frontului german sa fie arse, distruse etc,
    ca sa oblige nemtii sa ierneze in camp si in ger.
    Milioane de tarani, majoritatea in varsta, s-au poment in cumplita iarna din 1941 fara case si hrana (ticalosii stalinisti au dat foc
    la grajduri si hambare). Unii tarani au mai facut scandal, delatorii i-au notat, iar NKVD-ul i-a executat ulterior. Pe toti fara exceptii.
    Zoia a dat foc la 3-4 case pana au prins-o nemtii / nici vorba de comandament etc. Lucra in grup de trei; nu era singura.
    Propaganda rusa a creat un mit, iar mitul a devenit istorie. Fatuca a fost „adulata” si in Romania.
    =========================================================================================================
    Fie ca sunt rusi, fie ca sunt ucrainieni cruzimea si ticalosia sunt identice. Eu sunt de principiul ca este bine sa te debarasezi de
    ei, indiferent de metodele folosite. Este mai…igienic.

    • lasa ca nici cu occidentalii nu im-i este rusinee,nemtii au omorat sute de milioane de oameni in ultima suta de ani,englezii l-au sudtinut pe V.I.Lenin si l-au abandonat pa Tar,frantujii curve cu doua fete dar fara nici un obraz,ca sa-il bati.Unde au fost toti democratii din Ioropa cand Zelinschi trimetea la razbel-maidan-2004 in linia intai Romani,Polonazi,…etc.Unde erau patrihotii cand SUA bombarda R.F.Iugoslva????Dece democratii nu zic nici passs ca gripa aviara,pesta porcina si C ovidul au venit din Ucraina.,,,Mukless”’

  • Maestre, eu emisiunile și editorialele le primesc pe această tabletă și pe telefon – că pe ele scriu – cu 5 -6 ore mai târziu de exemplu: emisiunea dumneavoastră e la orele, să zicem 22 și eu o primesc la orele 3-4 dimineața !Nu tot timpul ai inspirație și poți scrie un comentariu pertinent ,oricum nu se pot scrie la minut, eu una am nevoie de o idee ca să le pot face și atunci de ce închideți comentariile imediat, – mai ales ca nu avem nici mereu semnal-ca să râdeți de noi ??

    La doamna Liliana trei comentarii au fost trimise se 3 ori si nu au ajuns !

    • Doamna Vasilescu, toată noaptea stau să vă pândesc și cum intuiesc că vreți să comentați, cum închid comentariile. Veniți-vă în fire, doamnă. În fiecare zi vă plângeți de asta, că închidem comentariile când vreți să scrieți dvs. Chiar credeți că nu am altă treabă? Nu există niciun comentariu de-al dvs în spam. Le-o fi interceptat pe drum extratereștrii și le-au redirecționat. Doamne ferește!

  • Domnu’ Cristoiu,

    Personal nu-mi fac iluzii ca mass-media ne ofera „informatii” ori „stiri” despre ce se intampla cu adevarat in Ucraina. De cand a inceput razboiul, din primele „stiri” pe care ni le-a servit propaganda, eu m-am lamurit ca tot ce ni se va oferi va fi in genul „go and fuck yourself” – citatul celebru din Insula Serpilor – dupa un scenariu de prost-gust anglo-american. Din pacate cei care conduc operatiunea in Ucraina n-au nici macar imaginatia unui regizor mediocru. De-asta totul e facut de mantuiala si cu prost gust „artistic”.

    Batalia asta ruso-americana are alte mize, Crimeea si Novorusia sunt doar o bucatica mica in toata povestea, deci nu e nici o minune ca referendumurile s-au incheiat fara prea mare tam-tam. Pana acum stim ca SUA au „ingaduit” Rusiei sa ia in stapanire teritoriile dorite, iar Rusia a acceptat sa-si „cedeze ” clientii de gaze din Europa in favoarea furnizorilor din USA.

    Iar „acordul” asta a fost parafat si semnat intr-un mod cat de poate de sugestiv: fix in ziua in care Rusia sarbatoreste rezultatul referendului, gazoductele subacvatice din zona Danemarca si Suedia care alimenteaza Europa au „explodat” brusc si miesterios asa incat de-aici incolo europenilor sa le fie clar ca gazu’ rusesc e istorie …!

    • Si uite asa au aparut „RD Ucraina” si „RF Ucraina”. Noul zid al Berlinului (Niprului). Sa ne asteptam si la „RD Ro” si „RF Ro” cu noul zid al Carpatilor? Nu de alta dar in politica nu prea exista coincidente sau intamplari intamplatoare!

      • zidul va fi intre Est si Vest, ca nu e despre ucr, ci despre Lumea Mare, povestea.

      • @cib,

        Habar n-am la ce sa ne asteptam. Asta-i politica facuta de rechini nu de pestisori de acvariu care fac doar clabuci din gura…
        Parerea mea e ca Zeii joaca sah si deja sunt pregatite mai multe „miscari” si de-o parte si de alta. De exemplu explozia Nord Stream (nu doar o conducta, ci ambele!) e pregatita de multa vreme, atata doar ca americanii au asteptat momentul s-o declanseze.
        Si-acum fraierii de europeni vor sa prinda hotu’ prin a cauta ce nave ori submarine au trecut la ora aia prin zona si bingo!, au si gasit „vinovatu'”. Stau si ma tot minuntez cat timp o sa-i mai suporte lumea pe prostalaii astia din EU..!
        Nu stiu ce poveste o sa ni se serveasca… da’ sigur n-o sa ne tina de cald la iarna…!

        • Ma tot scarpin in cap sa inteleg ce vor Zeii. Mi-a venit o idee, poate usor nebuneasca. Eu zic ca yankeii si rusii sunt intelesi si cu pandemia si razboiul lovesc doua tinte babane. Europa e bagata in buzunar de americani iar a doua tinta e China (restul din BRICS) nu prea conteaza. China va deveni, exact ca Europa, dependenta de gazul si petrolul rusilor, prin metoda brevetata in Germania. Apoi, dintr-o data, o maskirovka pusa la cale impreuna cu ‘muricanii, ii va lasa pe chinezi si fara fabrici (vor fi delocalizate din China si nimeni nu va mai cumpara de la chinezi din motive de copy-right, care poate fi impus si cu puscociul, n-ar fi vreo noua inventie) si fara hidrocarburi (rusii ii lasa cu … in balta in caz de ceva deranj serios prin Taiwan). Ca din intamplare, John si Ivan iar si-au impartit planeta iar pelicanii si focile aplauda. Xi parca a facut tot posibilul sa buseasca economia Chinei, cu toate lock-down-urile alea paroxistice. Prea sunt coincidente multe si intamplari intamplatoare peste tot pe planeta. Acum, daca eu ma insel, asta e, viata ne va arata ce ne rezerva viitorul. Dar tare ma tem ca inventatorii GO-ului au cazut chiar ei in capcana ivanilor si johnilor. Oare ar putea sahul si pokerul sa detroneze go-ul?

          • Erata: a se citi… (restul din BRICS nu prea conteaza).

          • Nu ține…de ce ar vrea Rusia sa nu mai vinda gaz in EU?…si apoi sa riste cu China?…pur si simplu Putin vrea la masa mare, dar nu prea are cu ce…cu armata si cu resursele n-ai cum…tre sa ai economie puternica…Americanii au ridicat China, acum nu o mai pot controla…iar Zelenki ala, oricum ai da-o ramine un idiot util….

        • Prea s-au infratit toti prin Orientul Mijlociu (Israel si restul petromonarhiilor), prea se intampla ceva suspect prin Iran. Parca nici Putin nu plange dupa piata europeana, pe cat ar fi decent s-o faca. Prea se va sparge cu hore si strigaturi UE, ca sa nu fie pe placul americanilor. Prea se muta greutatea Europei spre Polonia si prea se castiga de catre suveranisti diverse alegeri. Prea, din disperare, Bruxelles-ul se da cu tartita de pamant sa ne bage in Schengen (la spartul targului). Prea e multa ceata absolut intamplatoare p-aci prin biata Oiropa, viitorul desert economic al planetei si viitor spatiu de cumparat si investit de catre baietii buni de pe partea „buna” a Istoriei. Intrebari, intrebari dar deocamdata fara raspuns!

          • calea catre destinatie poate fi o necunoscuta, insa destinatia e cunoscuta
            dincolo de nua Lume, despre care povestea Putin, dincolo de Marea Resetare, despre care se tot povesteste, exista Metamorfoza, Marea Revolutie, care le infasoara pe toate si care e un proces unic in istoria civilizatilor.

            indiferent care sint tintele Noii Lumi, indiferent care sint tintele Marii Resetari, cele care se vor implini sint tintele Metamorfozei, ale Marii Revolutii.

            Marea Revolutie, Metamorfoza, este poveste Inteligentei Artificiale, ea e vedeta,
            si nu cel care va deveni lider in domeniul Inteligentei Artificiale va stapani lumea, cum zicea Putin, ci cel care va pune pe masa primul un Computer Cuantic functional.

            mai simplu:
            daca Civilizatia ( mare cit planeta ) n ar pune pe masa Computerul Cuantic, si de civilizatia asta s-ar alege Cenusa, asa cum s a ales de absolut toate civilizatiile care s au manifestat pe planeta asta.

            prin urmare mai putin conteaza reconfigurarile care n au ca esenta Inteligenta Artificiala ( proprie unui Computer Cuantic ) decit ‘procesul de dezvoltare a Computerului Cuantic
            prin urmare stim cum stam cu ‘viata Civilizatiei’ privind inspre Trofeul Civilizatiilor, care e Perpetuum Mobile ( ca asta e un Computer Cuantic )

            prin urmare ar cam fi cazul ca dinamicile sa fie trecute pe superpozitii, ca in fata tavalugului numit Artificializare nu poti rezista altfel

      • pe vremurile astea distributia gaussiana trece pe invers,
        adica e cu buluceala catre capete.

        tocmai dasta si Est, Vest.

        problema e…cum va arata zidul, mijlocul,ca se prea poate sa fie Nimicul, or in cazul asta probabilitatea unui accident nuclear creste iar!

        • @Online
          Fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Gen. (R) Eugen Bădălan.Teritoriile ocupate reprezintă 20 % din teritoriul Ucrainei, dar aceste teritorii dădeau 60 % din PIB-ul Ucrainei.28.09.2022
          In afara de centrale atomice combinate siderurgice si industrie de armament/militara mai exista ceva in acele teritorii sau mai bine spus sub ele. Rezerve foarte mari de carbune si minerale rare.
          Toate Bune Online!!!
          vali
          🙂

  • pina acum am avut parte de pandemii ale deciziilor disproportionate luate ca urmare a…
    virusului
    operatiunii speciale

    acum vom avea parte, pesemne, de o pandemie ale altor decizii, disproportionate si ele, luate ca urmare a
    anexarii teritoriilor ucrainiene.

    ucrainienii vor continua sa si elibereze propriile teritorii, ca asa le vor considera, insa rusii vor considera ca le e atacat teritoriul,
    caz in care vor reactiona.

    totusi, asta va fi vazut ca o actiune, nu ca o reactiune,
    caz in care se va naste ‘pandemia de efecte ale actiunii rusilor’ ( de protejare a teritoriilor alipite ), efecte care si ele vor fi disproportionate

    dupa cum se vede pina azi, Marea Revolutie e o insiruire de reactiuni disproportionate.
    nu Actiunile, ci Reactiunile ( disproportionate ) au hranit Schimbarea,
    iar asta e chiar tare, pentru ca daca impulsul ar fi fost o Actiune, atunci povestea s ar fi numit Razboi Mondial, or la Nivelul asta de dezoltare se cere ‘Schimbare, insa pastrind starea de echilibru’.

    reactiunile disproportionate se vor inchide prin forte care vor anihila fiecare sistem social care a reactionat disproportionat.
    adica…odata internationalizata Revolutia, se stie cine e perdantul, e cel care a inceput o. asa e cu orice ‘dinamica manifestata in Intreg’, se inchide prin cel care a inceput o

    cele care se vor innoi din temelii, la finalul ‘pandemiilor de efecte ale reactiunilor disproportionate’ vor fi ‘sistemele sociale’, faza tare fiind ca Marii Revolutii i se mai spune Metamorfoza, caz in care despre noile sisteme sociale stim deja ca vor fi Noi-Noute.
    avand in vedere ca esenta sistemelor sociale actuale sint oamenii, ‘Noi-Noute’ ar insemna ca nu mai e cu ‘oameni’, or avand in vedere ca momentan singura varianta care nu e cu ‘oameni’ e aia care e cu ‘inteligente artificiale’, rezulta ca Noile Sisteme Sociale vor avea ca esenta Inteligenta Artificiala. ( caz in care stim si dinamicile ‘care au noroc’, ca sint cele care sustin Artificializarea Dinamicilor Civilizatiei )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *