Alergat în glumă cu tractorul

Cu vreo cîţiva ani în urmă Vasile Buric, muncitor la ferma din Vintileasa Vale, una dintre cele mai sărace ferme ale CAP-ului, s-a îmbolnăvit de inimă şi, după multe tărăgănări, s-a pensionat cu gradul doi de invaliditate, în urma unei întîmplări despre care nu se poate spune dacă a fost o glumă sau ceva serios.

Anul acela toamna se năpustise asupra satului cu atîta determinare de a-şi face datoria de anotimp al împlinirilor încît tot ce se cocea de obicei într-o lună fu dat gata într-o singură săptămînă. Deşi nu venise încă octombrie, via era culeasă, porumbul pus în hambare, iar merele, demult vîndute.

Astfel că întreg satul, care se pregătise sufleteşte să robotească pînă spre începutul lui noiembrie, se trezi că n-are ce să mai facă.

Ar fi asta una dintre explicaţiile întîmplării prin care trecuse Vasile Buric.

Alta ar fi că Mihalache Pamfil, prietenul lui cel mai bun, care-l fugărise cu tractorul, avea chef de glumă.

Sigur e că, la un moment dat, Mihalache Pamfil, tractoristul fermei, îl alerga pe Vasile Buric de-a lungul şi de-a latul miriştei cu tractorul, ameninţîndu-l că-l calcă dacă nu dă şi el o bere. Vasile Buric se ferea din calea tractorului, scuipînd dispreţuitor şi făcîndu-se că azvîrle în el cu căciula. Era meşter la fugit în zig-zag. Astfel că Mihalache Pamfil mai că nu-şi rupea mîinile răsucind volanul pentru a-l lovi cu botul tractorului.

Nu reuşea însă şi pace.

Cînd tractorul ajungea la un pas de el, Vasile Buric, oprit dinadins ca să-l aştepte, o zbughea din loc.

Pe măsură ce joaca se lungea, Mihalache Pamfil se enerva tot mai tare. Era tare mîndru de tractorul său, cu care se lăuda prin tot satul, comparîndu-l de fiecare dată cu amărîtul de car cu boi. Uneori, cînd se îmbăta la bufet, se urca pe tractor (umbla tot timpul cu el, chiar şi cînd mergea la petreceri) şi le făcea celorlalţi o demonstraţie de ce înseamnă un tractor. Îi punea pe toţi din bufet, în frunte cu vînzătorul, să împingă de botul maşinăriei. El însă, mişcînd niţel tractorul, fără să-l vîre într-o viteză superioară, îi dădea peste cap.

Cînd se apucase să-l alerge pe Vasile Buric fusese convins că, la o adică, dacă-şi pune mintea, în doi timpi şi trei mişcări l-a şi ajuns pe celălalt. De aceea, la început, nici nu se străduise prea tare. După vreun sfert de ceas de alergat, se plictisi şi hotărî să-i pună capăt. Avea să-l ajungă pe Vasile Buric, să-l atingă uşor cu botul tractorului şi, după ce acela va răcni, Gata, mă predau! avea să coboare şi, bătînd uşor cu palma în caroserie, ar fi lăudat din nou maşinăria. Ca pe un cal cu care te mîndreşti după ce-a cucerit cursa.

Numai că, iată, deşi acum chiar îşi propusese să-l ajungă, nu reuşea.
Vasile Buric se mişca încolo şi încoace, ca o zvîrlugă.

Ba chiar, la un moment dat, prefăcîndu-se că se opreşte în faţa unui şanţ, îl sări la timp, astfel că tractorul se opri în adîncitură cu roţile din faţă.
De dincolo de şanţ, alergatul făcu tractorului un gest indecent.

Mihalache Pamfil văzu în asta un afront personal.
Apăsă pe accelerator, ieşi din şanţ şi se năpusti după celălalt, hotărît acum nu să-l atingă uşor, ci chiar să-l calce de-a binelea.

Vasile Buric îşi dădu seama că nu mai e de glumă.
O rupse la fugă, sări gardul de sîrmă care despărţea miriştea de via fermei şi se căţără iute într-un nuc.
Mihalache Pamfil, după el cu tractorul.

Rupse gardul, pătrunse în vie şi, fără să se mai uite, lovi cu putere o baracă de scînduri. Un perete se lăsă într-o rînă. De sub norul de praf ieşi în fugă, pe picioarele-i subţiri, un şobolan gras ca un porc, cu un ştiulete în gură.

După ce spulberă baraca, Mihalache Pamfil făcu surcele cîţiva butuci de vie şi se opri lîngă nuc. Dădu înapoi şi începu să lovească în trunchi, ca să cadă Vasile Buric.

Vasile Buric se ţinea însă strîns, mort de frică, de o creangă.
Nu căzu.
Şezu acolo pînă dimineaţa, cînd tractorului i se termină motorina şi încercările lui Mihalache Pamfil de a zgîlţîi nucul se dovediră zadarnice.

De pe urma întîmplării, Vasile Buric se alese cu boala de inimă, iar Mihalache Pamfil, cu plata motorinei consumate în afara lucrărilor agricole.

Cum avea să spună după aceea prin sat Mihalache Pamfil, cel păgubit era el, pentru că banii i se reţinuseră la lichidare.
Vasile Buric, în schimb, cîştigă de-a moaca o pensie frumuşică.