CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Agonia democrației

Dacă am oroare de ceva, este să vorbesc și să scriu despre politicieni. Încă nu am descoperit vreunul care să merite consumul (pierderea) de timp și de energie. Din păcate, nu-i mai pot ignora, fiindcă au ajuns să ne consume mult prea mult din acele bunuri prețioase, tot străduindu-se să ne arate că… muncesc pentru noi. În opinia mea, un politician bun este unul care tace și își vede de atribuțiile lui. Dar așa ceva nu există. Există fie unii care tac și „fac” ceva pentru ei și șleahta lor, fie alții care latră necontenit și nu ne dau pace să ne vedem, la rândul nostru, de treburile și de viețile noastre, aceia pentru care n-am însemnat niciodată mai mult decât o ștampilă pe un buletin de vot.

În orice caz, ceea ce trăiesc de câteva săptămâni în țara de adopție este mai mult decât o dezamăgire. Este un dureros déjà-vu, un coșmar care nu dă semne să înceteze, dimpotrivă. O pandemie pe care nimeni nu este capabil (sau nu are interesul) s-o gestioneze, fiindcă fiecare trebuie să țină cont de propriile interese și nu de acelea ale cetățenilor. Medici care se refugiază în politică, politicieni care fac pe medicii în mass-media, o mass-media devotată trăgătorilor de sfori. Nimeni nu vrea să-și asume vreo responsabilitate, deși cu toții se simt chemați să facă ordine. Politicienii dau vina măsurilor pe care le iau pe experți – bine selectați tot de ei. Grupa celorlalți experți a fost exclusă de mult din competiție, doar pentru că gândește altfel. La rândul lor, experții consultați se eschivează, spunând că ei și-au făcut datoria, au descoperit panaceul vaccinal iar acum e rândul politicienilor să ia decizii și să „convingă” populația să se vaccineze.

Metodele de „convingere” au început să semene cu acelea folosite de comuniști pe vremea când interziceau avorturile și obligau femeile să aducă pe lume 5 copii. (Asta ca să mă folosesc de o comparație „blândă”, fiindcă mai există și altele, interzise, însă, în țara din care s-a ridicat unul dintre cei mai mari călăi ai ultimului secol.) Oricât s-ar ascunde unii după degete, ambele afectează integritatea fizică și psihică a persoanelor și ambele pot avea efecte secundare dezastruoase. Ceea ce nu i-a împiedicat pe lătrători să insiste pe introducerea unor măsuri care spulberă ideea de democrație, făcând-o praf și pulbere, praf pe care acum se străduiesc să-l arunce în ochii cetățenilor, pe care au avut grijă anterior să-i împartă în mai multe cete și să-i asmută bine unii împotriva altora.

La „dezbaterile” televizate se aduc fie persoane și personalități care nu au nicio legătură cu medicina și sănătatea, fie, așa cum spuneam, experți bine selectați, indivizi intimidați în prealabil ori cu destul tupeu ca să susțină punctul de vedere oficial adaptat intereselor de parvenire ori de pură supraviețuire. De discuții în contradictoriu nici nu poate fi vorba, în orice caz nu la televiziunea de stat, unde lucrurile sunt perfect dirijate. Niciodată nu am văzut dezbateri între experți care să aibă mai multe opinii pe care să și le susțină cu argumente. Cel mult pe la posturile private de televiziune mai apar astfel de controverse, dar cui îi folosește o dispută între politologi, editori de reviste, gastronomi ori actori, cu toții deciși să-și apere capitalul? Ce concluzii să tragă omul obișnuit și de la cine? Dar până aici nimic nou, e un lucru comun multor țări și e ca tras la indigo.

