Abu Ghraib, să nu amintim de paradisul torționarilor din CIA

În epoca lui Saddam Hussein, Abu Ghraib, la 30 de kilometri vest de Bagdad, era una dintre cele mai cunoscute închisori din lume, având de oferit „servicii” precum: tortură, execuții săptămânale și condiții de trai mizerabile. Până la cincizeci de mii de bărbați și femei, nu este posibilă o numărătoare exactă, au fost înghesuiți la Abu Ghraib, la un moment dat, în celule minuscule care erau puțin mai mult decât niște gropi de detenție umane.

În timpul jafurilor care au urmat prăbușirii regimului, uriașul complex penitenciar, pe atunci părăsit, a fost golit de tot ceea ce putea fi scos, inclusiv uși, ferestre și cărămizi. Autoritățile coaliției au pus să fie placate cu gresie, celulele au fost curățate și reparate, iar toaletele, dușurile și un nou centru medical au fost adăugate. Abu Ghraib era acum o închisoare militară americană. Cu toate acestea, majoritatea prizonierilor, câteva mii, inclusiv femei și adolescenți, erau civili, mulți dintre ei fiind ridicați în timpul unor razii militare aleatorii și la punctele de control de pe autostradă. Aceștia se încadrau în trei categorii vag definite: infractori de drept comun, deținuți de securitate suspectați de „crime împotriva coaliției” și un număr mic de presupuși lideri „de mare valoare” ai insurgenței împotriva forțelor de coaliție. Janis Karpinski, un general de brigadă în rezervă al armatei, a fost numit comandant al Brigăzii 800 de poliție militară și pus la conducerea închisorilor militare din Irak. Generalul Karpinski, singura femeie comandant din zona de război, era un ofițer experimentat în domeniul operațiunilor și al informațiilor, care servise în cadrul Forțelor Speciale și în Războiul din Golf din 1991, dar nu a condus niciodată un sistem penitenciar. Acum se afla la conducerea a trei închisori mari, opt batalioane și sute de rezerviști ai armatei, dintre care majoritatea, ca și ea, nu aveau nicio pregătire în anchetarea prizonierilor. Generalul Karpinski, care își dorea să fie soldat de la vârsta de cinci ani, este consultant în afaceri în viața civilă și era entuziasmată de noua ei slujbă. Într-un interviu acordat ziarului St. Petersburg Times, ea a declarat că, pentru mulți dintre deținuții irakieni de la Abu Ghraib, „condițiile de viață sunt acum mai bune în închisoare decât acasă. La un moment dat, ne făceam griji că nu vor dori să plece”. La nici o lună de zile după interviu, generalul Karpinski a fost admonestat în mod oficial și suspendat în mod discret, iar o investigație majoră asupra sistemului de închisori al armatei, autorizată de generalul-locotenent Ricardo S. Sanchez, comandantul suprem din Irak, era în curs de desfășurare. Un raport de 53 de pagini, obținut de The New Yorker, scris de generalul-maior Antonio M. Taguba și care nu era destinat să fie făcut public, a fost finalizat și depus.

Concluziile sale cu privire la eșecurile instituționale ale sistemului penitenciar al armatei au fost devastatoare. În mod specific, Taguba a constatat că între octombrie și decembrie 2003 au existat numeroase cazuri de „abuzuri criminale sadice, flagrante și gratuite” la Abu Ghraib. Aceste abuzuri sistematice și ilegale asupra deținuților, a raportat Taguba, au fost comise de soldați din cadrul Companiei 372 de poliție militară, dar și de membri ai comunității americane de informații. (Compania 372 a fost atașată la Batalionul 320 de poliție militară, care raporta la cartierul general al brigăzii lui Karpinski). Raportul lui Taguba a enumerat o parte din neregulile comise:
„…spargerea lămpilor chimice și turnarea lichidului fosforic pe deținuți; turnarea de apă rece pe deținuții dezbrăcați; bătaia deținuților cu o coadă de mătură și un scaun; amenințarea deținuților de sex masculin cu violul; nepermiterea unui gardian al poliției militare să coase rana unui deținut, care a fost rănit după ce a fost trântit de peretele celulei sale; sodomizarea unui deținut cu o lampă chimică și, probabil, cu un băț de mătură și utilizarea câinilor de serviciu militari pentru a speria și intimida deținuții cu amenințări de atac și, într-un caz, pentru a mușca efectiv un deținut….”

Desigur, multe detalii nu au fost incluse în raport, motivând natura lor sensibilă, precum viol în grup și sodomizare în masă. După cum zicea și un fost deținut: „Gardienii violează bărbatul în fața soției sale, ei violează femei în fața soțului, americanii violează tineri în fața familiei lor”.