Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Africa sângeroasă și blestemul femeilor mutilate

Forțele regionale din Mozambic care luptă împotriva fanaticilor jihadiști au lansat o anchetă după ce pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video care arată soldați aruncând cadavre pe un morman de moloz în flăcări. Provincia nord-estică Cabo Delgado este afectată încă din anul 2017 de violențe jihadiste, care s-au soldat deja cu aproape 4.500 de morți, dintre care aproape 2.000 de civili, potrivit ONG-ului Acled, care colectează date în zonele de conflict. În plus, violențele au determinat ca un milion de persoane să își părăsească locuințele, potrivit ONU. Peste 3.000 de soldați africani au fost desfășurați în anul 2021 în regiunea săracă, majoritar musulmană, aflată la granița cu Tanzania, pentru a sprijini armata mozambicană (mai multe detalii: https://www.africanews.com/2023/01/10/mozambique-investigation-after-video-shows-soldiers-burning-corpses/).

Cele mai recente estimări ale unui Grup al Națiunilor Unite pentru estimarea mortalității infantile ne arată că aproximativ 5 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani au murit în anul 2021, alături de 2,1 milioane cu vârste cuprinse între 5 și 24 de ani. Potrivit ultimelor estimări și al raportului de date ONU, în 2021, un copil sau un tânăr au murit la fiecare 4,4 secunde în lume. Un raport separat estimează faptul că decesul copiilor născuți morți în aceeași perioadă este de 1,9 milioane. Aceste decese sunt atribuite accesului inegal la asistență medicală de calitate. În ciuda faptului că are 29% din nașterile la nivel mondial, Africa Subsahariană a înregistrat 56% din toate decesele sub cinci ani în 2021, copiii din regiune fiind supuși celui mai mare risc de deces infantil din lume. Copiii născuți în regiune au un risc de deces de 15 ori mai mare decât cel al celor născuți în Europa și America de Nord. Aproape jumătate din toate nașterile de copii morți înregistrate au avut loc în Africa Subsahariană (detalii: https://www.africanews.com/2023/01/10/un-reports-child-death-every-44-seconds-in-2021/).

Președintele Rwandei, Paul Kagame, a declarat luni că țara nu mai poate accepta refugiați din Republica Democrată Congo. În estul RDC, o regiune bogată în resurse minerale, luptele dintre forțele guvernamentale și rebelii din mișcarea M23, o fostă rebeliune Tutsi, au sporit tensiunile cu Rwanda vecină, pe care RDC o acuză că susține miliția. Însă, administrația din Rwanda neagă orice implicare (detalii: https://www.africanews.com/2023/01/09/rwanda-can-no-longer-accept-congolese-refugees/).

O Curte de Apel marocană a majorat pedepsele a 13 migranți cu șase luni până la trei ani pentru o tentativă mortală de trecere în enclava spaniolă Melilla, a declarat luni (09 ianuarie) avocatul lor. Aproximativ 2.000 de persoane, multe dintre ele sudanezi, au luat cu asalt frontiera la data de 24 iunie în încercarea de a ajunge pe teritoriul spaniol, traversând una dintre cele două frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa. Cel puțin 23 de persoane au murit (detalii: https://www.africanews.com/2023/01/10/melilla-tragedy-morocco-increases-jail-term-of-migrants-by-6-months/).

Noul ministru de externe al Chinei, Qin Gang, își începe mandatul cu o călătorie de o săptămână în cinci țări africane. Qin, care până de curând a fost ambasador în Statele Unite, va vizita Etiopia, Gabon, Angola, Benin și Egipt, în perioada 9-16 ianuarie, a declarat purtătorul de cuvânt Wang Wenbin în cadrul unui briefing zilnic pentru presă. În Egipt, Qin se va întâlni și cu secretarul general al Ligii Arabe. Noul ministru de externe calcă pe urmele predecesorilor săi, care timp de peste trei decenii au început fiecare an cu o călătorie în Africa. „Aceasta arată că, China acordă o mare importanță prieteniei tradiționale cu Africa și dezvoltării relațiilor dintre China și Africa”, a declarat Wang (https://www.africanews.com/2023/01/09/chinas-new-foreign-minister-heads-to-africa-for-first-trip/).

Un eveniment care putea să fie breaking-news și putea produce mari bătăi de cap: O navă care transporta porumb ucrainean a eșuat luni în Canalul Suez, dar a fost pusă rapid pe linia de plutire, fără a perturba traficul în acest pasaj maritim prin care trece 10% din comerțul mondial.

Mutilarea genitală feminină reprezintă tăierea sau îndepărtarea rituală a unora sau a tuturor organelor genitale externe ale femeii. Practica este întâlnită în unele țări din: Africa, Asia și Orientul Mijlociu, dar și în alte state în care trăiesc comunități care au emigrat de pe continentele enunțate anterior. UNICEF a estimat în anul 2016 faptul că, cel puțin 200 de milioane de femei din 30 de țări, precum: Indonezia, Irak, Yemen și 27 de țări africane, inclusiv Egipt, au fost supuse unuia sau mai multor tipuri de mutilare genitală feminină. Efectuată în mod obișnuit și tradițional cu ajutorul unei lame, MGF se desfășoară de la câteva zile după naștere până la pubertate și dincolo de aceasta. În jumătate dintre țările pentru care sunt disponibile statistici naționale, majoritatea fetelor sunt mutilate înainte de vârsta de cinci ani. Procedurile diferă în funcție de țară sau de grupul etnic. Chestiunea aceasta dubioasă ține de idei despre puritate, modestie și frumusețe. De obicei, mutilarea este inițiată și efectuată de către femei, care o văd ca pe o sursă de onoare și care se tem că, dacă nu-și mutilează fiicele și nepoatele, acestea vor fi expuse la excluziune socială. Nu este cunoscut absolut niciun beneficiu pentru sănătate asociat mutilării genitale. Începând cu anii 1970, au fost depuse eforturi internaționale pentru a-i convinge pe practicieni să renunțe la MGF, iar aceasta a fost scoasă în afara legii sau restricționată în majoritatea țărilor în care are loc, deși legile sunt adesea aplicate în mod deficitar. Din anul 2010 încoace, Organizația Națiunilor Unite a solicitat furnizorilor de servicii medicale să nu mai efectueze toate formele de procedură.

La două luni de la acordul de încetare a focului, mulțimi de ortodocși etiopieni s-au adunat în orașul Lalibela pentru a sărbători Crăciunul, în speranța unei reconcilieri mult așteptate. După doi ani de război devastator în nordul Etiopiei între guvernul federal și rebelii din regiunea Tigray, cel mai mare sit creștin din Africa a revenit la entuziasmul și fervoarea de la Genna, un festival religios major. Un val alb de zeci de mii de credincioși de toate vârstele, în netela imaculată (un șal alb care acoperă capul și umerii), a invadat orașul Lalibela, care găzduiește biserici din secolele al XII-lea și al XIII-lea sculptate în stâncă și clasificate ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. În ultimii ani, mulțimile au fost mult mai mici. Acest oraș din regiunea Amhara se află la doar aproximativ 40 de kilometri în linie dreaptă de Tigray, unde un conflict între guvern și rebeli a început în noiembrie 2020, extinzându-se pentru o vreme la regiunile învecinate. Lalibela se află de câteva luni în centrul unei lupte acerbe, schimbând taberele de patru ori. Cucerită de rebelii din Tigray în timpul unei ofensive la mijlocul anului 2021, a fost recucerită de forțele pro-guvernamentale la 1 decembrie 2021, iar zece zile mai târziu cădea din nou în mâinile luptătorilor din Tigray. Aceștia din urmă l-au părăsit, în cele din urmă, la sfârșitul lunii decembrie, după ce și-au anunțat retragerea în Tigray. Prim-ministrul Abiy Ahmed a trimis trupe în regiunea nordică după ce a acuzat Frontul de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF) de atacarea bazelor armatei. Estimările privind numărul victimelor variază foarte mult, reprezentanți din Statele Unite spunând că au murit până la o jumătate de milion de oameni. Conflictul a declanșat, de asemenea, unul dintre cele mai grave dezastre umanitare din lume din ultima vreme, provocând strămutarea a peste două milioane de persoane și aducând sute de mii de oameni în pragul foametei. Un acord semnat la 2 noiembrie la Pretoria, Africa de Sud, prevedea dezarmarea forțelor rebele, restabilirea autorității federale în Tigray, redeschiderea accesului în regiune și reluarea treptată a ajutorului umanitar și restabilirea serviciilor de bază (electricitate, bănci, transporturi etc.). Procesul a trecut la o viteză superioară la 22 decembrie, când cele două părți au convenit să creeze un mecanism comun de monitorizare și de conformitate. De asemenea, Uniunea Africană a declarat că a demarat o misiune de monitorizare a punerii în aplicare a acordului de pace. Doi reprezentanți ai UA, fostul lider kenyan Uhuru Kenyatta și fostul președinte nigerian Olusegun Obasanjo, s-au aflat la Mekele pentru lansarea misiunii. O delegație federală a efectuat prima sa vizită la Mekele de la semnarea acordului de pace, având în componența sa directorii generali ai marilor corporații. Transportatorul național Ethiopian Airlines a reluat zborurile comerciale între capitala Addis Abeba și Mekele, după o închidere de 18 luni. Ajutoarele „încep să curgă” în regiunea afectată, iar unele servicii esențiale sunt restabilite. Mekele a fost conectată din nou la rețeaua națională de electricitate, la 6 decembrie, în timp ce cea mai mare bancă din țară, Commercial Bank of Ethiopia, a anunțat la data de 19 decembrie că operațiunile financiare au fost reluate în unele orașe. Totodată, comunicațiile telefonice din Tigray au început să fie restabilite. Cititorii pot să găsească mult mai multe detalii interesante despre Etiopia și Africa pe blog. (https://www.africanews.com/2023/01/07/ethiopians-celebrate-first-orthodox-christmas-since-peace-deal/).

Videoclip:

YouTube player

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *