Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Al-Shabab atacă bazele militare din sudul Somaliei

Harakat al-Shabaab al-Mujahideen, HSM, mai cunoscut sub numele de al-Shabaab, este un grup fundamentalist terorist, jihadist, cu sediul în Africa de Est și Yemen. Explozii puternice simultane au fost auzite sâmbătă în interiorul și în jurul a două baze ale armatei somaleze, după care surse oficiale ale armatei au confirmat că au fost uciși nouă militari, cel puțin. Totodată, au afirmat că atacatorii au suferit „pierderi grele”. Gruparea extremistă al-Shabab a revendicat atentatul. Rezidenții au declarat că atacurile au avut loc în satele Bariirre și Awdhegleh din regiunea Shabelle Inferior, la 75 de kilometri sud de capitala Mogadishu.

Vorbind pentru presa locală, generalul Odawa Yusuf Ragheh, comandantul Armatei Naționale Somaleze, a confirmat cele două atacuri gemene, dar a declarat că al-Shabab a fost respins cu „pierderi grele” în rândul extremiștilor. „Au lăsat chiar și unele dintre cadavrele comandanților lor uciși”, a adăugat el, precizând că forțele sale încă îi urmăresc pe luptătorii care fug. Generalul Mohamed Tahlil Bihi, comandantul forțelor de infanterie ale guvernului, a declarat pentru The Associated Press: „Am pierdut nouă dintre soldații noștri și alți 11 au fost răniți din partea noastră”. El a adăugat că „din partea Shabab, am ucis 60 dintre luptătorii lor într-un loc și alți 17 lângă cealaltă bază”.

Un purtător de cuvânt al al-Shabab, șeicul Abdulaziz al-Musab, a afirmat că grupul a ucis 47 de luptători guvernamentali. Într-o declarație citită la postul de radio Andalus al extremiștilor, el a spus că atacurile simultane au început cu mașini-capcană sinucigașe. Au existat temeri că gruparea legată de al-Qaida ar fi încurajată de actuala criză politică din Somalia, în condițiile în care președintele Mohamed Abdullahi Mohamed este presat să se retragă. Alegerile, care trebuiau să aibă loc în februarie, au fost amânate. Sâmbătă, la Mogadishu a avut loc deschiderea unei reuniuni între liderii guvernului federal, inclusiv președintele, și liderii celor cinci state membre federale. Aceștia erau așteptați să discute despre calea de urmat.

Al-Shabaab a luat naștere la sfârșitul lunii decembrie 2006 ca grup disident al Uniunii Instanțelor Islamice (ICU), după ce Uniunea s-a retras în mod pașnic din Mogadishu, iar liderii ICU, Sharif Sheikh Ahmed și Sheikh Hassan Dahir Aweys, au demisionat și au dizolvat Uniunea. Cel mai vechi atac înregistrat pentru care Al-Shabaab a revendicat responsabilitatea a fost un atentat sinucigaș cu mașină capcană în Mogadishu, la 26 martie 2007, atentat pe care Adam Salam Adam l-a comis împotriva soldaților etiopieni care ocupau Mogadishu. Actul violent a provocat moartea a 73 de persoane.

Foto:https://insidearabia.com/al-shabab-somalia-security-problem/


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *