Noaptea tîrziu, după ce-am trimis editorialul, pornesc în căutarea Scînteii din 1948, o colecţie ca vai de capul ei. O găsesc, o trîntesc pe podele şi caut textul apărut în martie 1948. Înainte de a ajunge la ciudatul articol al lui Dej, din 18 martie 1948, într-un număr anterior, 16 martie 1948, dacă nu mă înşel, descopăr pe prima pagină un articol care anunţă posibilitatea ca ţăranii să-şi vîndă produsele agricole la liber, dată fiind recolta bună din 1947.
Aha! îmi spun, intervenţia lui Dej n-a fost întîmplătoare. Chiar se decisese renunţarea la cote!
Însemnîndu-mi în cap să fişez articol, răsfoiesc ziarul în căutarea Documentului.
Rîndurile introductive din broşura fără editură sînt aici, în articol.
Raţionez.
Carevasăzică, broşura fără editură a fost tipărită imediat după publicarea textului în Scînteia.
Cea de a doua a apărut mai tîrziu, la Editura PMR.
Editorii au socotit că rîndurile introductive sînt de prisos.
Coperta broşurii conţine sus, deasupra titlului, scris de mînă, cu tocul, informaţia:
„Primită de mine la Distribuţia Petrolului, Moineşti. 29/XII 1948“.
Precizarea, pe care o suspectez de o anumită mîndrie, mă nedumereşte.
Biblioteca Academiei Române a avut pînă în 1989 statutul de Depozit legal.
Altfel spus, prin lege, orice tipăritură trebuia trimisă, într-un exemplar, la BAR, de tipografia care a produs-o.
Dacă ar fi să credem cuvintelor scrise de mîna unui birocrat (corecte, îngrijite), broşura a ajuns la BAR de la cel care se laudă că a primit-o în 29 decembrie 1948 pe cînd lucra la distribuţia Petrolului Moineşti.
Cine i-a dat-o respectivului?
Şi, mai ales, cum s-a făcut de respectivul a donat-o BAR?
Iată o enigmă la fel de mare ca şi cea privind schimbarea la faţă a lui Dej, faţă de ţărani.
Lasă un răspuns