Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Adrian Severin: Orientul Mijlociu, o scenă a confruntărilor globale la vreme de pandemie

(Text de Adrian Severin)

Pandemia Covid 19 a adus la scadență vechile rivalități globale. Una dintre regiunile în care are loc decontul se află în vecinătatea apropiată a României, respectiv în Orientul Mijlociu. Faptul interesează România și întrucât este grav afectat flancul sudic al NATO, iar prin aceasta însuși sistemul de securitate românesc, construit cu costuri mari după prăbușirea ordinii mondiale bipolare.

 Efectele geopolitice ale pandemiei covid 19

 În anul 2020 lumea a fost lovită de pandemia Covid 19. Nu se poate afirma dacă virusul este unul natural sau este un produs uman, dacă a fost răspândit cu intenție sau accidental. Fapt este că a fost utilizat, în mare măsură, în scopuri politice și are consecințe politice.

Bunul simț spune că, dacă omenirea se confruntă cu o amenințare comună, răspunsul ar trebui să fie solidaritatea. Cu toate acestea, cuvintele cheie pentru a face față provocării au fost „distanțare”, „separare”, „excludere”. De ce așa?

În primul rând, deoarece criza sănătății a indus crize sociale și economice în aproape fiecare națiune, divizând, pe cale de consecință, societățile naționale. Neputând scăpa altfel de conflictele interne, majoritatea statelor încearcă să le exporte. Desigur, dacă au forța necesară pentru a face aceasta.

În al doilea rând, în timp ce distanțarea fizică a generat distanțarea socială, aceasta din urmă a generat distanțarea geo-politică. Disparitățile economice, sociale și psiho-politice existente între state înainte de pandemie, au devenit mai profunde ca urmare a diferențelor în ceea ce privește capacitatea statelor de a administra pandemia. Societățile din Est s-au dovedit a fi mai rezistente în fața amenințării, mai capabile să suporte greul, mai pregătite pentru solidaritate socială și disciplină, și chiar mai puțin speriate de ideea suferinței și a morții. Vestul euro-atlantic a apărut a fi mai slab și mai divizat. După câte se pare, până acum Orientul a ieșit cu avantaje comparative față de Occident. Prin urmare, s-ar putea proclama cu temei sfârșitul secolului american, cu a sa „pax americana”, și începutul „secolului asiatic”.

În acest context, pentru a evita extinderea în continuare a decalajului menționat, cei care au rămas în urmă au considerat că este necesară escaladarea confruntării internaționale cu cei care au luat-o sau sunt pe punctul de a o lua înainte.

Covid 19 nu a dat naștere la noi crize, dar a adâncit vechile crize și a accelerat răspândirea lor globală.

Evoluții geopolitice în orientul mijlociu

În perioada recentă, o serie de evoluții relevante au avut loc în Orientul Mijlociu, cu ecou în întregul bazin al Mării Mediterane.

În primul rând, este de relevant distanțarea continuă a Turciei de NATO (a se vedea conflictele intra-NATO dintre Turcia, pe de o parte, și Grecia sau Franța, pe de alta), ceea ce implică și distanțarea Turciei față de SUA, cu consolidarea simultană a cooperării turco-ruse. Un rezultat neașteptat al unei astfel de cooperări s-a făcut remarcat în legătură cu conflictul înghețat din Nagorno-Karabah, tranșat în favoarea Azerbaidjanului, în mod tradițional susținut de Turcia, și în detrimentul Armeniei, până acum susținută de Rusia, ceea ce va crea un „coridor” turc spre Marea Caspică și Asia Centrală, supravegheat, însă, de trupe rusești. Deși mai pulsatorie, cooperarea turco-rusă în Siria, supraviețuind datorită abilității părților în evitarea ciocnirii intereselor lor pe teren, este fundamental tot anti-occidentală.

În al doilea rând, este de consemnat normalizarea relațiilor diplomatice și economice dintre Israel și țările arabe, și anume cele sunnite, cu consecința abandonării cauzei palestiniene și, cel mai probabil, a consolidării și extinderii frontului anti-iranian și anti-șiit (a se vedea acordurile Israel – EAU și cele abrahamice, cu Arabia Saudită și Bahrein, în curs de finalizare, mediate de administrația Trump).

 În al treilea rând, se observă estomparea prezenței militare a SUA în regiune (decizia de a pune capăt intervenției militare americane în Afganistan, unde a fost facilitat de către SUA un acord între talibani și guvernul oficial pro-american de la Kabul, precum și retragerea trupelor americane din Irak și din Siria sunt extrem de relevante), care, corelată cu consolidarea prezenței Rusiei în regiune, anunță câștigul de cauză al poziției ruse caracterizată prin promovarea echilibrului strategic între actorii regionali și a respectării status quo-ului ante sub aspect geopolitic.

Toate acestea au loc având în fundal ascensiunea Chinei ca superputere globală.

Marșul SUA spre Pacific împinge Asia spre Mediterana

Continuând și accelerând transferul accentului în politica externă americană din Europa și Orientul Mijlociu spre regiunea indo-pacifică, pentru a răspunde astfel provocării strategice chineze, administrația Trump s-a apropiat de India și a încurajat, în acest context, pretențiile celei din urmă față de China. O posibilă administrație Biden, avându-o ca vicepreședinte pe Kamala Harris, va urma probabil aceeași conduită, menită, printre altele, a împinge India la masa puterilor cu relevanță globală, în rivalitate cu China. Faptul va forța China, din motive de securitate, să coopereze consistent cu Pakistanul, inclusiv în domeniul tehnologiei militare, precum și cu Iranul, ajungând astfel să își asume un rol în Orientul Mijlociu, acolo unde, altminteri nu are interese strategice majore. Statutul de superputere globală, însă, obligă.

Din perspectiva chineză, menținerea SUA cât mai implicată în Orientul Mijlociu înseamnă reducerea capacității acesteia de a fi mai combativă în Pacific. China ar putea prefera, deci, să se confrunte cu SUA în Marea Mediterană, mai degrabă decât în ​​Pacific.

Astfel, ne așteptăm să vedem China, condusă de logica geo-politică, ajungând față în față cu Rusia și Turcia în Orientul Mijlociu. Va aduce acest fapt mai multă stabilitate în regiune sau mai multă confruntare? Va căuta Rusia un acord cu SUA pentru a-și crește capacitatea de a apăra status-quo-ul, respectiv pentru a păstra echilibrul actual al puterilor din regiune? Va căuta SUA să reseteze în mod rațional și pozitiv relațiile sale cu Rusia, lăsând deoparte pretențiile sale ideologice privind acceptarea așa-numitelor valori americane, pentru a încercui Iranul?

Continuitate și discontinuitate în politica SUA

Joe Biden, ca posibil viitor președinte al SUA, a anunțat că va căuta căi pentru a reintra în acordul de neproliferare cu Iranul, părăsit de Donald Trump. Cu siguranță, acest lucru nu va fi atât de simplu. Este greu de crezut că Joe Biden va găsi sprijin acasă pentru ridicarea necondiționată a sancțiunilor la care este supus Iranul, ca de altfel și pentru a retrimite trupe americane în Orientul Mijlociu, ca gest menit să recâștige simpatia aliaților europeni abandonați strategic acolo. Oricum, există îndoieli că protagoniștii europeni care sunt părți la acel acord vor accepta din nou conducerea și îndrumarea SUA în ceea ce privește politicile lor din Orientul Mijlociu și, în special, în relațiile cu Iranul.

În măsura în care administrației Trump îi va urma o administrație Biden/Harris, omenirea se poate aștepta din partea SUA, în ceea ce privește politica externă, la discontinuitate în materie de stil, dar la continuitate cu referire la scopuri, la discontinuitate cu privire la mijloace, dar la continuitate referitor la rezultate.

În această dialectică sofisticată, cu jocuri de interese având o complexitate crescândă și cu raporturi de putere în continuă schimbare, România va fi obligată să facă noi alegeri. Cu cine va merge? Cu UE, cu SUA sau cu terți jucători? Ori poate va prefera un joc la mai multe capete?

Dispersia intereselor strategice și instabilitatea alianțelor

Ceea ce merită observat, în contextul descris, este împrejurarea că, din cauza complexității intereselor strategice ale actorilor globali și regionali, nu se poate stabili nici o bază cu desăvârșire comună de obiective strategice pentru niște parteneriate strategice stabile și pe deplin coerente. Toate combinațiile posibile au recomandări și contra-recomandări, ele fiind de aceea instabile și cu obiective limitate. Instabilitatea alianțelor va genera instabilitate în geopolitică.

Cât privește puterile globale, pentru majoritatea lor Orientul Mijlociu este spațiul strategiei periferice. Aceasta va complica politica lor de alianțe în zonă, puterile aliate urmând a dori adesea să părăsească alianțele din care nu pot dori să iasă (sic!). În acest sens ne putem aștepta la parteneriate între puterile globale, sau între cele globale și cele regionale, ca și între cele regionale, sub sau în afara influenței celor globale, care vor avea mai degrabă caracter tactic, fiecare parte urmărind să își păstreze autonomia strategică.

S-ar putea ca în viitorul imediat și apropiat, să constatăm, fără prea multă mirare, apariția unor grupări rivale, altminteri ciudate, reunind China, UE, Iran, Pakistan și Rusia, sau Turcia, SUA, Rusia și statele arabe sunnite, sau SUA, Israel, India și statele arabe. Interferența dintre interesele globale și regionale ale actorilor globali și regionali, precum și fluiditatea acestora, atât în timp cât și în spațiu (în funcție de schimbarea perspectivei geopolitice), anunță un viitor al alianțelor cu geometrie variabilă, care promite mai multă confruntare, decât cooperare.

Cum afectează aceasta România? Ce spune asta României? Dinamica intereselor strategice ale partenerilor României pune în discuție parteneriatele strategice cu aceștia.

Împrejurarea este cu atât mai periculoasă cu cât această dinamică induce sau acutizează conflicte în vecinătatea apropiată a spațiului românesc, generând noi amenințări strategice pe care le va avea de gestionat Bucureștiul.

În asemenea împrejurări românii trebuie să facă distincția între fermitatea strategică și rigiditatea strategică, precum și între obiectivele strategice și instrumentele strategice. Nu poți rămâne fidel aceleiași formule geostrategice, când aliații tăi își schimbă comportamentul strategic sub lucrarea unor noi oportunități, a unor noi pericole sau a unor noi mize. Când aliații tăi ajustează mereu direcția și ritmul marșului, tu nu poți rămâne pe aceeași direcție și păstra aceeași cadență.

Pandemia impune nu doar distanțarea între persoanele fizice, ci și pe aceea a statelor de ceea ce socoteau a fi definitiv câștigat ca garanții de securitate, astfel încât să găsească drumul cel mai scurt către obiectivele dictate de interesele lor vitale și care nu mai este cel în linie dreaptă, ci acela ale cărui zigzaguri ocolesc concentrări de putere imposibil de concurat. Este, deci, timpul ca la București să se înțeleagă nevoia ca românii să își regăsească autonomia strategică, precum și să stabilească echilibrul dintre aceasta și constrângerile lor strategice.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Adrian Severin: Orientul Mijlociu, o scenă a confruntărilor globale la vreme de pandemie”

  • Da, foarte interesanta analiza, oare cineva din M.E. consilieri de la Cotroceni, citesc randurile domnului ministru, eu cred ca nu

    • Daca or fi in stare sa citeasca un text pana la capat.Generatia de politicieni din vremurile noastre sta rau de tot cu cartea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *