„Ca parlamentar, trebuie să votezi și cum îți cere partidul, nu întotdeauna cum ai vrea tu”, a spus deputata PNL Adriana Săftoiu, vineri seara, la cristoiuTv.
Ea a explicat că în cazul mult disputatei legi referitoare la educația sexuală, a preferat să se abțină. „Decizia partidului a fost să se voteze în favoarea acelui amendament. M-am abținut și nu am votat împotrivă. Practic, este legea adopțiilor și vă mărturisesc că așa cum a ieșit acum din Parlament, este foarte bună. În cadrul acestei legi, a fost introdus și un amendament prin care educația sexuală devine educație sanitară și nu se mai poate face decât cu acordul părinților. Se face două ore pe semestru. De ce ni se pare atât de periculos?”, a declarat Adriana Săftoiu.
Ion Cristoiu, realizatorul emisiunii, s-a declarat nedumerit că legea a stârnit atâta tărăboi.
„Cred că vine de la o pudiponderie exagerată. Cum să-i vorbești copilului despre educație sexuală? Pe de altă parte, oamenilor li s-a inoculat ideea că că se va face pe o recomandare a OMS care, pentru unii, a părut exagerată. Cum să faci educație sexuală cu copiii în clasele I-IV? Poți să faci, dar nu-i spui copilului la 8 ani același lucru pe care i-l spui la 14. Pe de altă parte, mai are cineva impresia că un copil la 9-10 ani mai crede că l-a adus barza? Eu cred că, cu cât vorbești mai mult, la nivelul lor, evident, despre aceste lucruri s-ar putea ca mai târziu să evităm ceea ce se întâmplă acum: România, pe primul loc la fete care rămân însărcinate plus că suntem pe primul loc la minore care devin sclave sexuale. Și multe dintre ele ies din țară cu acordul părinților. Ele și ei cred că merg la muncă, apoi aflăm niște povești îngrozitoare despre sclave sexuale”, a explicat deputata.
Adriana Săftoiu a precizat că tocmai de aceea nu a votat împotrivă, că legea în întregime, partea referitoare la adopții, este foarte bună. Amendamentul referitor la educația sexuală, devenit sanitară, a fost introdus deoarece legea se referă la protecția și promovarea drepturilor copilului.
Lasă un răspuns