De curând însă, lucrurile au luat o întorsătură cu totul dezagreabilă. Împiedicându-se de propriile promisiuni pripite, incoerente și instabile, neștiind stânga ce face dreapta, cei de la cârmă s-au trezit (luați prin surprindere, ca de obicei!) în plin val patru. Pentru că politicieni grăbiți, șlefuitori de imagine și dornici de ridicat în slăvi, promiseseră prin vară că pentru vaccinați pandemia s-a încheiat odată cu înțepătura și, neîndrăznind acum să-i supere (pe ei, dar mai cu seamă corporațiile!), s-a recurs la o măsură fără precedent: la un lockdown pentru nevaccinați. Firește că li s-a permis deplasarea la locul de muncă, dar se cuvenea și îngreunarea acestei misiuni. Li s-a interzis accesul la locul de muncă în absența unor rezultate negative la testare. Încă din prima zi s-a dovedit că decidenților iarăși le vorbise gura fără ei. Mersul la muncă a ajuns un calvar, trebuind mai întâi să stai la coadă la testare pe timpul tău (câteva ore bune) și să constați apoi, fie că nu sunt suficiente teste, fie că rezultatele durează prea mult și fără ele nu ești primit la slujbă. Ca să abată atenția de la harababura creată, au început să se slăbească hățurile testării pe ici pe acolo, strângându-se în schimb cele ale vaccinării.

Strânși cu ușa de opoziție și de unii mai zeloși din coaliția de guvernare, politicieni care până deunăzi susținuseră sus și tare că pe meleagurile păstorite de ei n-o să se ajungă nicicând la vaccinarea obligatorie s-au trezit peste noapte transfigurați în făcători de bine cu de-a sila și au început să urzească planuri de… vaccinare. Toată lumea, de la 14 ani în sus, se cere vaccinată. Șansele de a fi scutit sunt infime, fiindcă aceste minuni de vaccinuri – spre deosebire de altele – nu par să aibă mai deloc contraindicații. Ele fac bine tuturor, inclusiv celor cu imunitatea suprimată, cu alergii, cancere și boli autoimune, cu risc și mai ales fără risc de a se îmbolnăvi de Covid. Doar prin solidaritate vom depăși cu toții pandemia, se spune. Se sugerează: Vaccinații sunt altruiștii, empaticii, cei care fac sacrificii pentru egoiștii, inculții și scepticii din cauza cărora suferă acum toți.

Folosirea frecventă a termenului „solidaritate” într-o societate divizată la maximum nu e de loc întâmplătoare. E ca o scânteie în preajma unui butoi cu pulbere, și asta se știe. Dar cum să abați atenția de la incompetența căpeteniilor dacă nu astfel? Cui să-i mai treacă prin minte că poate tocmai de la nevaccinații care au reușit să parcurgă doi ani de pandemie fără să se îmbolnăvească (!) s-ar putea lua lecții de prevenție? Orice ar fi făcut și oricum s-ar fi comportat, acei oameni s-au menținut sănătoși, prin urmare, au procedat corect. Strânși acum cu ușa, acei ghinioniști de care virusul nu s-a lipit, au trecut din disperare la măsuri extreme. De unde până atunci se feriseră de infectare, au început să caute cu lumânarea ocazii de a da nasul cu virusul și au recurs la organizarea de întruniri secrete (Corona-party), doar-doar se contaminează și scapă – măcar temporar – de coșmarul vaccinării cu forța. Alții se gândesc serios să fugă din țară și să se refugieze în străinătate. Dar unde să se ducă? Riscă să fie ajunși din urmă de îngrozitoarea vijelie decisă să calce totul în picioare, începând cu dreptul de a fi om. Nu ar fi prima oară când o țară o copiază pe alta și calcă pe urmele săpate de bocancii premergătorilor.

Firește că petrecăreții și dealerii de virusuri au fost vânați de poliție și pedepsiți cum se cuvine. Între timp, „responsabilii” s-au retras în budoarele lor patriciene și s-au pus pe urzit planuri de vaccinare obligatorie a întregii populații. S-au asigurat fugitiv că n-ar întâmpina mari probleme la schimbarea legii, nici din partea constituției și nici a tribunalelor (!), și au trecut la treabă. Din știrile care mai pufăie pe coș din când în când rezultă că sunt foarte inventivi și că nu duc lipsă de fantezie când vine vorba de pedepse. Și nici de represalii. Cu toții s-au pus de acord că trebuie să existe sancțiuni drastice, unele care să-i sperie total pe îndărătnici și să-i facă să cedeze numaidecât. S-a plecat de la amenzi de 3.600 de euro pentru cei care refuză binefacerile vaccinării (după care, tot trebuie să te vaccinezi, că doar n-o să-ți permiți luxul să achiți suma asta la fiecare invitație neonorată!), ajungându-se în scurt timp la 7.200 de euro (probabil că s-a luat ca etalon salariul de politician!). Pentru recidiviști se prevede privarea de libertate pe timp de șase săptămâni.

A nu se crede că a reflectat vreunul la modul cum s-ar putea pune în aplicare acele măsuri fioroase! Nimeni nu știe ce li se va întâmpla celor care refuză sau care nu au de unde să achite amenzile ori cum poți adăposti câteva zeci sau sute de mii de oameni în închisori (!) și să-i mai și izolezi, fiindcă ne aflăm totuși în plină pandemie. Ceea ce nu stăvilește câtuși de puțin fluxul propunerilor. Unii propun ca recalcitranților să li se retragă permisul de conducere auto; alții merg pe rețineri din salariu până la limita subzistenței, pe confiscarea bunurilor din gospodării, pe tăierea dreptului de a avea drepturi… Sunt „ajutați” la clocitul de sancțiuni de mulți adepți ai vaccinării ce-și varsă focul de a fi închiși „pe nedrept” (fiindcă între timp, în neputința lor, decidenții au introdus un lockdown general) în case, pe rețelele sociale. Și încă nu se știe ce-o să vină după pușcărie, în cazul că unii tot o să refuze vaccinarea. În orice caz, suntem asigurați că nimeni n-o să fie vaccinat cu forța!!! La întrunirile care au loc între maeștri (experți) bine selectați și coaliția de guvernare și unde se pune la cale schimbarea legii vaccinării a fost invitată și o parte a opoziției. Doar partea obedientă, se înțelege. Singurul partid exclus de la dezbateri a fost acela care se opune vehement acelor abuzuri, pe motiv că nu pot fi purtate discuții „constructive” cu un partid „incorigibil”. Un partid care, totuși, a obținut la ultimele alegeri 16% din votul cetățenilor. Văzând asta, nu poți să nu te întrebi cât de maltratată a ajuns să fie democrația.

Bineînțeles că s-au organizat proteste. Unele au fost interzise de mâna de fier a ministrului de interne (militar profesionist), altele au fost acceptate cu scrâșnituri de măsele. Demonstrația de sâmbătă, 20 noiembrie 2021, a fost una de o amploare deosebită, scoțând în stradă în jur de 100.000 de oameni în capitala țării, dar abia dacă a fost menționată la televiziunea de stat. În mențiune se specifica și că ar fi fost organizată de dezavuatul partid de opoziție (corect!) și că a fost dominată de radicali de dreapta (ceea ce nu corespunde realității). S-a mai relatat și că „niște huligani” au atacat poliția (cu câteva doze de bere și sticle de plastic!), care a trebuit să riposteze cu spray-uri lacrimogene. În orice caz, acele incidente nu suportă comparație cu ce-a fost în Olanda. Nu radicalii au demonstrat acolo (deși, firește, astfel de specimene se infiltrează oriunde găsesc ocazia), ci cetățeni care au înțeles că aici nu mai e vorba de pandemie sau de sănătate, ci de pierderea drepturilor și libertăților fundamentale.

Mare indignare în presă și în cercurile politice au stârnit ieșirile unor șefi de stat care au declarat măsurile ca fiind fasciste. Neputându-se răzbuna pe guvernanți externi, s-au răzbunat pe câțiva manifestanți pe care i-au arestat pe motiv de încălcarea legii interzicerii (!), o lege din 1947 prin care se pare că nu ai voie să bagatelizezi practicile național-socialiste, nici măcar să faci aluzie sau să vii cu comparații la acelea (!). Bieții politicieni! Nu-i invidiez, fiindcă la mai bine de o săptămână de la masivele proteste din Viena (care au fost urmate de multe altele în mai marile și mai micile orașe), se văd prinși între ciocan și nicovală: Pe de o parte vor să demonstreze lumii blocate în cel de-al patrulea lockdown că măsurile „funcționează” și că numărul de infectări scade, pe de altă parte nu știu cum să motiveze lipsa de supunere și „inconștiența” multora dintre participanții la demonstrații care nu au purtat mască și care… ce să vezi, nici nu au fost în stare să contribuie la creșterea  numărului  de cazuri, dacă e să ne luăm după cifrele afișate zilnic.

Aceeași dilemă o au și cu nou apăruta mutație botezată omicron. Trebuie să aibă mare grijă în ce costumație ne-o prezintă: Dacă recunosc că e mult mai agresivă decât cea anterioară și că tinde să scape de sub control imunitar (și vaccinal), nu vor mai ști ce să facă cu rezerva imensă de vaccinuri din depozite. Dacă, dimpotrivă, o vor declara ca fiind mult mai slabă, atunci riscă să se conteste rostul vaccinării obligatorii. Dacă vor prefera o cale de mijloc? Greu de crezut că mai știe vreunul care este aceea, plus că-și pierd și ce nu aveau: fața. Cu alte cuvinte, sunt pe cale de a aluneca singuri în groapa pe care au tot săpat-o și de a se prinde singuri în lațul pe care ni-l pregăteau cu cinică voluptate. Au încâlcit ițele rău de tot și, la cât de talentați sunt la descâlcit… există riscul unor mari tulburări. O să vă țin la curent și cu restul evenimentelor, relatare care-mi repugnă dar, din păcate, nu pot ignora realitatea, iar coșmarul continuă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „Agonia democrației”

  • periodic revin la aceeasi posibilitate logica, care ar rezolva o parte din ilogica celor care misuna la conducerea statelor:
    pur si simplu le intra ceva in cap, cind ajung la conducere si…chesia aia preia controlul:)))
    cu greu pot fi gasite alte explicatii pentru schimbarile naucitoare care se manifesta in dinamica unor oameni.

    stie cineva daca nu cumva s-au descoperit tehnologii prin care oamenii sa fie controlati…de la distanta prin intermediul unor chestii care le ajung in creier?:)))

    • un exemplu:
      vaccinatii si nevaccinatii transmit virusul.
      pentru a limita infectarea, raspindirea virusului, vaccinatii primesc un pasaport verde, iar nevaccinatii nu-l primesc.
      ziceti voi: e vroleac de logica in chestia asta?:)))

      • daca toti, dar toti cetatenii unui stat ar fi vaccinati, deci toti ar avea pasaport verde, si apare o tulpina noua, rezistenta la a sasea doza de vaccin, nu i asa ca practic…i-ai facut virusului pasaport verde, sa se plimbe pe oriunde o vrea prin lumea asta, nestingherit, prin purtatorii de vaccin care au facut doar cinci doze?

        practic nu tot aici ajungem, la faza in care unii sint vaccinati ( aia cu sase doze), iar ailalti ( vaccinati doar cu cinci doze) ar putea fi asimilati nevaccinatilor de azi?

        aveti idee, povestea asta se opreste cumva…la infinit? :))))

    • mai mult: deciziile ilogice intra in armonie!
      fara ca niciun conducator sa sesizeze barim o nuanta de ilogica? hai domne…, chiar asa?:))
      mister total.

      • stiati ca, in Univers, Desavarsirea e de doua feluri…si atat?:))
        adica…pe orice planeta te-ai manifesta, in mii de ani sau poate ca in milioane de ani, sau…poate chiar mai mult de-atat, orice ar exista pe planeta aia, desavarsita fiind, e in armonie plenara cu Universul, sau in armonie cu Antiuniversul?
        mai simplu:
        doua civilizatii care se desavarsesc pe planete diefrite, in galaxii diferite, au 50% sanse sa arate la fel fix in momentul in care au ajuns la desavarsire?
        si mai simplu:
        in pragul desavarsirii orice civilizatie descopera ceva in genul computerului cuantic, adica o…chestie care face legatura intre Realitate si Granita Universului, …chestie careia generic i se poate spune ‘scara pina la Cer’

        si mai si mai simplu: daca exista posibilitatea ca o alta civilizatie sa exista in Univers, probabilitatea e maxima ca intersectia dintre aceasta Civilizatie si…aia sa se intimple fix acusica, pentru ca Civilizatia asta deja si-a tras ‘scara pina la cer’ in stil Turn Babel.
        din doua, una: ori exista viata extrateresta, caz in care mnealor misuna printre noi chiar acusica, fie nu exista, caz in care toate povestile cu extraterestri sint inventii…bine ticluite:))

        • Maestre, daca trec cu probabilitatile pe taramul asta, al existentei extraterestrilor pacilea, …evident ca nu voi polua saitul cu asemenea abordari:))

  • Sarut mana,
    Multumim pentru corecta noastra informare, constat cu amaraciune ca asa zisele noastre emisiuni de informare sunt practic boicotate sau cenzureaza orice informatii pertinente provenita din statele de limba germana din UE, iar in locul acestora ni se introduc nimicuri care sa ocupe timpul, fiind practic decuplati de restul U.E..
    Insa aceasta decuplare de la o informare corecta a cetatenilor functioneaza si in sens invers, si am sa va si argumentez:
    Am fost anul trecut cu familia pentru a petrece revelionul in Paris, unde am constat ca asa zisa noastra prietenie este intre popoare este una de fatada sau de tip colonial, in sensul ca pe canalele televiziunilor de stiri erau prezentate pe larg emisiuni dedicate fostelor state africane cu limba franceza, iar stirile despre Romania erau inexistente singura noastra prezenta fiind la rubrica Meteo.
    Insa imi permit sa o afirm ca unul care am prins si perioada Epocii de Aur, ca in statul colonie esuata pas cu pas mai ales sub obladurea lui Santa Klaus avem partea de o cenzura super-profesionista pentru care comunistii sigur ar muri de invidie, disparand pur si simplu orice profesionisti din media pe domenii cheie acestia fiind inlocuiti de deontologi platiti cu sume colosale din bugetul public pentru a repeta mecanic ce li se se comanda.
    Am sa va argumentez, la prima intalnire pe subiectul epidemiei de COVD 19 organizata de Directia de Santate din Babuinia cu medicii, am constat cu amaraciune ca asa zisi nostri medici specialisti erau, scuzati expresia la cules de cartofi in cel mai bun sens al cuvantului, iar cand o colega a pus o intrebare pertinenta legata de protocolul de tratament, reactia medicului epidemiolog de la tribuna oficiala a fost urmatoarea : ce interes ai, , ce vrei sa demonstrezi ca esti mai informata, oricum nu ai specializarea mea inchei citatul, exact cum va relatez.
    Degeaba a incercat medicul in cauza sa prezinte faptul ca OMS la acel moment propunea o schema de tratament pentru COVD aflat atunci la prima sa evolutie, ca reactia decidenttilor locali – seful Consiliului Judetea a fost de interpretata ca a fost un atac politic al opozitiie , preferand ipocrizia si aparnd cu indarjire imaginea medicului epidemiolog de la DSP – aflat si pe statul de plata al amantei acestuia – tot parlamantar in acelasi judetsi proprietar de clinica medicala privata cu spitalizare de zi, pentru care bineinteles controalele aferente trebuie sa fie impecabile.

    • Mulțumesc pentru relatări. Din păcate orgoliul multora e (s-a) hipertrofiat la maximum. Există cazuri în care experți „incomozi” au fost pensionați anticipat ori universitățile la care lucrau/lucraseră s-au dezis de ei ca de niște ciumați, chiar dacă erau niște somități în domeniu. Cât privește manipularea prin mass-media, e tot mai greu de făcut față (dez)informării.

  • Multumesc pentru relatarea profesionista a situatiei din Austria, Steliana Huhulescu. Articolul este impecabil.
    Intrebarea care se pune este ce fac medicii care au pareri diferite de parerile medicilor politruci sau oportunisti care servesc tot felul de interese? Este evident ca nu fac absolut nimic. Barfesc doar si ei la fel ca noi pe retelele sociale sau pe culoarele spitalelor si clinicilor unde lucreaza si in acelasi timp le permit politicienilor si colegilor lor medici aserviti sa faca jocuri de tot felul si sa profite de aceasta nenorocita de pandemie.
    Este evident ca toti medicii sunt vinovati intr-un fel sau altul de situatia deplorabila fara precedent in care s-a ajuns. Poate ca in primul rand ei, si nu politicienii.

    • Aici pacienții sceptici sau mai îngrijorați cu privire la vaccinuri sunt trimiși spre consiliere la medicul în care au încredere. Însă medicii care își sfătuiesc pacienții să nu se vaccineze sunt amenințați de Colegiul Medicilor cu sancțiuni disciplinare, ajungându-se până la ștergerea de pe lista celor cu dreptul de a practica. Există însă și unii care nu se lasă intimidați, dar aceia sunt puțini.
      Cred că asta a fost și este problema medicilor: nu se pot asocia, ci preferă să meargă fiecare pe drumul său. Da, e trist 🙁

  • @Steliana,

    Ai vazut filmul „I care a lot”?… Merita vizionat… 🙂
    Lumea „civilizata” se prabuseste datorita celor carora „le pasa” prea mult de „siguranta” noastra…!

    • Ai dreptate, Paul. Încă n-am vizionat filmul, dar o voi face 🙂
      Și de fapt le-am putea strica businessul, dacă nu ne-am lăsa hipnotizați și ghiftuiți atât, cum bine spune Victor. Unde mai pui că mai sunt în joc și o groază de dorințe încă neîmplinite și care mocnesc pe dedesubt, vorba lui Online 😉
      Aveți dreptate cu toții… Dezamăgiți nu pot fi decât aceia care s-au lăsat cândva amăgiți. Dar dezamăgirea poate însemna și debarasarea de amăgire 🙂

  • Nu, ar putea fi agonia hipnozei noastre. Ce numim democratie e doar un business care are nevoie musai de bunastare sa functioneze. Cand am verificat prima data ce e prin lume, prin 90, era apartheid sustinut de democratii, cand am verificat ultima data, parca prin 2019, erau ucisi copii cu dronele. intre astea doua: razboaie pentru petrol, big-tech-uri care se parasc reciproc ca folosesc copii la munca prin tarile sarace si multa furaciune de la tarile despre care preferam sa nu stim prea multe-pentru confortul nostru material (psihic nu, ca nu ne-a deranjat). Toate acestea sa intretinem „democratia”, sa o ducem bine (era sa spun „pe barosaneala”, scuze) prin cateva tari si sa ne prefacem ca nu stim de ce o ducem bine si pe urma cui. Ne plangem ca vor astia sa ne intepe, dar copiii si civilii de prin irak, siria si alte locuri nu au apucat sa faca nici macar asta, sa planga. Iar pentru ei, ce ni se intampla noua acum, ar fi fost mai putin decat nimic. Nu a fost si nu va fi nici o democratie, e doar un urias si criminal business care si-a schimbat strategia – pe care inca nu o intelegem. Daca s-au intors putin si impotriva noastra, eu zic sa-i lasam, ne mai spalam constiintele. Daca nu stim ca vaccinurile care nu or sa se vanda prin lumea buna cu forta, o sa se revanda prin asia sau prin africa tot cu forta, suntem niste nevinovati.

  • articolul de fata este…definitoriu pentru intelegerea Marii Revolutii.
    de ce? pai pentru ca se poate observa simplu ca povestea seamana cu…o furtuna intr un pahar. caz in care se poate observa ca exista si…in afara paharului:))), iar asta e fundamental,
    pentru ca Noua Lume, Noile Sisteme Sociale care o definesc pe aceasta, ba chiar si Noul Om vor fi…din afara sistemului!, adica…din afara furtunii din pahar, deci…din afara paharului.

    doctrina Anti!, aia care se face mare chiar in timp ce eu scriu si voi cititi, e o poveste…din afara sistemului.
    adica…luati toti ce stiti si aruncati la gunoi. tot. ce ramane e terenul pe care se va ridica Noua Lume, care va fi negresit una Artificiala, pentru ca doctrina Anti! se opune chiar…Naturii. ( de fapt, la o analiza mai detaliata, se poate observa cum conducatorii actuali chiar asta si fac, se opun Naturii . ba chiar mai mult, chiar si ce-au inserat ei in carapacea definitiei cuvantului democratie e o chestie ‘artificiala’ )

    • pe vremea Marii Revolutii politicienii-oameni muncesc din greu la sapatul propriei gropi.
      ei vor depune toate eforturile de care sint capabili pentru ca in final sa poata fi inlocuiti cu Inteligente Artificiale.
      munca lor va fi neostoita, la un moment dat o sa ne si minunam, intrebindu-ne…de unde le mai scot!:))), insa vor gasi negresit solutii tocma bune…
      pe zi ce trece ei mai pierd olecut din increderea…oamenilor. olecut + olecut o sa dea…:))) ceva la care ei inca nu viseaza: politicienii-oameni vor fi scos din joc in stil plenar. oamenii…vor ajunge sa spuna ca nici macar nu mai doresc sa auda vreodata de politicieni-oameni. nu!
      cel mai bun conducator, in opinia cetatenilor planetei va fi Inteligenta Artificiala. pe linga faptul ca le rezolva o groaza de probleme, ii mai trateaza( o vreme) si pe toti…intelepteste, adica cu…egala consideratie:)))) )

      • se vorbea paici, ieri, despre ‘intelighentia’
        chiar si ‘intelighentia’ se despleteste, pe vremurile astea, in superpozitii.
        pe de-o parte genialii, ca doar astia sint intelighenti, doar ei aduc ceva nou-nout pe lume, iar pe partea ailalta Inteligenta Artificiala.

        adica pe o parte a Inteligenta ( Naturii ),
        iar pe cealalta, si care o puna la indoiala in stil plenar pe prima, e Inteligenta Artificiala.

        ori ajung Inteligentii la conducerea neamuirlor, ori ajunge Inteligenta Artificiala la conducerea Lumii Mari. alta varianta nu e, iar pentru ca alta nu e, nici matematic, ba chiar nici macar Matematic nu va putea fi gasita:)))))
        pentru ca lumea asta nu e a Inteligentilor, Lumea Mare va fi condusa de Inteligenta Artificiala.
        asta i filmul pe care l privim:))

  • atunci cind popoarele sint manipulate sa voteze ceva sau altceva, insa cf proiectului ( definit matematic ), adica pe vremurile astea, puterea nu mai e a poporului, ci a ‘manipularii’ :))),
    asa ca tot ridicind in slavi democratia si inchinindu-va ei asta nu inseamna ca faceti altceva decat ca va inchinati matematicii…din spatele manipularii…deosebit de potente care se poate manifesta azi pe planeta asta si pentru ca poate, chiar o face!:)))

    astazi ‘manipularea’ creca e in stare sa-si defineasca pe post de tinta …un maturoi, iar dupaia sa-l faca presedinte. poporul poate fi manipulat, pe vremurile astea, matematic, poate chiar Matematic, astfel incat dorinta lui cea mai mare sa fie…un presedinte-maturoi:)))

    oricum azi presedintii sint mai intai stabiliti, iar abia dupaia se organizeaza, matematic, procesul prin care poporul va fi manipulat astfel incat presedintele ala, deja stabilit, sa si ajunga…presedine pentru ca…poporul in doreste nespus de mult:))
    ce mai e democratia azi, pe vremea cind toate definitiile sint expirate?
    la ce sint bune definitiile expirate?, daca ele sint golite de continut iar dupaia in ele se vara o alta esenta?!
    astia…va pastreaza ambalajul cuvintelor, ca…daca tot v ati invatat cu ele…daia!:)), si ciocolata dinauntru v-a schimbat-o cu altceva,…in general Anti, adica fix pe dos… )

  • in univers dorintele se implinesc negresit. in fpt asa se si poate intelege definitia ‘libertatii absolute’.

    hai sa privim spre doar doua momente in care s-a manifestat nasterea unor dorinte cu totul si cu totul speciale, ‘dorite’ de oameni…cine mai stie cind, cu ani sau cu mii de ani in urma ‘momentelor’
    sa privim, deci, inspre cele doua razboaie mondiale.
    vedem acolo ‘dorinte implinite’ insa si ‘dorinte ramase neimplinite’. adica dorinte care nenascindu-se in Realitate, s-au intors inapoi in Cer.( Cerul si Pamantul fiind Aripile Curcubeului )

    povestea lui Hitler e vie. daca se implinea, ea devenea o dointa implinita si parasea peisajul. ( ca ‘dorinta neimplinita’, deci ca o dorinta care pune presiune pe Realitate pentru a se implini )
    faza tare e ca dorintele lui Hitler nu s-au implinit, asta e faza tare de tot.

    deci ce stim noi despre mai cu seama cel de-al doilea razboi mondial?
    pai stim asta:
    mai intai stim…cam care erau dorintele care mai aveau oleaca si se nasteau in Realitate. asta e ceva fundamental, ca daca nu era www2 nu stiam, habar n-aveam, insa prin chiar avortarea acelor dorinte noi stim…despre ele. adica…s-or fi intors ele la loc, in cer, insa putintel le-am vazut cum arata la fata.
    si mai stim ca acele dorinte ramase neimplinite si care pot fi cunoscute… se vor implini negresit.

    daca un razboi mondial se incheie prin cel care l-a inceput, cum se poate ajunge la implinirea dorintelor celui care …a inceput razboiul mondial? ( ca, teoretic, daca el incepe mereu razboiul mondial…mereu o sa l piarda, si dorintele alea raman mereu nenascute:)) )
    pai uite cum: printr o revolutie mondiala:)). care e practic tot un razboi mondial, insa unul…desavarsit.

    asa ca…amintiti-va de dorintele care se manifestau prin gasca lui Hitler si care n-au fost implinite. amintiti-va de ele, eventual sapati!, vedeci ce-o mai fi ramas neimplinit atunci, ca…cu asta se ocupa istoricii adevarati, cu…mai ales Istoria Viitorului, care e scrisa cu dorinte ramase neimplinite, care insa si au arata olecut fata, exprimandu se in Realitate :))
    dupa ce vi le ati amintit…gata!, stiti ce va, ce ne asteapta!:)))), pentru ca asta e vremea Marii Revolutii.

    nu exista dubii in treaba asta:
    dorintele, odata ‘dorite’, isi cauta implinirea in stil implacabil, pe calea cea mai scurta, adica isi cauta implinirea in stil fibonacci.

    tare mi e ca dorintele alea ale gastii lui Hitler nu s-au implinit pentru ca implinirea, vasul in care se scurgeau din Cer in Realitate, era…cam impotent.
    prin urmare dorintele care urmau sa se implineasca atunci de fapt erau…mai potente decit era in stare lumea lui Hitler.
    adica…ce a facut Hitler e… apa de ploaie fata de ce-o sa faca astia, acusica.
    si pentru ca Marea Revolutie se! dinamizeaza, se prea poate ca grozaviile sa apara inclusiv, daca nu cumva mai ales, din ‘prostia’, din ‘neputintele’ celor care conduc. lumea.

    acu a aparut pe ecrane o alta poveste: pandemia e pe sfarsit. :))) :)))))
    pai ce, nenica, Marea Revolutie e pe sfarsite?
    uite ca io zic ca abia a inceput.
    deci…si cu pandemia…e abia la inceput. dispare asta…nicio problema, se va naste alta, si mai si. de ce? pai…cu asta se preocupa Marea Revolutie, nu cu altceva, ea…demoleaza plenar toaaaate sistemele sociale.
    astia aici mi e ca de fapt nici nu prea priep ce inseamna plenar, ca creca ei cred ca viitoarele sisteme sociale vor mai cuprinde, la conducere, oameni:))), si, isi zic, ei,…tot noi vom fi!:))))) teapa. veti disparea cu totul din peisaj, dragi conducatori-oameni ( daca nu va dovediti a fi intelepti cu i mare, e adevarat:) )

  • Democratia nu e in agonie, este deja in moarte clinica. Miscarile de strada sunt „stimulate” pentru a prelungi agonia. Nemernicia la politicieni este normalitate, ei executa scenariul, mai rau este cu medicii deveniti trompete, care sunt sunt si ticalosi fata de un juramant depus.

  • Cu Omicron e complicat, intr-adevar…daca apocalipticii n-au grija, Omicron risca sa le strice pandemia. Mark these words: „blessing in disguise”.
    Intre timp, cei din South Africa ne trimit salutari de bine. O tara cu aproape 60 milioane de locuitori, o rata de „vaccinare” de sub 30%, dupa 2 saptamani de „apocalipsa” Omicron. Fiecare sa priveasca numerele si sa-si traga concluziile.
    https://www.worldometers.info/coronavirus/country/south-africa/
    In rest, despre disolutia fundamentului democratic al lumii in care traim, ramane cum am stabilit. Doamna Huhulescu pare un om bun si eu urasc sa dau vesti proaste oamenilor buni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *