Aglomeraţie

Autobuzul soseşte în staţie cu o jumătate de oră întîrziere. O mulţime plină de energie ia cu asalt cele trei uşi, hotărîtă să ajungă înăuntru cu orice preţ. Speriat de această năvală, la care nu se aştepta, şoferul trage mai încolo, patinînd uşor pe luciul insipid al gheţii. Cei din staţie o rup la fugă după el.
Cursă contracronometru în toată regula.

O tînără zveltă, cu cizmuliţe din import şi blană albă, stropită cu flori de Nu-Mă-Uita, aleargă graţios, ţinîndu-şi căciuliţa cu mîna. Cel care a ajuns primul – un bărbat înalt, zdravăn, cu o căciulă pusă haiduceşte – bate cu pumnul în uşa închisă încă, reclamînd autoritar:
– Deschideţi, o dată!

Turtiţi de înghesuială, cei ce vor să coboare stau lipiţi de peretele încauciucat, strecurînd printre crăpăturile uşii rupte priviri deznădăjduite. Întors pe jumătate, şoferul dezvăluie o uriaşă descumpănire:
Deşi apasă într-una pe butonul de pe bord, uşa nu se deschide. Nu vrea şi pace!

În fine, cu o rupere de cauciuc, ca o sfîrtecare, uşa se izbeşte sinucigaş de canaturi. De sus, cad deznădăjduiţi, ca luaţi de o apă, cei ce vor să coboare neapărat pe uşa din spate. Din sens contrar, urcă vînjos, ajutîndu-se cu ce pot, cu umerii, cu coatele, cu piepturile, cei din staţie, îndîrjiţi de ideea că-i dreptul lor. Purtată de val, o tînără abia atinge pămîntul, aterizînd vie şi nevătămată pe trotuar. E spre binele ei. Jos, lîngă scara maşinii, noroiul clefăie, sătul. Cei ce coboară se luptă deznădăjduiţi să răzbească pînă la bordură. Pe ferestrele mînjite de noroi se văd inşi alergînd de la un capăt la celălalt al maşinii: de la uşa din faţă la cea din spate, şi invers. Fără rost însă. Nu, nu vor putea să coboare cu toţii. Şoferul va porni imediat, fără să ţină cont că un drug de fier blochează uşa din mijloc. Aplecat la volan, cu o mînă pe maneta de ambreiaj, şoferul priveşte gînditor în oglinda retrovizoare. Ultimii cetăţeni au coborît. Spaţiul din spatele maşinii e relativ gol. Urcă tropăind, înghesuindu-se, îmbrîncindu-se, primii călători. În frunte e o cucoană scundă, ca un dop, înzestrată cu o căciulă siberiană. Ajunsă sus, ea îşi înfige călcîiele în podeaua tare a platformei cu avîntul şi satisfacţia unui corsar care a sărit cu cuţitul în dinţi pe nava acostată. Alţi şi alţi inşi o urmează gîfîind, dînd buzna înainte, călcîndu-se, izbindu-se, ca un şuvoi care bolboroseşte. Rostogolindu-se pe podeaua mîndră, urcă abrupt, cumpănindu-şi cele două sacoşe, tari şi umflate ca nişte ugere, o gospodină. După ce-şi adună lucrurile de pe jos, ea îşi îndreaptă basmaua şi, din colţul în care şi-a găsit un locuşor, răcneşte taxatorului, animată de o evidentă responsabilitate civică:
-Voi, ăştia, de la R.A.T.B., staţi la cap ca nişte porci!
Taxatorul, calm, n-o ia în seamă.

Împinşi de valul ce tot urcă, fără oprire, de strigătele, Avansaţi înainte! ceilalţi călători se înghesuie prin strîmtoarea dintre cele două rînduri de scaune. Instalaţi comod, cei urcaţi de la capăt privesc pe fereastră, ca excursioniştii. Ţipetele femeii, metalice, umplu tot autobuzul. Cîţiva cetăţeni cu căciuli cu clape întorc capetele, vizibil deranjaţi. Ei, slavă Domnului! şi-au găsit deja un loc comod. Ce mai vrea şi asta?! Şoferul nu se enervează. Priveşte mai departe, gînditor, în oglinda retrovizoare. De jos, urcă într-una, buluc, alţi şi alţi călători. Trezit ca dintr-o reverie, prelungind-o subţire, şoferul mişcă maneta. Maşina se pune în mişcare.

— Stai, stai! răcnesc cei de jos, nu ştiu de ce făcînd semne disperate după maşina ce a prins viteză.

Un tînăr cu alură sportivă, mai mult decît hotărît, aleargă după autobuz, se prinde de bara din spate şi triumfător sare pe podeaua maşinii. Cu un bufnet iremediabil, autobuzul clămpăne din buzele de cauciuc. Mulţimea din staţie, resemnată, se strînge la loc într-o grămadă compactă, în aşteptarea unei noi curse, care, evident, întîrzie.

Între timp şi-a făcut apariţia la faţa locului o echipă de sociologi care vrea să ştie pe cine ar vota cetăţenii dacă duminica viitoare ar fi alegeri.
Toţi cei întrebaţi răspund fără şovăială:
— Cu partidul de guvernămînt!
— Pe care Opoziţia nu-l lasă să lucreze! – ţin să adauge unii, dar operatorii nu consemnează asta.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Aglomeraţie”