…de Externe post-decembrist al României, Bogdan Aurescu, îl primea pe cel mai inutil reprezentant special al UE pentru „Dialogul Belgrad-Priştina” (sic!, n.n.), Miroslav Lajčák. A fost o „întâlnire de familie” globalistă, plăcută, în care cei doi au discutat politețuri și au concluzionat nimicuri. Infiltrată de umili ai cluburilor neo-liberale din Bruxelles și New York, diplomația UE mai are azi o influență nesemnificativă pe conflictul între sârbi și kosovari, așa cum nu mai are control și influență pe multe alte subiecte fierbinți și internaționale.
…tranșată la Washington- acolo unde liderii sârb și kosovar (Aleksandar Vucic, respectiv Avdullah Hoti), într-o întâlnire intermediată de Casa Albă, au decis reluarea relațiilor și mutarea ambasadelor la Ierusalim. Altfel spus, ceea ce fusese prezentat fătucilor Diviziei Presă de pe Dâmbovița ca fiind „întrevedere”, intra la categoria „aflare oficială în treabă”. Sigur?
Miroslav Lajčák apare frecvent în statele care nu au neapărat și o autonomie a politicilor externe. Când a fost șeful diplomației slovace, a îndeplinit în paralel și funcția de președinte al Adunării Generale a Națiunilor Unite, până în septembrie 2018.
…după ce o scurgere de informații online, publicată în 2016 de WikiLeaks (fondator Julian Assange), dezvăluia că personajul fusese „recomandat” de controversatul „filantrop” Soros să meargă să „facă ordine” în Albania, într-un conflict politic din 2011. Astfel, potrivit unui „cablu” Wikileaks, pe 24 ianuarie, Soros îi cerea lui Hillary Clinton ca Lajčák să fie trimis în Albania, iar pe 27 ianuarie el ateriza în capitala țării, Tirana.
Altfel spus, un filantrop globalist unea rapid, prin două telefoane, două state-gigant: UE și SUA și le explica și ce au de făcut. Asta fiindcă Lajčák avea, la acel moment, o dublă calitate: lucra pentru UE și era recomandat (cu „bune referințe”) guvernului SUA. Frânarul unui tren de mare viteză japonez ar fi fost invidios față de viteza cu care s-au „mișcat” la vremea respectivă Hillary Clinton (Secretar de Stat al SUA) și Miroslav Lajčák, director în așa-numitul Serviciu European de Acțiune Externă. Fluxul de știri ulterior a confirmat că „problema” pentru care Soros l-a trimis pe Lajčák în Albania (o problemă internă a unui stat care susținea că este independent) a fost „rezolvată” în timp util.
… pentru acest neverosimil caz, câte astfel de „delegări” au mai existat pe mandatul administrației comune Barack Obama- Hillary Clinton- UE pentru alte posibile intervenții sorosiste în politica zonală, prin „emisari” precum Lajčák? În prezent, Lajčák vine la București într-un context similar (criză, post-criză în Kosovo), ca un proaspăt semn că „mesagerii” sorosiști sunt la fel de activi și pe mandatul Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Este de menționat că același „activist” Lajčák este cel care a inclus-o pe Laura Kovesi pe lista de discursuri („anticorupție”, nota bene) la ONU (pe 23 mai 2018 ) la momentul când ea era acuzată de „fapte de netolerat într-un stat de drept”, documentate într-un raport oficial. Roboțeii globaliști de la ONU trec ușor peste astfel de „amănunte” și stăpânesc minunat trucurile de dublu-standard aplicate în societate.
… „Guvernului Meu” Ludovic Orban dinspre sorcova de consilieri a președintelui Klaus Iohannis, așa încât „face parte din problemă” și nici nu este de prevăzut că va proceda decizional altfel decât va mormăi, cu pauze de vorbire, maharajahul din Cotroceni. Din anii 2000, Aurescu este specializat în „minorități naționale” (așa cum șeful său, Iohannis, e specializat în minorități naționale „rezist”), colaborează sporadic la Project Syndicate (proiect publicistic sponsorizat prin fundația Open Society, Soros), participă la conferințe Soros despre contribuţia fondurilor europene la integrarea populaţiei Rroma, scrie eseuri, se agită, are funcții politice și în această calitate are dreptul și la acțiuni goale. Mai nou, poate să ignore problemele românilor din Ucraina, dar se agită pentru finanțarea unei fantomatice „societăți civile” din Belarus, pe banii contribuabilului din România.
… adică îngroașă rândurile acelor „roboței ideologici” din Vest care agreează că țelul suprem al unui stat european trebuie să fie transformarea în „stat multicultural”, evitându-se etnicitatea în definirea sa (eventual, evitarea adevărurilor simple precum faptul că România este populată majoritar cu români), eșuată din Republica Socialistă, trecută prin Republica Procurorilor România, țara lui Aurescu ar trebui de-acum să devină Republica Neo-Marxistă România, în care identitatea național- culturală a majorității populației să devină doar un amănunt banal, neesențial, evitat și, eventual, combătut sau reprimat în timp, cu procurorii.
…ca Lajčák să contribuie la poluare și la „schimbările climatice” aterizând cu un avion la București, pentru un Comunicat Comun de „sprijin al dialogului” sârbo-kosovar de care nu era oricum nimeni interesat: pentru asta, fusese inventat telefonul. Era evident, însă, că prezența „mesagerului lui Soros” la București, în biroul „multiculturalistului” Aurescu, avea o cu totul altă semnificație. Kosovo a trecut printr-o criză politică majoră și nu se simte bine nici în prezent. În plus, există și disperarea unor cluburi globaliste din New York de a începe rapid negocieri de aderare la UE pentru Kosovo, o țară care exportă criminalitate și voluntari pe fronturi islamiste, precum Siria.
… când slovacul era trimis „să facă ordine” în Albania, o altă candidată la UE, sprijinită de asemenea de aceleași cluburi globaliste. Din surse credibile, întâlnirea Lajčák- Bogdan Aurescu (și, prin Aurescu, Lajčák- Klaus Iohannis) doar semnala un transfer de foaie de parcurs pe o „chestiune politică” numită Kosovo. Și, desigur, semnala cât de pipernicită a ajuns politica externă a României, dependentă de „emisari”.
…al vizitei ar fi fost unul mult mai banal, non-politic: Lajčák i-a transmis președintelui Iohannis cele mai bune urări din partea procurorului european Laura Kovesi: ea a fost reținută la serviciu, deoarece tocmai lupta cu corupția.
(http://pestiriciudate.blogspot.com/)
Lasă un răspuns