După înfrângerea de la Waterloo, Napoléon este silit să abdice pentru a doua oară. De această dată, va fi exilat departe și pe o insulă atât de izolată încât orice evadare părea imposibilă. Și totuși, tentative din partea unor fideli au existat…
Sfânta Elena se află în sudul Oceanului Atlantic și aparținea, la acea vreme, englezilor.
Cei șase ani petrecuți de Napoléon pe insulă au fost triști și măcinați de regrete. Deși avea la dispoziție o „curte” și o casă destul de spațioase, climatul insulei era deplorabil iar guvernatorul care îl avea în supraveghere, Hudson Lowe, a făcut tot ce îi stătea în puteri pentru a-i înăspri condițiile de viață.
Sănătatea împăratului se degrada văzând cu ochii, iar moartea sa era aproape previzibilă în acea noapte de 5 mai 1821.
Pentru francezi, tentația de a-i face responsabili pe englezi de această moarte prematură a fost întotdeauna mare, iar războiul între partizanii ipotezei unei otrăviri cu arsenic și cei ai ipotezei unei morți naturale face în continuare valuri.
Teza otrăvirii lui Napoléon este veche, însă mai multe ipoteze au fost lansate în legătură cu natura otrăvii. Cea mai convingătoare dintre acestea a fost lansată în 1955 de către un stomatolog și toxicolog suedez, Sten Forshufvud care, citind memoriile unui servitor de la Sf Elena, crede că recunoaște simptomele unei otrăviri cu arsenic.
Câțiva ani mai târziu, datorită unui fir de păr al Împăratului obținut de la Henry Lachouque, fost conservator adjunct al Muzeului de la Malmaison (reședința a Josephinei și a lui Napoléon în epoca prim-consulatului) și analizat la departamentul de medicină legală de la Universitatea din Edinburgh, acesta pune în evidență prezența anormal de ridicată a arsenicului.
Teza aceasta nu este, însă, luată în serios de către istorici până când analize suplimentare, efectuate asupra altor fire de par la începutul anilor 2000, au relevat o prezența extrem de ridicată de arsenic. Asasinarea lui Napoleon părea deci stabilită.
O altă dezbatere a fost lansată privind autorii asasinatului: englezii, care se temeau de o nouă evadare a Împăratului sau marchizul de Montholon, fost general al Imperiului care l-a însoțit Napoléon în exil și care era nerăbdător să părăsească insula?
Ipoteza otrăvirii cu arsenic va fi, însă, contrazisă de analize efectuate în Italia cu ajutorul unui reactor nuclear. Cercetătorii au pus în evidență că prezența importantă de arsenic (de 100 de ori mai mare decât normele stabilite azi) în firele de păr ale Împăratului exista încă din tinerețe, ca de altfel și la ceilalți membri ai familiei sale și se datorau modului de viață din acea vreme. Așadar, în acest moment, moartea lui Napoléon pare să fie cauzată de condițiile deplorabile de pe insulă și de un cancer de stomac de care ar fi suferit.
Până la proba contrarie…
î Tanti,fără supărare,părerea mea e că bați cîmpii,e o vorbă,țara moare și baba se piaptănă,dacă nu ai ințeles,revin