Donald Trump: Președintele Putin și cu mine ne vom întâlni într-o locație deja convenită, Budapesta, în Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război >
Ad verecundiam
În uriașa listă contemporană de sofisme – în care găsim multe pe care nu le mai pot descrie prea coerent nici cei care le-au inventat – găsim unul care definește perfect epoca în care trăim. Argumentum ad verecundiam (argumentul relativ la autoritate sau apelul la autoritate) este o eroare de raționament intenționată (sofism) sau nu (caz în care îi putem spune „paralogism”) cu următoarea formă: se susține că ceva este adevărat/bun/necesar/frumos deoarece o persoană sau instituție cu autoritate susține astfel. Cam cât valorează emisiile „autorităților competente” am avut cu toții ocazia să vedem în ultimul cincinal. Nu pentru asta ar trebui să ne facem griji, ci pentru faptul că autoritatea a devenit o căciulă prea ieftină. Astăzi există contabili săraci care au devenit autorități în domeniul financiar, medici repetenți care lucrează cu sârg la inventarea noii sănătăți – care pare să fie la cuțite cu cea veche –, jurnaliști agramați care dau verdicte de corectitudine gramaticală și tătuci ai gândirii care disting cu greu și doar în cazuri fericite între subiect și predicat (logic). De ce sunt astfel de persoane autorități? Parțial și din cauza faptului că „Hagi președinte” (sau, pe stil nou, „un olimpic președinte”), dar mai ales pentru că peisajul informațional complet lichefiat al contemporanității reprezintă un mediu propice pentru culturi neurofage structurate sub forma unor vârfuri de competență. În multe cazuri putem vorbi despre vârfuri ale capacității de influențare, dar acestea coincid rareori cu vârfurile de competență în domeniul în care activează.
Dar de ce este argumentul ad verecundiam o eroare? Simplu spus, pentru că nu tratăm reumatismul la frizerie și nu chemăm un măcelar să ne repare instalația electrică. Pentru că cine are cu ce înțelege își dă seama că Einstein vedea lumea ca prin pătură, iar Hawking se certa cu fantome plăsmuite de propriile tare percepționale (ca și alte somități ale științei, de altfel). Pentru că orice autoritate are limite pe care, evident, tinde să le depășească, iar depășirea este cu atât mai frecventă și mai flagrantă cu cât limitele sunt mai restrânse. Ne putem imagina (cu greu) că poate exista o autoritate absolută într-un domeniu, dar asta nu înseamnă că poate să ne învețe orice. E drept, nu e autoritatea de vină că tindem să o invocăm în circumstanțe foarte îndepărtate de domeniul ei. Toate observațiile de mai sus conduc spre o nedumerire. Este evident că suntem privați (poate spre binele nostru) de capacitatea naturală de a identifica poli legitimi de autoritate. Și totuși, natura umană ne poartă într-o căutare perpetuă, iar pentru completarea circului vieții ne face și să credem – des și categoric – că am descoperit izvorul absolutului. Ba chiar uneori astfel de minuni devin cotidiene, ceea ce le subliniază subtil valoarea. Trebuie să rămânem totuși cu un învățământ: intenționat sau nu, apelul la autoritate ne poate purta spre adevăr sau departe de el, spre bine sau spre rău, însă direcția o alegem noi. Pare paradoxal, dar nu este. Fiindcă autoritatea e zămislită cultural, deci presupune o învestire. Prin urmare, nu poate fi inculpată atunci când e chemată să călăuzească acolo unde nu prea i se aprinde felinarul. O cioară, oricm am vopsi-o, nu poate să ne dea decât lecții de croncănit. Simplul fapt că nouă ni se par triluri divine nu ne îndreptățește să tăiem bilete la concert.
Comentarii
Apelul la autoritate ca eroare logica ??!! Sa intrebam justitia care „apeleaza” la procuratura. (vezi caz CG)
E mai simplu si „interesat” sa apelezi la o sursa decat sa cauti adevarul.
PS Nu nexista autoritati decat de reglementare (functioneaza pe norme clare- acceptate)
Excelent
Bravo !
Păi și băiatul cu ștecherele auto și rachetele căzătoare e considerat genial, deși îl are de două cifre, și alea modeste. Ca să nu mai vorbim de cel cu cartea fețelor… Astea sunt autoritățile.
😁👍
Pai daca „partenerii” nostri iubiti de peste garla cea mare, degraba ganditori cu Colt-ul 45 il considera pe baiatul cu ferestrele (pe care nici macar nu le-a inventat el) un geniu al medicinei, ce-ar mai fi de adaugat? Poate doar ” Morons across the world, unite!”