“Operațiunea din Venezuela” aruncă definitiv în aer Ordinea Mondială. Asistăm la un “concert al marilor puteri” și o revenire la sfere de influență (Ștefan Popescu)>

Acesta va fi pentru noi toți anul în care se va desfășura „Războiul lumilor”

Și a început un an nou. Într-o zi de joi. La dracu, joi nu se începe nimic, nici măcar ora de lectură. Cum să începi ceva știind că ziua următoare e vineri – ziua de relax?  Ca o poveste pe care nu dorești să o citești, pentru că știi ce urmează. 2026 va fi un an greu. Vrem sau nu să recunoaștem, acesta va fi pentru noi toți anul în care se va desfășura „Războiul lumilor”. Vor crește taxe. Vor fi semnate tratate și vom plăti credite. Ne vom îmbolnăvi și ne vom face bine. Sau vom muri cu regretul că nu am spus tot, că nu am făcut tot. Că unii nu vor afla niciodată cât de iubiți sau urâți au fost. În orice caz, și anul acesta vor fi regrete, speranțe, dezamăgiri și eșecuri.

Până atunci, să încercăm să facem tot ce putem să fie bine. Până la urmă, cea mai mare datorie e să stai luptând. Cumva vor trece toate și, cu timpul, se vor limpezi toate. Să încercăm să privim totul cu optimism, dar să fim pregătiți pentru orice. Să fim gazde bune tuturor celor care ne vor trece pragul. Să pășim în viață cu curaj și energie, având grijă ca lângă noi să-i avem alături pe cei care ne sunt dragi și îi iubim, pentru că doar prietenii și familia ne țin ancorați și pot avea grijă de noi.

Așadar, dragă cititorule, să-ți fie inima ușoară, băuturile tari și prietenii aproape. Un an 2026 așa cum ni-l dorim fiecare, pentru noi și ai noștri.

(Din Germania, Florin Pîcă)

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *