Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Acasă în America

1. Sentimentul că toţi mă bat pe umăr

America a fost una dintre puţinele ţări care mi-au dat sentimentul că sînt acasă şi nu hăt-departe, peste mări şi ţări. Acasă, nu în Bucureşti, ci în Găgeşti Deal, printre ai mei. Japonezii mi-au stîrnit, de exemplu, sentimentul de superioritate. Superioritatea individualismului european faţă de colectivismul asiatic. Va fi jucat un rol în această prostească îngîmfare şi diferenţa de gabarit dintre noi, albii europeni şi ei, galbenii asiatici. Japonezii sînt mici de statură, mai mici, sigur, decît noi, europenii. Printr-o mişcare sufletească stupidă, m-am trezit privindu-i ca pe nişte copii. E drept, aceşti copii beneficiază de ultimele strigăte ale modernităţii tehnico-ştiinţifice. Aceşti copii sînt cetăţenii celei de a doua puteri industriale a lumii. Aceşti copii sînt rîvniţi în ipostaza lor de investitori bogaţi de către maturii din Romînia. Şi, cu toate acestea, mi-a fost greu, mi-a fost imposibil aproape, să-i privesc altfel decît cu superioritatea îngăduitoare cu care un Böeing transatlantic tratează un YAR utilitar. Chiar şi cînd YAR-ul, adică japonezul din faţa mea, era ditamai conducătorul unuia dintre cele mai puternice trusturi ale lumii.

Occidentalii – francezii, englezii – mi s-au părut întotdeauna ca respirînd faţă de mine un aer de superioritate îngîmfată. Nu spun că au şi reuşit să mi-l impună. Am întîlnit printre francezi şi englezi, printre nemţi şi italieni, atîţia idioţi încît sînt sigur că occidentalii nu ne sînt superiori nouă, românilor, în chip automat, prin simplul fapt că au ieşit dintr-un uter situat mai spre Atlantic decît cel care ne-a scos pe noi în lume, situat mai spre Volga. Spun doar că ei împărtăşesc acest sentiment de superioritate faţă de noi cei din Est. Că te tratează sub puterea lui. Că încearcă să ţi-l vîre pe gît. Ceea ce a făcut ca, la fiecare călătorie în Franţa, în Anglia sau în Germania, să împărtăşesc o ostilitate zbîrlită faţă de mulţi întîlniţi în cale.

În America, însă, m-am simţit în largul meu. Americanii au acest imens talent de a te trata de la egal la egal. Nu cu familiaritate, pentru că asta e supărătoare, ci cu o naturaleţe înnăscută. La New York, am intrat în multe restaurante şi magazine. E drept, lucrătorii de aici sînt asiatici sau latino-americani. Prin înfăţişare, prin gesturi, prin călcarea în picioare a englezei de Oxford, miros de la o poştă a spaţiu în curs de dezvoltare. Îi ghiceşti imediat că vin, ca şi tine, dintr-o ţară care e, de fapt, un cătun mai mare, un cătun în care Parlamentul e Piaţa din centru, străzile sînt nişte uliţe, iar principalele oraşe, nişte case de sat, cu prispa jucînd rolul televiziunii naţionale. Cu toate acestea, în nici un restaurant, în nici un magazin din America nu m-am simţit în ipostaza de cumpărător după ce am intrat, ci consătean al ospătarului sau al vînzătorului. De la întrebarea ce doresc pînă la amănuntele privind lucrul cumpărat, m-am văzut tratat ca unul de-al lor. Părea că intrase în magazin nu un client, ci un consătean venit de pe uliţa natală a vînzătorului sau a ospătarului, cu veşti proaspete despre ce a făcut vecinul de peste drum sau din spatele casei.

Nimeni nu m-a bătut pe umeri. Totuşi, acesta a fost sentimentul definitoriu. Că se strîng în jurul meu, cu feţe prietenoase, că mă bat pe umeri familiar, că mă întreabă ce mai e nou pe acasă.

(Va continua)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *