Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

„Aceeaşi resemnare de a tăia, deocamdată, globul în felii verticale, neputîndu-l înghiţi numaidecît, întreg”

În 1995, editura Univers enciclopedic a avut inspiraţia de a reuni într-un volum, sub egida Ministerului Afacerilor Externe, telegramele şi rapoartele trimise de Grigore Gafencu în ţară pe vremea ambasadoriei sale la Moscova. Volumul poartă titlul Misiune la Moscova. Grigore Gafencu a funcţionat ca reprezentant al României în URSS între iunie 1940 și iunie 1941. Dincolo de toate, documentele expediate de el atrag atenţia asupra unei ciudăţenii. Diplomatul nostru e un anglofil convins. Activitatea sa ulterioară îl dovedeşte ca adversar consecvent al Germaniei. El acţionează însă ca ambasador şi după venirea lui Antonescu la putere, adică după ce orientarea României sub semnul Axei devenise de notorietate. Cu toate acestea, forfoteala sa zilnică nu lasă să transpară o clipă ipostaza de cîrtitor faţă de noua orientare a ţării. Gafencu îşi face datoria cu o conştiinciozitate exemplară. E, din acest punct de vedere, un remarcabil exemplu de înţelegere a datoriei profesionale. Ca şi în cazul Serviciilor Secrete, diplomaţii sînt neutri din punct de vedere politic. Ei sînt nişte simple maşini huruind la comenzile primite de la centru. N-are importanţă că Bucureştiul a suferit o schimbare de guvern. Se presupune că interesele ţării sînt reprezentate de echipa aflată la cel mai înalt nivel. Indiferent de ce crede şi ce simte, diplomatul adevărat trebuie să se supună politicii promovate de noua echipă. Asta pentru că, în ultimă instanţă, el serveşte ţara şi nu pe el însuşi. Grigore Gafencu e revendicat deopotrivă de politică şi de jurnalistică. A fost un om politic remarcabil: secretar general la Ministerul Afacerilor Străine (1928), subsecretar de Stat la Lucrări Publice şi Comunicaţii (1929-1930), la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (1930), la Ministerul Afacerilor Străine (1932), la Industrie şi Comerţ (1933), ministru de Externe (1939-1940), ambasador al României la Moscova (1940-1941). A fost însă şi un gazetar redutabil. A înfiinţat şi condus „Revista vremii”, „Argus” (1918-1948), „Timpul” (1937-1944), a format Agenţia Română de Presă, „Orient Radio” (Rador). Rapoartele sale de la Moscova sînt marcate de luciditate, o luciditate străină lumii politice, îmbătată de iluzii. De aceea, e printre puţinii care văd în spatele gesticulaţiei comuniste cotidiene trufia de mare imperiu. Raportul numărul 2473 din 2 octombrie 1940 îşi propune să dezvăluie o imagine de ansamblu a reacţiilor Moscovei la întîmplările planetare. Simţind din instinct inevitabilitatea confruntării cu Germania, al cărei expansionism începe să nu mai aibă loc de expansionismul rusesc, URSS se îndreaptă spre naţionalismul străvechi. Gafencu ajunge la această concluzie prin luarea la mînă a repertorului teatral. Titlurile pieselor, replicile, tresăririle publicului sînt căutate pentru a vedea dacă ele nu exprimă cumva o stare de spirit:

„La Teatrul Nou se joacă Kutuzov, o înşiruire de episoade pitoreşti şi eroice din viaţa bătrînului cneaz şi feldmareşal, «învingătorul lui Napoleon şi liberatorul pămîntului rusesc». Pomenind «marea armată» care piere întroienită sub zăpada iernii ruseşti, Kutuzov declară: «Aşa vor păţi toţi acei care vor călca pămîntul ţării noastre!». La Teatrul Armatei Roşii – un teatru uriaş, cu instalaţii scenice dintre cele mai modeme – se dă alt spectacol eroic: Suvorov. În primul act, vestitul general ajunge la Berlin; în actul al doilea, cucereşte Ismailul. Actul al treilea reprezintă lupta pe faimoasa Teddebrucke în munţii Elveţiei. Soldaţii ruşi dau îndărăt sub focul ucigaş al francezilor; trecerea e imposibilă. «Nimic nu este imposibil pentru soldatul rus!» – porunceşte Suvorov; şi podul e cucerit în aplauzele însufleţite ale publicului, compus în mare parte din ofiţeri. În sfîrşit, la Teatrul Mare se dă opera lui Glinka: Ivan Susanin, adaptarea sovietică a faimoasei opere Viaţă pentru Ţar. Adaptarea sovietică nu mai e roşie, ci roză, străvezie… Ea nu acoperă freamătul patriotic care străbate textul şi muzica. Montarea fastuoasă pune şi mai bine în lumină datinile strămoşeşti ale Rusiei vechi şi sfinte, de la icoanele care împodobesc casele ţărăneşti şi în faţa cărora ostaşii culeg puteri pentru fapte vitejeşti, pană la mişcătoarea apoteoză a trecutului, cînd Ţarul, călare, coboară însoţit de un sobor de preoţi în sunetul clopotelor din cetatea Kremlinului pentru a serba libertatea patriei. Publicul aplaudă furtunos. Evocarea acestui Kremlin, pictat pe pînză, dar vibrînd în sunet de clopot, e atît de vie, încît la ieşire Kremlinul sovietic cu steaua roşie şi fără clopote, nici icoane, pare un simplu decor”.

Într-o vreme în care politicienii erau gata să creadă comedia victimizării, jucată cu brio de Stalin, Gafencu avertizează că Rusia e şi ea pusă pe cucerit. Şi încă mai agresiv decît Germania. Mulţi occidentali vedeau la ora respectivă o Moscovă paşnică, ocupată pînă peste cap cu treburi casnice, un fel de rusoaică proastă, dar de treabă, care seceră şi leagă grîul în snopi cu faţa încutată de îngrijorare la tot ce se întîmpla la graniţă. Iscoditor pînă-n măruntaiele realităţii, trimisul României la Kremlin contrazice această splendidă, dar falsă imagine. El sesizează pofta de cucerire rusească declanşată în papilele comuniste de marele război european. Gafencu pune pe Stalin pe acelaşi plan cu Hitler în materie de politică internă şi externă. Compararea celor două sisteme face din Raportul numărul 7/3145, expediat la 25 noiembrie 1940, una dintre cele mai pătrunzătoare analize politice nu numai în plan românesc, dar şi în plan european.

Scrie Gafencu despre Rusia și Germania:

„În schimb, există unele analogii între cele două sisteme politice ce-şi stau faţă în faţă. Străduinţele politicienilor şi ale diplomaţilor de a apropia Germania de Rusia au dovedit că, pentru a trece peste antagonismul foarte real dintre interesele geopolitice ale celor două imperii, nu e mijloc mai bun decît de a face apel la analogiile tot mai reale din domeniul ideologiei şi al structurii politice. Aceeaşi cîrmuire autoritară şi aceeaşi grijă a dictatorilor de a păstra puterea în mîna lor, aceeaşi neatîrnare faţă de opinia publică şi de reacţiile ei, ceea ce dă cîrmuitorilor aceeaşi libertate de mişcare în politica internaţională, aceeaşi concepţie despre politica de mase, care a înlocuit toate concepţiile individuale de pînă acum, acelaşi respect pentru mase cît mai mari («Unirea Germaniei şi a Rusiei, anunţa D.N.B., reprezintă unirea celei mai mari puteri militare şi industriale cu uriaşul imperiu sovietic, a cărui stăpînire se întinde, în Europa şi în Asia, peste cea mai mare masă de teritorii – Ländermasse – care există în lume»), aceeaşi tendinţă de a îngloba statele mici în spaţiul vital al masei lor, aceeaşi predilecţie pentru liniile geografice de demarcaţie simple şi lungi (predilecţie care a înlesnit mult sarcina dlui Ribbentrop anul trecut cînd a tras cu el Stalin linia de demarcaţie Baltică – Marea Neagră), aceeaşi resemnare de a tăia, deocamdată, globul în felii verticale, neputîndu-l înghiţi numaidecît, întreg, acelaşi cult pentru forţă, pentru puterea de lovire şi de apăsare prin mase cît mai numeroase, cît mai temeinic organizate, cît mai desăvîrşit mecanizate şi motorizate (în această privinţă, militarismul sovietic, în slujba căruia sînt aşezate munca, producţia industrială, instrucţia şi pregătirea luptătorilor şi pînă şi creşterea copiilor nu are nimic de invidiat militarismului german), acelaşi romantism economic, aceeaşi dorinţă de a cuprinde viitorul în planuri de producţie epocale, aceleaşi năzuinţe de prefacere legate de performanţele unui motor, aceleaşi proiecte uriaşe de a capta energia fluviilor şi de a muta munţii din loc, aceeaşi voinţă, în sfîrşit, de a schimba faţa lumii şi de a uimi zeii, aşezînd o ordine nouă pe un avînt revoluţionar – ordine nouă, pentru a cărei pregătire naţional-socialismul alunecă tot mai mult spre formele colective de viaţă, în timp ce bolşevismul întăreşte din nou familia, munca şi disciplina militară”.

Om politic sau jurnalist? Jurnalist, indiscutabil. Nu numai pentru remarcabilul stil al acestor rînduri, ci şi pentru un element mult mai important: luciditatea analitică.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „„Aceeaşi resemnare de a tăia, deocamdată, globul în felii verticale, neputîndu-l înghiţi numaidecît, întreg””

  • Krepko zasypay.

  • Grigore Gafencu a fost om de cultura, scriitor, diplomat, analist politic de exceptie. Sa nu-l reducem la ziarist. Nu e la kilogram. E ca si cand am spune ca Eminescu a fost cine a fost pentru ca a scris si pe la niste gazete. Si astfel, am risca sa ajungem la poeziile Epigonii si Scrisoarea I cu al sau vers „Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”.

  • Buna ziua Maestre
    Acum ca a debutat legea delictului de opinie ca prioritate absoluta a Parlamentului Romaniei, intamplator dupa escala la Bucuresti a doamnei Kamala, un astfel de subiect in care sa prezentati profesionalismul unui diplomat la roman la Moscova, va intreb mai avem politicieni sau diplomati competenti sau patrioti !

  • # pâinea simplă 2 lei (acum 4 luni – 1leu)
    # uleiul 16 lei (acum 4 luni 7-8 lei)
    # zahărul 6 lei (acum 4 luni – 2,5 lei).
    # detergent rufe, în general prețul majorat cu 50% (detergent lichid de la 25 la 40!)
    # orezul staționar (7-9 lei)
    Cum vom suporta aceste prețuri!?

    • Mancand mai putin, punand o haina mai groasa pe noi, lasand masina sa zaca in parcare si mergand mai putin la mall si mai mult la biserica.
      Vezi ca presa bubuie de articole pe tema „cum sa consumam mai putin.. spre deloc”. inspira-te de acolo.
      Dont forget – scobitul sub unghie salveaza planeta.

    • Lasati, poate se vor ieftini cand vor deveni radioactive. (Depinde de un singur kaghebist daca asta se va intampla. Nu-i mai spun dement sa nu-i supar iar fanii.)

  • Lecția de istorie
    February 10, 2019 ·
    LECȚIA DE ISTORIE – 10 februarie: Instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea.
    La data de 10 februarie 1938, Regele Carol al II-lea demite guvernul condus de Octavian Goga și instaurează în România un regim de dictatură regală, ce va dura până la abdicarea sa din septembrie 1940. După demiterea cabinetului Goga, peste numai o zi, la data de 11 februarie 1938, are loc instalarea noului guvern condus de patriarhul Miron Cristea, ocazie cu care Constituția din 1923 va fi abrogată și înlocuită cu una nouă. Prin această nouă Constituție, monarhia îşi va asigura o poziţie dominantă în sistemul politic al ţării, toate puterile fiind concentrate în mâna regelui, parlamentul având acum doar rolul de instituție legislativă auxiliară, deputaţii şi senatorii nemaiavând drept de iniţiative legislative decât pentru legile de „interes general”, dar şi acestea puteau fi respinse prin veto-ul regelui. De asemenea, Constituţia de la 1938 va afecta și votul universal prin urcarea limitei de vârstă de la 21 la 30 de ani, fapt ce ducea la excluderea tineretului din viaţa politică activă. Cum toate instituţiile statului erau subordonate regelui Carol al II-lea, acesta va da o nouă lovitură formaţiunilor politice pe 30 martie 1938, când este publicat decretul de dizolvare a grupărilor şi partidelor politice din România, ceea ce a făcut ca în decembrie acelaşi an să se constituie „Frontul Renașterii Naționale”, unica organizaţie politică în stat a cărui conducător era regele Carol al II-lea. Acest Front al Renașterii Naţionale fiind partid unic, se subînțelege că orice activitate politică a altor partide era considerată clandestină și deci scoasă în afara legii, fapt ce dădea o cruntă lovitură libertăţii politice din România. În perioada următoare, regele Carol își va consolida și mai mult regimul personal autoritar, odată cu instituirea cenzurii asupra publicaţiilor și cu punerea presei şi radioului în slujba propriilor interese.

  • Problema constă în faptul că atunci România nu era în UE. Acum sutem obligați să ne aliniem.
    Mă întreb ce ar fi făcut Gafencu în zilele noastre?

  • Accese și trăiri romantice, dar cu China în ecuația conflictului vecin, politicianistic sau jurnalistic privind lucrurile treaba devine groasă rău! 🤨
    Chiar critică, și mă tem că nu mai trebuie „feliat” nimic și … mai ales, Nimeni !!! Se înghite tot dintr-o sorbire.

  • nu prea pricep cum poti fi om politic fara sa te dovedesti un jurnalist capabil.
    mai intai a fost jurnalistul si luciditatea lui analitica si abia apoi a aparut politicianul, iar asta e tot asa cum mai intai a fost jurnalismul si abia mai apoi ‘serviciile secrete’.

    un politician care e un jurnalist impotent e un nonsens
    si e fix la fel de potent pe cit e un ‘serviciu secret’ caruia ii lipseste esenta numita ‘jurnalism’, adica luciditate analitica.

    Grigore Gafencu a fost un jurnalist, indiscutabil.

    • la cum arata jurnalismul, azi,
      sa-l identifici ca jurnalist pe Grigore Gafencu…nici nu-ti vine!,…mai bine-l declari o referinta a jurnalismului, dupa care fiecare sa inteleaga ce-o vrea.
      si pentru ca a fost un jurnalist potent, ‘serviciile secrete’ si l-ar putea lua oricind ca referinta, insa…tot asa, fiecare sa inteleaga ce-o vrea.

    • oare ce a fost inaintea jurnalistului, jurnalismului?
      pai…filozofia, metafizica.

      abia cunoasterea de sine, putinta de a te diseca in stil cuantic pe tine insuti, iti poate disponibiliza putinta de a diseca in esente ‘lumea inconjuratoare’.

      prin urmare…sint incapabil sa pricep cum poti fi un jurnalist potent fara sa fii si un filozof pe masura,
      cum sa deslusesti dinamicile intime ale lumii inconjuratoare daca tu esti incapabil sa-ti deslusesti ‘lumea…care esti’ ?

      tocmai de-asta am si zis, Maestre, ca n-ai face doua parale ca jurnalist, daca mai inainte de a fi jurnalist te-ai dovedi incapabil sa fii un mare filozof.
      Maestre, Radacina ta e Filozofia, iar din ea rasar…’scriitorul’, ‘jurnalistul’, ‘istoricul’,…
      acu’ daca asta e Radacina ta, …aia e, io ce sa fac?!

      rezumat:
      Grigore Gafencu a fost un adanc filozof, mai inainte de a fi, indiscutabil, un mare jurnalist.

      • Maestre,
        esti un adanc filozof, mai inainte de a fi, indiscutabil, o referinta in jurnalism.

      • Nici Ceausescu nu a pupat vreo lauda asemanatoare, nici pe departe…

      • e clar, talentul meu e asta: orice as scrie reusesc sa te indispun :))
        ..creca inca de mica aveam talentul asta, …altfel nu mi explic cum de mi l am desavarsit intr o singura viata:)))

      • online, nu ma indispui, din contra. 🙂 te rog nu te schimba. Daca se intampla sa iti raspund eu mai des este doar pentru ca eu te citesc.
        Iar talentul tau nu e asta, ci „Filozofia, Ingineria si Managementul Universului”. Eu cred ca, folosind comentariile tale, cineva ar trebui sa infiinteze o facultate cu acest nume astfel incat sa le studieze mai multi. 🙂 Bine, cu mai multe sectii, eu m-as inscrie la sectia cu cuante artificiale, indiferent cum se va numi. Cum obisnuiesti tu sa zici: „mai pe scurt” : online, fata, nu mai stii de gluma? daca nu, hai la shopping prin mall amandoua sa ne mai deconectam.

  • Tara arde si …. restul il stiti.

  • Russian journalist interrupts live TV state media broadcast with ‘no war’ protest : https://youtu.be/rWgV0gtUIv0

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog