Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

Acuzația de „fascist” în răfuielile din Cultură

Răfuiala. Imediat după 23 august 1944, scriitorii și publiciștii încep răfuiala între ei. Interzicerea adversarului, scoaterea din literatură și din presă devin slogane de luptă. Pentru acestea se lansează acuzația reciprocă de fascist.
Din presă s-ar înțelege că întreaga cultură română a fost atinsă de fascism.

Pamfletul Ce-au făcut scriitorii români în timpul războiului semnat de Gheorghe Dinu în România Liberă din 10 septembrie 1944, aduce această gravă acuzaţie nefondată:

„Am mai scris şi va trebui să subliniem mereu că fascismul n-a întîmplinat rezistenţă serioasă în mijlocul unor scriitori din România“.

Urmează o listă de scriitori care, în concepţia autorului, au sprijinit ideologia fascistă: Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Gala Galaction, Ion Vinea, I. Al. Brătescu-Voineşti, Victor Ion Popa, Dumitru Almaş, Perpessicius.

Multor literaţi li se stabileşte o vinovăţie extrem de gravă politic:

„Prin confuzia ce o creau, prin pasivitatea lor, prin aderenţa lor la campania împotriva culturii libere, literaţii, artiştii, savanţii şi intelectualii pronazişti au făcut şi mai fac parte din criminalii de război“ (Gheorghe Dinu, „Lupta pentru cultură“, România Liberă, 11 septembrie 1944).

După unii, această vinovăţie stă alături de cele stabilite de Tribunalul Poporului şi trebuie deci sancţionată ca atare:

„La noi însă, deşi funcţionează un Tribunal al Poporului pentru crimele concrete, problemele culturale sunt lăsate puţin în urmă“ (Dan Petraşincu, „Purificare şi reorganizare în cultură“, Victoria, 6 aprilie 1945).

Pe lîngă scriitori sunt încriminaţi editorii:

„Editurile au fost conduse în genere de simpatizanţi legionari, de filonazişti, de susţinători şi beneficiari direcţi sau indirecţi ai regimului de crimă antonescian“ („Editorii români ai războiul“, Scînteia, 12 octombrie 1944).

Sunt puse sub acuzaţie: Naţionala Mecu, Socec, Cugetarea, Cartea Românească. Articolul cere arestarea imediată a unor conducători de editură. Una dintre tezele folosite pentru a cere interzicerea, cenzurarea, scoaterea din literatură:
Talentul nu poate fi o scuză pentru cei vinovaţi:

„Foarte deseori am auzit în ultimul timp următoarea replică atunci cînd era pusă în discuţie vina unui om: «Bine, dar X are un talent extraordinar! Sau Y. este, prin activitatea sa, de neînlocuit». Ni se pare că în acest raţionament se strecoară o eroare primejdioasă, căci ceea ce invocă drept scuză este o circumstanţă agravantă, de natură a promova cea mai mare asprime a pedepsei (…) În acest moment crucial pentru istoria lumii umanitatea nu se va lăsa înşelată de prejudecata talentului, de scuza ingeniozităţii sau de punctul de vedere al însuşirilor rare.“ (Oscar Lemnaru, „Este talentul o scuză?“, Dreptatea, 6 septembrie 1944).

 

*

Pe scurt. Așchii geniale din Arghezi publicistul:

„Iată ce se cheamă o traducere românească, Ne-ar mustra cugetul să recomandăm cititorilor o astfel de limbă.” (Tudor Arghezi, Biblioteca „Lumea” în Facla, 5 martie 1911)

„Se mai poate cita numele altui arhiereu, care, în afară de alte multe aliaje, aliază în sine cea din urmă ignoranță cu cea mai lungă îngustime de minte.” (Tudor Arghezi, „Universul” polemizează, Facla, 12 martie 1918)

„Maimuțoiul-general al teatrelor din România, din «Facla» de săptămîna trecută, e descris ca un slugoi de rînd al celor mari, împlinind la teatru slujba de valet cu titluri universitarem pus acolo într-adins ca să scoată persoanelor oficiale galoșii; ca un om fără nici o demnitate și inteligență, și care împinge servilismul pînă la a nu îndrăzni să fie stăpîn pe propria judecată.” (Tudor Arghezi, „Revista democrației române”, în Facla, 12 martie 1911)

„Un bărbat mai mult scund, sănătos și trupeș, vine printre stîlpi către noi. Semn îmbucurător, rotonda Ateneului e goală. La expoziția Vermont-Rodica Maniu, din sala vecină, îți mai încurcai auzul în fraze, te mai împiedecai de ceva doamne și cunoscători, și era și un domn ministru acolo, de pălăria căruia mi-am permis să vorbesc cu pălăria pe cap acum cincisprezece zile.” (Tudor Arghezi, Expoziția domnului Sanielevici, în Facla, 23 aprilie 1911)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Acuzația de „fascist” în răfuielile din Cultură”

  • „Răfuiala. Imediat după 23 august 1944, scriitorii și publiciștii încep răfuiala între ei. Interzicerea adversarului, scoaterea din literatură și din presă devin slogane de luptă. Pentru acestea se lansează acuzația reciprocă de fascist.”
    Dupa ’89 , cum fu ? „Apel catre lichele”- scaparam de lichele si ne aleseseram cu canalii – „generatia expirata ” care trebuia sa lase locul „alor nostri ” , „ce-ai facut Dom’le in ultimii 5 ani? ”
    „Pamfletul. Ce-au făcut scriitorii români în timpul războiului semnat de Gheorghe Dinu în România Liberă din 10 septembrie 1944, are echivalentul in „esti Criptocomunist ” , iar „de ce n-ai reactionat ?” are echivalentul in „rezistenta prin cultura ” si „operele de sertar ”
    Toate astea insemnand : „elibereaza locul si lasa-ne pe noi „

  • În ziua de azi s-au simplificat lucrurile, când trompeta de argint sună toți comentatorii, toată mass-media – radiourile, televiziunile, intelectualii, oengeurile sunt de o singură parte adik toți cu Koveși în lupta anticorupție, toți impotriva lui Dragnea, toți cu Zelensky, toți cu războiul și cu sancțiunile, toți cu UE, toți cu NATO.
    Dronă lansată din România în Marea Neagră? Nu-i nimic, rușii nu se supără că sunt spionați de noi pe față.
    Ucraina sapă în canalul Brâstoie? Nu-i nimic e dreptul lor.
    România e îngropată în grâu ucrainean? Nu-i nimic, îi ajutăm că sunt în război.
    Dacă zici ceva ești pus la zid, ești pro_rus.
    Politicienii noștrii de astăzi în frunte cu Iohannis NU sunt „fără nici o demnitate și inteligență, și care împinge servilismul pînă la a nu îndrăzni să fie stăpîn pe propria judecată” ci sunt în „parteneriate” cu UE și NATO care, zic ei, nu e o într-o relație de servilisc total.
    Și nu, politicienii noștrii nu sunt umili, lăcrimoși, băloși și căcăcioși în fața noilor stăpâni, așa sunt ei ușor emotivi, au „naturelul simțitor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *