Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Adrian Stanciu, medicul căruia mulți copii îi spun „tată”, a primit titlul de Cetățean de Onoare

Părinți și copii îi organizează ziua de naștere, la cabinetul lui este mereu coadă, are răbdare nesfârșită cu micuții lui pacienți, dar și cu părinții. Mulți copii îi spun „tată”, iar pentru unii părinți a fost ultima speranță. Când a fost schimbat din funcția de șef de secție de la spitalul „Marie Curie”, zeci de părinți au protestat pentru medicul pe care l-au numit „speranța copiilor noștri”. Dr. Adrian Stanciu, unul dintre cei mai iubiți și apreciați pediatri din București, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București. Foarte mulți părinți au reacționat la această veste, s-au bucurat că, în sfârșit, i-au fost recunoscute oficial meritele și i-au transmis medicului felicitări.

„Am acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București pentru 34 de medici, în cadrul unui eveniment de înaltă ținută. Sunt onorată că, în calitatea mea de Primar General al Capitalei, pot mulțumi, în numele tuturor bucureștenilor, personalităților de prim rang ale lumii medicale, în semn de recunoaștere și de apreciere a profesionalismului, devotamentului şi implicării lor în dezvoltarea actului medical românesc.
Ȋn contextul actual, în care medici din toate spitalele luptă în prima linie pentru a limita răspândirea noului coronavirus şi pentru a salva vieţile celor infectaţi, gestul nostru simbolic de acordare a Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti este un semn de apreciere a celor cărora profesia le este mod de viaţă, iar viaţa le este profesie. Acești medici, adevărații eroi ai zilelor noastre, sunt repere pentru medicină românească și europeană și reprezintă o mândrie a orașului nostru”, a declarat la ceremonie primarul Gabriela Firea.

Lista medicilor premiați, în ordine alfabetică:

(1) Prof. Univ. Dr. RODICA MARICELA ANGHEL – şef disciplină oncologie, medic primar oncologie radioterapie, medic primar oncologie-medicală, medic primar imagistică medicală radiologie la Institutul Oncologic București „Prof. Dr. Al.Trestioreanu”, doctor în Științe Medicale şi profesor universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Deţine patru brevete de invenţie, a prezentat peste 370 de lucrări ştiinţifice şi a publicat peste 140 de articole.

(2) Prof. Univ. Dr. DANA-CRISTINA CRAIU – Medic Primar Neurolog Pediatru în Clinica de Neurologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, doctor în științe medicale și Profesor universitar, dar și Șeful Disciplinei de Neurologie Pediatrică II din cadrul Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Membru în numeroase societăți ştiinţifice, Prof. Univ. Dr. DANA-CRISTINA CRAIU este cunoscută şi pentru campania naţională de strângere de donaţii pentru epilepsie şi chirurgia epilepsiei la copii.

(3) Conf. Univ. Dr. MONICA DESIREE DRAGOMIR Conferențiar universitar la ,,Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, medic primar hematologie și oncologie pediatrică, medic primar oncologie medicală, doctor în științe medicale – oncologie. Preşedintă şi membru fondator al Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică și membră a societăților științifice medicale din țară și străinătate din domeniul său de activitate.

(4) Conf. Univ. Dr. SIMIN AYSEL FLORESCU – Director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Prof. dr. Victor Babeş” din București. Activitatea de cercetare științifică se remarcă prin 12 proiecte de cercetare şi numeroase studii clinice. A depus eforturi susţinute pentru a asigura, în perioada stării de urgenţă, eficienţa echipelor care trateaza pacientii infectati cu noul coronavirus internati la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, alături de managerul instituţiei.

(5) Conf. Univ. Dr. ADINA MARIANA GHEMIGIAN – medic primar endocrinolog, șeful secției de Infertilitate și patologie gonadică la Institutul Național de Endocrinologie, conferențiar universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” şi coordonator rezidenţiat. Autoare a peste 100 de articole publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale. Membru fondator și prim vicepreședinte al Asociației de Endocrinologie Clinică din România.

(6) Prof. Univ. Dr. IOANA MARINA GRINȚESCU medic specialist ATI, Doctor în Științe Medicale și Șef Clinică Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență București, profesor universitar la Departamentul Clinic Nr. 14 – Ortopedie – ATI, Disciplina de Anestezie și Terapie Intensivă, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București. Ca premieră medicală, Prof. Dr. Ioana Marina Grinţescu a făcut parte din echipa de medici care a realizat primul transplant de inimă din România, în 1997.

(7) Prof. Univ. Dr. MONICA-DANIELA I. POP – medic primar oftalmolog, cu activitate remarcabilă în domeniu. Este Conferențiar universitar și Profesor la catedra de oftalmologie a Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A condus 25 de ani Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice. Inițiatoare a ideii de medici anesteziști cu specializare în oftalmologie, a coordonat organizarea primului departament de chirurgie vitreo-retiniană din țară.

(8) Prof. Univ. Dr. SABINA ANDRADA ZURAC- medic primar anatomopatolog, doctor în medicină şi profesor doctor la catedra de Anatomie Patologică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Director medical al spitalului Colentina, conduce Laboratorul Central de Anatomie Patologică. Prof. Univ. Dr. Sabina Andrada Zurac este membră a Societăţii de Morfologie Normală şi Patologică, a Societăţii Române de Anatomie Patologică.

(9) Prof. Univ. Dr. MIHAI BERTEANU – Medic Primar Medicină Fizică și de Reabilitare, Doctor în Științe Medicale, Membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și șeful Secției de Recuperare Medicala din cadrul Spitalului Universitar de Urgență ELIAS. Deținător a cinci brevete de invenție, partener în multiple granturi naționale și europene, este autor a peste 200 de publicații în reviste de specialitate.

(10) Conf. Univ. Dr. IULIAN BREZEAN – medic primar chirurg, cu competenţă în chirurgie hepato-bilio-pancreatică, în chirurgie oncologică şi în chirurgie laparoscopică, Doctor în Ştiinte Medicale şi Manager al Spitalului Clinic Dr. Ion Cantacuzino.

(11) Prof. Univ. Dr. ION VICTOR BRUCKNER – Membru al Academiei Române de Medicină şi al Societăţii Române de Cardiologie, Preşedinte al Societăţii Române de Medicină Internă, Prof. Univ. Dr. Ion Victor Bruckner este medic primar medicină internă şi medic primar cardiolog.

(12) Prof. Univ. Dr. ALEXANDRU BUCUR – Şef al Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Anesteziologie Sedare în Medicina Dentară, director al Departamentului II de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” şi medic primar Chirurgie Oro-Maxilo-Facială la Spitalul Clinic de Chirurgie „Prof. Dr. Dan Theodorescu”.

(13) Dr. CĂTĂLIN CÎRSTOVEANU – sef sectia de Terapie Intensiva Nou Nascuti la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii MARIA SKLODOWSKA CURIE. Este doctor Magna Cum Laude în Științe Medicale, a fost „Visiting Doctor” în mai multe centre medicale internaționale de prestigiu din Europa și America si are numeroase specializări la activ.

(14) Prof. Univ. Dr. CĂTĂLIN CODREANU – medic primar reumatologie la Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoica”, Doctor în Ştiinţe Medicale, Profesor Universitar la Disciplina Reumatologie – Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoica” la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila. Este preşedintele Societăţii Române de Reumatologie şi membru în Liga Europeană împotriva Reumatismulu si vicepresedinte al Asociatiei pentru Registrul Roman de Boli Reumatice.

(15) Prof. Univ. Dr. NARCIS COPCĂ – medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale, doctor în economie, managerul Spitalului CIinic „Sfânta Maria”, unde a reuşit, alături de o echipă de medici specialişti, primul transplant pulmonar din România. Chirurgul Narcis Copca este fondatorul și conducătorul echipei de chirurgie experimentală în domeniul transplantului hepatic în cadrul programului de cercetare științifică implementat la Secția Chirurgie II a Spitalului „Sfânta Maria, echipa care a realizat peste 50 de transplanturi hepatice.

(16) Prof. Univ. Dr. DAN GHEORGHE-ANDREI – membru de onoare al Societăţii Române de Cardiologie, Doctor în Ştiinţe Medicale, medic primar cardiolog şi de medicină internă, seful clinicii medicale si al sectiei de cardiologie de la Spitalul Clinic Colentina, profesor universitar şi cercetător la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

(17) Conf. Univ. Dr. DAN CRISTIAN GHEORGHE – medic primar ORL la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Marie Curie” din Capitală, medic specialist ORL, doctor în științe medicale din anul 2003. Sub îndrumarea sa au fost câștigate două granturi private din care s-a realizat dotarea Spitalului „Marie Curie” cu aparatură de investigare audiologică dar și dotarea a şase maternități din România cu echipamente de screening auditiv neonatal.

(18) Prof. Univ. Dr. RADU MIRCEA GORGAN medic primar neurochirurg şi Directorul Medical al Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi Doctor în științe medicale, numeroase titluri importante care dovedesc profesionalismul si implicarea, este autor a 15 cărți de specialitate, numeroase studii clinice și programe de cercetare.

(19) Prof. Univ. Dr. VLAD ANTON ILIESCU Şef Catedră chirurgie cardiovasculară, Director departament Clinic 4, Patologie cardio-toracică la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, medic primar chirurgie cardiovasculară, şef de secţie şi Şeful Clinicii Chirugie Cardiovasculară a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Capitală.

(20) Dr. EMILIAN IOAN IMBRI – Manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”. Ȋn perioada stării de urgență și stării de alertă, sub coordonarea și prin implicarea sa nemijlocită, la Spitalul Victor Babeș au fost create condiții optime de lucru pentru echipele medicale.

(21) Prof. Univ. Dr. VIOREL JINGA medic primar urolog, Profesor Universitar şi Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” și şef al Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”. Doctor în Ştiinţe Medicale, face parte din comunitatea experţilor din specialitatea Urologie, fiind membru afiliat al mai multor societăţi știinţifice şi profesionale naţionale şi internaţionale.

(22) Prof. Univ. Dr. GABRIEL MIRCESCU Șeful Disciplinei de Medicină Internă și Nefrologie la Spitalul Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila”, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, medic primar medicină internă și nefrologie, doctor în științe medicale. Membru corespondent al Academiei de Științe medicale din România, cu peste 124 de articole publicate, a primit de-a lungul carierei medicale.

(23) Prof. Univ. Dr. GHEORGHE PELTECU Profesor Universitar Catedra Obstetrică Ginecologie UMF Carol Davila, Membru titular al Academiei de Stiinte Medicale, Șeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București, cea mai veche maternitate din România și manager al spitalului timp de 16 ani (2002 – 2018).

(24) Dr. SORIN PETREA Director medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti, Dr. SORIN PETREA are o bogată activitate de formator în domeniul educaţiei medicale, pe componenta de prevenire şi controlul bolilor infecţioase. Autor şi coautor a numeroase studii și lucrări de specialitate, este medic primar în boli infecțioase cu o recunoaştere la nivel național a reușitelor sale profesionale.

(25) Prof. Univ. Dr. BOGDAN OVIDIU POPESCU medic primar neurolog, Șeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Clinic Colentina, Președintele în exercițiu al Societății Române de Neurologie (2017-2021), profesor universitar și Doctor în Științe Medicale, Prorector al UMF Carol Davila.

(26) Prof. Univ. Dr. IRINEL POPESCU Profesor chirurgie generală și doctor în științe medicale. În prezent este Șeful Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni, Director științific al Institutului Clinic Fundeni și profesor Universitar la Universitatea Titu Maiorescu din București. Pentru merite deosebite în chirurgia hepatică și în transplantul de organe a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în gradul de Mare Cruce. Personalitate marcantă în lumea medicinei, Irinel Popescu a realizat, în anul 2000, primul transplant hepatic din România și a pus bazele școlii românești de transplant hepatic.

(27) Dr. ADRIAN STANCIU medic primar pediatru, asistent universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” până în anul 2015, Catedra de Pediatrie – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”. Autor a numeroase lucrări științifice şi cu o experiență clinică de excepție, este cunoscut pentru implicarea și devotamentul domniei sale, calități care îl situează printre cei mai apreciați medici pediatri din România.

(28) Prof. Univ. Dr. CRISTIAN IOAN STOICA Şef al Clinicii de Ortopedie şi Manager al Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”. Profesor universitar si Doctor in stiinte medicale, membru al multor societăți profesionale internaționale, a pus bazele Registrului National de Endoprotezare articulara RNE şi are la activ numeroase studii clinice internaționale ca investigator principal și proiecte de cercetare – dezvoltare – consultant.

(29) Prof. Univ. Dr. ADRIAN STREINU-CERCEL Doctor in stiinte medicale, membru titular al Academiei de Știinţe Medicale şi manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, instituție medicală emblematică în privința standardelor actuale științifice și ale sistemului de sănătate. Membru titular al Academiei Europene HIV/SIDA. A fondat, în anul 2009, Academia Europeană HIV/SIDA și Boli Infecțioase. Doctor Honoris Causa al mai multor universități de profil din tară

(30) Lector Univ. Dr. CORNELIU TOADER – medic neurochirurg, manager al Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, Șef Lucrări în cadrul Disciplinei de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar – Arseni, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Dr. Corneliu Toader a efectuat, în ultimii zece ani, peste 3.500 de intervenții neurochirurgicale de mare dificultate, la pacienți cu urgențe majore neurovasculare, contribuind la salvarea vieții acestora.

(31) Dr. IGOR TUDORACHE este medicul care a efectuat si coordonat echipa primului transplant pulmonar din România. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testimiteanu din Chișinău – R. Moldova si a făcut rezidențiatul în chirurgie abdominală în România la Spitalul Fundeni, în Clinica de chirurgie abdominală și transplant hepatic condusă de Prof. Irinel Popescu. Sef al echipei de transplant pulmonar din Hannover, cel mai mare centru de acest gen din Europa. Autor a peste 400 de intervenții chirurgicale de transplant pulmonar, posesor de brevete în proteze valvulare, dr. Igor Tudorache este dezvoltatorul a numeroase instrumente folosite nu numai în chirurgia de transplant. Ȋn prezent, Dr. Igor Tudorache continuă să susțină unicul program de transplant pulmonar din Spitalul Clinic Sf. Maria în care s-au efectuat pana în prezent cu succes 8 operații de transplant de plămâni.

(32) Prof. Univ. Dr. ȘERBAN-ION BUBENEK TURCONI – medic primar anestezie-terapie intensivă, Director și apoi Manager, până în anul 2019, al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, doctor în Științe Medicale și Profesor Universitar la Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila, în prezent șef Secție ATI la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu. Este Președinte al Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI). Deţinător al unor premiere medicale de excepţie, a realizat, alături de o echipă complexă, primul implant de inimă artificială Novacor din Europa Centrală și de Est şi a efectuat, în premieră în România, o procedură de asistare cardio-pulmonara percutana postoperatorie de tip ECMO, infiintand in Institutul CC Iliescu singurul centru din Romania care are experienta ECMO.

(33) Prof. Univ. Dr. CORIOLAN EMIL ULMEANU medic primar pediatrie, profesor universitar, Şeful clinicii de Pediatrie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, doctor în Științe Medicale. Până în anul 2009, a fost Director General al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. În anul 1996 a înfiinţat primul serviciu de primire urgente pediatrice din Romania, dotat inclusiv cu ambulante proprii. De asemenea, a înființat primul serviciu de apel telefonic din Romania – TOXAPEL, serviciu de prim ajutor în intoxicațiile acute la copil și șase Centre Antitoxice Regionale.

(34) Prof. Univ. Dr. DRAGOȘ VINEREANU doctor în științe medicale, medic primar cardiologie și medicina interna, Preşedintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, șef al Secției de Cardiologie 2 în cadrul Spitalului Universitar de Urgență din București, Membru corespondent al Academiei Romane, Membru titular al Academiei Române de Științe Medicale și președinte al Societății Române de Cardiologie.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii