A transformat România cinci moschei în biserici?

Idealismul, deseori maschează setea de putere! Până vinerea viitoare când Sfânta Sofia va fi din nou moschee, strategia președintelui turc este de a profita la maxim de această decizie. Conștient de impactul acestei hotărâri, președintele turc vrea să ofere societății sale însetate de dorința de a vedea, majoritatea pentru prima dată, posibilitatea de a vedea Sfânta Sofia din nou Moschee. Pentru a înlătura orice urmă de îndoială, personal, ieri a vizitat Sfânta Sofia pentru a se asigura și a da indicații de la fața locului în privința pregătirilor pentru marele lor eveniment.

Într-un mers lent și legănat, semn că bătrânețea nu-l iartă, acesta a fost fotografiat singur în simbolul creștinătății iar mass-media turcă a pus la unison accentul pe decizia sa, semn ca toți să știe că „victoria” Sfintei Sofia este a lui și doar a lui. Chiar dacă și celelalte partide parlamentare și toată suflarea turcească din țară și din afara țării este încercată de sentimente de bucurie amestecate cu patriotism, este și o dovadă de cum interpretează turcii islamul.

De ani de zile urmăresc știrile din Turcia, dar până azi nu am găsit o știre în care Recep Tayyip Erdoğan să viziteze Sfânta Sofia. Preocupările sale nu cadrau cu monumentul cultural, cu dorința de a se intersecta cu biserica Sfânta Sofia. Azi, când simbolic este catalogat drept  cel de-al doilea cuceritor al Constantinopolului, a mers pentru a se fotografia și pentru a lăsa impresia omului ce face istorie. Chiar dacă fotografii profesioniști s-au străduit să-l pună în valoare,  mie mi-a lăsat impresia unui om străin locului sau mai bine zis a unui turist care nu înțelege ce caută acolo.

Am aflat cu acest prilej că pregătirile sunt în regulă (doar așteaptă o țară cu sufletul la gură) se lucrează la lista cu invitați (între 1000 și 1500) iar evenimentul va fi unul de amploare, avândul în centru, evident pe președintele Recep Tayyip Erdoğan.

Acesta a subliniat în această perioadă că nu-l afectează și nu-l interesează ceea ce crede sau spune „vestul”. În presă a apărut un articol cu titlul: Aceasta este fățărnicia Occidentului când vine vorba de Sfânta Sofia: în 18 țări au transformat 329 de opere arhitecturale turcești în biserici în care se explică cum creștinii au transformat moscheile în biserici.

Din articolul semnat de istoricul Mehmet Emin Yılmaz (publicat săptămâna acesta într-unul dintre cele mai citite ziare din Turcia) citim că Moldova a transformat patru moschei în biserici iar România cinci. Evident este o știre falsă dar suficient de bine gândită încât să întărească convingerea turcilor că decizia președintelui lor este firească. Ba mai mult, că decizia lor în comparație cu ceea ce au făcut creștinii este „doar un act firesc”.

Că ne place sau nu Turcia, că ne place sau nu Erdoğan, întotdeauna acesta a simțit vremurile și și-a făcut singur agenda. Cu risc (doar cine nu riscă nu câștigă) și de această dată a mutat cu această decizie încât „vestului” nu-i mai rămân multe de făcut.

De unde acest dialog al surzilor și ce este de făcut?

Practic, creștinismul și islamul sunt două lumi paralele în care valorile și cultura cunosc aspecte ce separă viziunile celor două culturi. În cele două zone, deciziile se iau după mentalități diferite, optica liderilor este diferită în vest față de islam iar cel mai evident lucru este că democrația vestică nu este compatibilă cu islamul. Iar moștenirea și impactul asupra zonelor unde au interferat au închis anumite probleme dar au deschis altele.

Putem afirma că occidentalii au fost seduși de turci cât timp au crezut că Turcia se poate integra în Uniunea Europeană. Chiar au crezut că Turcia se poate democratiza, că islamul se poate integra într-o mare creștinătate iar relațiile se vor consolida? La ceea ce nu s-au gândit a fost cum răspund liderii politici propriilor alegători? Ce fac cu istoria? O uită? Cum argumentează sutele de ani de conflicte? Poate colabora lumea islamică cu cea creștină? Dacă există diferențe culturale între lumea catolică și cea ortodoxă nu este logic ca cea islamică să se bazeze pe alte coordonate? În fond, lumea culturală este mai bogată datorită specificității proprii, a culturilor regionale care sunt parte a patrimoniului mondial. Aceasta ne oferă posibilitatea de a observa, analiza, cunoaște. Iar colaborarea dintre culturi să se facă pe aspectele pozitive care au la bază comunicarea. În fond, să se accepte așa cum sunt fără a încerca să se schimbe!

Politic, președintele turc și-a asumat o strategie. A pus punct kemalismului. În această decizie a sa citim repoziționarea Turciei pe coordonatele regionale și spre Orientul Mijlociu, zona islamică. Practic, prin această hotărâre ne amintim de Turgut Özal. Acesta a fost printre altele adeptul consolidării lumii islamice și a valorilor sale iar președintele de azi a fost unul dintre discipolii săi. Azi, liderii occidentali trebuie doar să contabilizeze decizia președintelui turc sau vor acționa în vreun fel? Văzut ca un afront la adresa lumii creștine, nu merită creștinii o explicație? Cum vor evolua relațiile Turciei cu NATO ca membru, cu U.E. sau cum vor răspunde occidentalii față de poziția Turciei în Libia sau față de poziția Ankarei față de conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia. Aceste întrebări se pun azi când liderii europeni sunt mai divizați ca oricând pe tema bugetului viitor.

În fond când Hitler a anexat Austria, europenii nu au luat o hotărâre. După acordul de la Munchen prin care Marea Britanie și Franța au acceptat ocuparea Cehoslovaciei de către Germania, miniștrii de externe britanic și francez au fost catalogați ca salvatori ai păcii. Și exemplele pot continua. Știind cât le ia europenilor să condamne o decizie, de ce nu ar profita președintele turc de nehotărârea lor?

În celălalt sens, Turcia mai are de răspuns la o întrebare cheie și anume dacă lumea arabă acceptă Turcia ca lider (model) al lumii islamice sau nu. Probabil că nu, dar pentru Erdoğan contează probabil prezentul.
Pentru ei islamul înseamnă cucerire, supunere, control și exploatare a ceea ce cuceresc!

Revenind la întrebarea din titlu m-aș fi așteptat ca românii să fie informați de către instituțiile care au fost înființate tocmai pentru acest lucru. Victor Opaschi, cel care conduce Secretariatul de Stat pentru Culte, a participat la festivitățile deschiderii Moscheii Çamlıca (cea mai mare moschee din Turcia inaugurată în 2019), la invitația președintelui Erdoğan. Cu alte cuvinte este în subiect. Cunoaște Turcia, îl cunoaște pe președintele turc, a fost de acord să construiască și o moschee la București și din ce observăm în activitatea sa, îi place să participe la inaugurarea moscheilor.

Poate ne spune și nouă care este poziția statului român față de decizia Turciei cu privire la Sfânta Sofia?
Asta în caz că România are o poziție.

Nu cred că România poate schimba decizia președintelui turc dar tăcerea pe linie a autorităților de la București ridică semne de întrebare. Chiar nu sunt în stare liderii noștri să aibă o părere?
Când logica de la Bruxelles nu cadrează cu cea de la Ankara apar decizii care complică și mai mult tensiunile existente.