Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Alexandru Cumpănașu la Gîndurile lui Cristoiu: Părinții Alexandrei nu vor accepta să plângă alt copil decât al lor. O mână de cenușă și șapte dinți nu sunt de înmormântat

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00, invitatul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu” a fost Alexandru Cumpănasu. Din această emisiune (redată la rubrica video din dreapta paginii principale a cristoiublog.ro), agenția Mediafax a făcut mai multe știri. Le redau mai jos pentru cititorii site-ului nostru:


Cumpănașu, despre declarația lui Klaus Iohannis: A fost delirantă. El nu a vorbit deloc cu familiile

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Alexandru Cumpănașu a catalogat, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, declarația lui Klaus Iohannis de miercuri ca fiind una delirantă, precizând că șeful statului nu a vorbit vreodată cu familiile implicate în cazul Caracal și că nu a prezentat ce măsuri a luat, ca președinte.

„(Declarația -n.r.) a fost delirantă. Președintele are niște atribuții foarte clare, iar eu unul cel puțin mă așteptam de la domnul Iohannis să vină să spună ce ar face sau ce a făcut ca președinte. Acest lucru putea să îl facă în CSAT și să îl prezinte apoi. Domnul Iohannis a făcut una dintre cele mai ciudate declarații. Nu a vorbit deloc cu familiile. Nu a prezentat ce măsuri a luat dânsul. Nu a prezentat, celulă de criză, dacă a intervenit și s-a dus peste Guvern, peste Parchet”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Alexandru Cumpănașu susține că președintele Klaus Iohannis trebuie să prezinte familiilor propunerile pe care le are pentru soluționarea acestui caz.

„Care sunt măsurile pe care domnul președinte vrea să le ia pentru a fi eliminate întârzierile. Nu am înțeles nimic. Nu mă interesează azi o analiză a președintelui. Nu, pe mine mă interesează ce ai făcut tu în perioada asta și ce ai de gând să faci. De aceea această declarație pe mine m-a dezamăgit în calitate de cetățean și de om înscris la alegerile prezidențiale. Ai obligația de a media între societate și instituții. Adică între care instituții și societate a mediat dânsul, încercând să aducă adevărul la suprafață? Președintele are rolul constituțional și această obligație”, a completat acesta.


Alexandru Cumpănașu: Nu am reușit să obținem raportul lui Pistol. El nu e de găsit

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Alexandru Cumpănașu a declarat, miercuri, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că documentul pe care nu a reușit să-l obțină până acum este raportul polițistului Constantin Pistol, cel care a vorbit ultimul, la telefon, cu Alexandra Măceșanu.

„DIICOT văd că reacționează numai când vrea. Dacă cerem informații suntem în orb toți, dar dacă sunt criticați, iese și spune. Mama și tatăl Alexandrei au fost audiați la Parchetul Caracal pentru a da acest buletin. Să închidă dosarul. Oamenii au fost la Parchet și au spus – nu vă dăm niciun buletin. Au procedat prin șantaj la primele audieri, în sensul că atunci când au chemat-o prima oară pe mamă au spus – veniți să predați buletinul, dar li s-au spus vă prezentăm raportul de medicină legală. Au spus apoi că raportul nu îl avem. Mama a spus „m-ați anunțat că primesc raportul”. Au spus – ne pare rău, nu v-am spus asta. A anunțat procurorii că își înregistrează convorbirile și le-au spus doamna vreți să vă pun înregistrarea? Atunci mama a luat foc și a spus – păi bine ne șantajați, ne aduceți aici sub un fals pretext că ne dați un raport, ajung aici, nu mi-l arătați, dar vreți buletinul ca s-o declarați moartă. După care a venit citația. Am vrut să precizez lucru acesta, fiind sunați și anunțați verbal, nu în scris, a venit o citație care spune negru pe alb, cred că DIICOT se joacă cu vorbele. Când trimiți citație vă rugăm să vă prezentați și dacă nu veniți vă amendăm cu până la 5.000 lei. Eu iau de bun ce e scris, iar familia intr-adevăr a fost speriată, a fost amenințată în felul acesta”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Întrebat care este documentul pe care nu a reușit să îl desecretizeze în dosarul crimelor de la Caracal, acesta a replicat: „Raportul domnului Pistol. Domnul Fifor spune că e o anchetă în derulare la Parchet și el nu are voie să se amestece. După cum vedeți, nici noi nu avem voie, nimeni nu are voie. Sursele spun că va fi finalizată această declarație în funcție de cum va fi finalizat și cazul. Asta spun sursele. Pistol e în continuare șef la Investigații Criminale. El a fost în concediu. Nu e de găsit. A fost găsit de procurori pentru că a fost readiat, la solicitarea mea. Această audiere a durat 5 ore, dar apoi a dispărut”.


Alexandru Cumpănașu anunță că a strâns deja în jur 60.000-70.000 de semnături pentru candidatură

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Alexandru Cumpănașu a anunțat, miercuri, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că a strâns deja în jur 60.000-70.000 de semnături din cele 200.000 de semnături necesare pentru candidatura sa ca independent la alegerile prezidențiale.

„E un timp absolut record și foarte greu strâns aceste semnături. E un haos pentru o cifră exactă, dar sunt în jur de 60.000- 70.000. Nu. Am și spus că m-am autosuspendat din Coaliție. Pentru că are posibilitatea să aibă diverse simpatii”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Acesta a declarat că sunt foarte multe persoane care și-au exprimat intenția de a-l ajuta cu candidatura.

„Pentru mine e uluitor valul de oameni care vor să ajute. Pe mine m-a surprins foarte tare pentru că eu am crezut că poporul român nu e un popor care se revoltă atât de ușor. Să faci live la 11.00 noaptea și să ai 100.000 de vizualizări și să spună cum semnăm, unde semnăm. Am decis împreună cu staff-ul meu, care este foarte mic, pluralul nu se referă la ei, de exemplu diaspora, pentru mine e uluitor, nu există țară, adică oamenii s-au organizat să strângă semnături”, a completat Cumpănașu.


Alexandru Cumpănașu: Dacă nu ar fi fost nepoata mea, nu aș fi intrat în cursa prezidențială

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Alexandru Cumpănașu a declarat, miercuri, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că dacă nu ar fi fost nepoata sa Alexandra Măceșanu, nu ar fi intrat în cursa prezidențială pentru că nu ar fi știut pentru ce să lupte.

„În momentul când am aflat ce a făcut procurorul Popescu și după aceea în lanț Liviu Vasilescu, de la DIICOT, să fim corecți nu ai legătura cu țara până nu te duci la ea, nu ai imaginea corectă. Mie, cel puțin, ca reprezentat al societății civile și ca om care a colaborat cu Comisia Europeană pe MCV de fiecare dată lucrurile erau prezentate ca fiind extraordinare. Veneau cu un bilanț din acesta de la DNA sau DIICOT, dar niciodată nu ni se prezenta ce au făcut. Cred că am pus umărul la formarea acestor clanuri formate din procurori, politicieni și interlopi cu ceafa lată. Da, ca voce publică, am contribuit și e una dintre principalele mele motivații de a afla adevărul în acest caz. S-a spus că mă folosesc de Alexandra. Nu. Au fost acuzații ciudate. 1. Nu e cadavru, nu ai pe ce să te urci. Dacă nu ar fi fost nepoata mea nu aș fi intrat în cursa prezidențială. N-aș fi știut pentru ce să lupt”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Alexandru Cumpănașu a precizat că decizia intrării în cursa pentru alegerile prezidențiale a luat-o în urma consultării cu oamenii, într-un live pe Facebook.

„Din discuțiile cu procurorul general cu ministerul de Interne am crezut că instituțiile își fac treaba. Am crezut că își fac treaba, cred că vreo 15 ani. După șapte săptămâni m-am așezat pe un scaun, eram la vărul meu în curte, și am zis – ce știm noi acum? Ce știm astăzi? În afară că am devoalat, pe surse, niște documente, ce știm noi că s-a întâmplat acolo? De aceea am luat și eu de bună credință. Am fost în audiență la procurorul general, la șeful DIICOT. Eu nu m-am luptat de la început cu instituțiile acestea. Am încercat să ajut. Dar după șapte săptămâni, eram jos, vorbeam ce s-a întâmplat cu Alex? Concluzia e că nu știm nimic. Nu avem indicii să aflăm adevărul. Oameni de la servicii, de la parchet, îmi spuneau – domnule, mai stai pe acasă. Dacă eu, Alexandru Cumpănașu nu reușesc, nu sunt în stare să aflu adevărul despre nepoata mea, care e totuși un caz simplu, ce se întâmplă cu milioanele de români care sunt abuzate. Atunci a fost un început de idee. Decizia am luat-o după ce m-am consultat cu 300.000 de oameni pe Facebook-ul meu. Mi-am făcut o verificare ca să nu o fi luat eu razna. Au fost extrem de mulți români care au spus – avem nevoie de cineva care să radă sistemul acesta, să facă ceva pentru noi, pentru că și noi suntem cazul Alexandrei”, a completat acesta.

Alexandru Cumpănașu a mai spus că părinții Alexandrei Măceșanu sunt convinși că aceasta e în viață.

„Ambii părinți sunt convinși că Alexandra trăiește. În primul rând ca părinți și în al doilea rând pentru că toată argmentația asta nu stă în picioare. Alexandru, cum au ars toți, dar ăia șapte nu? Nu au fost în același foc? Cum a putut să o omoare și să o ardă, când Alexandra a sunat poliția? DIICOT nu poate să își facă numărul decât de a trimite în instanță acest dosar”, a precizat Cumpănașu.


Gândurile lui Cristoiu. Cumpănașu: Părinții Alexandrei nu vor accepta să plângă alt copil decât al lor. O mână de cenușă și șapte dinți nu sunt de înmormântat

Alexandru Cumpănașu afirmă că părinții Alexandrei Măceșanu sunt convinși că fiica lor trăiește motiv pentru care refuză să predea cartea de identitate a fetei pe care DIICOT ar pute-o folosi pentru a declara decesul și a închide dosarul.

Unchiul Alexandrei a explicat miercuri, într-o ediție specială a emisiunii Gândurile lui Cristoiu, că familia Măceșanu nu crede în argumentele de până acum ale autorităților implicate în cercetarea crimelor de la Caracal

„Ambii părinți sunt convinși că Alexandra trăiește. Eu cred că în primul rând pentru că sunt părinți și în al doilea rând pentru că toată argumentația autorităților, să le spunem autorități totuși, indiferent care ar fi ele parchet, poliție, ce vreți dumneavoastră, nu stă în picioare. Pentru oamenii ăștia faptul că 7 dinți s-au găsit… Am discutat astăzi o oră cu mama, haideți să vă relatez un episod, poate e mai relevant decât să spun eu ce părere am. Și mama Alexandrei mi-a spus Alexandrule, dar cum au ars toți, ăia șapte nu? N-au fost în același foc? Cum a putut acest Dincă să se apuce el de omorât fata noastră și de ars dacă fata anunțase poliția. Deci sunt inadvertențe logice grave care nu doar îi fac să refuze emoțional, sunt chestiuni raționale pe care se bazează”, a susținut Alexandru Cumpănașu.

Unchiul Alexandrei a arătat că familia Măceșanu nu are nicio obligație în raport cu DIICOT și că numai instanța poate constata decesul Alexandrei. Mai mult, Cumpănașu a susținut că declararea unui deces este ilegală în absența unui cadavru și a unei autopsii.

„DIICOT-ul nu poate decât să-și facă numărul de a trimite în instanță acest dosar pentru a scăpa de opinia publică, pe domnul Iohannis, pe domnul Barna și pe cei care scad în sondaje. Îmi pare rău că o spun, dar… Familia nu are nicio obligație în raport cu DIICOT. DIICOT nu stabilește decesul, un deces îl stabilește o instanță. (…) Este ilegal pentru că avocatul meu mi-a explicat foarte clar că nu se poate constata un deces fără să ai o autopsie și un cadavru, nu ai cum. Nu este legal. Așa a spus și domnul Beliș care este apărătorul totuși al celor de la INML”, a afirmat Alexandru Cumpănașu.

Acesta a reamintit că a depus o plângere la CSM prin care solicită cercetarea procurorilor implicați în acest caz.

„Am depus deja plângere la CSM, la Inspecția Judiciară, mă rog, la doamna președinte, care va decide dacă o va trimite la Inspecție sau dacă o trimite la Secția de investigare a infracțiunilor în justiție, prin care procurorii de caz, care înseamnă întreaga conducere a DIICOT, deci este ceva greu de imaginat pentru mine, trebuie cercetat să vadă dacă și-au făcut datoria corect. Eu în acest moment am mari dubii, am mari dubii, și eu și avocatul meu după ce a studiat omul bruma de informații pe care am putut să i-o dau, a făcut solicitare să studieze dosarul”, a afirmat unchiul Alexandrei.

Întrebat de jurnalistul Ion Cristoiu ce va face familia din punct de vedere creștinesc dacă DIICOT stabilește decesul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu a răspuns: „ Familia nu va accepta, ca să citez din tatăl și din mama Alexandrei, nu va accepta să plângă alt copil decât al lor. O mână de cenușă și șapte dinți nu sunt de înmormântat. Așa că din punct de vedere creștinesc, că sunt două aspecte, legal și creștinesc. Din punct de vedere creștinesc nu va fi nicio înmormântare cel puțin nu acum, nu pe baza acestei decizii a DIICOT pentru că oamenii nu au certitudinea că fata lor a fost ucisă, iar legal vom contesta această hotărâre, dacă va fi această decizie a DIICOT, în instanță”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Alexandru Cumpănașu la Gîndurile lui Cristoiu: Părinții Alexandrei nu vor accepta să plângă alt copil decât al lor. O mână de cenușă și șapte dinți nu sunt de înmormântat”

  • Dupa declaratia de presa a DIICOT ,aveti si varianta oficiala a anchetei.
    Ca „istoric al clipei „, ar trebui da revizuiti toata seria de articole „monstrul cu butoiul” , pentru a vedea ” ce mai ramane din acuzatiile ,pe care le-ati facut la adresa autoritatilor.

  • Dragnea a revenit în „prim plan”, așa pt a crea o emoție colectivă, alta decât cea cu Caracalul ! De-asta a apărut bomba cu interdicția de intrare în USA, dar și ca urmare a „indicațiilor” date lui Dancilă de-a o „remania” pe Birchall, protejata procurorului general american !

  • In declaratia DIICOT sunt cel putin doua aspecte interesante:
    1.in curte , intr-o groapa , s-au gasit oseminte de provenienta umana.
    2.comisia rogatorie in SUA. (sa fie o legatura cu cazurile de trafic de persoane din Craiova ?)

  • Felicitari Maestreeee

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *